Întâlnire cu scriitorii la Școala Gimnazială Mireșu Mare

În preajma Crăciunului și învăluiţi în spiritul lui, elevi din Mireșu Mare și Lucăcești s-au întâlnit cu poeții Carmena Felicia Băințan, Aurelia Oancă și Iacob Oniga, în cadrul unui proiect educațional numit ”Povești la gura sobei”. Dacă elevii pregătiți de dascălii Ana și Gelu Dragoș, Lucia Pop i-au colindat pe invitați, și ei, la rândul lor, au fost colindați de cantautorul Eugen Marchiș.

Poveștile la care a participat și directorul școlii prof. Dorel Merciu, au adus în atenția tinerilor participanți emoțiile cu care așteptau Crăciunul, cum se făcea pâinea și cozonacii în cuptor, cum se duceau la școală în opinci dar iernile erau atât de minunate, nu lipsea zăpada și poveștile ascultate la gura sobei. Mulțumiri se aduc și gazdei bibliotecar Ruxandra Elisabeta Mogoș, care a organizat un stand cu cărțile poeților prezenți și o mini-expoziție de Crăciun în Centrul de Documentare și Informare.

Consilierul educativ, prof. înv. primar Ana Dragoș a spus: „Oamenii sunt tot mai ocupaţi, s-au îndepărtat de lumea cărţilor, iar televizorul, calculatorul, internetul au devenit pentru ei cele mai importante surse de informaţie, făcând tot mai rar sau deloc „gestul” de a citi o carte, de a intra într-o bibliotecă, într-o librărie, de a-şi construi o bibliotecă proprie. Faptul că interacționează cu scriitorii contemporani este un privilegiu pentru noi și o apropiere palpabilă de lumea cărților”.

Cristian Laurențiu

Ultimele articole

Stelian Mândruț — editor de surse și reper de nișă al istoriografiei transilvane

Pe Stelian Mândruț l-am cunoscut ca student. Era un...

Greta Miron între confesiune, identitate și conflict religios în Ardealul baroc și pre-modern

În 1990, când am intrat la facultatea de istorie...

Newsletter

Citește și

Stelian Mândruț — editor de surse și reper de nișă al istoriografiei transilvane

Pe Stelian Mândruț l-am cunoscut ca student. Era un cercetător introvertit care se plimba îngândurat pe holurile institutului de istorie de pe str. Napoca....

Greta Miron între confesiune, identitate și conflict religios în Ardealul baroc și pre-modern

În 1990, când am intrat la facultatea de istorie și filosofie, am avut la seminar un preparator foarte tânăr, Greta Miron. Tinerețea și părul...

Răducu Rușeț – o voce nouă în istoriografia ardeleană. Izvoarele istorice colaterale sunt sursă primară pentru istoric

Răducu Rușeț este de profesie istoric, a făcut asistență universitară, dar este cunoscut în mediul academic mai ales pentru lucrările sale despre istoria presei...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.