A vorbit de negocieri și pace? Vasile Dîncu urmează să demisioneze din Guvernul Ciucă

A vorbit de negocieri și pace? Declarațiile despre nevoia de negiciere între Ucraina și Rusia ar urma să pună punct mandatului de ministru al Vasile Dîncu. După ce ministrul apărării va reveni în țară de la reuniunea NATO de la Bruxelles, premierul Ciucă ar urma să îi ceară aceastuia demisia, pentru a evita o demitere, au declarat surse politice pentru stiripesurse.ro.

”Popoarele de servitori/n-au arme și nici luptători”

Vasile Dîncu nu este la prima declarație controversată, acesta fiind văzut de mai mult timp ca un „candidat” la remaniere. Odată cu plecarea acestuia din guvern, „scorul” PNL-PSD la miniștri înlocuiți în urma unor controverse ar fi 2-2, având în vedere că liberalii au renunțat anterior la Florin Roman și Sorin Cîmpeanu, iar social democrații la ministrul Chesnoiu.

PSD ar urma să accepte schimbarea lui Dîncu, având în vedere că și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD), a greșit atunci când a spus că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina. Ciolacu se află în aceste zile în Germania.

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat joidacă ia în calcul remanierea ministrului Apărării, Vasile Dîncu. Ciucă a spus că îl așteaptă la o discuție ”foarte deschisă” pentru că a exprimat o opinie diferită față de varianta oficială a Guvernului.

Anterior, Dîncu a fost criticat și de președintele Iohannis, care i-a cerut să citească presa internațională.

Ministrul român al Apărării a declarat într-o intervenție avută la postul Prima TV că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”.

„Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a mai spus acesta.

Joi, USR a cerut public demisia lui Vasile Dîncu.

Ultimele articole

Newsletter

Citește și

Greta Miron între confesiune, identitate și conflict religios în Ardealul baroc și pre-modern

În 1990, când am intrat la facultatea de istorie...

Camil Mureșanu: Un lord al istoriografiei românești

Ca elev la Liceul de Filologie–Istorie clujean am auzit...

Greta Miron între confesiune, identitate și conflict religios în Ardealul baroc și pre-modern

În 1990, când am intrat la facultatea de istorie și filosofie, am avut la seminar un preparator foarte tânăr, Greta Miron. Tinerețea și părul...

Răducu Rușeț – o voce nouă în istoriografia ardeleană. Izvoarele istorice colaterale sunt sursă primară pentru istoric

Răducu Rușeț este de profesie istoric, a făcut asistență universitară, dar este cunoscut în mediul academic mai ales pentru lucrările sale despre istoria presei...

Costea Virgil Ionuț — între istorie, mitbiografie și gestionarea patrimoniului memorial

Ionuț Costea mi-a fost coleg de facultate, cu un an mai mare. Era un personaj discret și cu mult bun‑simț. Evita cu eleganță dezbaterile...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.