Alegeri prezidențiale 2024. Bătaie electorală între social-democrați și suveraniști!

Bătălia electorală pentru câștigarea alegerilor prezidențiale nu mai este atât de departe și, totuși, ca niciodată nu mai avem ca în alți ani niște candidați previzibili, ca par să câștige fotoliul de la Cotroceni. În general, cu un an înaintea alegerilor prezidențiale, știam ca electori două sau trei personalități cu notorietate, dintre care va fi ales președintele României. Deocamdată, astăzi pentru 2024, nu suntem în măsură să percepem, încă, doi candidați care să ne focusăm ca unul dintre aceștia să fi preferatul românilor în 2024 ca președintele țării. Ceea ce pot spune acum este faptul că după zece ani de mandat de președinte al României a unui cetățean român, etnic german (sas), în toamna târzie a anului 2024, pare evident că românii vor vota un cetățean român de etnie română. În general partidele evită să nominalizeze public un posibil candidat la președinție pentru anul 2024. Toți liderii politici așteaptă rezultatul alegerilor europarlamentare din iunie 2024, care vor da de fapt direcția alegerilor parlamentare și prezidențiale de la finalul anului 2024. Singurul partid care are deja o listă completă și care cuprinde personalități de marcă ale vieții publice și pe care i-a și lansat în manifestări politice vizibile este AUR. Până în prezent, AUR este formațiunea politică care pare că știe ce vrea de la alegerile europarlamentare, iar electorii percep favorabil candidații în manifestările preelectorale de până acum. Celelalte partide încă nu au venit cu nominalizări clare la alegerile europarlamentare, lucru care nu le face lizibile. Deci o analiză despre alegerile prezidențiale o putem realiza doar parțial, pe datele pe care le avem până în prezent. Proiecția o putem face pe datele actuale, excedând butada, care circula în secțiile de votare din 2019 la alegerile prezidențiale: ”Votul tău contează, STS votează”. Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat recent că îl vede pe Marcel Ciolacu, candidatul PSD la președinție, dar și că Laura Codruța Kovesi are vizibilitate în sondaje, ca să fie un candidat viabil pentru fotoliul de la Cotroceni. Marcel Ciolacu cu un partid, încă, puternic în spate are cele mai mari șanse să fie nominalizat, ca președinte în funcție al partidului, pentru a fi candidatul social-democraților. Dar începutul gafelor ca premier, cu ordonanța recentă ce pune la pământ administrația publică locală și umflă cu posturi administrația centrală, precum și cu măsurile fiscale care îngroapă cu taxe firmele românești, Marcel Ciolacu va intra în competiție cu ”handicapul” clar al nepopularității măsurilor economico-administrative dezastruoase. În ceafă îi suflă lui Ciolacu, fostul diplomat marca SIE, Mircea Geoană, care după ce și-a măritat fata cu fiul unui magnat american de origine polonezo-evreiască și cu rezultate ca secretar general adjunct ca promotor al războiului lui Zelenski, este tot mai bine văzut de elita mondială ca președinte al României pentru a executa fidel interesele celor puternici. Totuși, Mircea Geoană, care de un an de zile frecventează comunitățile românești din Diaspora, (pe banii cui?) neavând un partid în spate, șansele sale de a ajunge președintele României sunt mici. PSD nu s-a hotărât dacă-l sprijină pe Ciolacu sau pe Geoană la președinție, Geoană, care nu este chiar atât de ”prostănac”, cum îl numea Iliescu, fiind orientat bine, ca fiu de tată de fost general sovietic, spre un post la NATO. Deși în 2009 Geoană vizita Moscova în campanie electorală, această plimbare în fostul stat sovietic nu a deranjat liderii americani să-l pună șef la NATO.

Un alt nume vehiculat de presă este fosta șefă DNA și procuror șef al parchetului european, Laura Codruța Kovesi. ”Zeița justiției” cu dedicație politică, Kovesi, de peste un an de zile frecventează duminical, la Liturghie, bisericile ortodoxe românești din Belgia și, mai ales, din Luxemburg pentru a-și atrage sprijinul BOR. Nu întâmplător, Kovesi a participat cu IPS Andrei, îmbrăcată în ie românească, la un eveniment educativ de la Mitropolia Clujului. Ca și Mircea Geoană, fosta șefă DNA are ”handicapul” de a nu avea un partid puternic în spate pentru alegerile prezidențiale. Lucrurile nu sunt clare în privința acestor candidați susținuți de sistem. În aceeași postură se află și fostul șef SRI, Eduard Hellvig, care are în plus ”piatra de moară” legată de imaginea sa ca director al unui serviciu secret. În general românii fac alergie a vota șefi de servcii secrete. De asmenea, nu știm dacă este de religie creștin-ortodox? La PNL situația este și mai complicată. Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, nu are charismă. Îi lipsește cu desăvârșire limbajul politic retoric. Vorbește greoi, iar prin faptul că este pensionar special și promotor în funcție al cumulului pensie specială cu lucru la stat, prevedere păstrată de ordonanța lui Ciolacu – care dă afară pe cei care muncesc din administrație și îi păstrează pe cu cei cu grade pe umeri care iau și salariu și pensie – nu poate fi agreat de români pentru a fi ales președinte. Prezența lui Nicolae Ciucă, ca promotor al etatismului economic și privilegiilor speciale, în funcția de președinte PNL va îngropa definitiv partidul lui Ionel I.C. Brătianu. De altfel, în unele sondaje PNL a ajuns în umbra AUR. Debarcarea lui Ciucă este singura șansă a liberalilor de a reînvia politic. Dacă nu o fac PNL va ajunge să devină un partid de 10 la sută. Poate PNL îl va scoate la înaintare, în al 13-lea ceas pe Ilie Bolojan, dar și acest personaj și-a umbrit aura cu demolarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea și punerea pe calul de bronz a statuii lui Ladislau, Regele Ungariei. Naționaliștii din Ardeal îl acuză pe Bolojan de trădare, iar în alegerile din 2024 voturile naționaliștilor vor conta la fel de mult ca în Polonia sau Slovacia. (Unele voci vorbesc poate și de o candidatură a lui Emil Boc?). În acest context, USR cu Drulă nici nu are rost să-l luăm în ecuația analizei noastre. Va fi fi perceput ca un partid soroșist, subjugat intereselor Bruxellului, care nu va lua mai mult de 9 la sută. Deci nu contează electoral, dacă nu-și schimbă discursul spre un realism politic și cu un centru de comandă din țară. Diana lui Șoșoacă, liderul SOS România va candida la președinția României doar ca vector de imagine pentru partidul ei de a trece pragul electoral de 5 la sută. Faptul că e fiică de ”maestră” și se afișează public la ambasada rusă de la București nu va depăși 6 sau 7 procente din votul românilor. Românii nu agrează, în general, un partid politic ca extensie a unei ambasade străine.

În prezent, singurul partid pe un trend crescător este AUR-ul lui George Simion. În unele sondaje a depășit electoral PNL și are un ascendent deja pentru alegerile europarlamentare cu lista propusă, însă să vedem ce va face la competiția pentru locale, unde se știe că rolul primarilor, viceprimarilor, președinții de consilii județene și consilierilor locali sau județeni este fundamental în crearea suportului pentru câștigarea președinției României. Deocamdată, George Simion evită să declare că el va fi candidatul AUR la alegerile prezidențiale din 2024 și așteaptă se pare rezultatul alegerilor europarlamentare. La 37 de ani poate părea prea tânăr pentru electoratul mai în vârstă. În unele declarații publice, Simion vorbea de propuneri de candidaturi din partea AUR, cu Ioan Aurel Pop, Andrei Marga, M. Diaconu sau chiar Dan Puric. Personal, cred că George Simion va fi candidatul AUR la alegerile prezidențiale. Dar dacă va candida sunt sigur că nu va dori să se repete finala din anul 2000, dintre Ion Ilici Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, când s-a creat o coaliție de ”civici” speriați și stipendiați, făcând propagandă celui care l-au critica 10 ani de zile după 1990, și apoi l-au votat senil pe Iliescu. Ar mai fi și o variantă viabilă, ca Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, să candideze la funcția de președinte din partea unei largi coaliții de partide și asociații civice suveraniste, pentru a veni în fruntea țării un intelectual de marcă recunoscut de popor pentru claritate, patriotism și echilibru. Acad, Ioan Aurel Pop are profilul de președinte patriot și vizionar, deși mă îndoiesc că va candida așa cum îl cunosc personal. La o primă analiză a eșichierului politic actual, prevăd în anul 2024 o bătălie dintre candidatul social-democraților și cel al suveraniștilor. În 2024 pentru prima dată, după 1990, România are șansa istorică de a pune un președinte român patriot în prima funcție de stat și care să înceapă o amplă politică de reforme pentru renașterea și regenerarea României lovită de o criză politico-economică și demografică. Va fi un fel de an 1859, 1877 sau 1918 pentru români la scala istoriei.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.