Cancelarul german Olaf Scholz vrea o UE cu 36 de membri

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat sâmbătă, 15 octombrie, un nou apel la reformarea Uniunii Europene, pentru a permite aderarea de noi membri.

Într-un discurs susţinut în cadrul Congresului Socialiştilor Europeni, care are loc la Berlin, Scholz a mai spus că principiul conform căruia este nevoie de unanimitate pentru deciziile legate de politica externă şi politica fiscală ar trebui abandonat treptat, dar a recunoscut că pentru asta va fi nevoie de o mare putere de convingere.

Însă o spun clar: dacă aspiraţia noastră este o Europă geopolitică, atunci deciziile luate cu o majoritate sunt un câştig, nu o pierdere de suveranitate”, a declarat cancelarul german în faţa delegaţilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Uniunea Europeană îşi va respecta promisiunea în privinţa ţărilor care au primit statutul de candidate, printre acestea numărându-se mai multe state din Balcani, Ucraina şi Republica Moldova, a spus el.

„O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state şi cu peste 500 de milioane de cetăţeni liberi şi egali poate avea o greutate şi mai mare în lume”, a declarat Scholz.

„Susţin extinderea UE. O extindere a UE spre Est este un câştig pentru noi toţi”, a mai afirmat el.

Cu toate acestea, este important ca îngrijorările ţărilor mai mici să nu fie ignorate, a atras atenţia cancelarul german.

„În viitor trebuie ascultate îngrijorările fiecărei ţări. Orice altceva ar fi o trădare a ideii europene”, a subliniat el.

De la preluarea funcţiei de cancelar, Sholz a făcut din extinderea UE pentru a include Balcanii şi alte state o prioritate a politicii sale externe.

ClusiumNews

Ultimele articole

Newsletter

Citește și

Bihoreanul Alexandru Roman – un intelectual transilvănean întemeietor al Academiei Române la 1866

Istoriografia română are ”capacitatea” de a oculta din păcate personalități ale trecutului românesc, mai ales pe cele fondatoare de instituții naționale. Un român din...

România sud‑dunăreană din comuna Cerna (România). Meglenoromânii (vlașii megleni) – o istorie vie

Contactul meu cu meglenoromânii a venit în anii ’90, când l‑am cunoscut pe poetul clujean Dumitru Cerna, originar din singura comună din România locuită...

Nicuță Balamace – liderul aromânilor fârșeroți din Albania interbelică. Luptător pentru cauza românilor din sudul Dunării

Istoria românilor de la sud de Dunăre a fost dramatică. La începutul secolului al XX-lea și în perioada interbelică avem figura emblematică a lui...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.