Cine vrea scindarea BOR prin secularizarea Patriarhiei Române?

Biserica Ortodoxă Română este cea mai puternică instituție din România și cea mai iubită de către români, conform sondajelor de opinie din ultimii ani. Evident că această valorizare în inimile românilor a Bisericii Ortodoxe deranjează pe multă lume ateee din interior și exterior. Asaltul extern din partea ong-urilor progresiste și a unor interese străine nu a reușit să lovească prestigiul BOR, așa că s-a început demantelarea din interior, cu ajutorul unor ”cârtițe”, care folosesc în general un limbaj complicat și alambicat, dar sunt goi sufletește pe dinlăuntru și nu au absolut nimic cu credința și religiozitatea practicantă. În acest context am fost șocat la propriu, ca mirean ortodox, când am citit comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care este scris în stilul gregar și superficial al lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care în ultimul timp s-a autoproclamat promotorul ideilor ”progresiste” absconse din biserica noastră, în rând cu duhul secularismului și lumescului contemporan. Mai mult, consider că este foarte grav ca un laic din biserică să aibă influență și putere mai mare decât ierarhii: episcopii și mitropoliții. De-a lungul anilor am sentimentul că mireanul Vasile Bănescu este cel care reprezintă BOR, nu episcopii, mitropoliții și patriarhul. După 34 de ani de la revoluție, un mirean și un laic vorbește tot mai des și mai răspicat public, dă directive, parcă în numele ierarhilor, ceea ce nu este firesc și nici statutar în biserica noastră creștină apostolică, unde episcopul este vasul și păstorul care împărtășește poporului credincios sfințenia Harulului Domnului Nostru Iisus Hristos. Mai mult, comunicatul Cancelariei BOR dat publicității recent m-a uimit din punct de vedere al legalității. Parcă este decupat din comunicatele secretariatului pentru culte al ultimului guvern comunist, Constantin Dăscălescu din 1989.

Se vorbește în comunicat despre lucruri extrem de grave din punctul de vedere al celor ca Vasile Bănescu, fapt ce aduce sminteală – poate asta s-a dorit – în rândul credincioșilor ortodocși: ”încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod.” Se face referire în comunicat, extrem de dur și în același timp nedrept, la o petiție a susținătorilor înființării Mitropoliei Tomisului și, mai ales, la IPS Teodosie, care de mult dorește reînființarea acestei eparhii apostolice. Despre reînființarea Mitropoliei Tomisului am mai scris. Cererea mi se pare îndreptățită canonic și moral. Mitropolia Tomisului este o eparhie apostolică ce se leagă de apostolatul Sf. Andrei și de primul conciliu de la Niceea din 325, unde a participat mitropolitul Marcus al Tomisului ”și a lui ceată” la cererea împăratului Constantin cel Mare. E firesc, moral, normal, canonic și cum doriți să spuneți ca cea mai veche mitropolie apostpolică de pe teritoriul României, cea a Tomisului, să fie reînființată. Iar cererea din comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod a BOR este o distopie marca Vasile Bănescu, strigătoare la cer, pentru că în primul rând încalcă Constituția României. Susținătorii reînființării mitropoliei Tomisului au garantat dreptul legal la petiție. Constituția României din 1991 și revizuită în 2003 este foarte clară în privința garantării dreptului la petiție sau de a adresa memorii a cetățenilor sau organziațiilor legal constituite. În Constituție se prevede: ”Art. 51 – Dreptul de petiţionare (1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă. (4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. În concluzie Sfântul Sinod al BOR și nici un organ al statului român nu au dreptul de a ancheta, sancționa sau a lua măsuri împotriva dreptului la petiție sau de a înainta memorii. Este un drept constituțional inalienabil.

Jignirile nefirești din comunicatul Cancelariei privind posibile ”încălcari ale ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică” nu-și au niciun temei legal. Dreptul la petiție este garantat de lege. Cei care au redactat acest comunicat al Cancelariei au produs ei însiși ”încălcări ale ordinii statutare, acte de răzvrătire și de indisciplină”. Au scris în oglindă ceea ce fac de ceva vreme unii la biroul de presă al Patriarhiei. Comunicatul a adus deja prea multă sminteală în rândul poporului ortodox român. Creștinii ortodocși practicanți își pun tot mai mult întrebarea retorică deja: BOR nu mai este condusă de episcopi și Patriarh, ci de laicul Vasile Bănescu? Cei dinainte de 1989 știu că activistul PCR și ofițerul securității alocați pe lângă episcopii și mitropolii erau conducătorii administrativi reali ai eparhiei. La arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului, înainte de 1989, era unul Hoinărescu, un activist comunist dur și prietenul securiștilor, care producea teamă preoților și episcopului Herineanu. Să ne fi reîntors la vremurile comuniste de tristă amintire, când reprezentantul laic al statului comunisto-securist conducea de fapt eparhia? Nu cred. Ar fi păcat. Consider că nu avem nevoie doar de restaurarea mitropoliei apostolice a Tomisului, ci și de o restaurare a Patriarhiei Române, care să fie condusă de călugări ierarhi, nu de mireni atașați de către structurile satului.

Ionuț Țene

Ultimele articole

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Newsletter

Citește și

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Exclusiv. Interviu cu părintele Valerian despre Sfinții Închisorilor, mântuire și mineriada din 1990 (Video)

Cu sprijinul Ligii Femeilor Ortodoxe din județul Vâlcea, scriitorul...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și un mare patriot. Azi, din păcate este puțin cunoscut de români. Dumitru Bălașa era apreciat...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre vindecarea sufletului chinuit de păcat. Despre puterea iertării au scris numeroși scriitori. Paulo Coleho spunea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.