Trecerea la cele veșnice a scriitorului clujean Dan Marius Drăgan, mai ales chiar de ziua lui, m-a cutremurat și întristat profund. Scriitorul era o figură emblematică a Clujului literar și a boemei locale. Vivace, prolific și cu un profund simț al umorului, Dan Marius Drăgan ieșea în evidență la toate întrunirile, mai mult sau mai puțin literare. Înzestrat cu un talent nativ și un spirit rațional, scriitorul s-a impus în mediile literare cu o gradualitate temporizată, măsurată. Nu-i plăcea să epateze literar, ci prefera să fie un conviv, tocmai de aceea a debutat relativ târziu, iar opera literară și-a publicat-o abia după o analiză atentă, cu o sfiiciune inexplicabilă și un spirit critic demn de școala pozitivismului german. În anii obsedantului deceniu ’80, Dan Marius Drăgan participa, într-o tăcere de sfinx, la cenaclul revistei „Tribuna” din clădirea Casei Municipale de Cultură din Piața Unirii nr. 27, cenaclu patronat de Constantin Zărnescu și Al. Florin Țene. Tânărul aspirant la muze asculta și nota totul, căutând să pătrundă pe deplin în tărâmul fermecat al literaturii.
Personal l-am cunoscut pe Dan Marius Drăgan abia în martie 1991, când, împreună cu poetul Horia Muntenus, am fost invitați la Teatrul din Târgu Mureș, pentru premiera piesei „Regina Ioasta”, scrisă de Constantin Zărnescu. Înainte de premieră, autorul piesei, însoțit de un tânăr matur, înalt, cu părul închis și mustața neagră, ne-a cinstit cu o cafea și un coniac la restaurantul de lângă teatru. Atunci am aflat că tânărul care vorbea atât de „convivial”, presărând neologisme cu cuvinte românești autentice, era un tânăr scriitor clujean de 29 de ani, pe nume Dan Marius Drăgan. Ne-am împrietenit imediat, iar viețile noastre s-au împletit de atunci prin cenacluri, serate și manifestări cultural-literare. A devenit membru al cenaclului literar-avangardist „Zalmoxis” și frecventa seratele literare de la „Ditamai Poesia” a lui Adrian Mihai Bumb, de la începutul anilor ’90. Aceste serate se încheiau de obicei în bodegile și pe terasele de vară ale epocii: „Ema”, „Boema”, „Zahana” sau „Gambrinus”. Cafelele lungi cu nechezol se beau la Arizona și Croco, iar consumația începea pe la 11:00 și se termina pe la ora 20:00, unde, împreună cu filosoful peripatetic și socratic Ioan Viorel Bădică, ne mutam la „Pescarul” pentru a dezbate tonul liric al noilor generații post-decembriste, în timp ce savuram un Jidvei. Absolvent al Facultății de Științe Economice din Cluj-Napoca în 1987, Dan a devenit un contabil renumit, apoi expert contabil și, în cele din urmă, șef la Vama Cluj, fiind singurul poet din țară care a ajuns într-o asemenea funcție. Asta însemna că avea un salariu bun, cu care să ne cinstească și pe noi, studenții și tinerii aspiranți la gloria literară, lipsiți de mijloace financiare. Când ne întâlneam pe stradă, bucuria era și mai mare, pentru că știam că ne va invita pe noi, poeții avangardiști flămânzi, la o zamă de fasole la „Vărzărie” sau la o bere (două) la pizzeria de pe Eroilor ori la subsolul de la Metropol. Întotdeauna plătea el, ca și atunci când a ajuns mare șef la Vama Cluj și purta câteodată, bățos, un pistol la el, în buzunarul sacoului. Deși mare vameș „țărănist” al Clujului în 1998, Dan Marius Drăgan nu epata, ci continua să conducă Dacia lui 1300, galbenă ca lămâia. Pe vremea când eram student, îmi amintesc că ne plăceau cam aceleași fete/studente care frecventau cenaclurile, ceea ce genera o concurență pentru a ajunge la „nurii” poeziei platonice, dar întotdeauna cel mai în vârstă și cu mai mulți bani câștiga atenția lirică, deși nu mă supăram. Așa a fost să fie, că, după o întâlnire cu Dan Marius Drăgan, într-o zi de septembrie 1995, după o discuție literară la una din terasele de pe Dorobanților, să o întâlnesc întâmplător pe stradă pe viitoarea mea soție. Amintirile frumoase legate de Dan Marius Drăgan sunt nenumărate. Aș putea scrie o carte despre acest scriitor prolific și prietenos, care, după anul 2000, a dorit să reînvie PNȚCD și apoi a devenit colaboratorul meu la evenimentele culturale organizate de Primăria Cluj. Era unul dintre vorbitorii frecvenți, în fiecare an, pe 19 februarie, când sărbătoream Ziua Brâncuși — scriitorul urmându-și maestrul, Constantin Zărnescu, și fiind un admirator înfocat al celui mai mare sculptor contemporan.
Despre primul lui roman publicat, „Regina Elisabeta”, apărut în 1996, am scris o recenzie elogioasă în presa vremii. Am remarcat în el un șlefuitor de fraze literare, un bijutier al imaginii și o influență contondentă din proza lui Jack London. Romanul m-a fascinat, ca și trilogiile sale despre istoria începuturilor statelor medievale românești, legate de trăiri, taine, mistere ale vechilor ordine cavalerești ale templierilor sau maltezilor. Cunoștea temeinic istoria formării statelor medievale românești, cu un lux de amănunte ce depășea cercetătorii de la Institutul de Istorie. Căuta adevărul istoric ascuns în mărturii și proze inedite. Avea un adevărat cult pentru Dracula, ca și pentru personajul Vlad Țepeș, un reprezentant al ordinului Dragon, care a fost elita cavalerilor europeni împotriva semilunii. Ca poet, s-a remarcat precum un giuvaergiu al metaforei, îmbinând clasicismul apolinic și modernismul mefistofelic. Dan Marius Drăgan a reprezentat noul val al prozei românești de după 1990, fiind recunoscut și apreciat de critica literară. Ca poet, Dan Marius Drăgan este un neo-modernist clasic, cu inflexiuni lirice argheziene și nostalgii prețioase bacoviene. Lirismul lui este de factură clasicizantă, care respiră printr-un instrumentar prozodic ultra-modernist. A fost pariul poetului cu noua poezie post-decembristă. Poet și prozator, Dan Marius Drăgan este azi un model-etalon pentru generațiile mai tinere, inspirând prin bogăția stilistică și imagini coagulante, adevărate bijuterii descriptive impenetrabile. Prin volumul de versuri „Peregrin” (2022), poetul devenise un melancolic-interiorizat, ca un călugăr-poet retras în taine, folosind asceza pentru a exprima luminile curate ale talentului prelucrat de muncă, credință și lectură. Pentru mine, moartea lui Dan Marius Drăgan, tocmai de ziua lui, nu este o dispariție, ci poetul, prozatorul și prietenul vor trăi veșnic în amintirile mele, iar opera sa în istoria literaturii clujene. Odihnește-te în pace, poet drag, prieten drag! Nu te voi uita niciodată.
Ionuț Țene