Doru Radosav – o contribuție inedită la istoria peisajului-memorie: ”Transilvania are forma inimii”

Istoricul Doru Radosav surprinde de fiecare dată în mod plăcut și incitant, cu o nouă carte publicată. Personalitate istoriografică de prestigiu, ce aparține mediului academic românesc, Doru Radosav este un deschizător de drumuri, cu fiecare studiu publicat. Istoricul clujean, prin întreaga sa operă de excepție, a îmbogățit instrumentarul istoriografic național, abordând cu acribie și viziune științifică subiecte inedite privind sentimentul religios, imaginarul, mentalitatea și geografia istorică. Doru Radosav, la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut, a întemeiat după modelul american, școala istorică de istorie orală clujeană, care a devenit un centru științific de referință al excelenței, în ecuația istoriografică europeană. Recenta carte publicată de Doru Radosav: ”Transilvania are forma inimii. Istorie și peisaj în spațiul transilvănean al secolului XVIII. Percepții, sensibilități, reprezentări”, care a văzut lumina tiparului la Editura ”Școala Ardeleană” (2022, Cluj-Napoca) se înscrie în acest curs istoriografic înnoitor și absolut inedit pentru istoria scrisului istoric românesc. Autorul abordează o temă istoriografică inedită privind geografia istorică, bazată pe o exhaustivă și originală bibliografie. Doru Radosav consideră în studiul său că ”prin intermediul hărților Marelui Principat al Transilvaniei, figurile peisajere ale acestuia au stat sub semnul imaginației autorilor acestor monografii, harta fiind vehiculul semiotic al posibilei alegorii. Raportul dintre natură și identitatea teritorială, dintre spațiul fizico-geografic și configurațiile peisajere ale unei națiuni sau ale unui popor stau sub imperiul alegoriei și metaforei. Harta Transilvaniei din secolul al XVIII-lea este redată la nivelul imaginarului livresc și colectiv sub forma unei alegorii inspirate de forma acestei hărți și alimentată puternic de o nouă sensibilitate a naturii și peisajului a omului acestui secol și, în cele din urmă, de o nouă raportare patrimonială și afectivă la spațiul natal al Transilvaniei. Consolidarea unui sentiment patriotic, ca dragostea față de pământul natal, presupune afecțiune, proximitate, apartenență și chiar sublimarea, la nivelul alegoric și metaforic, a spațiului transilvănean, ale cărui contururi fertilizează imaginația de inspirație livrescă a colectivității. Transilvania, în forma unui principat autonom din componența Imperiului Habsburgic din anul 1765, a fost cartografiată prin intermediul mai multor hărți începând cu 1711, hărți al căror contur au inspirat alegoric formula „Transilvania are forma inimii” („Transilvania forma cordis”).”

Transilvania habsburgică din secolul XVIII se reconstruiește în arealul istoric, ca spațiu geografic și peisaj baroc terezian sau iosefin, în care natura este prelucrată de om ca formă de civilizație, de împrietenire cu natura. Integrarea spațiului natural în manuscrise, cărți, tablouri, documente și reprezentări religioase este o forma-mentis a culturii baroce imperiale. Trecerea de la evul mediu, în care pădurea era semnul barbariei și peisajului sălbatic, odată cu barocul peisajul devine o anamneză a grădinii raiului, se trece astfel de la natură la peisaj lucrat. Parcurile și grădinile arată o ”umanizare” a naturii într-un umanism cultural acaparator și progresiv. Trecerea de la pădure la piesaj este o formă de civilizație, de integrare a Transilvaniei în spațiul imperial habsburgic. Canalizările, desecările de mlaștini, irigările, livezile și grădinile devin fațeta-sistematizare a spațiului-peisaj transilvan. Barocul transilvan se integrază în imperiul habsburgic, dar și sui generis în spațiul civilizațional european.Transilvania mitică, a celor ”șapte coline” după modelul latin al imperiului roman, este o restaurare a ideii imperiale de către curtea vieneză și ca o prelungire istorică a Romei antice. Transilvania celor ”șapte orașe” este o marotă istoriografică – Siebenbürgen, în realitate istoricii și cărturarii vremii știau și scriau că Transilvania are mai mult de șapte orașe-cetăți. Transilvania era descrisă ca spațiu mioritc ”munte-vale”, care se integrează geografic celui muntean și celui moldovenesc din ”Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir. ”Șapte” este cifra simbolică biblică, dar și a celor ”șapte triburi” maghiare care au ajuns aici la sfârșitul secolului IX. Transilvania celor ”șapte coline” și ”șapte cetăți” este de fapt și o restaurare intelectuală a Daciei antice, în mediile cărturărești săsești. Cucerirea Transilvaniei de către austrieci a readus în mentalul colectiv, mai ales a celui săsesc, ideea Daciei perene. De asemenea, ”Dacia Nova” era numele mitic al latiniștilor ardeleni dat Transilvaniei și promovat de sași și pentru că Viena dorea o reconfigurare ideatică a provinciei care devine în 1765 Mare Principat. Istoricul Doru Radosav nu merge mai depare cu ipoteza istoriografică, dar posibil ca sașii, sub influența Vienei imperiale, doreau ca să renască ideea Daciei, pentru că în vremea aceea istoricii considerau teoria anticului Iordanes din ”Getica” valabilă: că geto-dacii erau strămoșii goților și vizigoților. Sașii se considerau în mentalitatea colectivă ca urmașii vechilor goți, în prelungirea ideii lui Iordanes, deci, că geto-dacii erau germanici.În acest context sașii erau un fel de autohtoni ”ile tempora”.

Doru Radosav reconstruiește istoriografic o Transilvanie barocă emblematică: ”În cartografia Marelui Principat, emblema inimii ca reprezentare a spațiului, peisajului transilvănean, este abordată și de Michael Bonbardus S.J., care arată că forma inimii este puțin reluată de alte lucrări, dar figura Transilvaniei este arătată cu maximă acuratețe de V. Cl. Joannis Morandi Visconti, „care de puțini ani este vice-colonel și arhitectul suprem al Transilvaniei” („Si figuram spectes cor haud male refert, prout exhi betur in tabulis omnium accuratissimis V. Cl. Joannis Morandi Visconti, paucis ad-hinc Vice-Coloneli Caesari et supremi Transylvaniae Arhitecti”). Reluând definițiile privind „forma cordis” a Transilvaniei, J. Benkö, la 1773, afirmă că provincia Transilvaniei, înconjurată de munți din toate părțile asemenea „unei coroane care o încinge”, are aproape figura inimii: „Transilvaniae provinciam, montes undique coronae in modum cingunt, ac propre in Figuram cordis efformant”. Această caracterizare este completată cu descrierea lui Fasching: „Figura provinciae, bellissime Cor exprimit”. Itinerarul descriptiv alegoric, de la forma frunzei de viță-de-vie, de la forma broaștei-țestoase și a calcanului, până la „forma cordis”, parcurge un traseu care conotează cristalizarea unui sentiment de afecțiune patriotică față de această provincie.” Putem vorbi astfel de o istorie a cunoașterii naturii, a îmblânzirii acesteia, care ne propune ierarhii și coduri estetice despre trecutul percepției fiziocrate și frugifere de către locuitorii Transilvaniei sec. XVIII. Istoricul clujean subliniază o metodologie istoriografică complet nouă, o teorie izvorâtă în anii 80 ai secolului trecut despre sinteza om-peisaj – istorie. Peisajul este analizat într-o manieră morfologică și funcțională, fiind o interfață societară a epocii baroce. ”Peisaj și putere” face parte din elementul guvernării habsburgice din Transilvania barocă.Toate acestea au dus la o identitate etnică a peisajului. Interesant că toate aceste percepții intervin pe filiera germanică-săsească, ca elemnt primenitor impus de casa imperială austriacă și ca o modificare a peisajului-obiectiv într-un peisaj-subiectiv. Doru Radosav abordează simbolistic, pe capitole-paliere, imaginarul peisagistic al Transilvaniei baroce: peisajul-metaforă, peisajul-privire, peisajul-natură, peisajul memorie și peisajul – utopie, cu fixări toponimice, cartografice sau hidrografice. În viziunea istoricului Mihaly Cserei, la 1735, Transilvania era un spațiu al abundenței așezat într-un cadru puritan al rațiunii, o sinergie între spațiul fizic și spațiu uman ca reflecție heterotopică. La 1743, Fr. Fasching, profesor iezuit, în lucrarea sa intitulată ”Nova Dacia…” publicată la Cluj, în 1743, aduce o particularitate a Transilvaniei, apelând la proiectul genealogic și istoricist al anticei Dacii. Istoricul se cadrează contrareformei catolice, care percepe Transilvania ca un tărâm, cu o istorie îndepărtată, bogat într-o rețea hidrografică, cu păduri, minerale, livezi și pământ roditor, care-l recomandă ca Dacia Felix. Pentru umanistul barocului ”Transilvania exprimă o frumoasă formă a inimii”, având astfel și o componentă morală de virtualitate, nu numai de tărâm al abundenței naturale. Curtea de la Viena îl impune pe istoricul Matthias Bel, care surprinde în mentalul colectiv numeroasele hărți ale Transilvanie cu toponime, rețele hidrografice și munți maiestuoși, ca pe o inimă a rațiunii și dragostei imperiale. Avem de a face cu o metonimie cartografică care impune harta Transilvania pe axa hărților globului pământesc. Prin peisaj fizic, climat, floră, faună și resure naturale, toate raționalizate de administrația imperială în peisajul terezian, Transilvania devine un tărâm al prosperității unice în Europa barocă.Transilvania prin raționalizarea administrativă bine expusă prin sutele de hărți creionate și tipărite de imperiu habsburgic devine un peisaj-patrimoniu. Acest peisaj-identitar transilvan contribuie la conceptul de comunitate, un loc al memoriei colective, precum și la nașterea ideii de națiune. Asistăm atunci la un paradox istoriografic: dacismul nu este o invenție a național-comunismului, ci o realitate teoretică cu rădăcini imperiale habsburgice pe filieră renascentistă. Transilvania este percepută de istoricii austrieci și comunitatea săsească ca o provincie identitară formată pe etosul patetic și etosul logic al Daciei străvechi. Dacismul devine un transfer identitar din antichitate în Transilvania supusă habsburgilor. (poate ca și să lovească Viena în mentalul Transilvaniei medievale nobiliare maghiare). În baroc, dacismul este o articulație geografico-istorică și naturală, un transfer de regim istoric al Daciei antice. Asistăm oficial la o reconstrucție imaginară și istorică a Transilvaniei baroce ca continuitate a Daciei. În acest spirit de ”Landeskunde” se reînvie mitologia antică, care se inserează în grădinile particulare și publice ale barocului transilvan. Dacia Mediterranea era vârsta istorică a peisajului transilvan care intră în conexiune cu Dacia Alpestris, așa cum era numită Valahia vecină de către comunitatea științifică barocă. Transilvania mai era denumită și Pannodacia. Iar Dacia Silvosa în lucrarea lui J. Graffius la 1700 era o descriere a unui teritoriu plin de păduri asemănător teritoriului stăpânit de Decebal atunci când a venit împăratul Traian să-și asume cucerirea. ”Dacia Septi Collis” este o suma simbolică a transferului imagologic și mitologic al Romei celor șapte coline, o recunoaștere a continuității geografico-istorice a daco-romanilor pe aceste meleaguri. Astfel, Transilvania capătă valențe ale peisajului metamorfic și devenirii. Țara de dincolo de păduri devine o grădină bine administrată de Viena în stil baroc iluminist.

Doru Radosav abordează barocul transilvan în inserții de percepții geomorfologice, geobotanice sau orografice, într-o manieră stilistică a peisajului ca devenire istorică. Istoria surpinde trecutul și transformările peisajului și în sens religios, al sacrului dar și prin medicalizare. Pământul și flora au proprietăți medicinale, iar apele minerale și termale vindecă noii cetățeni ai imperiului. Imperiul reușeșete să ”împrietenească natura cu omul” într-o apariție epifanică a ”bunului împărat”, care atunci când vizitează provincia roadele devin mai multe și holdele mai bogate într-o ”toamnă frumoasă”. Peisajul metamorfic este și o reconstrucție a edenului biblic. Asistăm în barocul transilvan la o divinizare a naturii în sens iluminist, chiar panteist în maniera lui Spinoza. Poeții clujeni de la universitatea iezuitică clujeană dedică un poem în stilul lui Tasso, potentatului vremii Ioan Haller, guvernatorul Transilvaniei la 1755. Nu întâmplător poezia se intitula ”Septi-collis Dacia”, ca un peisaj metamorfic biencuvântat și în care miturile antice se cadrează principatului imperial ca și continuitate firească din antichitate la epoca baroc. Prin cartea ”Transilvania are forma inimii”, istoricul Doru Radosav aduce o contribuție substanțială și inedită la studiul imaginarului și mentalității, într-o manieră originală de abordare, încă necunoscută istoriografiei noastre. Doru Radosav ne convinge încă o dată că este un deschizător de drumuri în istoriografia noastră, un istoric care sincronizează scrisul istoric românesc cu mersul scrisului istoric euro-atlantic, un model paideic.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.