În urmă cu câteva zile am participat la lansarea unei cărți, la biblioteca Academiei – filiala Cluj, despre o personalitate dejeană a ASTREI din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din vremea prigoanei dualismului. Cartea era o ediție îngrijită de Cecilia și Ion Cârja, după un manuscris al lui Petru Mureșan, lider local din fostul județ Someș. Am avut surpriza să-l întâlnesc la lansare pe Simion Retegan, care, la 87 de ani, și-a păstrat verticalitatea atât în comportament, cât și în gândirea istoriografică. Discursul său, ușor poticnit din cauza vârstei, a fost sintetic, dovedind o personalitate complexă și un specialist remarcabil în lupta românilor din satele și micile orașe ale Ardealului dualist, supuse deznaționalizării de către autorități. M-am bucurat că l-am văzut. Nu mai știam nimic de istoric; aveam doar amintirile mele despre când era director omnipotent al Institutului de Istorie, pe vremea studenției mele, în primii ani de boboc. Avea renumele de istoric patriot și de adversar dur al istoriografiei maghiare pe problema Transilvaniei.
Dr. Simion Retegan reprezintă acum unul dintre istoricii de referință ai Transilvaniei moderne, consacrat printr‑o carieră academică desfășurată la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj‑Napoca. Activ din 1962 în cadrul institutului, Retegan a parcurs toate etapele profesionale — de la stagiar și cercetător științific la cercetător principal și conducător de doctorat — contribuind sistematic la inventarierea și interpretarea surselor privind viața politică, religioasă și socială a românilor din Transilvania în secolul al XIX‑lea. Născut în 1937 și format în mediul rural, Retegan și‑a început studiile universitare la Facultatea de Istorie‑Filosofie a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj, iar din 1962 s‑a angajat la Institutul de Istorie „George Barițiu”. A ocupat, între 1990 și 1993, funcția de director adjunct al institutului și, din 1992, a coordonat teze de doctorat, punând astfel bazele unei generații noi de cercetători. A devenit doctor în istorie în 1975 și a fost distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei în 1980. Retegan și‑a concentrat atenția asupra câtorva direcții interconectate: istoria politică a Transilvaniei la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea; evoluția mișcării naționale românești; condiția țăranilor români; rolul bisericii, în special al Bisericii greco‑catolice; și dezvoltarea învățământului și a școlarizării în epocă. Abordarea sa combină analiza documentară riguroasă cu preocuparea pentru contextul social și instituțional, ceea ce îi permite să ofere interpretări nuanțate ale proceselor de schimbare politică și culturală.
Printre lucrările notabile ale lui Simion Retegan se numără volume dedicate ”Dietei românești a Transilvaniei” și reconstrucției politice a regiunii în anii 1861–1863, precum și studii despre satul românesc ca promotor al școlii și identității naționale. A condus colective de lucru pentru publicarea corpului de documente „Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania, 1849–1918”, din care au apărut mai multe volume (1996, 2004, 2006, 2007). De asemenea, este coautor la capitole despre Transilvania în sinteze internaționale de prestigiu, precum ”Die Habsburgermonarchie 1848–1918”. Retegan este autorul a circa 70 de studii și articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate și coautor a aproximativ 15 volume colective. Prin munca sa editorială și de colectare a surselor primare, a facilitat accesul altor cercetători la documente esențiale pentru înțelegerea proceselor naționale și instituționale din Transilvania. Cercetările sale se concentrează asupra istoriei politice a Transilvaniei, a mișcării naționale românești (1849–1918), a satului românesc, a bisericii greco‑catolice și a școlarizării în secolul al XIX‑lea. Abordarea sa combină analiza riguroasă a documentelor cu atenția la contextul social și instituțional, oferind interpretări nuanțate ale proceselor de transformare politică și culturală. Se observă la autor o propensiune către istoria greco-catolicismului din Transilvania. Printre lucrările sale de referință se numără ”Dieta românească a Transilvaniei 1863–1864”, (1979), ”Satul românesc din Transilvania, ctitor de școală” (1994), ”Reconstrucția politică a Transilvaniei în anii 1861–1863” (2004) și ”Parohii, biserici și preoți greco‑catolici din Transilvania 1849–1875” (2006). De asemenea, a coordonat publicarea colectivă a sériei ”Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania” (volume apărute în anii 1996, 2004, 2006, 2007) și a contribuit la sinteze internaționale despre imperiul habsburgic. Retegan a realizat o frescă a satului românesc și a luptei naționale în vremea dualismului.
Prin lucrările și activitatea editorială, Retegan a pus la dispoziția cercetării surse fundamentale și analize solide, consolidându‑și poziția ca autoritate în studiul schimbărilor politice, sociale și culturale ale Transilvaniei secolului al XIX‑lea. Contribuțiile lui Retegan sunt valoroase nu doar prin volumul de informații, ci mai ales prin claritatea și rigoarea analitică. Acribia sa are o nuanță patriotică. Studiile sale ajută la descifrarea relațiilor dintre elitele politice, instituțiile imperiului habsburgic și comunitățile rurale românești, evidențiind atât dinamica conflictelor, cât și strategiile de adaptare și afirmare a românilor transilvăneni în secolul al XIX‑lea.
Volumul ”Satele năsăudene la mijlocul secolului al XIX‑lea. Mărturii documentare”, publicat de Simion Retegan, este o colecţie de documente care redă, din surse contemporane, viaţa rurală a districtului Năsăud în anii 1860–1870, zonă de regimente românești și de graniță. Autorul aduce la lumină răspunsurile date unui chestionar guvernamental din 1864, acte şcolare şi parohiale, rapoarte de inspecţie şi un fond de corespondenţe familiale (în special documente despre familia preoţească Coşbuc). Rezultatul este o imagine vie, detaliată şi multifacetică a satului transilvănean de atunci.Una din marile valori ale colecţiei este inventarierea microtoponimică: sute de nume de locuri („Faţa Petrii“, „Podu Hordoului“, „Poiana lui Mani“ etc.) care arată cum oamenii au „umanizat“ peisajul — prin ocupare, proprietate, ocupaţii şi amintiri. Aceste toponime păstrează urmele proprietăţii, ocupaţiilor şi evenimentelor istorice (tabere militare, mănăstiri, războaie), oferind material preţios pentru lingvişti, toponimişti şi istorici. Documentele cadastrale şi descrierile notariale arată un teritoriu economic divers. În sate montane (Parva, Telciu, Romuli) predomină păşunatul şi exploatarea pădurii; în văi şi şes (Salva, Rebra, Şieuţ) ponderea arabilului este mai mare. Sistemul bienal (ţarină/imaş) rămâne regula, iar fânaţul şi păşunatul sunt esenţiale pentru subzistenţă. Plutăritul şi comerţul cu lemn, precum şi exploatări miniere locale (Rodna) apar ca resurse economice importante.Satul românesc era viu și dinamic social-economic, nu autarhic. Retegan publică, de asemenea, protocoale de examene, tabele financiare şi rapoarte care dezvăluie starea şcolilor rurale: şcoli normal‑preparandii, şcoli triviale şi situaţii locative, salarii mici şi întârzieri la plată, dar şi angajamente comunitare (fundaţii, venituri din cârciumărit pentru şcoli). Biserica apare ca centru al vieţii sociale: documentele episcopiei şi hotărârile consistoriului arată negocieri privind venituri, donaţii şi litigii locale (ex.: litigiul privind fânul porţiunii canonice din Bichigiu). Viaţa religioasă şi cea şcolară sunt profund inter-dependente.Arhiva episcopală publicată de Retegan oferă detalii despre bunicul şi tatăl poetului George Coşbuc: case, venituri parohiale, conflicte locale, mobilitate socială şi obiceiuri comunitare. Aceste documente completează biografia familiei şi pun în context mediul intelectual‑cultural din care avea să vină poetul. Cartea lui Retegan oferă acces la surse primare rare şi bine comentate. Ele permit reconstrucţii riguroase ale istoriei locale — geografice, economice, sociale şi culturale — şi sunt un punct de plecare indispensabil pentru cercetări ulterioare, hărţi istorice, monografii de sat sau studii despre învăţământ şi cler în Transilvania secolului XIX. Pentru cititorii locali, volumul readuce nume de locuri, poveşti şi mecanisme economice care explică familia, biserica şi şcoala satului. Pentru istorici, este o bancă de date primare esenţială. Este specialitatea lui Retegan de a scoate la lumină ”incunabile” despre viața românilor ardeleni sub opresiunea străină. Cartea este fundamentală pentru a înșelege specificul satului românesc din Ardealul dualist, un sat asemănător cu cel al lui Ion al Glanetașului din romanul lui Liviu Rebreanu.
Dr. Simion Retegan rămâne și azi o voce solidă în studiul Transilvaniei moderne, ale cărei transformări politice, sociale și culturale le‑a redactat cu minuțiozitate din surse fundamentale. A scris despre o românitate care spera să fie liberă într-o zi și care a luptat petnru dreptrui și libertate. Munca sa de cercetare, editare documentară și formare academică continuă să influențeze interpretările istorice și să ofere sprijin metodologic pentru studiile viitoare asupra regiunii. Este cel mai bun specialist pe istoria modernă a Ardealului. Are o viziune creatoare și comprehensivă asupra subiectului și transpune tematica cu o subsidiaritate particulară a unui patriotism luminat și cald, fără stridențe. Retegan din punct de vedere metodologic și stilistic este un istoric din stirpea lui Nicolae Bocșan, Gelu Neamțu sau Ion Chindriș. La cei 87 de ani cred că ne va mai oferi frumoase și consistente surprize istoriografice, ca manuscrisul despre Petru Mureșan – Șireganu din biblioteca Academiei clujene oferit familiei Cârja pentru a fi editat și publicat. Manuscrisul este o frescă a satului românesc ardelean cu amănunte de tip contabil, fapt ce oferă la „firul ierbii” viața unei națiuni oprimate, dar nu supuse.
Ionuț Țene