Politicile anti‑culturale de tip „cancel culture” și „woke” continuă în România cu îngăduința Guvernului Ilie Bolojan și a sistemului care a anulat alegerile democratice din decembrie 2024. Se dorește cu ardoare, din partea diriguitorilor sistemului de azi, ștergerea identității naționale și a valorilor românești. Asistăm la o nivelare și mancurtizare a conștiințelor patriotice în stilul fostului imperiu sovietic. Interesant este că se dorește eliminarea doar a poeților și scriitorilor — în general — care au promovat patriotismul sau naționalismul cultural românesc. Instituții construite pe model sovietic, precum „Elie Wiesel” sau IICCMR, solicită „anihilarea” tuturor personalităților culturale românești, care constituie fundamentul, ierarhia și fibra națională a poporului român? Pe partea dreptei culturale interbelice românești, corifeii lui Molotov‑Stalin‑Lunacearski sau Jdanov cer interzicerea poeților Radu Gyr, Vasile Militaru, Nichifor Crainic sau chiar Mihai Eminescu. Pe partea stângă a eșicherului politic se solicită interzicerea poeților care au exprimat cultural o vână patriotică, cum este, de exemplu, Adrian Păunescu, care a cântat în versuri memorabile frumusețile patriei și ale culturii române. IICCMR cere demolarea bustului poetului național Adrian Păunescu, dar, paradoxal, nu suflă un cuvânt despre bustul celei mai mari poete care a cântat comunismul de tip bolșevic, Nina Cassian, care are un monument de forță în stațiunea 2 Mai de pe litoral. Toate aceste acțiuni împotriva identității comunitare și a valorilor românești — în frunte cu legea Vexler — nu au de-a face cu eliminarea antisemitismului sau a relicvelor comunismului din spațiul public, ci doar cu antiromânismul și înlăturarea reperelor culturale și identitare valorice românești, pentru ca românii să devină, din națiune și popor liber, o populație fără memorie și identitate, supusă modelării intereselor străine de interesul național ale noii „Moscove” de la Bruxelles. Partida sovietică ne vrea desființați ca neam cultural, fără amprentă identitară, să nu avem scriitori valoroși care vorbesc și scriu despre patrie, istorie națională și despre libertate. Ciudat este că acești „komisari” sovietici pe stil nou nu cer scoaterea din spațiul public a corifeilor avangardei literare comuniste interbelice și postbelice, finanțați de NKVD/KGB, care doreau desființarea și dezmembrarea României considerându-se un „stat multinațional”. Despre filiera NKVD a scris Stelian Tănase acum câțiva ani o carte relevantă, „Avangarda românească în arhivele Siguranței”, bazată pe documente. Toți avangardiștii erau pe statele de plată ale filierei kominterniste.
În perspectiva lipsei oricărei logici și a lipsei de criterii valorice, corifeii noului sovietism de la IICCMR, după eliminarea din spațiul public a lui Adrian Păunescu, ar trebui să ceară și interzicerea Anei Blandiana, prietena lui Gogu Rădulescu — ideologul PCR, pentru poeziile sale dedicate partidului comunist și lui Lenin? Poezia „Partid”, scrisă de Ana Blandiana, este o poezie de propagandă pro‑comunistă, publicată în Almanahul „Luceafărul” în anul 1983. Textul a fost inclus ulterior în lucrări critice precum „Antologia rușinii” după 1990, care adună texte omagiale scrise de intelectuali români în perioada dictaturii comuniste. Textul poeziei „Partid” descrie „candoarea” legată de ritualurile școlare comuniste și devotamentul față de partid:
„Că niciodată n‑am să mă separ orgolios
De imnul colectiv și luminos.
Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
Oricâte maluri s‑ar sedimenta,
Nu‑mi vor putea‑o șterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid.”
Deși Ana Blandiana este o figură cheie a disidenței anticomuniste de la sfârșitul anilor ’80 și fondatoare a Alianței Civice, poezia „Partid” și cealaltă „Odă” contrastează puternic cu activitatea ei ulterioară, reprezentând un exemplu al presiunilor asupra scriitorilor din acea epocă. Poezia dedicată comunismului și lui Lenin a apărut în revista Tribuna, nr. 46, pe 12 nov. 1959:
„Slavă lumii ce se naște
În această oră gravă;
Slavă anului acesta
Ce‑a ucis în colb milenii;
Și de flăcări, ca drapelul,
Slavă veșnică lui Lenin!”
Lista scriitorilor români valoroși din epoca comunistă ar putea continua în această axiomă a prostiei pe stil sovietic cu Marin Preda, care a scris un roman cu influențe comuniste, „Risipitorii”, cu Zaharia Stancu pentru „Desculț” și nu numai, cu Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc și atât de alți scriitori români care au făcut compromisuri ideologice în epocă, constrânși de paradigma totalitară a vremii. Interzicerea lui Adrian Păunescu în spațiul public și introducerea lui la „fondul S”, ca în bibliotecile comuniste, ar deschide „cutia Pandorei” a totalitarismului neo‑marxist, ca în anii ’50. După Adrian Păunescu, mă aștept ca IICCMR să ceară interzicerea Anei Blandiana pentru poeziile „Partidul” și „Odă”. De fapt, nu se vrea doar interzicerea unor scriitori români, ci desființarea tuturor valorilor poporului român, pentru a se disipa, fără identitate, în noua „federație sovietică europeană”, care ni se pregătește. Un refuz al acestei politici de ocultare culturală a neamului românesc este să citim și să recităm în continuare pe Adrian Păunescu și pe toți marii noștri poeți. Să arătăm Bruxelles‑ului și lumii că se confirmă zicalele populare intrate în memoria colectivă a poporului nostru: „românul s‑a născut poet” și că „tot ce‑i românesc nu piere”.
Ionuț Țene