Gelu Florea mi-a fost preparator în primul an de facultate în 1990. Făcea seminariile lui Protase. Era atât de tânăr încât avea vârsta unor colegi care au intrat mai târziu la facultate. Vorbea calm și calculat. Nu se avânta în tirade retorice pentru a ne convinge de cursul de istoria veche a României. Părea pasionat de ceea ce face, dar nu ne vorbea cu persuasivitate despre geto-daci, deși toată cariera ulterioară le-a dedicat strămoșilor noștri o operă condensată și concentrată, dar nu exhaustivă și extinsă. De altfel, Gelu Florea are mentalitatea unui arheolog, adică se ocupă doar de detaliu și amănunte, fără un spirit sinergic de sinteză. Deși a ajuns profesor titular la universitatea clujeană, opera sa rămâne înntr-o oarecare umbră față de cea a lui Piso sau Glodariu și nu a atins capacitatea de a aglutina sintetic istoria dacilor, scrisă de Constantin Daicoviciu, care a fost spiritul tutelar al istoricilor și arheologilor clujeni. Pasionat de geto-daci nu a reușit încă să răspundă la întrebarea tutelară a lui BP Hașdeu: ”Pierit-au dacii?”. Săpăturile în Munții Orăștie i-a adus un bagaj de cunoștințe bogat, dar istoricul nu a dezvoltat metodologic toate cunoștiințele într-o opera sinteză. De remarcat că face arheologie ca un detective dintr-un roman polițist fiind atent la detalii și indicii, lucru care l-a ajutat în conturarea opiniilor sale favorabile cercetării trecutului geto-dacilor.
Aurel Gelu Florea este un istoric și arheolog, profesor universitar la Departamentul de Istorie Antică și Arheologie, Facultatea de Istorie și Filosofie, din Universitatea Babeș‑Bolyai. Astăzi este una dintre vocile importante ale cercetării asupra epocii fierului și a culturilor geto‑dace din spațiul carpato‑danubiano‑pontic din istoriografia noastră. Născut la 25 august 1965, Florea desfășoară de peste trei decenii o activitate ce îmbină predarea universitară, cercetarea arheologică de teren și coordonarea de proiecte științifice naționale și internaționale. Opera sa științifică este redusă, dar este pe linia editorială a arheologilor de azi. Au trecut vremurile în care un Xenopol, Pârvan sau Dimitrie M. Teodorescu scriau opere ample, complexe și sinteze despre strămoșii noștri. Parcursul său universitar — de la preparator și asistent, la lector, conferențiar (1999–2016) și, din 2016, profesor universitar — reflectă un angajament constant în formarea studenților și doctoranzilor și în dezvoltarea disciplinelor de istorie antică și arheologie la UBB. În 1997 a devenit doctor în istorie la universitatea clujeană. Din 2015 este abilitat pentru conducerea de doctorate și este membru al Școlii Doctorale „Istorie, Civilizație, Cultură”. A ocupat funcții de conducere (șef de catedră 2007–2010; reprezentant al facultății în Senatul UBB 2012–2015) și a fost recompensat cu distincții pentru excelență didactică și științifică. Una dintre contribuțiile majore ale lui Florea este coordonarea, din 2009, a Șantierului Arheologic „Complexul cetăților dacice din Munții Orăștiei”, sit inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Aici a făcut treabă bună. De asemenea, coordonează Consiliul Științific al Administrației Monumentului Istoric Sarmizegetusa Regia și a participat în Comisia Națională de Arheologie. Activitatea sa include proiecte internaționale, printre care colaborarea cu Universitatea Paris 1 Panthéon‑Sorbonne și cercetările la Bibracte (Franța), precum și integrarea în rețeaua științifică NEMESIS (CNRS, Franța). Cercetările lui Florea vizează dinamica urbană a epocii fierului, identitățile elitei geto‑dace, religiozitatea și artele meșteșugărești (ceramică, matrițe de bronz), precum și metodologia arheologică aplicată siturilor regale și fortificate. Are o viziune de ansamblu asupra detaliilor arheologice.
Vă ofer câtevaa exemple reprezentative din lista sa selectivă de publicații, destul de subțire ca număr de titluri, dar consistente ca subiect și tematică: ”Ceramica pictată. Artă, meșteșug și societate în Dacia preromană” (sec. I a. Chr. – sec. I p. Chr., 1998) — studiu monografic asupra ceramicii pictate și a rolului ei social și economic în Dacia preromană; ”Les Géto‑Daces. Iconographie et imaginaire” (împreună cu V. Sîrbu, 2000) — analiză iconografică și imaginar cultural a geto‑dacilor; ”Dava et oppidum. Débuts de la genèse urbaine en Europe au deuxième âge du Fer, Académie Roumaine”, 2011) — tratat privind originile fenomenelor urbane (dava/oppidum) în epoca fierului; „The Public Image of the Dacian Aristocracy”, în Studia UBB, Historia, vol. 51, 1, (2006, editor și autor) — lucrare privind reprezentările publice ale aristocrației dacice; „Sarmizegetusa Regia. Un certain modèle urbain”, în ”Iron Age Communities in the Carpathian Basin”, (2010) — propune o lectură a Sarmizegetusei ca model urban specific; ”Matrița de bronz de la Sarmizegetusa Regia” (volum coordonat, coautor, 2015) — studiu de specialitate asupra unui artefact metalurgic și implicațiile sale pentru organizarea producției și simbolica puterii; „Sarmizegetusa Regia – The Identity of a Royal Site?”, în ”Fingerprinting the Iron Age, Oxbow Books, 2014” — reflecții asupra statutului și identității Sarmizegetusei ca reședință regală. „Dacii”, în ”Istoria imaginariilor românești”, vol. III, (2020) — sinteză accesibilă privind percepțiile istorice și culturale despre daci în imaginarul românesc. Prin combinarea cercetării de teren la situri emblematice, a publicisticii științifice și a colaborărilor internaționale, Gelu Florea a contribuit substanțial la reconfigurarea înțelegerii istoriei autohtonilor. Activitatea sa continuă să influențeze discuțiile despre urbanismul preroman, identități etnice și practici religioase, precum și politicile de conservare și valorificare a siturilor istorice.
Gelu Florea a săpat mulți ani la Sarmizegetusa Regia, evidențiind importanța cetății ca capitală religioasă a dacilor, care nu trăiau în sălbăticie, ci manifestau un rafinament arhitectonic cotidian, de înalt nivel civilizațional, în consonanță cu modelele grecesc și roman. El pune în centrul observațiilor sale două idei principale: surpriza generată de particularitățile tronsonului de alee descoperit și semnificația acestor detalii pentru înțelegerea nivelului tehnic și social al comunității dacice de la Sarmizegetusa Regia. Florea subliniază, în studiile sale, că tronsonul de drum cercetat prezintă o combinație neobișnuită de materiale — dale de gresie, blocuri mari de andezit și calcar — aranjate astfel încât creează un efect vizual aproape decorativ, asemănător unui mozaic. Comparativ cu cercetările anterioare, proporția dintre andezit și gresie s-a inversat, indicând o variabilitate intenționată în soluțiile constructive, posibil în funcție de statutul zonei sau de preferințe estetice. El evidențiază măiestria execuției: pavajul este bine realizat, iar blocurile folosite provin din cariere aflate la zeci de kilometri, ceea ce implică organizare logistică, resurse și forță de muncă considerabile. Prezența coloanelor masive de andezit și a elementelor din marmură confirmă folosirea unor materiale valoroase și a unor tehnici avansate pentru epoca respectivă. Florea interpretează aceste descoperiri ca semne ale unui centru cu preocupări estetice și simbolice, nu doar funcționale. Aleea cu aspect „luxos” și calitatea construcțiilor sugerează existența unei elite capabile să comande și să susțină lucrări complexe, precum și legături regionale pentru aprovizionarea cu materii prime. Materialele și modul de construcție pot reflecta atât statutul sacru al terasei, cât și roluri ceremoniale sau de reprezentare. El atrage atenția că drumul conduce spre o clădire a cărei funcțiune rămâne necunoscută, iar descoperirile materiale (ceramică, unelte, resturi alimentare carbonizate etc.) pot oferi informații esențiale despre uzul spațiului. În articolele publicate, subliniază necesitatea continuării săpăturilor și a conservării zonei pentru a putea interpreta coerent contextul arhitectural și social.
Opinia sa este prudentă, dar optimistă: descoperirile confirmă complexitatea și rafinamentul Sarmizegetusei Regia, oferind noi perspective asupra capacității tehnice și a mobilizării resurselor de către dacii antici, dar evidențiind totodată întrebările care rămân de clarificat prin cercetări viitoare. În 1949, în cadrul campaniei arheologice de la Piatra Roșie, a fost descoperit un disc metalic fragmentat, însoțit de o mască de fier. Piesa, interpretată de specialiști drept un element cu valențe rituale sau reprezentative, atrage atenția prin iconografia complexă: în centrul discului se află figura unui bour, iar pe margini apar motive vegetale, geometrice și reprezentarea unei feline. Descoperirea rămâne una dintre cele mai sugestive pentru înţelegerea simbolisticii religioase și a statutului social în spațiul dacic. Gelu Florea și Liliana Suciu, în studiul lor „Observaţii cu privire la scutul de la Piatra Roşie” (1995), interpretează bourul ca pe un simbol totemic întâlnit frecvent în aria Daciei și Traciei, în special în epoca La Tène. Bourul — un animal răspândit în pădurile regiunii — ar fi beneficiat de o atenție religioasă specială, fiind integrat în repertoriul mitologic local. Prezența sa pe disc sugerează atât o semnificație protectoare, cât și una identitară, legată de comunitatea care a creat și folosit obiectul.
Reprezentarea felinei, plasată pe marginea discului, este interpretată ca asociată divinității sau regalității. Imaginea felinelor ca acompaniatoare ale zeilor sau ca simboluri ale puterii are rădăcini în arta Orientului antic; apariția ei în contextul dacic indică posibile influențe culturale externe şi trafic simbolic între regiunile mediteraneene şi cele balcanice. Faptul că cele două imagini — bourul autohton şi felina de inspiraţie orientală — coabitează pe aceeaşi piesă denotă un limbaj vizual sincretic, în care elemente locale şi importate se combină pentru a exprima idei sacre şi de prestigiu. Contextul arheologic al Piatra Roșie, parte a rețelei de fortificații dacice din Munții Orăștiei, susține ideea că descoperirile lui Gelu Florea provin dintr-un mediu în care manifestările religioase şi reprezentative erau elaborate. Discul nu este doar o piesă izolată: analiza sa integrată cu alte materiale (ceramică, unelte, structuri arhitectonice) poate oferi informaţii despre ritualuri, ierarhii sociale şi contacte culturale ale comunităţilor dacice. Dacii erau mult mai rafinați decât credem azi este concluzia lui Gelu Florea în studiile sale. În concluzie, Gelu Florea este o personalitate marcantă a arheologiei și istoriei antice din România, ale cărei realizări se manifestă prin rezultate științifice, formare academică de calitate și protejarea patrimoniului cultural. Nu e spectaculos ca istoric, poate nici nu și-a dorit asta, dar e valoros ca specialist analitic al amănuntului în ansamblu. La el detaliul configurează întregul istoriografic. Nu e târziu ca istoricul să producă o monumentală lucrare de sinteză care să surprindă comprehensiv și cu acribie întreaga istorie a geto-dacilor, pentru a fi un autentic urmaș istoriografic a lui Constantin Daicovicu.
Ionuț Țene