Gloria Limbii Române

Scriitori și jurnaliști din județele Vâlcea și Olt au participat miercuri 19 octombrie 2022 la o manifestare literară remarcabilă a Ligii Scriitorilor Români, la Biblioteca Municipală Drăgășani.

Președintele național al LSR, Al. Florin Țene, poet, prozator, critic literar, jurnalist, a dorit ca lansarea Antologiei de articole „GLORIA LIMBII ROMÂNE” să aibă loc în urbea sa natală, Drăgășani, orașul copilăriei și al tinereții sale, unde revine oricând cu bucurie și se încarcă sufletește alături de cei care îl iubesc și îi prețuiesc contribuția adusă la promovarea culturii. Cenaclul Gib Mihăescu a fost înființat de domnul Al. Florin Țene, încă din tinerețea sa și, chiar dacă destinul l-a purtat la sute de kilometri distanță, nu a uitat nici un moment legătura de suflet cu meleagurile vâlcene și, din ținuturile Ardealului, a păstrat legătura cu toate zonele țării, luând permanent pulsul evoluției culturii de pretutindeni.

Activitățile au debutat cu depunerea unei coroane de flori, de către familia Țene, la statuia lui Gib Mihăescu, din partea conducerii naționale a Ligii Scriitorilor Români.

Se poate spune că titlul volumului lansat îl reprezintă pe însuși autorul acestuia, căci, scriitorul Al. Florin Țene a construit o adevărată „citadelă literară” pe care o va lăsa posterității, contribuind prin întreaga sa operă la gloria limbii române. Astfel, la o vârstă venerabilă, scriitorul a lansat cel de-al 92 – lea volum publicat până în prezent.

La această activitate, în afară de scriitorii și jurnaliștii care au elogiat personalitatea Președintelui LSR Al. Florin Țene, și au făcut cunoscute celor prezenți în sală și ultimele lor publicații, au participat și reprezentanți ai administrației locale, profesori de limba și literatura română, membri ai familiei. Au fost invitați și câțiva elevi, iubitori de literatură, de la Liceul „Gib Mihăescu” din Drăgășani, care au citit versuri din creațiile poetului Al. Florin Țene și au răsfoit cărțile autorului, expuse în sala de lectură a bibliotecii. Invitații au admirat nu numai expoziția de cărți, ci și un reușit portret al scriitorului, pe care acesta l-a donat Bibliotecii Municipale, pictat de artista plastică Victoria Fătu-Nalați, expus alături de cel al scriitorului Gib Mihăescu.

Cu prilejul acestei lansări de carte, scriitorului Al. Florin Țene i-au fost decernate diplome, o medalie jubiliară, dar și o plachetă aniversară din partea Consiliului Local al Municipiului Drăgășani, simboluri ale recunoștinței pentru aportul său la promovarea culturii la nivel local, național și internațional.

ȘTEFANIA MARINEANU

Ultimele articole

Newsletter

Citește și

Ștefan cel Mare – „rege al Moldovei” și căpitan al Veneției în 1492. Banii italieni împotriva turcilor

Istoria este uneori mai complexă decât cea pe care o învățăm la școală sau decât imaginea prezentată în discursul istoriografic oficial. Pe baza documentelor...

„Apuseni – Serbările Memoriei” rezistenței armate anticomuniste. O reușită singulară în peisajul istoriografic românesc

Am participat cu plăcere, într-o toamnă ca mierea pe coamele Apusenilor, la un proiect istoric realizat de câțiva ani încoace de prietenul și colegul...

Conflictul dintre C. Z. Codreanu și Carol al II-lea în memoriile lui Zaharia Boilă. „Căpitanul” a presimțit asasinarea sa

Anul 1937 a reprezentat punctul de cotitură al confruntării dintre Regele Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. Rivalitatea dintre cei doi nu a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.