Interviu Simona-Teodora Roșca-Neacșu: ”Pentru mine, care la 13 ani eram în stradă pe 21 decembrie 1989, a fost revoluție”

Interviu despre Revoluția din Decembrie 1989 cu d-na Simona-Teodora Roșca-Neacșu, președinte interimar AUR O.L. Cluj-Napoca.

– A fost sau nu a fost revoluţie în decembrie 1989 în România?

O să vă mărturisesc o părere subiectivă: pentru mine, care la 13 ani eram în stradă pe 21 decembrie 1989, a fost revoluție. Pentru mine, pentru cei care au fost în stradă, pentru cei care au murit, pentru cei care au sperat, pentru toți românii care au așteptat o renaștere a României atunci, a fost revoluție. Obiectiv, putem spune că a fost o lovitură de stat dar, dacă ne gândim la acea stare de așteptare mocnită cred că, undeva , trebuie luată în considerare și o viziune abisală, a adâncurilor. Voința națiunii și oportunitatea geopolitică s-au întâlnit în decembrie 1989.

– Cât au influențat agenturile străine și marile puteri mersul evenimentelor din 1989?

Eu aici nu voi putea răspunde în mod categoric. Sunt artist plastic și lector universitar în domeniul artelor vizuale dar, urmărind firul evenimentelor, în timp s-a văzut și ce a reușit și ce nu a reușit din jocul marilor puteri. Partea bună este că nu s-a reușit destrămarea României. Partea proastă este că a fost subjugată economic. Iar în ce privește scenografia de la solstițiul de iarnă din 1989, a avut atât regizori cât și actori din exterior. A fost o coproducție multinațională. Pe baza informațiilor de atunci și a lecturilor ulterioare, a documentelor care au putut fi prezentate, pot spune doar faptul că ceea ce numim agenturi străine nici nu au reușit să implementeze atunci tot programul. S-au încurcat chiar de poporul român și cei care erau la datorie.

– Ce v-a marcat cel mai mult la revoluția de la Cluj-Napoca? 

Eu am fost la Astoria și luni la rând, după aceea, am visat, ocazional, momentul în care mulțimea ce venea dinspre Horea se întâlnea în zona podului cu militarii care erau acolo. Copil fiind, pentru mine acel moment a fost ca o revelație, atunci când nu mai contează din toată lumea decât acel moment. Poate nu greșesc numindu-l o stare de catharsis. Care a fost întreruptă de intervenția mamei. Dar, gândind atunci la faptul că eu am trăit și alții au murit, în acea noapte, în mintea mea de la 13 ani s-a deschis o cale a cunoașterii.

Și a mai fost ceva. Din momentul în care am ieșit din casă și până am revenit, pe ruta str Horea, Piata Mihai Viteazu, am memorat cum erau amplasate toate acele grupuri de militari sau scutieri, precum și echipamentele lor. Și, ulterior, am notat într-un caiet. Iar acel mic jurnal i l-am  încredințat foto-copiat, demult, doamnei Doina Cornea. Dar, ce am văzut, nu voi putea să uit și pot oricând reconstitui acele amplasamente.

Nu voi putea uita chipul soldatului căruia îi era teamă, modul în care cineva mi s-a adresat pe stradă: „Fetițo, mămăliga a început să fiarbă”; și nu voi putea uita nici bucuria necunoscutului care în 22 decembrie, dimineața, m-a îmbrățișat pe stradă și mi-a spus: „Dictatorul a fugit!”

– A fost revoluția din decembrie 1989 un miracol sau o resurecție religioasă?

Simplu spus, a fost o simbioză între foame și credință. Și, în aceeași măsură, un miracol. Miracolul credinței a început pe treptele catedralei de la Timișoara. Acel „Vom trăi și vom fi liberi!”, apropie uimitor un slogan contemporan de cuvintele Evangheliei: „…cel ce și-a pierdut viața pentru Mine, acela O va câștiga”. Este miracol faptul că, după mai bine de 40 de ani de ateism oficial, în 1989, românii au găsit puterea ca în acele zile să îl mărturisească pe Hristos.

Personal, pot depune mărturie că atunci, în 21 decembrie 1989, am simțit ceea ce metaforic pot numi o inimă caldă și care nu mai cunoaște limitarea trupului fizic. Atunci nu am putut explica acest fenomen. Dar el a făcut să nu existe teama, ci doar o stare de bucurie interioară.

– S-au împlinit azi dezideratele revoluției și a celor care au ieșit să moară pentru libertate în decembrie 1989?

Dacă ar fi să răspund generic NU, ar părea prea crud din partea mea. Deci, să spunem, în parte. Dar acea parte este dinamică. Ea trebuie apărată zi de zi. În popor există o vorbă: „Nu te culca pe laurii victoriei”. Iar privind la tradiția ascetică a Bisericii, pot spune că de nu urci în continuare, a sta înseamnă, de fapt, în cele din urmă, a cădea. Să ne gândim la „Scara Sfântului Ioan Scărarul” pictată în exteriorul zidurilor mănăstirilor din Bucovina. Deci nu există așa pur și simplu „s-au împlinit”. Există un „Se pot împlini…” Dar lumea de azi este mai complexă/ mai sofisticată în arta răului decât cea din 1989. Și, atunci, cred că și oamenii din zilele de acum vor putea putea găsi soluții pe măsură. Doar să creadă că acest lucru este posibil și să lucreze în acest sens.

– Ce putem să facem pentru păstrarea și perpetuarea memoriei eroilor revoluției din decembrie din țară, dar mai ales de la Cluj-Napoca?

În mod practic, să existe un program la nivelul școlilor gen „săptămâna altfel”, în care copiii să poată afla adevărul despre revoluția română și eroii ei, despre motive și deziderate. Dar trebuie să fie implicați în mod creativ în acest demers; altfel nu ar da roade. Iar pentru cei mari, trebuie ca povestea să aibă o continuare. Adică, îmi amintesc de faptul că Horia Bernea atunci când a organizat Muzeul Țăranului Român, a lăsat exponatele în context, dar cu posibilitatea ca dincolo de ele să continue povestea. Vă mărturisesc sincer că noi avem o percepție nocturnă și una diurnă. Iar poveștile de la gura sobei a doua zi la țăranul român erau urmate de muncă. Deci cred că este nevoie de o taină a nopții și de o lucrare a zilei. Adică de un cadru arhetipal în care să ascultăm povești contemporane cu eroi și de un cadru pragmatic în care să se materializeze niște proiecte concrete pentru „cetate”.

– Merită poetul revoluționar Călin Nemeș să aibă o statuie la Cluj-Napoca?

La această întrebare am nevoie de un moment de reculegere și o întrebare simplă: Ai dori Căline să ai o statuie? Și primul gând care îmi vine în minte este: Doresc să se afle adevărul! Primul gând nu este nici dacă e nevoie de o statuie, nici dacă nu e nevoie pentru că, în ambele situații, în lipsa adevărului statuia nu își are sensul.

Acum, în acest moment, față în față cu întrebarea, nu vizualizez decât o troiță solară într-un parc și în față cu o masă de pomenire. Iar pe piciorul mesei înscris un citat (aici vă rog să îmi îngăduiți să îl verific), care este un fel de testament al său: „Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?” Și acolo să ne rugăm pentru sufletul lui care s-a frânt și pentru cei care au murit la revoluție și pentru cei care nu îi mai știe nimeni. Și acolo, precum în Hyde Park din Londra să ne adunăm ad-hoc pentru a discuta liber și cine dorește să râdă, să râdă și cine dorește să plângă, să plângă, și cine dorește să dea de pomană, să dea de pomană. În definitiv, Călin era actor. Și amurit trist.

– AUR are capacitatea de a mobiliza românii de a împlini dezideratele de demnitate și libertate ale eroilor revoluției române din 1989?

În mod cert, are această capacitate. Cele patru valori fundamentale pe care le promovează AUR sunt: credința creștină, libertatea, familia, națiunea. Prin programul politic asumat și proiectele locale pe care le desfășurăm, noi tindem spre afirmarea acestor valori și din statut voi spune doar atât: „Alianța pentru Unirea Românilor este rezultatul unificării forțelor politice românești care au în vedere interesele poporului român.”

– Ce mesaj le transmiteți tinerilor de azi, născuți după 1990, în aceste zile de celebrare a revoluției din decembrie 1989?

Să creadă în ei și să își urmeze calea, cu toată lupta de fiecare zi, pentru că din credință se nasc faptele mari. Când greșesc, să se ridice și să meargă mai departe. Să nu abandoneze idealurile care îi fac oameni împliniți și, pentru asta, să muncească susținut. Ei pot fi proprii lor eroi. Și, oriunde îi va duce viața, să nu uite de România.

A consemnat Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.