Ioan Slavici, scuipat de Nicolae Iorga, a fost trimis la pușcărie ca să scrie ”Închisorile mele”!

Ioan Slavici merită citit, nu numai cu ”Moara cu noroc”, ”Popa Tanda” sau ”Budulea Taichii”, ci și cu lucrarea de memorialistică ”Închisorile mele”. Am lecturat această carte de memorii cu creionul în mână. Te antrenează. Merită. Este o altfel de abordare și viziune a istoriei moderne, precum și a perioadei premergătoare întemeierii României Mari. ”Închisorile mele” a fost ocultată de istoriografia și critica literară din perioada comunistă, iar după 1990 a apărut la edituri fantomă, fără mare trecere la public sau la critica literară și de specialitate. Parcă le-ar fi rușine istoricilor și criticilor literari să scrie despre o mărturie de credință sinceră a lui Ioan Slavici la bătrânețe, scriitor trecut prin închisorile maghaire ale dualismului, dar și prin lagărele și pușcăriile Vechiului Regat sau ale României Mari. Memorialistica autorului este scrisă epistolar, sub forma unor scrisori către un prieten, ceea ce oferă intimitate, personalitate și credibilitate textului. În ”Închisorile mele” Ioan Slavici este sincer cu sine însuși și cu crezurile sale din tinerețe. El a fost același la 22 de ani, când se plimba cu Mihai Eminescu pe lângă apa Putnei spre ctitoria ștefaniană la congresul studenților români de pretutindeni din 1871, cât și la pușcăria mănăstire Văcărești, închis de corifeii României Mari, pe care îi acuza de corupție și balcanism levantin, când avea 71 de ani. Ioan Slavici a fost un scriitor prolific, dar și un activist al drepturilor românilor din imperiul dualist austro-ungar. Cu Mihai Eminescu a organizat congresul studenților români de pretutindeni la Putna, dar și Liga unității culturale a românilor, cu editorul Ioan V. Socec, mai târziu. El a văzut unitatea culturală și spirituală a românilor de pretutindeni, dar considera că România mică, datorită corupției, balcanismului și levantinismului, precum și a slugărniciei față de Rusia țaristă, nu va fi în stare să creeze un stat modern și civilizat pentru toți românii. El vedea România ca o țară capturată de clanul Brătianilor, iar pe regele Carol I, ca o marionetă a acestora. De bună credință, Ioan Slavici s-a implicat în activitatea de unitate culturală a românilor și în lupta de emancipare națională a românilor din Transilvania. El a ctitorit revista ”Tribuna” la 1884 și a impus sintagma de ”Soarele, pentru toţi românii, la Bucureşti răsare”, lozincă de care s-a rușinat mai târziu, când frații ardeleni veneau în Vechiul Regat și erau batjocoriți de clasa politică levantină și coruptă de la București. El percepea pe românii ardeleni ca fiind umiliți de instituțiile levantine bucureștene, aproape la fel ca cele de la Budapesta. Asta nu l-a oprit de a continua acțiunile pentru apărarea drepturilor românilor ardeleni din imepriu dualist și să lupte pentru unitatea culturală a românilor de pretutindeni. Student la Viena s-a împrietenit cu Eminescu, apoi cu Caragiale. Prin acțiunile sale publicistice a fost arestat de autoritățile ungare și închis un an de zile la pușcăria Vaț, după un proces răsunător de presă. Desigur aici a avut, totuși, un regim privilegiat în sistem semi-deschis, fiind reținut într-o casă de lângă pușcărie, unde putea primi vizite de la prieteni sau familie sau să-și comande masa la restaurantul din localitate. Directorul închisorii îl respecta și îi făcea mici favoruri, doar pentru că era recunoscut ca mare scriitor și prieten cu prințul moștenitor al imperiului Franz Ferdinand. De altfel, Ioan Slavici era amic cu Aurel C. Popovici autorul celebrei cărți despre Statele Unite ale Austriei.

Ioan Slavici nu s-a liniștit și, prin articolele sale naționalisite din revista ”Tribuna” de la Sibiu pentru afirmarea drepturilor românilor din Ardeal, strica jocurile camarilei de la București care dorea alianța cu Puterile Centrale, fapt pentru care Mihai Eminescu a fost trimis pe ”linie moartă” și scos din societate, ca ”nebun”. Cu Ioan Slavici a fost mai ușor. Titu Maiorescu, care-l publica pe ardelean cu succes în ”Convorbiri literare”, i-a scris lui Slavici o scrisoare să termine deocamdată cu politica iredentistă românească din Ardeal, care strica jocurile Budapestei, și să vină la București, că încă nu e momentul istoric de a ne certa cu imperiul dualist, pentru că nu depinde unirea românilor de articolele sale patriotice din ”Tribuna”. Lui Ioan Slavici i se oferă un post de profesor la un liceu de fete din București, apoi ca administrator la o fermă a Academiei Române la Turnu Măgurele. Intră în cercurile de la palat, fiind invitat de multe ori la masă de Carol I și regina poetă Elisabeta. Ioan Slavici se învârtea în cercurile înaltei puteri de la București, dar a rămas în continuare filo-german și considera că alianța cu slavii și mai ales cu Rusia va duce la pieirea României. De aici i s-a tras ura și antipatia atavică a lui Ionel I.C. Brătianu, care până nu la băgat la pușcărie nu s-a lăsat. Slavici la pușcărie presimțea ”umbra” nefastă a lui Brătianu care nu-l elibera. Cred că istoricii ar avea mult de lucru să declasifice arhivele Siguranței după 1914. Ar avea mari surprize. Odată cu începerea primului război mondial, Ioan Slavici e urmărit pas cu pas. Are agenți și polițiști postați la poartă. Este considerat trădător pentru că are legături cu atașații culturali sau economici ai ambasadelor germană și austro-ungară, deși teoretic noi eram încă în Tripla Alianță. Dar statul era condus de familia Brătianu, nu de Carol I, perceput ca o marionetă a familiei de la Florica, în opinia lui Slavici. Când România a intrat în primul război mondial, începe calvarul lui Ioan Slavici. Era cetățean austro-ungar și imediat a fost arestat și trimis într-un lagăr la Domnești cu alte sute de români din Ardeal, care erau integrați în statul român ca profesori, ingineri, scriitori dar nu aveau cetățenia română. Lagărul de la Domnești aducea avant la letrre aminte de lagărele din cel de-al doile război mondial. Ioan Slavici, care era un scriitor al Academei Române și intrat în manualele școlare, este maltratat de sergenți și plutonieri și pus în condiții mizere și inumane să trăiască înghesuit cu alte sute de români ardeleni la pușcăria Domnești. Ioan Slavici considera alianța cu Rusia ca sfârșitul României. În urma intervențiilor sus-puse, totuși scriitorul intrat în conștiința opiniei publice și istoria literaturii române, e preluat de la Domnești și închis la Hotel Luvru pe Calea Victoriei, unde îi este interzis să ia legătura cu familia. Are paznic la poartă și stă închis cu diplomați prusaci sau austro-ungari. În timpul ocupației germane publică la Gaztea Bcureștilor controlată de ocupanții nemți. Dar nu are contact cu autoritățile prusace pe care le critica că se fac nesuferite în Bcuurești. După 1 decembrie 1918, odată cu Marea Unire, reîncepe calvarul lui Ioan Slavici. Este arestat de Curtea Marțială chiar de ziua lui, pe 19 ianuarie 1919. În drum spre închisoare e zărit pe stradă de Nicolae Iorga care vine la el și-l scuipă făcându-l trădător. Slavici îi răspunde că a ”îmbătrânit degeaba”. De altfel, Slavici considera că e mai bine arestat pentru că acasă era urmărit de agenții familiei Brătianu, care-l loveau, băteau și înjurau atât în fața imobilului propriu, cât și pe stradă. E închis la Hotel Modern cu Victor Verzea, fostul primar al Bucureștiului pe vremea ocupației germane, și cu poetul Tudor Arghezi, care de atunci etala cu traiul bun și îmbrăcăminte scumpă. Trăiește umilințe de neimaginat, făcându-l sergenții și coloneii ”trădător”, el care organizase congresul studenților români împreună cu Mihai Eminescu, fondase Academia Română și Liga culturală pentru unitatea tuturor românilor și era autor cuprins în manualele școlare. E trimis la închisoarea Văcărești unde face o radiografie a vieții mizere și dezumanizante de pușcăriaș. Acolo e maltratat, batjocorit și furat de gardieni sau deținuții de drept comun. Slavici nu dorea să facă cereri de grațiere, deși i se cerea, știind că familia Brătianu îi purta pică, iar engelzii îl urau că s-a opus alianței cu Rusia. Ioan Salvici se considera nevinovat și considera cererea de grațiere, ca o formă de recunoaștere a vinovăției. El a fost întotdeauna un patriot și un scriitor român, care a militat pentru unitatea culturală a românilor. Nu era de acord cu corupția balcanică și levantină de la Bcurești care s-a extins și în Ardeal și Bucovina după Marea Unire. Susținea o autonomie a Ardealului și Bucovinei, pe stilul Consiliului Dirigent. Însăși mitropolitul primat Miron Cristea se interesează de soarta lui, a unui ”bătrânel de 71 de ani închis pentru că era patriot român în România Mare”. Acest paradox, Salvici l-a simțit în adâncul inimii. Până la urmă a intervenit și Regina Maria, iar Nciolae Iorga s-a dus la Văcărești să se întâlnească cu Arghezi, dar nu cu Slavici. Între timp profesorii de la facultatea de drept venerau la închisoarea Văcărești unde studenții să studieze tipul lombrosian al deținuților Slavici, Verzea (condamnat la moarte, apoi ”sinucis”) și Arghezi de mari criminali împotriva statului român. Ceea ce citești în ”Închisorile mele” pare azi la categoria de ”noaptea minții”, dar acesta era noul stat de tip corupt, controlat de familia Brătianu, în opinia lui Ioan Slavici. Guvernului îi era teamă de un ”bătrân patriot român” spunea Slavici și adăuga că ”ce stat este acela care-i îi este teamă de un scriitor”.

Până la urmă, bolnav și șchiop, Ioan Slavici este eliberat după 11 luni de umilințe, deși avea gineri care erau ofițeri în armata română și luptaseră pe front pentru Marea Unire. Ioan Slavici a fost victima politicii corupte și balcanice a guvernului de la București, care nu accepta o altă părere și alt sistem de alianțe în afara celei cu Rusiei și a statelor slave, care în opinia scriitorului erau cel mai mare pericol pentru România. Nici despre Anglia nu avea o p[rere bună, pe care o vedea ca o țară imperială doar cu interese proprii și aducătoare de zânzănii războinice. Ca un laitmotiv Ioan Slavici amintește permanent în aceste memorii carcerale despre prlimbările sale cu Mihai Eminescu de la Putna sau de la București și despre discuțiile lor despre unitatea spirituală a românilor și despre o Românie condusă de o clasă politică eliberată de corupți, balcanism și ignoranți. Ioan Slavici a considerat primordială construcția unei Românii sănătoase moral, ca premisă a propășirii economice, sociale și cultural. În închisoare i-a privit cu simpatie pe socialiștii ca IC Frimu, Gheorghe Nădeje sau Gheorghe Cristescu închiși cu el la Văcărești pentru idealurile morale de unitate socială și pentru jerfa adusă binelui clasei muncitoare, dar nu i-a înțeles că refuzau tradiția istorică și culturală a poporului român în favoarea unui globalism sovietic. Sunt convins tot mai mult că ”Închisorile mele” ar trebuie reintroduse în circuitul de valori culturale românești și studiate în liceele românești. E de învățat despre acest model paideic moral și național Ioan Slavici. În ”Închisorile mele” este prezentată o altă fațetă a României capturate de corupție și interesele de clan politic. E un moment de reflecție despre români și clasa lor politică din preajma Marii Uniri. Slavici cerea politicienilor să fie morali și incoruptibili, iar statului să aibă o atitudine tolerantă față de regiunile noi intrate în componența României și față de minorități.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.