Știu că, din politețe creștinească, se spune „despre morți, numai de bine”, dar Ion Ilici Iliescu a făcut atâta rău României, încât mă pot abține de la această zicală seculară. Răul de azi din România, inclusiv criza bugetar-financiară și morală actuală, i se datorează lui Ion Iliescu, creatorul unui sistem de inegalități, inechități și privilegii strigătoare la cer. Toată această politică de neo-iobagie și neo-sclavagism a unui popor întreg, supus unei nomenclaturi subțiri de privilegiați sinecuriști, este creația lui Ion Iliescu încă din zilele lui decembrie 1989. Sistemul actual de privilegii este de factură sovietică. Cei puțini și aleși au dreptul să nu fie egali cu restul poporului exploatat. România falimentară de astăzi, cu discrepanțe uriașe între masa mare a românilor săraci și casta subțire, dar foarte bogată, a privilegiaților sistemului (magistrați, securiști, sinecuriști și politruci corupți deasupra legii) este opera lui Ion Iliescu, emanația bolșevismului adus în România de tancurile sovietice. De altfel, Ion Iliescu, care a decedat la 95 de ani, i-a făcut în sfârșit să răsufle ușurați pe magistrații care au amânat sine die procesul crimelor din decembrie 1989 și mineriadelor din februarie – iunie 1990, până pleca vinovatul în iad. Era culmea ca tocmai creatorul sistemului de privilegii și de speciali, precum și de pensii speciale pentru magistrați și noua securitate, să fie condamnat pentru crimele revoluției din 1989 și de la mineriade? Toată această pleiadă de privilegiați ai regimului, cu pensii speciale de tineri pensionari și cumul, unică în Europa și în lume, este opera lui Ion Iliescu, care a menținut, de fapt, pe durata lungă a istoriei, din 1947 încoace, sistemul de nomenclatură coruptă, care ne conduce până în zilele noastre. Ion Iliescu a fost un comunist de tip sovietic sadea. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Oltenița și a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931, a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român, ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. Atunci a intrat în racolarea NKVD. Acolo a învățat spiritul de răzbunare și ranchiuna față de dușmanii URSS-ului și față de Ceaușescu, de care s-a rupt treptat după 1968, de Moscova.
Ion Ilici Iliescu, pentru a pune mâna pe putere în decembrie 1989, a creat „fenomenul” teroriștilor, care a dus la moartea a o mie de români, mai mulți decât înainte de căderea Ceaușeștilor. Ion Iliescu este creația sistemului sovietic, unealta URSS, care a conspirat de când a intrat în politică, în 1950, pentru Moscova bolșevică. Omul nu a avut pic de omenie. Deși a fost un privilegiat al regimului stalinist a lui Dej și apoi a lui Ceaușescu, fiind ministru, membru CC și al Biroului politic al lui Ceaușescu după 1965, plus unul dintre favoriții Elenei Ceaușescu, care l-a crescut de mic, ducându-l de mână la școală. Iliescu, când a pierdut funcția de ministru al tineretului și puterea în regim după vizita dictatorului Ceaușescu din Coreea de Nord și China în vara lui 1971, nu a avut niciun scrupul ca un vechi NKVD-ist ateu să conspire împotriva binefăcătorilor lui. Ion Ilici Iliescu a fost, din 1956, omul Moscovei, când a studiat în URSS și a venit parașutat direct în funcții de conducere la organizațiile de tineret și de studenți. El a fost înlăturat de Ceaușescu pentru că era prea pro-sovietic și unealta fidelă a Moscovei.
Cu sprijinul Moscovei lui Gorbaciov, Ion Iliescu a reușit să conspire și să preia puterea în decembrie 1989, ca un aparatcik sovietic, numai pe crimă. După ce, din ordinele sale directe și indirecte, au murit 1000 de tineri pentru ca el să urce la putere pe sânge, ca un comunist din 1917, Iliescu a pus la cale asasinarea binefăcătorilor lui, familia Ceaușescu, printr-un simulacru de proces. El a construit după 1990 un regim despotic, născut din crimă și susținut de URSS și agentura KGB, care l-a adus la putere în România. Doar soarta potrivnică lui prin căderea URSS și extinderea NATO și UE, Ion Iliescu a întors armele spre frații lui din Occident, unii transferați direct de la Moscova. România, condusă de președintele Ion Iliescu (a treia oară candidat ilegal prin bunăvoința CCR – creația lui) a însemnat stagnare economică, criză politică și financiară și multă sărăcie, toate în favoarea unei nomenclaturi de aparatcici comuniști și securiști de factură sovietică, moștenită după 1989 și încurajată să se îmbogățească prin fraudă și corupție endemică. România este într-o criză morală, demografică, economică, financiară și politică datorită acelui act criminal din decembrie 1989. Mineriadele puse la cale de Ion Ilici Iliescu au avut rolul de a stopa democratizarea societății românești și drumul spre libertate și prosperitate a tineretului României. Ion Iliescu a lăsat țara în 2004, după ultimul mandat, captivă sistemului și nomenclaturii corupte și îmbibate de privilegii. Regimul de stat creat de Ion Ilici Iliescu s-a construit pe crimă, inegalități și inechități, în favoarea unei supra-caste feroce anti-românești, anti-democrate și corupte până în măduva oaselor. România lui Iliescu a semănat cu o republică post-sovietică din Asia Centrală.
Moartea lui Ion Iliescu, acest tătuc al regimului corupt și al sistemului corupt, a luat speranța românilor de mai bine. Ion Iliescu a fost capul caracatiței bolșevice, tatăl tuturor relelor, care a sufocat speranța și viitorul României. Azi, el se întâlnește în iad cu Nicolae Ceaușescu, pe care l-a ucis ritualic, cu sânge rece, așa cum făceau foștii agenți KGB. Nu știu dacă vreodată Ion Ilici Iliescu a avut mustrări de conștiință că i-a ucis cu sânge rece pe binefăcătorii lui, familia Ceaușescu; aici includ și „iradierea” lui Nicu Ceaușescu și alte crime împotriva foștilor apropiați ai cuplului dictatorial. Nu cred că Iliescu a schițat un regret pentru morții de la Revoluție (care a transformat-o în lovitură de stat) și nici pentru studenții asasinați la mineriade în 1990, crime pentru care le-a mulțumit minerilor public. Ion Iliescu, ca un bătrân bolșevic, a iubit doar puterea, sinele și pe Karl Marx. Nu a crezut în Dumnezeu. Era ateu declarat, dar cred că pe ascuns poate se închina la Belzebut. Totuși, nu pot încheia acest necrolog fără să amintesc singurul lucru bun care l-a făcut în viața sa, dar și acesta la comanda lui Gheorghiu Dej și a lui Nicolae Ceaușescu. În 1959, ca șef al UTC și ASC și nomenclaturist de la Ministerul Tineretului, a fost trimis direct de Nicolae Ceaușescu, șeful comisiei de învățământ, la ordinul lui Dej, ca să acționeze la Cluj în căminele studențești și pe la facultăți pentru unificarea Universităților „Victor Babeș” și „Janos Bolyai”. La facultatea de filologie a ținut un discurs mobilizator care i-a fascinat pe tinerii poeți de atunci, Aurel Rău, Aurel Ghurghianu și Victor Felea, pentru unirea celor două universități și pentru crearea Universității „Babeș-Bolyai”. A fost singura sa realizare într-o viață de crime și conspirații pentru putere în cel mai pur stil sovietic. Nu știu dacă în iad va fi iertat de Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, care i-a fost în tinerețe ca o mamă și pe care a ucis-o fără remușcare? România, fără Ion Ilici Iliescu, are șanse mari acum, în sfârșit, să se însănătoșească și să scape de supra-casta de nomenclaturiști privilegiați care ne conduce. Abia acum, prin moartea lui Ion Ilici Iliescu, poporul român are șansa unui viitor moral, politic democratic și economic. Amin.
Ionuț Țene