Ion Novăcescu este simbioza reușită dintre jurnalist și istoric. Fiind „istoric al clipei”, Ion Novăcescu are un simț format al surprinderii faptului istoric. Pe „Nelu”, așa cum îl numeam noi, studenții Facultății de Istorie, l-am cunoscut bine și am colaborat pe diverse teme și evenimente specifice vieții studențești. Era student cu doi ani mai mare decât generația mea și era foarte bine conectat la asociațiile și evenimentele care au explodat în acei ani de libertate postdecembristă. Locuia la cămin și avea numeroși prieteni. Era afabil. Cine venea la el sigur se alegea și cu o bere ”Ursus Jubileu” proaspătă. Ca student era apreciat de colegi și sârguincios la biblioteca universitară. În discuțiile inter‑studențești îmi plăcea că susținea idei incomode pentru istoriografia de atunci. Avea curajul să vadă „altfel” unele fapte istorice decât „programa” oficială. Poate de aceea l-am simpatizat. Nu se temea să abordeze teme diverse și subsidiare narativului oficial. Treptat s-a îndreptat spre presa scrisă, publicând în numeroase jurnale locale. În facultate a fost apropiat de profesorul Vasile Vese, iar în ultimul an am avut bucuria și surpriza să‑mi fie asistent la seminarul de istorie contemporană. La examene știu că m-a notat cu nota zece. Din păcate, după ce am terminat facultatea, am aflat că nu mai lucra ca asistent la UBB și devenise purtător de cuvânt la Banca „Dacia Felix”, iar apoi jurnalist redutabil la puternice și influente publicații locale. Nu a uitat de istorie și pentru că și‑a publicat teza de doctorat am fost și eu la lansarea care a avut loc în holul bibliotecii filialei locale a academiei, fiind prezentat elogios de Vasile Vese. Despre carte am și scris la vremea respectivă. Anii au trecut și Ion Novăcescu s‑a adâncit cu succes în lumea presei, realizând și un eveniment monden‑cultural, „Berăria Culturală”, care s‑a bucurat de un real succes. Este cofondator și al „Fabricii de Lideri”. A fost singurul jurnalist care a reușit să aducă la o „halbă de bere” scriitori, politicieni, istorici, clerici și jurnaliști. A făcut dintr‑o berărie un brand cultural. Între aceste obligații și pasiuni jurnalistice, Ion Novăcescu nu și‑a trădat marea sa dragoste: istoria. Toată contribuția sa istoriografică s‑a construit în jurul personalității lui Ion I. C. Brătianu, coroborată cu actul Marii Uniri din 1918.
Ion Novăcescu este originar din Caraș‑Severin, iar spiritul său bănățean, tolerant și multicultural, de un patriotism ponderat și‑a pus amprenta pe opera sa istorică și jurnalistică. Este cunoscut pentru seria sa de cărți, printre care „Poveștile minunate ale României”. Cu un doctorat în istorie obținut în 2010, Novăcescu s‑a specializat în comunicare publică și profiling politic, deși cred că ar trebui să se reîntoarcă la prima dragoste: trecutul istoric. Titlul tezei sale de doctorat este „Ion I. C. Brătianu — concepție politică și managementul unui sistem”, care, prin publicare, a devenit o carte de referință a istoriografiei ardelene. Teza sa de doctorat a fost coordonată de prof. univ. dr. Vasile Vese, un factotum al Facultății de Istorie din Cluj‑Napoca. Pentru Ion Novăcescu, omul politic I. C. Brătianu reprezintă o figură centrală și ambivalentă a politicii interbelice românești. Brătianu a fost un strateg talentat și un constructor al unui sistem de putere care a modelat instituții, economie și discurs public. El a organizat un „sistem brătienist” complex — o rețea politico‑economică și propagandistică în care partidul, băncile, presa și instituțiile acționau coordonat pentru a asigura continuitatea politicii liberale. Un instrument cheie de putere a fost tandemul PNL‑bănci, folosit pentru penetrarea și controlul zonelor ostile, iar mobilizarea de masă (de exemplu congresul din 27 noiembrie 1921) a demonstrat capacitatea sa de presiune publică. Brătianu a promovat un limbaj oficial al unității naționale, al independenței economice și al „neatârnării”, insistând pe disciplină, planificare strategică și responsabilitate individuală în politică. În viziunea lui Ion Novăcescu, omul politic liberal a folosit manevre precum cedările temporare ale guvernării pentru a gestiona crize și a păstra influența politică. În politica externă a urmărit apropierea de Franța și Marea Britanie și a practicat o realpolitik axată pe apărarea intereselor naționale prin consolidare internă. Greșelile sale majore includ pregătirea insuficientă pentru război în 1916 și eșecurile electorale de după Primul Război Mondial. Atitudinile față de evrei, descrise ca „antisemitism comercial”, evidențiază limitele morale ale elitei. Ereditatea sa este duală: a contribuit la edificarea statului liberal modern, dar metodele de control instituțional și compromisurile tactice ridică întrebări privind legitimitatea democratică a regimului interbelic. Totuși, trebuie să recunoaștem că dincolo de animozități stilistic-istorigrafice Ion I. C. Brătianu a fost unul dintre artizanii Marii Uniri. Ion Novăcescu a avut meritul de a populariza conacul Brătienilor, celebrul ”Florica”, acolo unde și-a lansat acum câțiva ani o carte despre brătieni în siajul liderilor marcanți ai PNL.
Un proiect de suflet început acum câțiva ani al istoricului a reunit pe coperta unei cărți fiica, Gabriela, și pe tatăl, Ion Novăcescu în „Poveștile minunate ale României”. (Volumul 2, Editura Tribuna, Cluj‑Napoca, 2019). Ion Novăcescu a publicat anterior primul volum în 2018 la aceeași editură și este autorul mai multor lucrări istorice și politologice, cum ar fi „Ion I. C. Brătianu. Concepție și management politic” (Eikon, 2011) și „Linșajul mediatic în politica românească. 1919. Adevărul versus Brătianu” (Adevărul, 2013). Cartea „Linșajul mediatic în politica românească. 1919. Adevărul versus Ion I. C. Brătianu” (Ion Novăcescu, Editura Adevărul, 2013) investighează, pe baza unei documentări ample, prima mare campanie de presă ostilă din România care a contribuit la prăbușirea unui prim‑ministru. Autorul reconstituie, în peste 400 de pagini și cu 52 de imagini inedite, modul în care ziarul Adevărul a orchestrat o campanie agresivă împotriva lui Ion I. C. Brătianu în 1919, analizând strategii editoriale, impactul asupra opiniei publice și consecințele politice. Lucrarea are valoare de studiu de caz privind puterea mediatică asupra guvernării și marchează o premieră în istoriografia jurnalismului românesc. Presa era în interbelic o autentică putere în stat, care a lovit în fondatorul Marii Uniuni.
De menționat este și faptul că Ion Novăcescu a lansat, în anul bicentenarului nașterii lui Avram Iancu, cartea „Crăișorul, Brătianu și elevata prefăcătorie ardeleană”, o lucrare care a stârnit la apariție controverse prolifice și utile pentru dezbaterea academică. Cea de‑a noua lucrare a istoricului a intrigat cititorii prin fapte și adevăruri istorice despre Avram Iancu, adesea neprezentate în școală. Cartea explorează moartea solitară a lui Iancu, îngroparea fără onoruri și contribuția anonimă a doi țărani la cheltuielile înmormântării. E o carte despre ”umilirea” lui Iancu și de către ai săi. De asemenea, subliniază neputința elitei ardelene de a proteja moștenirea lui Iancu, comparativ cu eforturile lui Ion I. C. Brătianu, care a refăcut casa acestuia. Lucrarea include documente și imagini de epocă, oferind o perspectivă revelatoare asupra realității istorice. Cartea este dedicată memoriei lui Avram Iancu, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea sa, cred că singura care vorbește de o traumă ocultată de istoriografia noastră. Ion Novăcescu este acum un istoric complex, recunoscut de mediile științifice și publicicstice, care și‑a construit opera în jurul unor personalități epocale ale modernității României. Cărțile sale sunt scrise alert, în stil jurnalistic, fapt ce le face penetrante pentru publicul cititor. Nu-l promovează universitatea și academia, dar are cititorii săi fideli din lumea intelectuală și preuniversitară. Astfel, Ion Novăcescu este un istoric robust, centrat pe teme majore și personalități‑reper din istoria modernă a României. Este un istoric care vede istoria prin ochiul atent și critic al jurnalistului. E un contributor, în acest sens, la metodologia scrisului istoric.
Ionuț Țene