Ziua Națională a României nu trebuie să fie un ceremonial de înmormântare, un parastas trist al eroilor noștri transpuși în bronz, marmură sau piatră, în care aceiași politicieni scorțoși, care au îngropat țara în inegalitate, datorii și sărăcie, să se expună ritualic în fața unui popor debusolat, trădat, ignorant și lipsit de speranță. Trăim o Zi Națională de o tristețe incomensurabilă, cum ar spune poetul, iar românii se simt tot mai însingurați și trădați de clasa politică de la un capăt la altul al eșichierului politic. Lipsește entuziasmul și exuberanța națională, precum și bucuria sinceră care i-a cuprins pe români la 1 Decembrie 1918, pe câmpul lui Horea de la Alba-Iulia, sau fericirea plină de speranță a românilor din primele zile naționale de după 1989. Trăim un paradox în care pro-europenii trăiesc ideologic din împrumuturi bancare și ștergând memoria identitară după model sovietic, iar suveranismul nostru rimează tot mai mult cu securismul soroșist. În loc să ne entuziasmăm de ziua aceea măreață când toți românii, după două milenii, s-au unit sub soarele destinului, azi punem jerbe de flori pe cimitirul unei națiuni trădate. Românii și-au pierdut speranța după 35 de ani de trădări ale intereselor naționale.
Poeții, trecutul și valorile identitare ne sunt interzise, iar datoria publică crește odată cu îmbogățirea nesimțită a clasei politice. Singura speranță a poporului a rămas credința pură și limpede ca izvorul carpatin și apărarea cu sfințenie a valorilor culturale, bogățiilor naturale și a istoriei naționale. Acestea sunt singurele repere pe care le mai au românii într-o epocă întunecată în care ni s-a furat Lumina. Să ieșim în stradă cu Tricolorul și să recităm din poeții pe care ni i-au interzis și să cităm din eroii români care s-au jertfit pe câmpul de luptă și să luăm exemplu de la voievozii noștri! Sunt jaloanele morale și identitare care ne-au mai rămas și unica cale de urmat pentru mântuirea și răscumpărarea noastră dintr-un sistem care a sufocat inițiativa și ne-a furat speranța. A venit acel moment când trebuie să luăm exemplu de la Avram Iancu și să punem „Pumnul în pieptul furtunii”. Români, vă îndemn sub semnul crucii și al istoriei noastre eroice, în numele libertății de exprimare, să spunem ca și Crăișorul Munților: „No, hai”. La mulți ani, România!
Ionuț Țene