Lansare de carte marca Lucian Țion. Ieșirea din antinomia propagandei

Municipiul Cluj-Napoca a invitat clujenii să ia parte la lansarea cărții „PENTRU PROSTIE: Mic îndreptar de culturologie estică și film postsocialist” de Lucian Țion. Autorul este un reputat regizor, scenarist și producător de teatru și film.

Evenimentul a avut loc vineri, 18 noiembrie, începând cu ora 16:00 la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, în prezența unui public ales.

Deschiderea, ca moderator al lansării de carte, a făcut-o poetul Ionuț Țene din partea Primăriei clujene, care a evidențiat importanța evenimentului pentru o construcție imagologică și de istorie a mentalității contemporane românești, susținând înființarea unui studio de cinema la Cluj-Napoca.

Istoricul și criticul literar Ovidiu Pecican a subliniat contribuția cărții, scrise între eseu și lucrare de doctorat, pentru a creiona un imaginar colectiv necesar într-o lume în care autocritica este o formă de eliberare sau delimitare de prostie. ”Lucian Țion, care își face doctoratul la Singapore, este o personalitate complexă, ca regizor, scenarist și producător de film”. Pecican a apreciat curajul scriitorului de a vorbi și despre influențele slave din cultura română.

Lectorul universitar Radu Toderici s-a aplecat mai mult asupra filmografiei autorului și a apreciat faptul că Lucian Țion, prin criticile sale asupra filmului post-socialist, vrea ca cinematografia românească să iasă din antinomia propagandei de dinainte de 1989, dar și din paradigma post-colonială a culturii române.

Au mai luat cuvântul scriitorul Eugen Cojocaru, care a arătat importanța re-evaluării filmelor bune din perioada comunistă, care au fost copiate de unele cinematografii occidentale, iar prozatorul Constantin Zărnescu a pus accentul pe rolul de realizator de teatru al lui Lucian Țion, în maniera sinergică dintre Eugen Ionescu și viziunea asupra lumii a lui Constantin Brâncuși.

La final, autorul a spus că a scris această carte pentru a demantela mitul românilor ”altfel” decât ceilalți europeni, poporul nostru fiind conexat la spiritul și specificul general al popoarelor balcanice și est-europene.

Lucian Țion este profesor, producător si scenarist de film cu experiență internațională și profesor la catedra de film a U.B.B.

ClusiumNews

Ultimele articole

Newsletter

Citește și

Bihoreanul Alexandru Roman – un intelectual transilvănean întemeietor al Academiei Române la 1866

Istoriografia română are ”capacitatea” de a oculta din păcate personalități ale trecutului românesc, mai ales pe cele fondatoare de instituții naționale. Un român din...

România sud‑dunăreană din comuna Cerna (România). Meglenoromânii (vlașii megleni) – o istorie vie

Contactul meu cu meglenoromânii a venit în anii ’90, când l‑am cunoscut pe poetul clujean Dumitru Cerna, originar din singura comună din România locuită...

Nicuță Balamace – liderul aromânilor fârșeroți din Albania interbelică. Luptător pentru cauza românilor din sudul Dunării

Istoria românilor de la sud de Dunăre a fost dramatică. La începutul secolului al XX-lea și în perioada interbelică avem figura emblematică a lui...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.