Marcela Sălăgean mi-a fost colegă la Facultatea de Istorie, dar cu doi ani mai mare. Era o tânără blondă, conștiincioasă, pe care o întâlneai la bibliotecile academice — BCU, Institut sau filiala Academiei. Toți o cunoșteam ca Marcela Vultur, dar prin căsătorie a devenit Marcela Sălăgean; mulți ani după căsătorie noi, foștii colegi, o mai numeam tot cu numele de fată. A intrat rapid în memoria istoriografiei instituționale cu o carte etalon care a făcut vâlvă la apariția ei, în 2002: „Administrația sovietică în Nordul Transilvaniei, noiembrie 1944–martie 1945”, carte care m-a ajutat la redactarea lucrării mele de doctorat: „Clujul universitar în memoria colectivă, 1944–1948”. Marcela Sălăgean este genul de istoric conștiincios și harnic care a ajutat-o în carieră. Seriozitatea și constanța se răsplătesc în timp cu titluri și recunoașteri academice.
Marcela Sălăgean este în prezent una dintre vocile consistente ale istoriografiei românești contemporane. Profesor universitar dr. habilitat la ”Universitatea Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, cercetătoare și coordonatoare de proiecte, Sălăgean îmbină rigurozitatea arhivistică cu preocuparea pentru teme politice și de memorie care au modelat România și spațiul central‑european în secolul XX. Parcursul ei academic, bogata activitate editorială și implicarea instituțională o situează printre specialiștii care au contribuit sistematic la înțelegerea tranzițiilor politice, a relațiilor internaționale și a problematicii transilvane. După studiile la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș‑Bolyai, Marcela Sălăgean a completat formarea prin studii aprofundate la Central European University (Budapesta) și master la Eötvös Loránd University. A obținut titlul de doctor în istorie în 2001 la UBB, iar în 2014 a primit atestatul de abilitare și dreptul de a coordona doctorate. Cariera sa a început în mediul de cercetare: în perioada 1992–2005 a activat la Centrul de Studii Transilvane / Fundația Culturală Română/Institutul Cultural Român. Din 2005 este cadru universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB, conferențiar, apoi profesor universitar. Domeniile sale de interes se concentrează pe istoria contemporană a României, analiza politicii externe, statutul Transilvaniei în relațiile internaționale ale secolului XX, tranziția de la totalitarism la democrație și integrarea europeană. Abordările sale combină analiza documentară cu contextualizări diplomatice și politice, ceea ce i‑a permis să aducă contribuții relevante asupra problemelor sensibile ale istoriei regionale și naționale: administrația sovietică în Nordul Transilvaniei (noiembrie 1944–martie 1945), efectele Pactului Ribbentrop‑Molotov din 1939 asupra României, dar și procesul integrării teritoriale după Marele Război. Aceste teme inedite pentru anii 2000 au integrat-o în sistemul istoriografic din Ardeal.
Opera Marcelei Sălăgean include monografii, volume îngrijite și zeci de capitole și articole în reviste de specialitate, indexate internațional. Dintre lucrările de autor se remarcă: ”Administrația sovietică în Nordul Transilvaniei, noiembrie 1944 – martie 1945” (2002) – cartea a fost publicată și în engleză: ”The Soviet Administration in Northern Transylvania, East European Monographs”, (2002); ”Eugeniu Neculcea, un diplomat regăsit” (ediție îngrijită și studiu introductiv, 2006); ”Introducere în istoria contemporană a României” (2013); ”Transilvania în jocul de interese al marilor puteri, 1940–1947” (2013). Ca și coordonatoare și coautoare, Marcela Sălăgean a contribuit la volume colective de anvergură: ”România după „Marele Război”. Provocări politico‑diplomatice 1919–1920” (coord., 2021) și ”Romania after the Great War. Political and Diplomatic Challenges 1919–1920” (coord., 2022), precum și la colecții despre legislația interbelică și istoria ilustrată a României. Articolele sale tratează subiecte variate, de la alegerile europene din 2007 și statutul României în perioada interbelică la analiza Revoluției din 1989 și fenomene contemporane de dezinformare în memoria publică. Sălăgean are de asemenea o activitate editorială susținută: referent științific pentru volume apărute la edituri românești, evaluator pentru ”Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”, ”Transylvanian Review” și alte publicații, Deputy Editor‑in‑Chief al ”Journal of Global Politics and Current Diplomacy” (din 2016) și membră în editorial board‑uri internaționale (ENRS Series). A redactat prefațe pentru volume apărute între 2017 și 2024 și a semnat numeroase recenzii critice recunoscute în lumea academică.
Pe plan instituțional, a deținut și funcții de conducere: președinte al Comisiei de Etică a UBB (2013–2020), director al școlii doctorale „Relații internaționale și studii de securitate” (2017–2019) și membră activă în consiliile Facultății. Marcela Sălăgean a reprezentat Ministerului Educației în Platforma ETINED a Consiliului Europei din 2016 încoace, fapt ce reflectă preocuparea sa pentru integritate și etică în educație. În plus, implicarea în ”European Network Remembrance and Solidarity” (ENRS) o leagă de proiecte europene de memorie și expoziții tematice (de ex. AFTER THE GREAT WAR. A NEW EUROPE 1918–1923). A fost profesor invitat în cadrul programelor CEEPUS și Erasmus la universități precum Jagiellonian University (Cracovia) și Pázmány Péter Catholic University (Budapesta) și a susținut cursuri și prelegeri la St. Kliment Ohridski University (Sofia). A participat la proiecte Jean Monnet și la multiple conferințe internaționale, prezentând comunicări pe teme de memorie, diplomație și tranziții politice. Prin volumul consistent publicistic, rolurile instituționale și participarea activă la dezbateri științifice și etice, Marcela Sălăgean contribuie substanțial la consolidarea studiului istoriei contemporane a României și la punerea în dialog a patrimoniului istoric cu provocările prezentului. Opera sa rămâne o resursă esențială pentru cercetători, studenți și publicul larg interesat de evoluțiile politice și diplomatice care au modelat România și spațiul est‑central european în secolul al XX‑lea și începutul secolului XXI. Prin combinația dintre cercetare de arhivă, contribuții la colecții de referință și implicare în dezbateri instituționale și europene, Marcela Sălăgean a contribuit totodată la o mai bună înțelegere a momentelor decisive pentru România și regiune: pierderile teritoriale din 1940, administrarea zonelor eliberate/ocupate, negocierile de după Primul Război Mondial, precum și tranziția post‑comunistă. Activitatea sa are valoare pentru cercetători, studenți și publicul larg interesat de istoria politicii și a memoriei colective.
În cartea ”Aministrația militară sovietică în Nordul Transilvaniei, noiembrie 1944 – martie 1945” (2002), Marcela Sălăgean face o descriere exhaustivă a situației postbelice. În practică însă, între toamnă și primăvara anului 1945, nordul Transilvaniei a trecut printr-un episod complex în care rațiuni militare, economice și politice sovietice au condus la impunerea unei administrații militare a Armatei Roșii, cu efecte profunde asupra administrației locale, populației și raporturilor politice din România. De fapt zona a fost condusă direct de sovietici și agentura NKVD. După 23 august 1944, odată cu trecerea României de partea Aliaților, readucerea administrației române în Nordul Transilvaniei a devenit prioritară, fiind susținută de prevederile Convenției de Armistițiu (12 septembrie 1944, art. 17 și 19). În practică reinstalarea civilă a fost inegală: în unele județe centrale administrația română a funcționat relativ normal, iar în altele controlul real a rămas parțial sau delegat unor autorități locale acceptate de sovietici. Pe fondul eliberării s-au înființat formațiuni paramilitare românești, care în numeroase cazuri au comis jafuri și violențe împotriva populației maghiare; sovieticii au folosit aceste incidente ca pretext pentru a impune, din noiembrie 1944, o administrație militară a Armatei Roșii (Comitetul Executiv pentru Ardealul de Nord). Motivele sovietice au fost mixte: argumente de ordine publică, dar mai ales interese militare (asigurarea spatelui frontului și aprovizionării fronturilor ucrainene ofensive), economice (rechiziții) și politice (presiune asupra Bucureștiului și sprijin pentru forțele pro-sovietice). Măsurile sovietice au determinat retragerea autorităților civile române, păstrarea sau numirea unor funcționari maghiari colaboratori, intensificarea tensiunilor interetnice și o stare generală de nesiguranță. Guvernul român a protestat la Comisia Aliată de Control, dar sovieticii au refuzat remiterea imediată, invocând interpretări strategice ale armistițiului. Controlul sovietic a fost folosit și pentru a favoriza Partidul Comunist Român și aliații săi, iar predarea regiunii în primăvara lui 1945 (acceptată de Stalin la 9 martie, formalizată prin Legea nr. 260 la 3 aprilie 1945) a avut loc în contextul echilibrului de forțe şi negocierilor politice postbelice. În consecință, administrația militară sovietică a subminat temporar suveranitatea română, a produs abuzuri și tensiuni, dar reintegrarea formală în 1945 nu a șters efectele politice și sociale pe termen scurt asupra evoluției politice a României. Pe Marcela Sălăgean a ajutat-o și stilul său academic fluent ce a dus la popularizarea cărților sale către marele public. Marcela Sălăgean rămâne un reper în studiul istoriei contemporane românești: specialistă riguroasă, editor activ și profesor dedicat, ale cărei lucrări și implicări instituționale sprijină atât reflecția academică, cât și dezbaterile publice privind trecutul recent și responsabilitatea memoriei în Europa Centrală și de Est într-o societate tot mai dinamică. Opera istoriografică a Marcelei Sălăgean formează un corpus coerent, conform cerințelor epocii și necesar pentru înțelegerea complexă a evoluțiilor care au modelat România contermporană și ne ajută astfel să înțelegem ce ni se întâmplă astăzi.
Ionuț Țene