Mircea Gheorghe Abrudan face parte din noul val istoriografic clujean. Încă tânăr și înflăcărat, istoricul s-a avântat cu un curaj apreciativ în dezbaterea unor teme și subiecte din istoria românilor pe diverse paliere de timp și categorii semantice istoriografice. E poate cam singurul istoric din noul val istoriografic clujean care a reușit să obțină un autentic puzzle istoriografic sui generis pe mai multe subiecte de cercetare. Este și un istoric de sinteză, care combină durata lungă cu abordarea analitică de detaliu cu un succes academic de remarcat. În general s-a specializat pe istoria modernă a românilor, dar tratează cu talent și subiecte de istorie contemporană sau ecleziastice. Este deja perceput ca un istoric riguros care reușește cu abilitatea acriviei să dezvolte teme istoriografice ce sunt la modă sau de interes în spațiul public. Este un istoric vizualizat de lumea academică și clericală din România, fiind promovat cu abnegație de forurile instituționale culturale și bisericești. Ca stil și metodă istoricul continuă cu râvnă pe marii săi înaintași și profesori, academicienii Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan. Este considerat un istoric de perspectivă, care are și un talent cultivat cerebral, deoarece scrisul său istoric este fluid și nu obosește cititorul cu excesive notificări științifice de subsol. Din punctul meu de vedere, istoricul are un specific caracteriologic din stilul istoriografic și prozodic al textului cu nuanțe literare asumat și promovat de Silviu Dragomir. Sănătatea să fie cu el și istoricul are perspectivă. Cu istoricul Mircea Gheorghe Abrudan m-am întâlnit la numeroase simpozioane, colocvii și lansări de carte la Cluj-Napoca, iar istoricul acum trei ani a avut amabilitatea să-mi prezinte cartea ”Neînfrânții. Reeducarea de la Aiud” (2023) la o lansare de carte organziată la Biserica parohială ”Adormirea Maicii Domnului din Mănăștur”. Istoricul, pe lângă faptul că scrie într-un stil plăcut știe și să vorbească bine și în public, talant obținut cu muncă și prin activitatea sa științifică corelată cu o credință religioasă autentică, care l-a propulsat din mirean în diacon. Acest lucru la apropiat de BOR și mai ales de istoricii bisericii ortodoxe românești din Ardeal. Deși încă foarte tânăr pentru un istoric, Mircea Gheorghe Abrudan are deja o operă recunoscută și indexată de aparatul critic academic românesc.
Mircea-Gheorghe Abrudan s-a născut în 22.05.1986 la Cluj-Napoca și este în prezent cercetător științific III la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca. Mircea‑Gheorghe Abrudan s-a specializat în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, istoria Imperiului Habsburgic şi memorialistica Primului Război Mondial. A participat la numeroase stagii de arhivă în Austria și Germania. Formarea sa științifică include două doctorate (UBB Cluj și cotutelă cu Universitatea din București), un master internațional în istoria Sud‑Estului Europei și studii complementare în teologie și istorie (licențe în Teologie Pastorală și Istorie, pregătire pedagogică). Din august 2024 este cercetător consacrat la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj‑Napoca. Abrudan lucrează prioritar la intersecția istoriei ecleziastice și a conflictelor/transformărilor politice în spațiul habsburgic și românesc (sec. XVIII–XX). Domeniile sale includ o diversitate tematică: istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Banat și Bucovina; istoria militară și preoția militară în Monarhia Habsburgică; Răscoala lui Horea; studiile asupra mitropolitului Andrei Șaguna; memorialistica Primului Război Mondial; editare de documente (germane și române). Stăpânește paleografia (germană Fraktur și română chirilică), limbile germană, engleză și franceză. Abrudan este autorul mai multor monografii și ediții critice de referință: ”Ortodoxie și Luteranism în Transilvania” (2015), ”Friedrich Schwantz von Springfels — Descrierea Olteniei la 1723” (ediție, 2017), ”Ortodoxia românească în istorie și contemporaneitate” (2019), ”Biserica Ortodoxă și clerul militar în Monarhia Habsburgică” (2022) și o biografie culturală a mitropolitului Andrei Șaguna (2023). A coordonat volume colective și ediții documentare legate de Unirea Marii Adunări și de istoria eparhiilor. A contribuit extensiv la enciclopedii și dicționare de profil (inclusiv Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc) și la numeroase ediții critice ale unor texte fundamentale (Ioan Lupaș, Nicolae Popea, Sebastian Stanca etc.). A participat ca cercetător și membru în proiecte naționale (ROMIMAG — Enciclopedia imaginariilor din România; Enciclopedia Istoriografiei Românești) și a beneficiat de burse la Ludwig‑Maximilians‑Universität München, Universitatea din Viena, Arhivele de Stat ale Austriei etc. A coordonat/participat la proiecte finanțate de POSDRU și PN‑III și a fost bursier al Fundației Mitropolitul Bartolomeu. A susținut cursuri și seminarii la Facultatea de Teologie Ortodoxă (UBB), a fost asistent universitar la Universitatea din Innsbruck (curs în germană, 2024–2025) și lector asociat la UBB. Din 2022 este implicat în îndrumarea doctorală. Activitatea sa publică include numeroase comunicări la conferințe naționale și internaționale (tematică: Andrei Șaguna, Primul Război Mondial, Horea, administrație ecleziastică), colaborări media și moderări de proiecte documentare (Centenar Trianon, TVR Cluj). Lucrarea și activitatea sa au fost recompensate generos cu premii academice și civice: Premiul „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române, premii ale Arhivelor Naționale, premii literare și istorice (Matei Brâncoveanu, Virgil Cândea, Dimitrie Cantemir), ordine și distincții eclesiastice (Crucea șaguniană, Crucea Transilvană, ordine episcopale) și premii recente (Europa Christiana, Constantin Brâncoveanu). Are numeroase recenzii și citări (peste 250 de citări conform platformelor academice). Abrudan se remarcă prin combinarea riguroasă a cercetării arhivistice (documente din arhive austriece, fonduri bisericești) cu preocuparea pentru istoria confesională și memoria colectivă. Edițiile critice și studiile sale au contribuit la recuperarea surselor (memorialistică, corespondență, acte eparhiale) și la recontextualizarea rolului Bisericii Ortodoxe în construcțiile naționale moderne. Prin activitatea editorială și de reper bibliografic (fișe, enciclopedii) a facilitat accesul altor cercetători la surse și a consolidat rețelele științifice din Transilvania și din spațiul central‑european. Mircea‑Gheorghe Abrudan este un cercetător prolific și polivalent, care prin ediții de texte, monografii, articole și implicare instituțională contribuie substanțial la studiul istoriei ecleziastice, al relațiilor confesionale și al memoriei războaielor în spațiul transilvan și habsburgic. Activitatea sa conectează munca de arhivă cu reflecția teoretică și cu comunicarea publică, consolidând o școală regională de studiu istoric aplicat la problemele confesionale și naționale. E un bun specialist pe trecutul Transilvaniei.
Cartea ”Protopopul Aurel Munteanu (1882–1940), martir al poporului român și mucenic al Bisericii Ortodoxe”, semnată de istoricul Mircea Gheorghe Abrudan (Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2020), oferă o biografie exhaustivă și documentată a protopopului de Huedin, asasinat pe 10 septembrie 1940 imediat după Dictatul de la Viena. Autorul îmbină trei surse principale — documente de arhivă (tribunal regal maghiar, tribunalul poporului din 1946), arhiva familiei și protopopiatului, precum și literatura memorialistică (în special ”Mucenicul Aurel” de dr. Eugen Nicoară) — pentru a reconstrui viața, activitatea națională și circumstanțele crimei. Munteanu este prezentat ca lider cultural și religios: teolog educat la Sibiu și Blaj, activist Astra, deputat, ctitor al Catedralei Moților din Huedin și președinte al Ligii Antirevizioniste regionale, implicare care i‑a atras ura revizioniștilor maghiari. Abrudan analizează cauzele violenței: climatul revanșard post‑dictat, complicitatea sau indiferența forțelor locale și incitarea unor grupuri etnice, evidențiind că protopopul se aștepta la represalii dacă rămânea în zonă. Descrierea crimei — bătaie, tortură și profanare, urmate de îngropare sumarǎ și tratamente juridice inițial blânde — este susținută cu probe documentare și testimoniale; condamnările au fost inițial minime, iar sentințele reale s‑au pronunțat abia după 1946. Autorul evită panegiricul, urmărind o relatare „sine ira et studio”, dar manifestă empatie față de victimă și familie; lucrarea completează și corectează memoria locală și națională privind fenomenul crimelor hortyste. Studiul este pus în contextul tradiției istoriografice interbelice și al școlii clujene moderne, iar postfața lui Vasile Pușcaș subliniază importanța aportului la istoriografia crimelor politice din regiune. În ansamblu, monografia lui Abrudan rămâne o lucrare de referință, metodologică și documentar riguroasă, menită să consolideze memoria martiriului și să servească ca model pentru viitori cercetători.
”Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală” este, de asemenea, o lucrare de referință care reconstituie, cu documentare amplă și stil narativ accesibil, dimensiunea culturală, intelectuală și politică a uneia dintre cele mai importante personalități ortodoxe şi naţionale din Transilvania secolului al XIX‑lea. Volumul, apărut la 150 de ani de la moartea ierarhului, propune nu atât o monografie clasică, cât o „biografie culturală” centrată pe rolul instituțional, editorial și educațional al lui Andrei Șaguna. Autorul, istoricul clujean și dublu doctor „summa cum laude” în istorie și teologie — valorifică surse inedite din Arhivele Naționale ale Austriei și din fondurile Mitropoliei Ardealului, dar și ample referințe editate, pentru a demonstra cum Șaguna a transformat Biserica Ortodoxă într‑o forță culturală capabilă să conserve și să promoveze identitatea românească în cadrul imperiului habsburgic. Cartea urmărește câteva paliere esențiale: formarea și vocația teologică a lui Șaguna (origine aromână, studii juridice și teologice, călugărie și carieră ecleziastică), activitatea instituțională (înființarea tipografiei eparhiale, Telegraful Român, numeroase școli confesionale și seminarii), eforturile de organizare bisericească și dobândirea statutului de mitropolie, precum și relațiile diplomatice cu curtea habsburgică și mediile politice de la Viena și Budapesta. Abrudan subliniază, totodată, abilitatea lui Șaguna de a combina loialitatea față de Casa de Habsburg cu promovarea intereselor naționale românești, folosind diplomația și persuasiunea pentru a obține recunoaștere instituțională. Stilistic, volumul se remarcă prin claritate narativă și o structură tematică în zece capitole, care favorizează accesibilitatea pentru publicul larg fără a sacrifica rigoarea științifică. Prefața prof. Ioan Bolovan reafirmă valoarea lucrării, apreciind documentarea solidă și capacitatea autorului de a evidenția „profilul intelectual și orizontul cultural larg” al mitropolitului. Abrudan evită biografismul hagiografic, propunând în schimb o abordare multidisciplinară — istorică, teologică și culturală — care pune în lumină atât realizările concrete (tipografii, școli, publicații), cât și strategia instituțională a ierarhului. Contribuțiile remarcabile ale cărții sunt: evidențierea rolului central al bisericii ca vector de emancipare culturală, clarificarea rețelelor de patronaj și influență care l‑au sprijinit pe Șaguna (inclusiv legăturile cu elitele habsburgice), și punerea în valoare a unei vaste bibliografii naționale și internaționale actualizate. De asemenea, lucrarea reconectează dimensiunea personală a mitropolitului (biografie, gusturi culturale, colecții, bibliotecă) cu proiectele sale publice, oferind o imagine coerentă a unui lider pragmatic și vizionar. ”Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală” se impune ca o lectură esențială pentru istorici, teologi și publicul interesat de istoria culturală a românilor din Imperiul Habsburgic. Prin documentare riguroasă, structură tematică clară și ritm narativ captivant, Mircea‑Gheorghe Abrudan reface portretul unui ierarh care a făcut din biserică instrumentul principal al supraviețuirii și progresului cultural al națiunii române în Transilvania. Mircea Gheorghe Abrudan este un istoric în plină ascensiune în perimetrul istoriografic ardelean contemporan, cu posibilități reale de creștere și abordare pentru noi subiecte incitante sau inedite despre istoria românilor din perioada modernă și contemporană din Ardeal. Istoricul reușește să comprime teme locale, regionale și naționale în adevărate subiecte de interes european și universal. De apreciat că istoricul scrie istorie ecleziastică obiectiv fără să cadă în confesionalism, ceea ce își poate permite să rămână un istoric pozitivist cu metode noi de cercetare, fără să cadă însă în capcana determinismului religios, relativ limitat și hiperspecializat al istoricilor bisericii românești.
Ionuț Țene