Trecerea la cele veșnice a lui Nicu Covaci, liderul și fondatorul formației Phoenix, m-a zguduit până la lacrimi. Ceea ce a reușit Nicu Covaci în muzica rock de factură românească este unic în istoria muzicală și artistică românească. Nicu Covaci, acest fiu al unei croitorese din Basarabia și a unui fost deținut politic anticomunist, care a stat 10 ani la Canal, a reușit în 1962 să fondeze la Timișoara o formație muzicală care a făcut istorie în arta românească. Traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. Ceea ce a reușit Nicu Covaci în muzică nu au realizat poeții post-decembriști din curentul milenarist, adică îmbinarea simbiotică a tradiției cu modernitatea. Dacă până în 1971, Nicu Covaci și membrii Phoenix au putut să cânte muzică rock de tip beat sau psihedelic reușind cover-uri și originalități de tip muzical occidental, devenind o formație de succes, după acest an lucrurile s-au complicat rapid. Nicolae Ceaușescu, reîntors dintr-un turneu din China populară și Coreea de nord, fiind fascinat de ”revoluția culturală” marxistă din Asia, a dorit în vara lui 1971 să o aplice acest stil ideologic și în România. Phoenix, care era o formație mai mult specializată pe melodii ”cover” occidentale din vestul cosmopolit a fost pusă imediat la index de PCR.
Cei de la Phoenix aveau success colosal la public, dar nu aveau prea mare originalitate, iar după tezele din iulie 1971, Ceaușescu interzicând cosmopolitismul în muzică, membrii formației au rămas pe tușă. Atunci Nicu Covaci are o idee genială. El ia niște discuri vechi Electrecord și Columbia, acelea cu imaginea – cățelului ce se uită la gramofon, cu melodii populare românești vechi și cântece pe teme folclorice. Nicu Covaci se închide luni de zile într-un studio din București cu colegii din formație și creează acel melanj sinteză între tradiție și modernitate, adică tipul muzical inventat de Phoenix, renumitul curent muzical etno-rock, care are succes imediat la public și regimul ceaușist cu accente autohtoniste îl promovează. Atunci apar celebrele melodii arhicunoscute, iar Sergiu Nicolaescu regizează filmul ”Nemuritorii” pe muzica Phoenix, film interzis după 1977 de către Ceaușescu pentru linia melodică tipic cântecelor naționaliste din anii `30. Acele melodii etno-rock au devenit melodii de succes cântate de toți românii, având succes și în Occident, astfel se explică plecarea Phoenix în Germania cu ”închiderea ochilor” din partea securiștilor? Desigur, venirea lui Mircea Baniciu în formație accentuează caracterul etno-rock al muzicii promovate. Pionieri ai acestui sub-gen au mai fost formațiile Olympic ’64 din București (cu Dorin Liviu Zaharia). Sub influența primilor, alte grupuri rock românești, în special din zona Banatului, au început să introducă teme de inspirație folclorică în muzica lor. Exemple în acest sens sunt Celelalte Cuvinte, Cargo sau Pro Musica. Nicu Covaci devine celebru și cel mai iubit cantautor, prin impunerea unei muzici originale ce sintetizează tradiția cu modernitatea avangardistă.
Potrivit declarației liderului Nicu Covaci, formația Phoenix a compus de-a lungul carierei circa 300 de piese. Iată câteva dintre cele mai cunoscute și îndrăgite melodii etno-rock: Țiganiada, Mugur de fluier, Phoenix, Andrii Popa, Ciocârlia, Baba Novak, Strunga, Canarul, Iarna, Nunta, Pasărea roc…k and roll etc. Toate aceste melodii aduc un plus de originalitate în istoria muzicii moderne românești. Nicu Covaci a realizat sinergia artistică, ceea ce nu am reușit noi poeții post-decembriști din curentul literar milenarist: să îmbinăm stilul clasic și tradiția cu limbajul poetic neo-modern și post-modern într-o sinteză metanoică originală și înnoitoare a poeziei noastre. Când i-am explicat aceste frământări ale mele amicului cantautor Alin Oprea de la ”Talisman”, despre încercările noastre literare de a îmbina tradiția cu avangardismul limbajului, într-un ritm clasic, m-a privit cu neîncredere zâmbind prietenos: – Ionuț, ce încerci tu să faci este aproape imposibil în poezie! În muzică, geniul lui Nicu Covaci a reușit, iar noi, în poezie, încă nu. Am dorit să subliniez acest caracter original al muzicii lui Nicu Covaci, care iată inspiră și acum poeții clujeni din gruparea Zalmoxis sau milenaristă și nu numai. Nicu Covaci a trecut la cele veșnice dar muzica sa etno-rock inspiră și azi. Poate vom reuși să facem istorie literară cu următoarele volume de versuri, ca simbioză dintre ritmul clasic-tradițional și limbajul neo-avangardist și mesajul post-modern, cu rădăcini în arhetip.
Ionuț Țene