Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și un mare patriot. Azi, din păcate este puțin cunoscut de români. Dumitru Bălașa era apreciat folclorist și istoric, care și-a dedicat întreaga viață cercetării cu o răbdare impresionantă a etnogenezei poporului român și a geto-dacilor. A activat în cadrul ”Asociaţiei Slaviştilor din România”, a fost secretar al Institutului de Istorie Naţională, filiala Oltenia, activând, de asemenea, ca redactor la revistele ”Foi literare”, ”Celula”, ”Buridava”, ”Oltenia” şi ”Mitropolia Banatului”. A publicat sute de studii, articole și numeroase cărți apreciate de specialiști. A străbătut o serie de sate oltenești ca să cerceteze mentalitatea, tradițiile și obiceiurile locale, devenind un forlcorist și etnograf apreciat de cercetători și institutele academice. Dumitru Bălașa avea harul prieteniei. A crescut numeroși ucenici, preoți, istorici și cercetători care-l cinstesc așa cum se cuvine și care-i continuă munca sa de cercetare. Viața și-a dedicat-o lui Dumnezeu. Dumitru Bălașa s-a născut pe 1 august 1911 în comuna vâlceană Gușoeni și a fost hirotonisit preot în 1934, fiind preot de mir la parohiile Băleasa din județul Romanaţi (1934-1938). Elev fiind a scris reportaje, poezii, diverse articole pe care le-a publicat în periodicele vremii. In ultimul an al Seminarului Teologic a fondat revista – ”Foi literare” pentru care a fost exmatriculat. În 1932 se căsătoreşte cu Ana din comuna Suteşti şi au avut două fiice. În 1939 se stabileşte la Craiova, ca preot ajutător la parohia Ungureni, dar desfiinţându-i-se postul, trece la parohia Craioviţa (1940), apoi preot la bisericile Hagi Enuş, Creţeni (1948-1950) şi Zăvideni – Vâlcea (1964-1968). Între 1941-1944 preotul Dumitru Bălașa a fost mobilizat pe frontul de Răsărit fiind decorat cu Ordinul Steaua României cu Spadă şi Panglică de Virtute Militară. Din operele sale merită amintite cărțile ”Alte manuscrise ale croni carului Dionisie Eclesiarhu” (Craiova, 1941); ”Despre familia lui Alexandru al II-lea, Voievod” (1944); ”Tismana” (Craiova, 1978); ”Mânăstirea Sadova” (1971); ”Mânăstirea Tismana” (1982). După 1990 s-a implicat activ în mișcarea zalmoxiană, scriind numeroase cărți pe tema spiritualității strămoșilor noștri geto-daci: ”De la Zamolxis la Iisus Hristos” (1993); ”Vechi lăcaşuri oltene” (1994); ”Suteşti – repere istorice” (1995); ”Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei” (1997). (https://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/B/balasa%20dumitru.pdf)

Destinul norocos a făcut să mă intersectez de câteva ori cu părintele Dumitru Bălașa. Imediat după revoluția din 1989, un prieten poet implicat în mișcarea Zalmoxis s-a reîntors din Oltenia acasă la Cluj-Napoca, povestindu-mi entuziast despre participarea sa la un simpozion de dacologie desfășurat la Târgu – Jiu. În cadrul manifestărilor era inclusă și o slujbă religioasă la peștera Cioclovina de la izvoarele Văii Lucanilor. Aici poetul clujean a fost surprins de prezența unui preot octogenar cu baraba mare și sură, care a oficiat o slujbă religioasă de pomenire a morților, iar la final a susținut un discurs în care a vorbit de religia dacilor care era monoteistă, iar dacii au fost un fel de creștini avant la lettre, iar preotul Deceneu un patriarh al strămoșilor, de fapt un precursor al patriarhului noastru creștin. El spunea că religia zalmoxiană a prefigurat creștinismul făcând aluzie și la scrierile lui Mircea Eliade din tratatul său de religie. Dacii credeau într-un singur Dumnezeu pe care-l numeau Zalmoxis, care de fapt era Dumnezeul veterotestametnar. Discursul părea decupat din cartea lui Mircea Eliade – ”De la Zalmoxis la Genghis-Han”. Preotul a fost prezentat ca fost deținut politic ce a trecut pe la Aiud și îl chema Dumitru Bălașa, care mai era și apelat cu sfială de ucenici ca ”Patriarhul de la Drăgășani”. A fost momentul când am auzit prima dată de preotul Dumitru Bălașa, care era preot pensionar în comuna Sutești de lângă Drăgășani. L-am urmărit apoi în presă, la radio și televizor, aflând astfel că este liderul mișcării ”zalmoxiene din România”. În anii 1996 și 1997 la Cluj-Napoca s-au organizat două ediții ale Simpozionului internațional de dacologie ”Zalmoxis”, cu participarea a unor reputați istorici din țară și străinătate. Bineînțeles la acest simpozion nu a putut lipsi ”Patriarhul de la Drăgășani”, care atunci l-am cunsocut personal. Nu era înalt, dar prin înfățișarea sa patriarhală cu barba bogată și vocea puternică preotul Dumitru Bălașa s-a impus imediat în cadrul simpozionului ca o personalitate remarcabilă și originală. O parte din lucrările simpozionului, foarte criticat la vremea respectivă de presa locală, s-au desfășurat în sala de sticlă a Primăriei. Țin bine minte că atunci când lua cuvântul preotul Dumitru Bălașa, deși era mic de statură, avea o voce înaltă și baritonală, încât la propriu ecoul cuvintelor rostite tare zguduiau ferestrele și cupolele de sticlă. Când conferenția părintele Bălașa toată lumea asculta extaziată de la primarul Funar la directorii muzeului de istorie clujean sau institutului de istorie. Avea o viziune clară și distinctă asupra istoriei naționale, în care sublinia continuitatea spritiualității geto-dace în creștinismul românesc apostolic adus pe meleagurile noastre de Sfântul Andrei. Părintele Bălașa avea un potcap roșu, părând un precursor mai degrabă al lui Zalmoxis decât al primilor episcopi tomitani. Părintele Dumitru Bălașa a avut o strânsă colaborare cu istoricul Nicolăescu-Plopşor, publicând studii şi documente despre istoria bisericii şi a culturii româneşti din Oltenia. Părintele cu modestia caracteristică și acribia științifică recunoscută a participat la diverse simpozioane şi congrese cu caracter istoric din ţară, atât înainte de 1989 cât și după acel an. La Cluj-Napoca a mai venit părintele Dumitru Bălașa și la ediția întâi a Festivalului de poezie Orfeu în 1997 susținând cu discursurile sale noua generație de poeți avangardiști care împleteau limbajul neo-post-modern cu tradiția lirică a primilor poeți români, într-o manieră de o originalitate seducătoare. Anii au trecut și peste preotul Dumitru Bălașa. Tot mai puțin ”Patriarhul de la Drăgășani” mai călătorea. Așa că mare mi-a fost bucuria când din partea autorităților locale am fost trimis la începutul lunii iulie cu o delegație clujeană să duc o diplomă aniversară din partea primarului și câteva cadouri de protocol preotului Dumitru Bălașa la împlinirea vârstei de 90 de ani la manifestarea organizată de Episcopia Râmnicului și autroitățile drăgășenene. Manifestarea a fost cu o lună înainte de data de 1 august, când preotul împlinea vârsta de naștere. Motivele acestei sărbătoriri mai repede cu o lună nu le-am cunoscut. Am plecat spre Sutești cu mașina pe o caniculă lichefiantă. Pe drumul Vâlcii treceam printre livezile de cireși și vișini fapt ce m-a inspirat să scriu poezia ”Spre sud”, care am publicat-o în ”Curierul Primăriei”, poezie apreciată personal de compozitorul Harry Maiorovici cu câteva zile înainte de moarte. La Sutești în căminul cultural al comunei era prezent episcopul Râmnicului PS Gherasim Cârstea, care trece în septembrie 2001 la cele veșnice, și mai mulți protopopi diin județul Vâlcea, precum și numeroase notabilități locale, alături de un public numeros. Părintele Bălașa la cei 90 de ani avea aceeași vigoare și forță expresivă de a mărturisii crezul de credință ortodoxă. I-am dat diploma și am ținut un scurt cuvânt de felicitare. M-a îmbrățișat și m-a sărutat pe obraji, spunându-mi: – Ionuț să duci flacăra românismului mai departe! Am plecat de la Sutești, emoționat și trrist spre Cluj-napoca. Simțeam că era ultima oară când îl văd în viață. La căteva luni distanță, ”Patriarhul Drăgășanilor” a plecat la cele veșnice, lângă martirii și mucencii din temnițele comuniste. A rămas în urmă o operă culturală, dar în principal o luptă de mărturisitor și jertfitor pentru credința și libertatea neamului românesc.

Datorită activității sale de preot misionar implicat în renașterea culturală și spirituală a românilor Dumitru Bălașa a fost imediat trecut pe listele negre ale regimului totalitar de tip bolșevic. A fost închis de către regimul comunist timp de cinci ani, între 1959 și 1964, la Aiud, Jilava și Pitești, acuzat printre altele și de activitate legionară. Părintele Dumitru Bălașa, cum îi era caracterul puternic, a fost printre cei circa 200 de deținuți care nu s-a lepădat de Dumnezeu în penitenciar. A refuzat reeducarea de la Aiud. De fapt, a fost un neînfrânt care i-a râs în față comandantului Gheorghe Crăciun la Aiud înaintea eliberării în urma decretelor de grațiere 310 și 411 din 1964. La 16 iunie 1964 a fost emis decretul nr. 310 prin care 3467 de deținuți politic sunt grațiați de restul pedepsei pe care o mai aveau de executat. Iar prin decretul 411/1964 mai sunt eliberați încă 10014 deținuți politici. Dumitru Bălașa a fost undun dintre cei care au beneficiat de decret, însă fără să se lapede de credința în Hristos. „La Aiud, povestește Părintele Dumitru Bălașa, am ajuns în 1961 toamna. La început ne-au băgat la un salon, la grămadă. Dormeam pe jos, ca animalele, fără pat, fără nimic. La urmă ne-au repartizat la celule, unde eram în patru paturi, aşa, puse unul peste altul. Şi noi ne organizaserăm acolo, ţineam conferinţe, în cadrul celulelor, în saloane. Apoi pe noi ne-au izolat. Pe mine, pe părintele Dumitru Stăniloae – am stat cu el, dar am stat puţin – , Valeriu Anania. Dar ne-au ţinut puţin şi ne-au despărţit că au zis: „Ăştia sunt capii!”, că noi vorbeam, mai ţineam câte o conferinţă, povesteam şi ne turnau, tot dintre noi. Ascultau însă şi ei la uşă acolo, aveau aparate… La urmă m-au izolat. M-au băgat într-o cameră de unul singur. Aveam alături acolo unul care înnebunise din bătaie”. Intențiile conducerii penitenciarului și torturile aplicate de gardieni și ofițerii de securitate aveau ca scop lepădarea deținuților de credința creștină și de Hristos. Dar părintele Dumitru Bălașa nu era unul care să renunțe la credința în Hristos pentru ateismul marxist impus de un regim comunist cu conotații satanizante. ”V-am spus că m-au luat în 1964 să dau declaraţie că nu cred în Dumnezeu. Cum să dau eu declaraţie când în brigada de 2600 de oameni făceam liturghie în închisoare, cu risc, şi mă duseseră de atâtea ori… (N.Red.: la bătaie)? A venit o hârtie că dacă vrem să ne dea drumul acasă să declarăm că nu credem în Dumnezeu. Au zis dar că fiecare trebuia să declare în scris aşa: “Subsemnatul cutărăscu, fiul lui cutare din cutare şi nu ştiu ce, declar că n-am crezut niciodată în Dumnezeu, că am minţit…”. Aşa era textul, dar tu trebuia să îl scrii cu mâna, să rămână în arhivă un asemenea document. Era de la Işalniţa comandantul nostru (maiorul) care ne teroriza. M-a bătut vreo săptămână şi ceva; doctorul Puşcaşu mi-a zis: “Dă, părinte, declaraţie, că ştim noi de ce-ai dat, că te omoară ăştia”. Şi atunci, nu mă laud, a fost un har de la Dumnezeu, i-am spus: “Domnul doctor, nu voi da nici o declaraţie”, dar până la urmă i-am spus că mă gândeam să zic că declar, dar de fapt să le ţin o predică, că ne adunau acolo pe toţi! Ziceau că vor să facem declaraţia asta ca să ne redea societăţii, reeducaţi, adică depărtaţi de Dumnezeu. Să declarăm că ne-am depărtat de Dumnezeu, ca să putem să zidim mai departe acest monstru al comunismului. Şi m-am dus cu o filă de caiet la maior. Zice: “Bine că te-ai lămurit”. I-am spus că întâi declar în faţa tuturor şi apoi scriu, că trebuia să şi scrii, ca să se găsească declaraţia acum în arhivele securităţii, o declaraţie semnată de mine, cum că eu, părintele Bălaşa, declar că nu cred în Dumnezeu. Ce-ar fi fost? Mai bine să se fi scufundat pământul sub mine! Şi i-au adunat pe toţi. El sta la vreo 40 de metri cu patru securişti în curte, (la Balta Brăilei, unde am fost – că ne-au scos de la Aiud) şi a venit microfonul ca să vorbesc să audă toţi, şi atunci am început cu “Dragi tovarăşi” dar le-am spus: “De opt zile mă chinuiesc să mă leapăd de Dumnezeu, să declar că nu cred în Dumnezeu. Dumneavoastră aţi dat…” (că dăduseră unii dintre ei declaraţie, că nu au putut să îndure şi nu aveau nimic de pierdut). Le-am ţinut atunci cea mai frumoasă predică pe care am ţinut-o în viaţa mea şi mă aşteptam ca după aceea să vină să mă împuşte, că am zis că, dacă vine un glonţ în cap, mor mai repede decât atunci când ar fi să-mi dau sfârşitul pe un pat în mod normal. Şi norocul a fost că nu mi-a oprit curentul de la microfon. Când am terminat le-am spus că acum or să mă omoare şi să spună şi la mine acasă că am murit cu credinţă în Dumnezeu şi nu m-am lepădat. Am îngenuncheat, am lăsat microfonul jos, am luat două pietre şi am cântat “Tatăl nostru” în genunchi. Nu aveam glas că eram nemâncaţi, vai de capul nostru. Au îngenuncheat 2600 de oameni şi în bătaia pietrelor s-a cântat un “Tatăl nostru” în Balta Brăilei (microfonul încă funcţiona). Încă se vedeau securiştii ăştia patru acolo şi cu comandantul de la Işalniţa. M-am ridicat, am făcut trei metanii, mi-am cerut iertare de la ei, că mă gândeam că pe mine acum o să mă împuşte şi “Îmi pare rău că v-am făcut rău şi dumneavoastră”. Între timp am spus o rugăciune pe care am făcut-o eu atunci, a noastră, a tuturor. Şi le-am spus rugăciunea, a noastră, a celor bătrâni, care, sub o formă oarecare, a trebuit să facem pact cu diavolul, cum a zis vlădica Firmilian, până a trece puntea.

Cu sufletul de păcate îndestulat

Străbat în templul Tău lucrat din aur şi argint,

Mergând sfios cu ochii spre pământ plecat.

Eu vin să cer la Tine, Preabunule, alint,

Iertare de păcate, căci de ele mi-e sufletul plin

Nu mai am din ce-ai făcut Tu nimic senin

Am pângărit tot ce-a fost mai sfânt.

De multe ori deasupra Ta m-am ridicat

Şi în loc de rugă şi cânt,

Cuvinte preamurdare eu Ţi-am aruncat.

Nesocotit-am, nebunul, tot ce-i curat şi sfânt,

Nu m-am gândit la ceruri niciodată

Cum nici n-am crezut că ele sunt.

Nici nu Ţi-am zis eu cândva: Tată!

Grăit-am în deşert atât de mult

Că nu îmi vine nici mie să m-ascult.

Dar Tu, Tu eşti bun şi blând şi sfânt Părinte,

Şi i-ai iertat pe toţi câţi de păcate s-au căit

Şi i-ai făcut iar fii ai Tăi.

Părinte preaslăvit mă iartă şi pe mine

Că şi eu am fost al Tău

Un om ce toată viaţa făcut-a numai rău.

Şi cum pe desfrânata spălatu-o-ai de păcat,

Aşa şi mie Doamne îmi dă iertăciune

Căci mă simt de rele atât de apăsat

Când îţi zic, Tată, această rugăciune.

Cum am terminat le-a dat în gând şi au oprit curentul de la microfon. A trecut comandantul pe lângă mine cu patru securişti cu pistoalele la ei şi zice: “De ăsta mi-ai fost banditule?” “Tovarăşe maior, eu am spus că de Dumnezeu nu mă leapăd”. Şi zice: “O să mai vezi tu casa când o vedea mutul iapa!”. Seara, sigur că mă aşteptam ca să mă ia. După ora nouă a fost culcarea. Eu m-am culcat la patul al doilea. Noi dormeam ca maimuţele, câte patru paturi unul peste altul şi eu eram cu patul al doilea. Şi după ora nouă au intrat patru securişti şi cu pistoalele, sau dus la brigadier, un avocat din Timişoara, care apoi a venit la mine (mă făceam că dorm): “Părinte Bălaşa – zice avocatul – eşti chemat la Comandament.” M-am dat jos, m-am îmbrăcat, m-am dus acolo… Nu vă spun ce a urmat… Au urmat opt zile după care în cele din urmă m-au băgat la carceră grea, cu o zi o bucată de turtoi şi trei pahare de apă, două zile numai un pahar de apă dimineaţa, unul la prânz şi unul seara. Ziua următoare iarăşi o bucată de turtoi şi trei pahare de apă… Şi iar la fel. Apoi, a treia zi, mi-era foame şi aş fi mâncat şi lemne; corpul ăsta păcătos! Adică mi-era sete, mi-era foame. După a patra zi, a dat Sfântul Dumnezeu de nu am mai avut nici o poftă. A cincea zi sta securistul cu cauciucul lângă mine şi mă bătea ca să mănânc şi să beau apă. A opta zi, în fine, când am ieşit de acolo, m-a dat brigadierului (avocatului): “Vezi că nu poate să se ţină”. În fine, nu vă mai spui. Peste două săptămâni ne-au dat drumul la toţi acasă. Peste două săptămâni! Cum rămâneam eu în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, dacă aş fi scris acea declaraţie?!…” (https://fericiticeiprigoniti.net/dragii-mei-pastrati-va-credinta-indiferent-de-ce-va-urma/). Comunismul a încercat să rupă pe român de Biserică și credința în Dumnezeu, să-l transforme într-un mancurt fără memorie. Cu părintele Dumitru Bălașa planurile materialisto-ideologico-marxiste ale corifeilor comunsimului nu le-a mers. Părintele Bălașa și-a afirmat crezul creștin, iubirea de patrie și tradiție indiferent de consecințele puse la cale de reprezentanții torționari ai sistemului comunist. Dumitru Bălașa a intrat în panteonul mărturisitorilor din închisorile comuniste.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.