Petre Pandrea – scriitorul ce ne-a lăsat moștenire pamfletul ”reeducării” de la Aiud

Petre Pandrea, acest pseudonim simbolic pentru scriitorul oltean Marcu Petre, a fost un ironic și un sagace pamfletar al reeducării de la Aiud. Avocat de succes, jurnalist impetuos și scriitor de amintiri în perioada interbelică, Petre Pandrea a fost repede executat de regimul democrat-popular, care s-a instaurat în România, după 6 martie 1945, deși a fost unul dintre prietenii premierului Petru Groza. Avocatul cu origini țărănești, Petre Pandrea s-a considerat un ”mandarin valah”, un avocat pentru ”leproșii” ideologici și politici. El a apărat ca avocat, în toată perioada interbelică, pe aproape toți liderii partidului comunist, fără onorariu, iar după eliberarea din închisorile ”burghezo-moșierești” i-a și îmbrăcat la propriu din buzunarul propriu.Se considera un avocat al leprozeriei politice, un fel de ”doctor fără arginți”. Pentru Dr. Petre Pandrea nu exista delict ideologic, de aceea îi apăra pe cei fără apărare supuși terorii de către regimurile polițienești. Al optelea copil din doisprezece, Petre Pandrea a făcut studii juridice strălucite la București și Berlin. Avocatul făcea avere pe deținuții de drept comun, pe cei anchetați penal sau pe cei surprinși cu infracțiuni economice, dar nu le lua niciun ban celor care erau anchetați de procuratură pe motive politice sau ideologice. Petre Pandrea a fost un intelectual boier și prieten cu marii artiști ai epocii interbelice. Ne-a lăsat amintiri de neuitat despre țăranul Constantin Brâncuși, cel mai mare sculptor modern, pentru că era atins de geniul ancestral al Olteniei natale și originare. Originaritatea și originalitatea venea din ”cumințenia pământului” românesc. Petre Pandrea era vizionarul și un profet al timpului său. Prieten cu toți liderii comuniști persecutați de la Ioan Gheorghe Mauer, Teohari Georgescu la Ana Pauker, pe care i-a apărat și eliberat în procese celebre în epocă și, drept răsplată, după 1948, a fost băgat fără proces și fără condamnare la închisoarea Ocnele Mari, aproape cinci ani ca să fie apoi eliberat în 1952, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când a ajuns acasă neașteptat, la Poiana Țapului, și-a confundat băiatul cu unchiul, iar fata era deja mare. Deși ateu și de stânga, publicist în hebdomadarele din Sărindarul democrat, Petre Pandrea a respectat tradiția și biserica ortodoxă, pentru că acestea erau pliate pe tradiția ancestrală și originală a poporului român. Nerecunoștința comuniștilor, care i-a apărat în perioada interbelică, a pus-o pe caracterul lor catilinar, de oameni fără morală, rădăcini și istorie. Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu l-au băgat pe Pandrea la pușcărie fără proces și fără condamnare doar din plăcerea masochsită de a face rău celor care le-a făcut un bine. Prin 1956, când s-a întâlnit pe stradă cu o Ana Pauker decăzută politic i-a reproșat de ce l-a închis și nu și-a văzut familia, Passionaria română, cu lacrimi în ochi, i-a spus în franceză parafrazând, că ”așa e la revoluție”. Vinovat de ”gură spartă” Petre Pandrea le replica anchetatorilor temnicieri că el, ca avocat, apăra doar din idealism pe ”leproșii” politici, aceștia neînțelegând în mărginirea lor de patru clase la fără frecvență, că oamenii au idealuri născute din bunul simț ancestral și țărănesc românesc. A fost găsit vinovat moral că la apărat pe gratis pe liderul țărănist Ghiță Pop în procesul din 1947. L-a apărat că semnase armistițiul de la Moscova din 12 septembrie 1944, când URSS a recunoscut reintegrarea Transilvaniei de nord la România. Bineînțeles, anchetatorii nu au înțeles nimic din pledoaria acestui mandarin valah. E interesant că în anul 2000, când familia a reușit să recupereze de la SRI manuscrisele scrise de Petre Pandrea la închisoarea Aiud, în aceste hârtii vechi, Petre Pandrea s-a dovedit un adevărat profet. Scria în 1961, la Aiud, că aceste memorii lăsate securității vor vedea nepoții săi și românii în anul 2000 și așa s-a și întâmplat. Familia i-a publicat memoriile despre Aiud în anul 2000. Petre Pandrea a fost rearestat în 1958, după câțiva ani de avocatură comunistă de succes, în care a încercat să-i apere din nou pe ”leproșii” politici și pe călugării stiliști sau de la Vladimirești. De data asta a avut parte de proces și condamnare, de 15 ani, până în 1973, pentru uneltire împotriva orânduirii socialiste, el prieten cu premierul ceaușist Ion Gheorghe Maurer. În cei câțiva ani de libertate, între 1952 – 1958, s-a bucurat de pâinea neagră și de consumul a 14 kilograme de marmeladă poaspătă, pentru a-și ucide poftele culinare visate de la Ocnele Mari. Prin Sentința penală nr. 126/15 iunie 1959 a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică. Judecătorii au decis confiscarea averii personale. I s-a imputat că „a ponegrit și calomniat în modul cel mai grosolan, tot ceea ce este în legătură cu Partidul Muncitoresc Român și cu statul democratic popular”, că „a întreținut legături cu elemente de frunte din mișcarea legionară”, „a afirmat și a insistat, că Demetrescu Radu Gyr, care a fost condamnat la moarte, este un foarte mare poet al țării noastre”.

Petre Pandrea fost închis la Aiud, în perioada 23 octombrie 1958 – 18 aprilie 1964, fiind eliberat pe baza Decretului nr. 176/1964. Dar la Aiud a avut însă parte de o mare surpriză. Aici a prins ”reeducarea” comandantului Gheorghe Crăciun, acest ceferist dejean trecut la siguranța de la Cluj, în 1946, fiind implicat în anchetarea lui Valeriu Anania conducătorul grevelor studențești anticomuniste și în bătăliile cu muncitorii de la Dermata. ”În ce constă reeducarea gen Universitatea Aiud? Hic jacet lepus. Diferenţa e radicală. Aici, la Aiud, s-au dat cărţi, ziare, reviste, filme, conferinţe, vorbă bună [sic!]. S-a întins o mînă omenească. S-a vorbit deschis, nu s-a mai răcnit. Vechea omenie românească revenea timid. Umanismul românesc are un precursor în omenia şi toleranţa românului băştinaş. Numai fanarioţii şi metecii (carierişti politici) au introdus stilul cruzimilor şi al ororilor. Peisajul psihologic românesc se caracterizează prin blîndeţe şi îngăduinţă. Reeducarea de la Aiud s-a desfăşurat diferit” perora ironic pe hârtie de pușcărie Petre Pandrea. Dej l-a ales pe Crăciun intenționat, pentru că avea origini românești și țărănești, ca să implementeze ”reeducarea” cu ”vorba bună”. Deci, ”după schimbarea directorului închisorii, la Aiud a inceput o serie de actiuni de pregătire a reeducarii. Mai întâi, a avut loc o reorganizare a detinuților, urmărindu-se ca, în masura posibilitătilor, sa fie plasat în fiecare celulă câte un participant la fenomenul Pitești. Din cauza dezumanizarii suferite, piteștenii aveau sa fie primii care, din frică si reflex inconstient de supunere, sa accepte noua reeducare. A urmat asa-numita perioada a „marii încremeniri“. Timp de doi ani si jumatate, nu se mai fac nici un fel de mutari de detinuti, iar acestora nu le este permisa nici un fel de activitate. Regimul se înăsprește și se dau pedepse pentru orice presupusa abatere. Tortura fizica este inlocuita cu scoaterea din timp. Lipsa activității si încremenirea creează sentimentul de vid interior. Singurele evadari sunt: rugaciunea, mesajele prin intermediul limbajului Morse si discutiile in ascuns, pentru invatarea de limbi straine, matematica, poezii. Spre exemplu, inginerul Dragon tinea lectii de geometrie descriptiva, iar Horia Cosmovici, discipolul monseniorului Vladimir Ghika, ținea prelegeri de filosofie. Încremenirea a fost urmata de o mutare continua a deținutilor dintr-o celula in alta, pentru a se cunoaste cat mai bine intre ei, lucru care avea sa le serveasca in demascarile reciproce de mai tarziu. În aceasta perioada, Gheorghe Craciun și ofițerii politici, colonelul Iacob, maiorul Nodet si căpitanul Chirilă s-au documentat, alcatuind, prin „discuții amicale“ cu detinuții, dosare ce aveau sa le serveasca ulterior. Tot acum, personalitătile marcante, modele morale pentru ceilalți prizonieri, sunt izolate, iar in inchisoare sunt introdusi gardieni noi, mai politicosi. La sfârsitul anului 1961, printre deținuți începe să circule vestea inceperii reeducarii, spre spaima celor care cunosteau crimele de la Pitesti. Personalul inchisorii începe să îi invite la „cluburi“. Li se spune că pot vorbi nesupravegheați, pot citi și juca șah. Treptat, cei care acceptă să meargă la „club“ sunt mutați în celule cu regim mai bun. Celor care resping invitația, percepând capcana care le era întinsă, li se înăsprește regimul de detenție. Cum spuneam la început, scopul nu mai era, acum, distrugerea fizică a opozanților, ci anihilarea morală a lor” scria Filip-Lucian IORGA (Diabolica deghizare. Reeducarea prin tortura morală — Aiud 1960-1964, Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti).


Se dorea compromiterea elitei intelectuale închise la Aiud, care nu renunța la idealurile sale. Unii dintre prizonieri erau la Aiud din 1941, iar o ”vorbă bună” a contat mai mult decât bătaia cruntă de la experimentul Pitești, din 1951. Inteligent și ”causeur”, Petre Pandrea s-a prins repede de intențiile mefistofelice și faustice ale lui Gheorghe Crăciun. Față de alți colegi de celular, care au refuzat orice compromis cu conducerea comunistă a închisorii sau față de cei care au acceptat ”reeducarea” ca la teatru prin megafoane puse pe holuri, Petre Pandrea a convenit să devină un pamfletar, să bagatelizeze prin ironie inteligentă aceast pact cu diavolul, în maniera propusă în celebrul poem epic a lui Goethe. A fost calea lui originală de supraviețuire. Aflăm secretele reeducării, o fastidioasă înscenare pusă la cale de comuniști, la care Pandrea a transformat-o într-un pamflet reușit. Memoriile scrise la Aiud de Petre Pandrea din 1961 până în 1964 și publicate într-o carte de familia sa cu titlul ”Reeducarea de la Aiud” sunt de fapt scurte diatribe și ironii înțepătoare la adresa sistemului concentraționar comunist. Filipicele sale sunt acuzatoare. Acceptând ”reeducarea” Petre Pandrea de fapt și-a bătut joc de elita comunistă și comandanții penitenciarului politic Aiud. El nu a dorit, după lungi suferințe, să devină un încrâncenat al refuzului realității sale de prizonier, dar nici ”idiotul util” al lui Gheorghe Crăciun. A ales, ca un vizionar, calea sa proprie de fină ironie față de istoria catilinară a naturii umane din perioada comunistă. Unii exegeți ai operei lui Petre Pandrea s-au lăsat păcăliți de așa zisele sintagme favorabile reeducării făcute de Gheorghe Crăciun în maniera ”bunului simț valah”, a unui țărănism ancestral care l-a înduioșat pe el și pe cei închiși cu el. În fapt, Petre Pandrea își bate joc la propriu, prin ironiile sale, din scrieri, de întregul eșafodaj faustian pus la cale de regimul comunist, prin comandantul etnic român Gheorghe Crăciun. Pentru el, închisoarea Aiud a fost pe vremea reeducării ”Universitatea Aiud”. Petre Pandrea descrie universul concentraționar cu prizonieri anticomuniști care se rugau și posteau și, care, au transformat Aiudul într-o adevărată mănăstire, iar celule în chilii de rugăciune. Celularul s-a transformat în bibliotecă și masă de scris spovedanii ”orgiastice”. Pentru el, ”reeducarea” fost o restaurare a ”pactului cu diavolul” din Faust a lui Goethe. A criticat dur demascările legionarilor, în frunte cu Nicolae Petrașcu, secretarul general al mișcării, care își puneau cenușă în cap, dar a fost prieten cu unul ca prințul Ghica, ce se ruga de și postea de dimineața până seara, iar fizicianul George Manu i-a murit în brațe, ca un martir creștin , refuzând orice fel de compromis cu comuniștii. Teologul Dumitru Stăniloae i-a fost ca un duhovnic, deși scriitorul era un ateu. Portretul făcut de Petre Pandrea celui mai mare teolog român al secolului XX, parcă este decupat din pateric, iar Petre Țuțea se reîntorsese la marxism-leninismul filosofic din tinerețea sa de pe la 1931, când scotea ziare specifice comunismului de salon. Ambivalența și paradoxul din memoriile lui Petre Pandrea ne prezintă un scriitor genial creator de pamflete și filipică, care lua peste picior, cu seninătatea unui intelectual ce transcede mizeriile lumii, toată schema comunistă de reeducare prin ”vorba bună”. Petre Pandrea a fost scriitorul care ne-a lăsat moștenire un pamflet despre ”reeducarea” de la Aiud. A reprezentat forma sa originală de supraviețuire din iadul faustian propus de liderii comuniști la penitenciarul Aiud. Pandrea a satirizat genial epifenomenul reeducării. Demostene Andronescu, unul dintre cei supuși reeducării de la Aiud a surprins esența supraviețuirii: „Neputând fi sfinți, am fost cu toții, până la capăt, oameni. Fiecare cu neputințele si cu limitele lui, fiecare cu tragedia, cu îndoielile și cu înfrângerile lui”. Petre Pandrea a ales ironia și pamfletul ca formă de supraviețuire. A scrie mii de pagini în care demasca prostia reeducării, deși el părea în ochii securiștilor un ”reeducat” a fost forma și forța lui morală de învinge sistemul inuman propus de comunism. Petre pandrea nu a devenit ”omul nou” cum și-au dorit comuniștii, ci a rămas același intelectual de elită, de stânga atașat valorilor umanismului, democrației și libertății poporului său. Petre Pandrea i-a cunoscut direct pe intelctuali închiși la Aiud, în timpul reeducarii. Unii dintre aceștia au ”căzut”, dar Petre Pandrea nu i-a judecat pentru că ar fi însemnat să intre în logica Molohului comunist, care conducea prin teroare. Iată lista scriitorilor din perioada reeducării: Arsavir Acterian, Valeriu Bartolomeu Anania, Gabriel Bălănescu, Ernest Bernea, Roman Braga, Traian Brăileanu, Zaharia Boilă, Radu Budisteanu, Ion Caraion, Nichifor Crainic, Titus Cristureanu, Sergiu Dan, Cristofor Dancu, Romulus Dianu, Ion Dimitrescu, Luca Dimitrescu, Ion Dumitrescu-Borsa, Anton Dumitriu, Gane, Ion Gheorghita, Radu Gyr, Dorin Hasnas, dr. Sandu Lieblich, Ion Manta-Cluj, George Manu, Cuza Marinescu, Al. Mironescu, Nedelescu, dr. Ilie Niculescu, Petre Pandrea, Nicolae Petrascu, Ion Peltz, Ion Petrovici, Tudor Popescu, Popescu-Prundeni, dr. Ilie Rădulescu, Dumitru Staniloaie, Paul Sterian, Romulus Seișanu, Sandu Tudor, Petre Țuțea, Fane Vlădoianu, dr. Vasile Voiculescu, Ion-Victor Vojen. Însăși momentul eliberării din primăvara lui 1964 este persiflant pentru securitate și regimul comunist și autoironic: ”Anul trecut a plecat în libertate un lot de 600 de deținuți , apoi alt lot, în ianuarie (1964). Se așteaptă, din moment în moment, eliberarea. Mă îngrozește momentul: ce voi găsi acasă? De cinci ani, nu am absolut nicio știre. Mai trăiește nevasta? Mai trăiesc copiii? Unde sunt? Unde-i găsesc? Am fost condamnat cu confiscarea averii averii. Sunt mai sărac decât Iov, bolnav ca și iov, deznădășduit și fără credința neclintită a lui iov în creator. Plec îngrozit din pânza mea de păianjen penitenciar în aventura destinului.” Pare petre pandrea un reedecucat la ieșirea din închisoare? Nu cred. Este un om cu o conștință liberă. De altfel, în ultimele șase luni Crăciun transformase reeducare într-o bifă formală, fiecare deținut dădea o autobiografie standardizată și la comandă doar pentru îndeplinirea normei de ”reeducați” și eliberarea din închisoare, la presiunile făcute de puterile occidentale la adresa partidului comunist din România (PMR).

Admirația insiduoasă a ”Poemului pedagogic” al lui Makarenko, este de o ironie ce sfidează logica. O situează în tradiţia lucrărilor lui Platon, Aristotel, Locke, Rousseau, Comenius, Herbart, Tolstoi si Pestalozzi. Găseşte originea reeducării de «tip Aiud» în punctul 20 din Proclamaţia de la Islaz și o similează detaşamentele de muncă ale lui Makarenko cu cercetăşia. Totul se transformă în pamflet la Petre Pandrea. Îi ”convinge” pe securiști că odată cu moartea lui Stalin «a început „cotitura” umanismului şi a toleranţei ideologice, a noului climat, unde oamenii nu mai sînt ucişi sau întemniţaţi pentru o virgulă». Că gîndirea care îl stăpîneşte pe autor nu are nimic de-a face cu realitatea este uşor de stabilit. Tocmai de aceea ea tinde să devină profetică: «Codul etic al comunismului umanist se va schiţa în anul 1980 şi se va definitiva în anul 2000 d.e.n.» Iar primul care a pus bazele unui asemenea cod a fost Hruşciov. Pușcăriașul ”reeducat” Petre Pandrea este de o ironie mustrătoare și cu Occidentul, cu marxismul de salon, asimilat de intelectualii din vest, care au tradus ”Poemul pedagogic” a ucrainenaului sovietic Makarenko în cel mai pur stil englezesc ”Calea vieții”. Autorul cu o subtilitate incredibilă ironizează intelectualitatea occidentală excitată de metodele pedagogiei și intelectualității sovietice. Miza devine astfel universală pentru Petre Pandrea, care demască comunismul dincolo de granițele războiului rece. ”Occidentul şi-a pierdut, în linii mari, vitalitatea şi chiar sănătatea. S-a rarefiat, s-a depărtat de maica Terra… Occidentalii nu vor să mai facă şi să-şi ia răspunderea copiilor. Pot vorbi aceşti oameni de morală? Vînd castraveţi la grădinari balcanici şi pot învăţa pe cei care ştiu să facă şi să crească urmaşi? Nu e pedagogia centrul solar al moralei familiare şi colective? Ne putem ploconi la Occident în materie tehnică. Nu ne putem ploconi la Occident în materie de morală. Ne vîrîm căciula brumărie jerpelită sau de astrahan duminical pe urechi şi vom păşi înainte, arătîndu-le drumul milenar al umanismului.” Makarenko este acel peren conspirator împotriva umanității, acel ”Catilina care organizează o conspirație cu scopul de a-i ucide pe consulii aleși, Malius Tarquantus și Aurelius Cotta”. Pandrea îi bătea cu inteligența pe securiștii cu patru clase. Era stilul lui de lua în derâdere pe reeducatorii de la Aiud, cu patru clase primare. ”Mandarinul valah” a profitat din plin de cluburile și conferințele puse la dispoziție de mecanismul reeducării, pentru a-l asculta cu încântare livrescă pe Petre Țuțea, în adevărate cursuri de extaz intelectual. Da a știut să facă deosebirea dintre ”șarpele boa” a delațiunii de factură secretă de la siguranță la securitate, a fostului lider liegionar Biriș și prințul postitor Ghica. Trebuie să înțelegem că acești oamani, unii închiși de 20 de ani, nu aveau dreptul firesc la un pachet sau o scrisoare de la familie, așa că au ”profitat” de reeducarea cu ”vorba bună”, pentru a putea scrie, a citi cărți și a se întâlni cu colegii de suferință în ”cluburi” sau a participa la cursuri intelectuale. Conform Deciziei nr. 28/20 august 1968, hotărârile judecătorești în baza cărora a fost condamnat au fost casate, iar Petre Pandrea achitat. A fost ultima ironie a vieții sale de intelectual care a refuzat pactul faustic, transformându-l în pamflet la adresa regimului comunist. La Aiud, Petre Pandrea, prin ironiile sale, nu a cauționat reeducarea, ci ne-a lăsat o mărturie ironică despre o cutremurătoare epocă moștenită la pedagogia sovietică a lui Makarenko. ”Deocamdată sunt deținut politic la Aiud. În anii anii 1963-1964, se fac autobiografii și orgii de spovedanii. Nimeni nu este scutit…Romancierii și nuveliștii Aiudului au găsit material berechet, borhot de prună sau de struguri, din care să dilueze licoara artistică…Am fost, moralmente, obligat să vorbesc despre Eu circa 75 de minute, în fața celor 40 de căpetenii legionare, alături de D. Stăniloaie. Două muște căzute în lapte”. Pamfletul este apanajul oamenilor foarte inteligenți. Petre Pandrea făcut din ”reeducarea” lui Gheorghe Crăciun un pamflet, care l-a lăsat moștenire urmașilor despre cum trebuie să se ferească de ispitele faustiene.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.