Principatul Pindului nu a fost doar ideea unui aventurier Alcibiade Diamandi, ci a cuprins numeroase pături sociale din Grecia de nord. Intelectuali și simpli cetățeni vlahi au achiesat la ideea fondării unui stat al aromânilor atât în 1917 cât și între anii 1941-1943. E adevărat Diamandi face legătura istorică între prima înființare a statului aromânilor din vara lui 1917 și cel din timpul celui de-al doilea război mondial. Diamandi a fost un intelectual charismatic cu legături strânse cu elita politică italiană și românească. Despre Principatul Pindului s-a scris puțin. În România aproape de loc, iar în Grecia subiectul ocultat. (1. Emanuil Ineoan – https://independenta-pindului.ro/). După o lungă cercetare în arhive și surse primare, istoricul și scriitorul grec Demosthenes Koukoumas conturează o perioadă critică, cea a ocupației germane și italiene a Greciei (1941-1944), într-o carte de referință, „Creta în timpul ocupației” (Ekdoseis Historia, 2022), care face referire la ocupația germano-italiană a Greciei, precum și în articole de presă de-a lungul timpului. Demosthenes Koukounas este jurnalist și autor de cărți istorice renumit în Grecia. Scriitorul și istoricul s-a născut în 1950 la Patras și a crescut în Atena. A studiat economie în Anglia, dar s-a implicat de tânăr în scrierea de cărți, jurnalism și editare. În jurnalism, a lucrat inițial în reportaje economice și ulterior în reportaje politice pentru ziarele zilnice ateniene. A fost redactor-șef pentru diverse ziare și director editorial al ziarului „Eleftheros,” pe care l-a fondat în 1986 împreună cu editorul Ioannis Mastoras. A fost, de asemenea, director-editor al „Neologos Patron” și, în ultimii ani, a gestionat revistele „Labyrinth,” „Tote” și alte reviste istorice, precum și compania de editură „Metron.” Este autorul a numeroase cărți, în principal istorice și biografice, inclusiv: „Invazia Germană și Capitulația,” „Intrarea Germanilor în Atena,” „Bătălia din Creta,” „Politicienii Greci,” „Arhiepiscopul Damaskinos,” „Aris Velouchiotis, Controversatul Căpitan-Șef al ELAS,” „Nikos Zachariadis,” printre altele. S-a concentrat în mod special pe Istoria Ocupației, iar recent (2009) și-a lansat cărțile „Germanii în Grecia,” „Ocupația în Atena și Salonic,” „Primul Guvern de Ocupație al lui Tsolakoglou,” „Creta sub Ocupație,” „Spionajul German și Italian,” și „Italienii în Grecia.” A scris, de asemena, numeroase articole de conținut istoric în ziare, reviste, ediții colective și lucrări de conferință. Alături de activitatea sa istorică, din 1992, este director al edițiilor biografice grecești „Who’s Who.” Împreună cu fiica sa, Natasha Koukounas, a publicat enciclopedia biografică în trei volume „Enciclopedia Biografică a Elenismului Modern 1830-2010 – Arhivele Biografiei Grecești” (2011), iar ulterior, gestionează ediția în limba engleză „The European Who’s Who.” (2. https://www.skroutz.ro/a/10616/dimosthenis-koukounas.html).
În anii ’90, istoricul s-a ocupat activ, prin articole de presă, și de „Chestiunea cuțo-vlahilor” din Grecia ocupată, mai ales din Principatul Pindului, statul aromânilor înființat de Alcibiade Diamandi, cu sprijinul direct al Italiei și cu cel discret al României, între 1941 și 1944. Autorul include o fotografie de grup cu liderii Principatului Pindului într-un articol publicat în 2012. Viziunea este personală și extrem de subiectivă față de liderii aromânilor din Pind, dar prezentarea acestora contribuie la o mai bună cunoaștere a unei istorii ocultate de cele două istoriografii interesate: română și greacă. Demosthenes Koukoumas a discutat la telefon cu unul dintre liderii importanți ai statului aromân, avocatul Nicolae Matuși. Iată descrierea unei convorbiri telefonice din 1984 a autorului cu acest lider vlah al Pindului: „Deodată, la începutul anului 1984, m-a sunat la telefon un domn în vârstă din Larissa, care mi s-a prezentat: «Nikolaos Matousis»! Am fost cu adevărat surprins de apelul telefonic neașteptat, al cărui scop a fost evident încă de la primele propoziții. Voia să protesteze deoarece, în unele dintre publicațiile mele, îl caracterizasem drept trădător. Opinia mea nu era o percepție frivolă, ci se baza pe fapte. Cu toate acestea, l-am ascultat cu mare nerăbdare explicându-mi propriile poziții și argumente la telefon. Nu doar în acel apel telefonic prelungit, ci și într-o serie de altele care au urmat. Avea o ușurință caracteristică în a răsturna toate faptele care puteau fi considerate de la sine înțelese: nu era asociat al lui Diamantis, dar, pentru că dorea să ofere servicii naționale, s-a trezit aproape de el pentru a-l împiedica să facă rău Greciei, drept pentru care a reușit, în cele din urmă, să-i calomnieze pe italieni și astfel să fie forțat să abandoneze Grecia fără a face nimic. Pentru Legiunea Romană, toate erau calomnii inventate de comuniștii din EAM. Într-o altă etapă, a susținut că el însuși fusese întotdeauna de stânga și chiar că fusese lider adjunct al lui Io. Sofianopoulos în Partidul Agrar de dinainte de război. A prezentat ca martori persoane care nu mai erau în viață, cum ar fi prim-miniștrii de ocupație Tsolakoglou și Io. Rallis, pentru a argumenta că aceștia îi atribuiseră misiuni naționale în problema cuțo-vlahilor. Mai exact, primul îl desemnase să apară ca adjunct în mișcarea Diamantis, pentru a o scurtcircuita și neutraliza. Mai târziu, Io. Rallis, în colaborare cu «liderul EDES», i-a eliberat un pașaport diplomatic și i-a dat misiunea de a merge în România pentru a se întâlni cu mareșalul Antonescu «din motive naționale».” Cu alte cuvinte, s-a prezentat ca o victimă a împrejurărilor și a sentimentelor sale naționale pure, nu ca agresor. Dar aceasta a fost propria sa versiune, pe care a corectat-o și îmbunătățit-o adesea atunci când, pe parcursul discuției, și-a dat seama că nu era convingătoare. Și, bineînțeles, a fost o versiune nu doar subiectivă, ci și bazată pe fapte inexistente sau distorsionate, care, atunci când i le-am semnalat, l-au obligat să-și schimbe tactica. Brusc, generalul Georgios Tsolakoglou se exprimă în memoriile sale cu cuvinte dure la adresa lui Matousis. Nu a părut deranjat de remarca mea și s-a grăbit să „întoarcă situația”, spunând că, în realitate, acea misiune îi fusese încredințată de Konstantinos Logothetopoulos, care, de fapt, când a devenit prim-ministru, i-a cerut lui Matousis să devină ministru și, se pare, acesta nu a acceptat. Adevărul este că orice mențiune făcută în surse istorice primare, cum ar fi memoriile protagoniștilor sau documente autentice ale vremii, referitoare la Nik. Matousis este făcută doar cu dispreț…” Discuția telefonică lămurește situația din punctul de vedere grec, fără să se folosească, din păcate, și cealaltă voce, cea a aromânilor, conform metodologiei istoriografice obiective – audiatur et altera pars. (3. Demosthenes Koukounas, Chestiunea cuțovlahilor, articol din 2012 – https://aera2012.blogspot.com/2012/05/2_11.html)
Pentru a-i cunoaște pe oamenii care au colaborat cu Alcibiade Diamandi – și nu au fost puțini – în planurile sale separatiste, vă prezentăm scurte relatări despre principalele figuri dintre liderii vlahilor care au acționat alături de el în perioada 1941-1942. Voi prezenta numele transcris conform foneticii limbii grecești, așa cum apar în documentele și presa vremii:
Nikolaos Matousis, fiul lui Matthew, s-a născut în 1899 în Samarina și a absolvit Liceul Trikala, apoi a studiat dreptul la Universitatea din Atena. A practicat avocatura în Larissa. A fost unul dintre primii membri ai KKE și în 1925 a devenit membru al Comitetului Central al acestuia, dar a fost curând exclus. Apoi a colaborat cu Io. Sofianopoulos și Ap. Pangoutsos în cadrul Partidului Agrar. L-a întâlnit pe Alkiviadis Diamantis la mijlocul anilor 1920 în Larissa și au devenit prieteni de atunci încolo. Odată cu începutul ocupației, s-a întâlnit din nou cu Diamantis și au decis să promoveze ideea „principatului Pindului”, care s-ar extinde în toate zonele în care locuiau Koutsovlachii, în Tesalia, Epir și Macedonia. Cu principalii lor colaboratori, Demosth. Tsoutras și Kon. Taha, a fondat „Legiunea Romană” la Larissa pentru implementarea acestor planuri, conform cărora el însuși urma să devină prim-ministru al statului, Vasilios Rapotikas urma să devină șeful armatei, și urma să existe un parlament la Trikala, în timp ce sediul guvernului urma să fie la Larissa. Limba oficială urma să fie limba cuțovlahă, cu interzicerea utilizării limbii grecești și restaurarea vechilor nume vlahe în toponimie (de exemplu, Santa Maria este Samarina, Amintsiou este Metsovo, Neveska este Nymfaio și așa mai departe). În martie 1942 a fost semnat celebrul manifest, dar, trei luni mai târziu, planul a început să se prăbușească, odată cu dispariția lui Diamantis și mult mai târziu a lui Matousis însuși, care a fugit la Atena. Matousis căutase, cu favoarea italienilor, dar nu și a germanilor care l-au evitat, să devină prim-ministru ocupant sau chiar ministru. Pentru a-și consolida urmărirea în acest sens, întrucât ideea unui mic stat vlah fusese complet abandonată, a fondat organizația pro-germană Organizația Pionierilor unei Noi Europe împreună cu Spyros Hadjikyriakos, Philemon Patitsas și Emmanuel Koronaios. Când și aceasta a eșuat, a decis, la sfârșitul anului 1943 sau începutul anului 1944, să călătorească în România. Când comuniștii au preluat puterea și au început persecuțiile regimului Antonescu, Matousis a fost arestat pentru relațiile sale cu acesta și închis timp de mai mulți ani. În 1964 s-a întors în Grecia și a reușit să anuleze condamnările la moarte împotriva sa. S-a stabilit la Atena, apoi la Loutraki, și din 1966 la Larissa, unde a murit în 1991.
Demosthenes Tsoutras, fiul lui Nikolaos, s-a născut în Vriotopos, Tyrnavos, în 1894 și a absolvit Facultățile de Filosofie și Drept ale Universității din Atena, lucrând o perioadă ca angajat al TTT. A fost numit profesor de filologie la Liceul din Larissa, manifestându-se, în același timp, politic ca o figură de stânga, drept urmare, în timpul dictaturii Metaxas, a fost acuzat că a propagat idei comuniste studenților. A fost demis din funcție și a început să practice avocatura în Larissa. A fost în contact cu Alcibiades Diamantis, fapt care nu scăpase contrainformațiilor grecești. La începutul războiului greco-italian, a fost arestat și trimis în exil la Chios ca suspect național. A fost eliberat abia când Grecia a fost ocupată, când s-a întors la Larissa, unde, în mai 1941, împreună cu N. Matousis și K. Tacha, toți trei foști comuniști, l-au primit pe Alk. Diamantis. A luat parte ca membru de frunte în „Legiunea Romană” și, bineînțeles, a cosemnat Manifestul lui Diamantis. După Ocupație, a fost condamnat în lipsă la moarte și de două ori la închisoare pe viață, dar a reușit să se ascundă în vasta sa proprietate din Vryotopos, unde a trăit în peșteri și ascunzători până în 1961, când a murit.
Konstantinos Tahas s-a născut în Larissa și a fost medic. În timpul studiilor, s-a declarat comunist și a menținut relații strânse cu Nikolaos Matousis și Demosthenes Tsoutras, cu care l-au primit pe Diamantis în Larissa în mai 1941 și ulterior au format primul comitet de conducere al „Legiunii Romane”. El a fost co-semnatar al manifestului lui Diamantis și a fost trezorierul central al organizației din Larissa. După război, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
Vasileios Rapotikas, fiul lui Christos, s-a născut în 1888 în Grammousta, Pindos și a fost vlah. A luat parte la Lupta Macedoneană, iar după sfârșitul Primului Război Mondial s-a stabilit în satul Rodia, Tyrnavos, unde, în timp, a devenit megalocelinga. În timpul Ocupației, a intrat în contact cu Nikolaos Matousis și a fost unul dintre primii care s-au alăturat „Legiunii Romane”, angajându-se să formeze secțiunea armată a acesteia. Având numeroase cunoștințe în diverse sate unde existau cuțovlahi și în principal vlahi, i-a convins pe mulți să ia parte la grupul armat, al cărui lider era. În fruntea acestor oameni, care se distingeau în special prin ferocitatea lor, a călătorit în orașele și satele din Tesalia, Epir și Macedonia de Vest, însoțit de italieni. Printre activitățile anti-elenice, prima sa preocupare a fost ca el și oamenii săi să terorizeze și să jefuiască sătenii, confiscând animale și alimente. Ambițios cum era, el credea că poate deveni liderul forței militare care avea să formeze „principatului Pindului” împreună cu legionarii. În vara anului 1943, a fost capturat, printr-un șiretlic, în Larissa, de gherile înarmate ELAS, care l-au torturat aspru și a fost ucis undeva în satele Grizano și Tsioti, legat în spatele unui cal care alerga.
Thomas Pispirigos, fiul lui Demetrios, originar din Samarina, era avocat. Deși influențat de propaganda românească și italiană, reușise să devină ofițer de rezervă în armata greacă. În timpul războiului greco-italian, a fost înrolat, dar a dat dovadă de defetism, fiind pus în fața curții marțiale și demis. A fost unul dintre primii și cei mai apropiați asociați ai lui Diamantis și a semnat manifestul său. A dezvoltat o activitate fanatică anti-grecească, atât în mișcarea separatistă cuțo-vlahă, cât și de partea ocupanților italieni, în timp ce se relatează că avea gradul de maior în armata italiană. După eșecul mișcării Diamantis și dispariția legionarilor, s-a stabilit la Salonic. Acolo a reușit să fie numit consilier juridic la Serviciul Funciar al Administrației Generale din Salonic, devenind, în același timp, președinte al Comunității Românești din Salonic. A susținut direct anexarea Pindului la Italia, precum și cooperarea cu bulgarii. În 1944, înainte de plecarea germanilor, a fugit în România, unde a și murit.
Nikolaos Mitsibunas, un medic din Grevena, apropiat și de încredere al lui Diamantis, a fost avocatul său pentru gestionarea problemelor imobiliare din Rodia, Tyrnavos. A jucat un rol important în regiunile în care a apărut mișcarea Diamantis, în special în prefectura Larissa. El a fost co-semnatar al celebrului manifest de independență a lui Diamantis. După plecarea lui Diamantis, a preluat conducerea mișcării în zona Grevena, iar în martie 1943, când italienii au evacuat Grevena, i-a urmat și s-a stabilit la Salonic. După război, a fost condamnat la închisoare pe viață.
Georgios Mitsibunas, născut în Samarina, a fost crescător de vite, văr cu precedentul și fratele lui Nikolaos Mitsibunas, profesor la Școala Comercială Română din Salonic. A fost un fanatic antigrec și separatist și a fost inițial organizatorul „Legiunii Romane” din Grevena. A ieșit în evidență ca unul dintre cei mai cinici jefuitori împotriva cuțo-vlahilor înșiși, drept urmare Diamantis a fost forțat să-l execute, spânzurându-l de viu ore în șir în piața satului Vlachogianni. Acest lucru s-a întâmplat în decembrie 1941, și apoi G. Mitsibunas, la fel ca alți membri ai familiei sale, l-a abandonat pe Diamantis, fără a renunța la relațiile sale suspecte cu italienii. Dimpotrivă, le-a continuat și a format un puternic grup anti-gherilă de cuțo-vlahi înarmați. În februarie 1943, pentru a-și întări grupul, care colabora cu italienii din mediul rural, a recrutat, printre alții, elevi din clasele superioare ale Liceului Român din Veria și ale Școlii Comerciale Române din Salonic. Majoritatea acestor copii au fost uciși în ciocniri cu gherilele grecești care acționau împotriva legionarilor. Grupul lui G. Mitsibunas a participat la raidul italian asupra orașului Țarițani din martie 1943 și a participat la incendiile, jafurile și crimele care au urmat. După prăbușirea italienilor, a colaborat cu germanii și, înainte ca aceștia din urmă să se retragă în 1944, a fugit în România. După război, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Stefanos Kotsios, ofițer de jandarmerie în retragere, când a apărut mișcarea Diamantis, a devenit activ și, împreună cu Nik. Frangos, au organizat „Legiunea Romană” în regiunea Elassona. În ciuda opoziției guvernului de la Atena, a reușit să fie numit de ocupanți prefect al Larisei la începutul anului 1943, pentru a favoriza mișcarea separatistă. Ca prefect, a executat ordinele lui Matousis de a numi separatiști în funcții în cadrul autorităților comunitare locale și, bineînțeles, de a facilita propaganda separatistă. A rămas în această funcție după prăbușirea Italiei, devenită acum un instrument al germanilor. După război, a fost condamnat la închisoare pe viață.
Nikolaos Frangos, născut în Elassona, a practicat medicina. În timpul ocupației, ca savant italian, devenise interpret pentru autoritățile italiene de acolo. S-a alăturat imediat mișcării lui Diamantis și a fost unul dintre primii care au semnat manifestul acesteia, fiind, în același timp, liderul legionarilor din Elassona. Pe lângă poziția sa rușinoasă anti-elenă, a avut previziunea ca, de la începutul anului 1943, când rezultatul războiului era acum evident, să mențină relații cu EAM local, care îl susținea în secret „pentru orice eventualitate”. Cu toate acestea, după sfârșitul războiului, a fost judecat, împreună cu ceilalți lideri ai „Legiunii Romane”, la o pedeapsă temporară de 15 ani.
Zikos Araias, născut în Grevena, era originar din Samarina. A fost un instrument fanatic al propagandei românești și italiene și și-a manifestat antielenismul încă din 1917, când Diamantis a jucat alături de el în prima proclamare a „principatului Pindului”. Între timp, a fost profesor și director al Liceului Românesc din Grevena. A fost unul dintre primii care au colaborat cu Diamantis, cu care a menținut o legătură strânsă de-a lungul anilor, când a reapărut în 1941 și a fost numit președinte al Comunității Românești din Grevena. A cosemnat celebrul Manifest al lui Diamantis ca reprezentant al vlahilor din Bulgaria. După eșecul mișcării separatiste și evacuarea Grevenei de către italieni, a fugit la Salonic. După război, a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
Sotiris Araias, din Zicos, fiul celui precedent, a fost și profesor la Liceul Român din Grevena și a participat la mișcarea separatistă Diamantis, în timp ce a servit ca interpret pentru italienii din Grevena. Cu fiecare ocazie și-a propagat antielenismul cu fanatism. După război a fost condamnat la trei ani de închisoare.
Georgios Vasilakis, născut în Grevena, a fost avocat. În decembrie 1916, când francezii au ocupat Grevena, deși orașul aparținea așa-numitei „zone neutre”, Vasilakis, care apărea ca un fanatic venizelist, a fost numit primar și a început să-i persecute nu numai pe antivenizeliști, ci și pe cei care manifestaseră împotriva românilor. El participase la prima mișcare separatistă a lui Diamantis din 1917 și, imediat ce a început războiul greco-italian în 1940, a fost arestat ca suspect național și deportat. El a cosemnat manifestul lui Diamantis și a colaborat cu italienii. După război, a fost condamnat la trei ani de închisoare.
Georgios Kazanas, avocat care locuia în Grevena și, ca rudă cu Diamantis, și-a asumat responsabilitatea de a-și gestiona biroul din oraș, precum și birourile Uniunii Comunităților Românești pe care o fondase. A participat la diverse activități de propagandă românească și a avut relații strânse cu autoritățile italiene. După război, a fost condamnat la închisoare pe viață.
Pericles Pitenis, fiul lui Demetrios, crescător de animale și om de afaceri, văr primar și asociat de încredere al lui Alkiviadis Diamantis. A fost unul dintre primii care a semnat manifestul separatist al lui Diamantis. Numit de italieni, împreună cu Nikolaos Fourkiotis și Georgios Giouleka, au format comitetul Larissa pentru „gestionarea” producției de lactate care fusese confiscată de autoritățile italiene, colectând și bătând laptele și în alte orașe de provincie. După prăbușirea Italiei, a fugit la Kato Nevrokopi, Drama și a fost, în cele din urmă, condamnat la 15 ani de închisoare după război.
Ioannis Mertzios, fiul lui Nikolaos, s-a născut în Nymfaio, Florina, unde a locuit până la Ocupație. Se spune că a semnat manifestul Diamantis și, în 1942, s-a stabilit la Salonic, unde a servit ca interpret pentru germani. Acolo, germanii i-au acordat centrul „Peroke”, pe care l-a transformat într-un cazinou, în ciuda opoziției autorităților grecești. După război, a fost condamnat la 11 ani de închisoare temporară pentru delapidare financiară.
Vasilios Agorogiannis, s-a născut în Samarina, al cărei președinte a fost numit, în mod arbitrar, de Diamantis în august 1941. Casa sa a fost folosită de Diamantis și de poporul său ca loc de ospitalitate când au ajuns acolo în timpul Ocupației.
Stergios sau Gioulis Anagnostis, fiul lui Christos, s-a născut în Distrato și a fost unul dintre susținătorii fanatici ai mișcării separatiste a lui Diamantis. După capitularea italienilor, a contribuit la recrutarea unor locuitori ai Veriei, vorbitori de vlahă, în numele germanilor din Salonic. Înainte de plecarea armatei germane în octombrie 1944, Anagnostis a dispărut și se presupune că i-a urmărit, în timp ce există informații că a fost antrenat la Viena ca spion și s-a întors în Grecia la începutul anului 1945 pentru acțiuni similare împotriva țării. În 1946 a fost condamnat la închisoare pe viață.
Vasilios Vardoulis a fost co-semnatarul celebrului Manifest de sparare de grecia al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Nikolaos Galanis, din Efthymios, s-a născut în Distrato și a fost un român fanatic din perioada antebelică. În timpul războiului greco-italian, a oferit servicii primelor trupe italiene care invadaseră momentan Grecia, arătându-le căi necunoscute pentru a evita capturarea de către armata greacă. De asemenea, a dat dovadă de acțiuni trădătoare în timpul Ocupației, când s-a îmbrăcat ca un soldat italian și a purtat arme, desfășurând propagandă atât în favoarea ocupanților italieni, cât și a mișcării separatiste a „principatului”. În 1946, a fost condamnat la moarte în lipsă.
Georgios Gioulekas, originar din Samarina, locuia în Praetori Elassona. A semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă. După eșecul acesteia, la începutul anului 1943, a abandonat legionarii și a venit la Atena, unde locuise înainte de război. A dispărut din aprilie 1944 și se presupune că a fost ucis de gherilă.
E. Gotzamanis, inginer, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Grigorios Gountas, din Adamos, era din Elassona și, imediat ce a izbucnit mișcarea separatistă, a colaborat cu N. Frangos și St. Kotsios pentru aceste scopuri antielenice în Elassona. „Legiunea Romană”, din care făcea parte, desigur, l-a numit președinte al Comunității din Elassona.
Stefanos Delimbasis, originar din Metsovo, a fost profesor de limba română în Kleisoura. A propagat cu fanatism în favoarea mișcării separatiste a „Legiunii Romane”, colaborând, totodată, cu autoritățile locale de ocupație italiene și, în special, cu comandantul garnizoanei italiene din Kastoria.
Dimitrios Dimarelis, din Distrato, a luat parte la mișcarea separatistă a lui Diamantis, servindu-i drept gardă de corp și însoțindu-l în turneele sale. După război, a fost condamnat în lipsă la închisoare pe viață și nu se știe ce s-a întâmplat cu el. Este posibil să-l fi urmat pe Diamantis în România.
An. Kalometros, avocat, a semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
K. Kalogeras, doctor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Takis Kaprinis, din Adamos, s-a născut în Veria, unde a fost negustor de păr. Când germanii au intrat în Veria în aprilie 1941, i-a întâmpinat cu steaguri germane și românești și a fost unul dintre cei mai apropiați asociați ai lui Diamantis în mișcarea separatistă a „principatului”. A fost implicat sistematic, printre alte acțiuni antielenice, în recrutarea tinerilor cuțovlahi uneori la legionari și alteori la italieni, mai târziu de partea germanilor. În 1946 a fost condamnat la 12 ani de închisoare.
Ioannis Karamouzis (sau Karabouzis), studiase la Școala Comercială Română din Salonic și în perioada antebelică era cunoscut ca agent al propagandei românești; prin urmare, imediat ce a început războiul greco-italian, a fost arestat și deportat. Imediat ce a început ocupația și a fost eliberat, a devenit fanatic activ în sprijinul mișcării separatiste a lui Diamantis și în sprijinul acestuia personal. A format Clubul Român din Salonic (după modelul celui bulgar corespunzător) și a fost președintele acestuia, cu Thomas Pispirigo ca colaborator direct în antielenismul lor. După eșecul planurilor separatiste și prăbușirea Italiei, a evadat în vara anului 1944 în România. În 1947 a fost condamnat la închisoare pe viață.
Georgios Karmanis, din Evangelos, a locuit în Almyros, Volos, și a fost printre primii care s-au grăbit să devină instrumente ale mișcării separatiste Diamantis și, în același timp, ale ocupanților italieni. A servit ca carabinieri italieni, persecutând și denunțând compatrioții săi. În 1946 a fost condamnat în lipsă la închisoare pe viață.
Georgios Kontogiannis, unul dintre cei mai fanatici separatiști din Tyrnavos, a fost activ de la începutul ocupației. A semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat, oficial, mișcarea separatistă, beneficiind financiar de opresiunea altor cuțovlahi din zonă care nu doreau să devină trădători. A participat la raidurile „Legiunii Romane” și, în cele din urmă, a fost ucis de gherile după eșecul acesteia.
Konstantinos Kontogiannis, fiul celui precedent, a acționat și el de partea separatiștilor. În 1946, a fost condamnat la 4 ani de închisoare.
Leonidas Kontogiannis, fiul lui Georgios și fratele precedentului, ca membru activ al „Legiunii Romane”, a fost numit președinte al Comunității Tyrnavos în 1942.
Ioannis Kopanos, om de afaceri, a fost co-semnatar al celebrului Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Dimitrios Kourdistas, provenea din Almyros, Volos, unde a organizat prima divizie armată a „Legiunii Romane”. A colaborat cu italienii și s-a alăturat corpului Rapotikas. A fost executat înainte de sfârșitul ocupației de către gherile.
Adamos Margaritis, născut în Distrato, în timpul războiului greco-italian s-a oferit să-i ajute pe italieni într-o perioadă în care aceștia invadaseră teritoriul grecesc, dar erau prinși în capcană, și le-a arătat căi necunoscute în munții Pindos pentru a evita capturarea lor de către armata greacă. A fost unul dintre susținătorii fanatici ai mișcării separatiste și, în același timp, a acționat antinațional în timpul ocupației. După război, a fost condamnat la moarte în lipsă.
Georgios Michis, în timpul ocupației a locuit în Larissa, unde a fost directorul monopolului sării de acolo. S-a alăturat de timpuriu mișcării separatiste a „Principatului Pindos” și a făcut propagandă în favoarea „Legiunii Romane”. A devenit trezorier al organizației centrale a acesteia din urmă, în locul lui K. Tacha, gestionând toate sumele colectate ilegal, în timp ce, în cele din urmă, și-a însușit o parte din ele. După război, a fost condamnat la opt ani de închisoare.
Virgilios Balamatsis, profesor, a semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Georgios Balamatsis, profesor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Athanasios Balodimos, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Nikolaos Balodimos, din Avdella, din proprie inițiativă și cu ajutorul carabinierilor italieni, în iulie 1942, s-a dus la Spilaio, unde a jefuit și arestat persoane proeminente și alte persoane. Toți au fost duși la Avdella, unde au fost torturați cu cruzime.
Dim. Bardas, avocat, a semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Michael Bardas, cosemnatar al faimosului Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Ioannis Bartzoumas, din Constantin, a fost profesor și director al Școlii Primare Românești din Krania. În timpul Ocupației, a servit ca interpret pentru italieni, iar imediat ce a apărut Alk. Diamantis, l-a urmat cu fanatism și a fost șeful propagandei separatiste, apoi liderul tineretului și consilier al Uniunii Comunităților Românești pe care Diamantis a fondat-o în același timp cu „Legiunea Romană”. Anti-elenismul său se manifestase în mod repetat și cu vulgaritate, în timp ce prezentase autorităților italiene un memoriu prin care denunța guvernul grec și solicita anexarea regiunii la Italia. După război, a fost condamnat la 6 și 2 ani de închisoare de către instanțele din Kozani și Larissa, respectiv.
Tolis Bastas, profesor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
A. Bekas, profesor, a fost co-semnatar al celebrului Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Adamos Bilias sau Bili, unul dintre primii adepți ai „Legiunii Romane” și personal al lui Nikolaos Matousis, a cărui gardă de corp a fost pe tot parcursul Ocupației din Larissa. A luat parte la diverse operațiuni ale legionarilor și la altele pe care le-a împărțit cu italienii. După război, a fost condamnat la trei ani de închisoare și a murit în 1993.
Argyris Bochoris sau Basdos, a fost un arvanitovlah și unul dintre primii oameni înarmați recrutați de Rapotikas pentru a forma corpul militar al „Legiunii Romane”. A participat la diverse raiduri, iar după prăbușirea Italiei i-a abandonat pe separatiști și s-a alăturat grupărilor anticomuniste din Katerini.
Konstantinos Nakas, din Stergio, provenea din Distrato și făcea parte din grupul de cuțovlahi anti-greci care ajutaseră trupele italiene în primele zile ale invaziei Greciei din 1940 pentru a evita capturarea de către armata greacă, servindu-le drept ghid și indicându-le căi necunoscute. În timpul ocupației, comportamentul său a fost provocator în favoarea ocupanților italieni, participând la represiunea și bătăile persoanelor vorbitoare de limbă vlahă care au refuzat să participe la mișcarea separatistă de la Alkiv. Diamantis. În 1946 a fost condamnat la moarte în lipsă, după ce anterior reușise să dispară din Grecia.
Konstantinos Nikolaou sau Papadam, din Triantafyllou, s-a născut la Metsovo în 1918 și a urmat cursurile Liceului Românesc din Grevena. Tatăl său a fost profesor de limba română, pensionar, în timp ce familia sa a susținut propaganda românească și italiană. În timpul războiului greco-italian, a fost arestat pentru propagandă în favoarea italienilor și exilat în Creta. Odată cu începerea Ocupației, s-a întors și a devenit interpret pentru italienii din Metsovo. În același timp cu acest serviciu, a lucrat fanatic în favoarea separatiștilor. L-a urmat pe Alcibiades Diamantis în turneele sale în diverse orașe și sate, apărând ca secretarul său particular. După eșecul mișcării și înlăturarea liderului acesteia, el însuși a dispărut din Metsovo și, după război, s-a întors în zonele Farsala și Trikala. A fost condamnat la 5 ani și jumătate de închisoare.
Konstantinos Nikoleskos, profesor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Ferdinandos Nibis, din Krania, a fost arestat preventiv și deportat la Corint, din motive de securitate națională, în timpul războiului greco-italian. În timpul ocupației, a fost un adept al lui Alcibus Diamantis, care l-a numit profesor de limba română în Krania, Metsovo.
Georgios Noulikas, fiul lui Nikolaos, a locuit în Veria, unde a practicat profesia de croitor comerciant. A fost asociat al lui Caprinis și Diamantis în Veria și a participat la mișcarea separatistă ca și consilier al Comunității Românești din Veria. După război, a fost condamnat la doi ani de închisoare.
Apostolos Dokos, din Grevena, deținea un magazin alimentar, fiind unul dintre primii membri ai mișcării fondate de Diamantis în timpul primei sale vizite la Grevena. A lucrat îndeaproape cu doctorul Nikolaos Mitsibounas și a vizitat diverse părți ale Tesaliei, în scopuri propagandistice. Datorită profesiei sale, a fost însărcinat să distribuie alimente și medicamente românilor din zonă, fapt pe care l-a exploatat pentru a se îmbogăți și mai mult.
Athanasios Papathanasiou, educator, director al Școlii Elementare Române din Grevena, a fost creierul nedezvăluit al propagandei italiene și românești în zona Grevena și este caracteristic faptul că, la intrarea germanilor în oraș în 1941, a refuzat să arboreze steagul grecesc în școală, lângă steagurile german și românesc, așa cum era ordinul german. Nu se știe ce s-a întâmplat cu el după război.
Sotirios Papathanasiou, fiul lui Ioannou, educator, director al Școlii Primare Române din Veria, susținător fanatic al mișcării separatiste Diamantis, a colaborat cu consulatul român din Salonic și cu autoritățile italiene din Grevena. A contribuit la recrutarea tinerilor din regiunea Veria în corpurile formate pentru a-i ajuta pe italieni în timpul Ocupației. După război, a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
Apostolos Papas, locuia în Grevena și era originar din Avdella, fiind directorul Liceului Românesc din Grevena, în timpul ocupației (avea 37 de ani). A fost unul dintre pionierii mișcării separatiste din Grevena și a semnat, ca co-semnatar, cunoscutul manifest Diamantis. Nu se știe ce s-a întâmplat după război.
Ioannis Patsiavouras sau Patsaouras, din Avdella, ținea o băcănie în Grevena, fiind un adept fanatic al lui Diamantis și colaborator al italienilor, de către care fusese numit supraveghetor pentru eliminarea cadavrelor și colectarea reținerilor (fapt care i-a adus profituri mari).
S. Pelekis, profesor, co-semnatar al celebrului Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Konstantinos Pemas, provenea de la Mănăstirea Sârbă și a servit ca funcționar public în Grecia. La începutul Ocupației, deși ocupa funcția de director al Fondului Public din Grevena, și-a exprimat fanatic opiniile anti-elenice și a susținut cu entuziasm mișcarea Diamantis. Când Atena l-a anunțat despre transferul său la Egina, a refuzat să se supună, făcând comentarii dure la adresa Greciei. Cu medierea italienilor, transferul său a fost anulat și a fost transferat, în cele din urmă, la Larissa, după intervenția legiunii. A participat la acțiuni în favoarea italienilor, după prăbușirea cărora și deportarea ulterioară a evreilor din Salonic în Polonia, ar fi dobândit proprietăți israeliene în Salonic. Nu se știe ce s-a întâmplat cu el după război.
Lazaros Perdikis, din Perivoli, a fost inspector al școlilor românești și a făcut propagandă în favoarea mișcării separatiste Diamantis. A efectuat frecvente turnee, asigurând înființarea de școli românești în satele vorbitoare de limbă vlahă și închiderea corespunzătoare a școlilor grecești.
Konstantinos Pianas, din Ambelonas, a servit ca interpret pentru italienii din Tyrnavos, participând, alături de aceștia, la raiduri și jefuiri ale diferitelor sate. Pe lângă activitățile sale separatiste, în aceeași perioadă s-a îmbogățit prin șantajarea și oprimarea concetățenilor săi, în principal.
Stergios Pikis, născut în Distrato, în timpul războiului greco-italian, după ce a fost recrutat, s-a alăturat italienilor. În timpul ocupației a servit ca interpret al acestora, fiind unul dintre pionierii mișcării separatiste. În 1946 a fost condamnat la moarte.
Peristero Pispa, născută în Distrato, a fost numită învățătoare de limba română la școala primară de acolo la sfârșitul anului 1941, prin acțiunile lui Diamantis, jucând în numeroase episoade anti-grecești cu un fanatism fără fund. În 1946 a fost condamnată la 12 ani de închisoare temporară.
K. Pitoulis, avocat, a semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Dimitrios Polypraios, profesor de limba română în Pretorianul din Elassona, a fost un pionier al mișcării Diamantis, participând activ la diverse acțiuni ale legionarilor și italienilor în zona mai largă a Elassonei. Se spune că, în primăvara anului 1942, s-a certat cu Alkiviadis Diamantis și, după război, a fost condamnat la trei ani de închisoare.
Virgilios Poupis, din Leonidas, profesor de limba română din Avdella, a fost arestat și deportat la Corint din motive de securitate națională, când a avut loc atacul italian din 1940, din cauza trecutului său suspect. A fost unul dintre primii adepți ai lui Diamantis în mișcarea sa separatistă și a luat parte activă la propaganda românească în timpul Ocupației. A condus ocuparea violentă a școlii grecești din Fourka, Konitsa, în septembrie 1941, unde sora sa, Eleni Poupis, a fost numită profesoară. Printre alte acțiuni anti-grecești ale sale, a scris o poezie împotriva Greciei, care la acea vreme era obligatorie a fi recitată în toate școlile românești din țară, în timp ce, chiar și acum, este folosită de separatiștii nerușinați, considerând că fac propagandă în acest fel. Poupis a dispărut odată cu sfârșitul Ocupației și nu se știe ce s-a întâmplat cu el.
Georgios Profentzas, profesor de limba română din Avdella, a servit la Școala Primară Damasiou din Tyrnavos, fiind unul dintre cei mai fanatici adepți ai lui Diamantis și ai „Legiunii Romane”. În septembrie 1941 a ocupat cu forța Școala Primară Distrato din Konitsa și a adăpostit vorbitori de limba română acolo, precum și în satele Papades și Fourka din Konitsa. A servit ca interpret pentru italieni în timpul Ocupației și a fugit la Salonic după prăbușirea Italiei, colaborând cu germanii, de dragul cărora a organizat un grup armat de vorbitori de limba vlahă împreună cu Virgilio Poupis și Marg. Margaritis.
Panagiotis Simos, din Veria, a fost unul dintre cei mai fanatici adepți ai lui Diamantis și a urmărit cu zel acțiunile mișcării separatiste, colaborând atât cu italienii inițial, cât și cu germanii mai târziu. A format un grup de tineri înarmați din Veria în vara anului 1944, pentru a-l integra în batalionul românesc care se formase la Salonic, de partea germanilor. Când germanii s-au retras din Grecia, i-a urmat până la Viena. Nu se știe ce s-a întâmplat după război.
Dim. Tahas, om de afaceri, a fost co-semnatar al celebrului Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Michael Tegogiannis, profesor la Liceul Românesc din Grevena, a fost unul dintre pionierii mișcării separatiste pentru „principatul Pindului”, semnând manifestul lui Alkibus Diamantis, chiar și ca reprezentant al vlahilor din Serbia. În februarie 1943, a însoțit un colonel italian la Veria pentru a-i convinge să recruteze tineri vlahi din Veria pentru a se alătura unui corp militar italian anti-gherilă. Nu se știe ce s-a întâmplat cu el după război.
Nikolaos Telionis, ofițer, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Vasilios Tziotzios, ofițer, a semnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă, alăturându-se ulterior ELAS, unde a preluat comanda unor mari unități de gherilă.
Sergios Triantafyllis, doctor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Georgios Tsananas, fiul lui Nikolaos, s-a născut în Nymfaio, Florina, și avea 60 de ani în timpul Ocupației. Era profesor de limba română pensionar și a fost unul dintre pionierii mișcării separatiste din regiunea sa, pentru crearea „principatului” colaborând, în timpul Ocupației, cu italienii și, în principal, cu germanii. În 1948, a fost condamnat la închisoare pe viață.
Achilleas Fourkiotis, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Nikolaos Fourkiotis, născut în Vryotopos, Tyrnavos, în 1897, originar din Samarina, a fost unul dintre cei mai mari fermieri și producători de brânzeturi din zonă și nu a ezitat, de la început, să sprijine mișcarea separatistă a lui Alkibus Diamantis și să participe activ la „Legiunea Romană”, purtând uniforma unei cămăși negre italiene. A luat parte la numeroase raiduri organizate de italieni și legionari, fiind numit președinte al Comunității Vryotopos la începutul anului 1942, italienii numindu-l șef al comitetului pe care l-au format pentru a gestiona producția de lactate confiscată de ei în zonele Larissa, Almyros și Lamia. A fost condamnat la închisoare pe viață și a murit în 1967.
Georgios Frangos, doctor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Christos Frasseritis, preot în biserica românească din Kedron, Pella, fiind un instrument fanatic al propagandei românești timp de mulți ani. Imediat ce Grecia a fost cucerită, și-a exprimat deschis sprijinul pentru mișcarea separatistă Diamantis, provocând reacția locuitorilor din Kedron, care l-au expulzat, fără prea mult succes. A fugit la Edessa, unde a colaborat cu autoritățile bulgare de acolo și a solicitat, fără succes, să i se acorde o biserică greacă, care să fie folosită de puținii români existenți acolo. Apoi a colaborat cu Th. Pispirigo și a făcut lungi călătorii de la Grevena la Larissa pentru a converti vorbitorii de vlah la planurile separatiste. Dispărut înainte ca germanii să plece, nu se știe ce s-a întâmplat cu el după război.
Athanasios Hatzaras, a fost unul dintre cei mai fanatici protopoliți din Rapotika, alăturându-se corpului legionar printre primii și participând la raiduri și jafuri. A dat dovadă de cruzime și a torturat sătenii și a fost condamnat la închisoare pe viață în 1947.
Demosthenes Hatzigogos, crescător de animale și om de afaceri din Veria, unde s-a născut, din Apostolos, fusese implicat, înainte de război, în activități în favoarea propagandei românești, fiind arestat și deportat în Chios, împreună cu alți cuțovlahi periculoși, când a avut loc atacul italian din 1940. A fost eliberat în iunie 1941 și s-a întors la Veria, unde a început să se miște deschis în favoarea mișcării separatiste Diamantis, semnând manifestul printre primii. După căderea lui Mussolini și capitularea Italiei, a colaborat cu colonelul Athan. Chrysochou, inspector al Prefecturilor Macedoniei la acea vreme, pentru a contracara propaganda românizatorilor fanatici care începuseră acum să colaboreze cu germanii (această acțiune fiindu-i de folos pentru a-i asigura o pedeapsă mai ușoară decât altora). A fost condamnat la 6 ani de închisoare în 1946.
Zisis Hatzimpiros, profesor, a cosemnat faimosul Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Octavian Hadzimpiros, din pretorianul Elassonos, înainte de război, s-a exprimat în favoarea propagandei românești și, imediat ce a avut loc atacul italian din 1940, a fost arestat și deportat din motive de securitate națională. A luat parte la mișcarea separatistă a lui Alkibus Diamantis în timpul ocupației, fiind îmbrăcat în uniformă italiană și deținând gradul de sergent. A fost membru al „Legiunii Romane” și a luat parte la distrugerea orașului Domenikos și la raidul asupra orașului Țarițani. A fugit la Salonic cu puțin timp înainte de prăbușirea Italiei și a fost condamnat la 6 ani de închisoare după război.
Apostolos Hatzis, avocat, co-semnatar al celebrului Manifest al lui Alcibiades Diamantis, care a inaugurat mișcarea separatistă.
Nikolaos Chotos, originar din Samarina, locuia în Domeniko, unde italienii l-au numit președinte al comunității imediat ce a început ocupația (deși era un om al italienilor, servindu-i de bunăvoie în orice-i cereau, făcea același lucru și pentru gherile). Imediat ce au avut loc execuțiile în masă de către italieni și legionari în februarie 1943 (din Domeniko și Mylogousta), a abandonat zona și a fugit mai întâi la Elassona, și-apoi la Salonic, alăturându-se celorlalți refugiați separatiști care veniseră din Grevena.
Desigur, nu doar cei menționați mai sus au fost protagoniști mișcării separatiste pe care „prințul” din Pind a creat-o. Mulți alții au dovedit că au colaborat cu el (fie ca legionari înarmați și colaboratori ai ocupanților italieni și germani, fie ca vameși, informatori și propagandiști). Mulți dintre ei au fost condamnați de sistemul judiciar grec după război, alții au evadat și s-au ascuns. Opinia publică greacă în ansamblu, dar mai ales cuțo-vlahii greci (care au fost, în esență, primele victime), i-a clasificat drept ”trădători”, o stigmatizare care i-a urmărit de-a lungul vieții. (4. ibidem)
Interesant că parcurgând prezentarea succintă de către istoricul grec Demosthenes Koukounas a acestor lideri vlahi ai statului aromânilor din Pind putem observa obiectiv că făceau parte din toate categoriile sociale și chiar de opțiuni politice diferite înainte de război: naționaliști, fasciști, socialiști, liberali și chiar comuniști, fapt ce arată diversitatea socială amplă pe care a avut-o mișcarea pentru independența Principatului Pindului între anii 1940 – 1944. Toți acești lideri au avut un sfârșit tragic, condamnați la moarte, ani lungi de închisoare de către justiția greacă. Chiar și cei care au fugit în România au fost uciși sau închiși de comuniștii de la București. Este o dramă istorică care încă nu sa scris în complexitatea ei.
Ionuț Țene