Există istorici care sunt repere în localitățile în care trăiesc și scriu. Ei devin repere științifice și tutelare ale istoriografiei locale și regionale. Aceste personalități sunt modele paideice autentice pentru tinerii autohtoni și pentru instituțiile județene. Un astfel de istoric este Ioan Vlad, având origini culturale în mediul cazon românesc. El realizează sinergia dintre istoria militară și cea locală de expresie națională. Proiecția sa istoriografică are o respirație post-romantică. Profesorul universitar dr. Ioan Vlad s-a născut în 1950, la Lupșa, în județul Albă, deci un istoric cu rădăcini moțești, fapt ce se observă în întreaga sa carieră științifică. Este una dintre cele mai constante și prolifice voci ale istoriografiei regionale din Brașov. Absolvent al Facultății de Istorie și doctor în istorie la Cluj (1991), cu teza despre lupta pentru unitatea politico‑statala la Brașov în Primul Război Mondial, a îmbinat o carieră militară de lungă durată, peste 36 de ani, cu activitatea universitară și cercetarea științifică, activând la instituții precum Institutul Militar de Artilerie și Rachete Antiaeriene „G. Bengescu”, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” și Universitatea „Spiru Haret” din Brașov.
Ioan Vlad este un autor dedicat al istoriei secolelor XIX–XX, Ioan Vlad și‑a concentrat eforturile asupra istoriei militare, sociale și politice a Țării Bârsei, valorificând surse arhivistice inedite și construind numeroase biografii ale celor implicați în lupta pentru unitate națională. A publicat 10 volume de autor, 6 volume coordonate, un volum de documente și 4 manuale universitare. Încadrat în învățământul militar, s‑a specializat în istoria militară românească, în special în perioada modernă și în cele două războaie mondiale. Ca brașovean, a valorificat arhivele locale pentru cercetarea luptei naționale pentru Marea Unire. A susținut peste 60 de comunicări la sesiuni naționale și a organizat aproximativ 30 de astfel de manifestări. Potrivit memoriului său de activitate, a debutat în 1984 cu un studiu despre episodul și monumentul de la Brașov–Bartolomeu (1916) și a continuat să documenteze contribuția Brașovului la lupta națională, generând numeroase articole, studii și comunicări științifice, precum și o temă de doctorat pe această problematică. Pentru anul 1984 a fost un act de curaj ca să scrie despre genocidul antiromânesc din gara brașoveană, unde o companie românească a fost împușcată pe la spate. 250 de soldați români uciși cu sânge rege de ”trupeții” germano-maghiari. Azi pe mormintele lor sunt amplasate șosele de beton și un sens giratoriu. Memoria sacrificului românesc este din nou ocultată.
Opera istoricului include o serie amplă de studii și volume dedicate centenarului Marii Uniri — între care „Brașovul și Marea Unire” (monografie în trei volume, peste 1.500 pagini, 2018) — precum și alte titluri relevante: „Hora Brazilor”, „Documente brașovene ale Marii Uniri”, „Avram Iancu și brașovenii săi” și „Ioan Șenchea, martirul Ardealului”. Pentru contribuția sa, a primit Premiul „Dimitrie Cantemir” al Academiei Oamenilor de Știință din România. Pe lângă contribuțiile științifice, profesorul Vlad a redactat manuale universitare („Istoria administrației publice românești”, „Istoria constituțională a României”, „Bazele științei politice”, „Introducere în istoria dreptului românesc”). Este totodată un colecționar pasionat de documente și artă, deținând piese cu valoare istorică și opere de nume importante. A condus Filiala Brașov a Comisiei Române de Istorie Militară — ca secretar (1986–1991) și ca președinte (1991–2001) — derulând programe anuale dedicate educației istorice și patriotice a militarilor, studenților și publicului brașovean. În decembrie 1989, ca redactor-șef, a realizat trei numere ale publicației ”Orizonturi ostășești în revoluție”, o cronică a implicării școlii militare brașovene în evenimentele revoluției din 1989. Este membru al Despărțământului Brașov al ASTREI și vicepreședinte al despărțământului Zărnești al aceleiași societăți. Din mai 1994 este președintele Filialei Brașov a Societății Avram Iancu din România și președinte de onoare al Asociației ”Cneazul Cândea a Fiilor Satului Lupșa” (județul Alba). Istoricul este membru fondator al Asociației „Aurel A. Mureșianu” și cetățean de onoare al mai multor localități. Un pilon al demersului său este susținerea recunoașterii oficiale a Brașovului ca „Oraș al Marii Uniri”, pledoarie fundamentată pe documente arhivistice. În 1997 a primit premiul ”Nicolae Bălcescu” acordat de ”Revista de Istorie Militară”. A inițiat și condus publicații de specialitate ca revista „Oastea și Țara” și a fost activ în numeroase alte reviste culturale. A mai făcut parte din colegiile de redacție ale revistelor ”Astra” (Brașov) și ”Plaiuri săcelene”. În 1985 a fost redactor-șef al suplimentului ”Lupta întregului popor” la revista ”Viața militară” (București). Pe lângă activitatea didactică, profesorul Vlad s‑a implicat activ, inclusiv voluntar, în activități cultural‑educative locale și naționale: comunicări, simpozioane, materiale publicistice, emisiuni radio și TV, având un aport substanțial la popularizarea istoriei și la organizarea de manifestări comemorative. În cele două școli militare la care a activat a inițiat și organizat secții muzeistice și cabinete de istorie, expunând o bogată colecție de documente și obiecte de valoare documentară, descoperite și colecționate personal. Istoricul, publicistul, monograful, scriitorul și eseistul Ioan Vlad a primit ca recunoaștere locală diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov, în cadrul ședinței Consiliului Local din 28 noiembrie 2025, ceea ce dovedește zicala românească că ”omul sfințește locul”.
”Brasovul și Marea Unire” (Vol. I–III, Ed. Pastel, 2018) de Ioan Vlad este cartea sa reper. Lucrarea monumentală prezintă Brașovul ca nucleu esențial al identității și mișcării naționale românești, afirmând că orașul nu doar a pregătit Unirea din 1918, ci a fost însăși expresia unității românești de secole. Istoricul argumentează că poziția geografică la confluența celor trei Țări Române și comunitatea românească din Schei au favorizat apariția unor instituții culturale și educaționale de excepție: primele școli în limba română, o școală de copiști și traducători, tiparul românesc coresian, precum și primele texte istorice în limba română (ex. Cronica protopopului Vasilie). Brașovul este prezentat ca „placă turnantă” economică și culturală, unde meceni din burghezia locală au susținut emanciparea națională transilvăneană și pregătirea pentru „ora astrală” a Unirii. Volumul pune accent pe anul 1918, dar subliniază permanent rădăcinile istorice și culturale care au făcut posibil acest moment. Brașovul a fost un actor activ al realziării unității naționale de-a lungul secolelor. Este concluzia sintetică a lui Ioan Vlad. Prin muncă de arhivist, publicist și istoric, Ioan Vlad a reușit să instituie o memorie locală coerentă, să evidențieze contribuțiile comunităților brașovene la idealul național și să ofere o reprezentare istoriografică solidă a rolului Brașovului în procesul Unirii. Este un istoric din seria celor contemporani ca Viorel Faur, Vasile Tutula, Vasile Lechințan și Petre Țurlea. Opera sa rămâne o resursă esențială pentru înțelegerea trecutului regional și pentru consolidarea identității istorice a Țării Bârsei. Istoricul se încadrează în seria istoricilor militari ardeleni cu o viziune neo-pașoptisă asupra metodologiei și prezentării subiectelor și temelor abordate. Cărțile sale sunt scrie în ”stare de alarmă”, parcă stând de gardă la trecătorile dinspre Predeal. Metodologia sa clasică abordată, și corelată cu ardoarea dragostei istoriei locurilor trăite îl cadrează în rândul istoricilor tradiționali. Opera sa augumentează o generație postbelică de istorici tradiționaliști. Istoricul Ioan Vlad este un model pentru rezerviști, militarii activi și elevii.
Ionuț Țene