Cu Nicolae Bocșan am urmat cursul de istorie modernă a României la Facultatea de Istorie. Era un profesor volubil (îmi pare rău că vorbesc la trecut despre el) care prezenta cursul exhaustiv, cu multe informații. Ca studenți, pe vremurile acelea, trebuia să scriem după dictare, iar la cursul de istorie modernă ni se umplea repede caietul studențesc după expunerile profesorului. Ne durea mâna de atâta scris după curs. Nu existau cursuri publicate ca astăzi sau xeroxuri; abia mai târziu studenții s-au putut bucura de aceste instrumente ajutătoare. Învățam după paginile scrise mărunt. De multe ori nu mai înțelegeam ce am scris pentru că profesorul dicta foarte repede. Cursul său era stufos numeroase informații. Nicolae Bocșan avea un patriotism local bănățean pe care nu și-l putea disimula. Prezenta istoria modernă a României prin filtrul unui istoric bănățean și ca un ardelean pașoptist. Avea o înclinație spre un ecumenism militant, fiind un simpatizant și promotor al istoriei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, lucru inedit în acei ani după căderea comunismului. Personal, atunci, în 1993 l-am considerat greco-catolic, deși autorul istoric a scris numeroase studii despre biserica ortodoxă. Avea o alură creolă și era destul de scund, dar care la catedră îl avantaja ca o personalitate impozantă. Printre studenții preferați și promovați de Nicolae Bocșan a fost colegul meu din Câmpeni, Ion Cârja, care a devenit mai târziu conferențiar universitar la UBB și șef de școală doctorală, ducând cu acribie și pasiune moștenirea istoriografică a lui Nicolae Bocșan. Nu am fost un apropiat al istoricului, dar i-am apreciat cunoștințele exhaustive despre istoria românilor din Ardeal. Studiile și cărțile sale le-am citit cu atenție, dar trebuie să spun că Nicolae Bocșan nu avea un stil istoriografic coerent și cursiv. Istoricul nu scria eseistic, pe placul publicului. Câteodată aglutinarea informațională și denotațiile științifice dăunează cursivității. Nicolae Bocșan parcă dorea să pună în textul istoriografic întreaga sa informație și experiență de istoric, fapt ce îngreuna plăcerea lecturii pentru un cititor neavizat și comun. Cărțile sale sunt scrise mai ales pentru specialiști, nu pentru publicul larg; poate din această cauză cărțile sale nu puteau deveni bestselleruri. Moartea sa neașteptată, după o grea suferință în 2016, ne-a lovit direct în inimă pe noi, studenții lui. La întâlnirile de 10 și 20 de ani de la terminarea facultății catalogul anului era citit de profesorul Nicolae Bocșan, ca fost decan de an, și era inima petrecerii de la restaurantul universității „Piramida”. Însă la întâlnirea de 25 de ani de la terminarea facultății locul a rămas gol prin trecerea sa la cele veșnice. Ne-a durut pe toți. Am ținut cu tristețe un moment de reculegere. Forma mentis era istoricul renașterii naționale de la 1848-1849 și al resurecției reliogioase naționale.
Necrologul scris de Dumitru Tomoni și dedicat profesorului Nicolae Bocșan, publicat în „Studii și articole de istorie” (vol. LXXXIV, 2017), surprinde cu acuratețe viața și opera istoricului bănățean, care a devenit rector la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Merită recitit. Profesorul universitar dr. Nicolae Bocșan s-a născut la Bocșa, la 24 septembrie 1947, și a decedat la 19 iunie 2016, lăsând o contribuție științifică și pedagogică remarcabilă. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1970) și a obținut doctoratul în 1985 cu teza „Românii din Banat în epoca Luminilor”. După o perioadă ca bibliograf la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj (1970–1978), a intrat în învățământul universitar (1978), parcurgând toate treptele: asistent, lector, conferențiar și profesor universitar (1994–2015). A ocupat funcții de conducere importante la UBB: prodecan, decan, prorector și rector (2004–2008), precum și director al Institutului de Istorie Ecleziastică. A fost considerat omul rectorului Andrei Marga, iar zvonurile din mediile universitare considerau rectoratul lui Bocșan ca un „intermarum” pentru Marga; de fapt, tot fostul rector ar fi condus prestigioasa universitate clujeană. Direcții de cercetare și contribuții științifice au fost multiple pentru istoricul Bocșan, care a publicat peste 400 de lucrări și a promovat mai multe direcții majore de cercetare. Voi enumera doar câteva dintre numeroasele contribuții: „Iluminismul în Banat și relații culturale” (1978). A primit premiul „Nicolae Bălcescu” pentru această lucrare; „Contribuții la istoria iluminismului românesc” (1986); „De la revoluția din 1848 la dualism”, în „Memorandul 1892–1894. Ideologie și acțiune politică românească” (1992); „Revoluția de la 1848–1849 în Transilvania și Banat” — ediții și studii de memorialistică considerate de referință; „Naționalismul românesc modern și mecanismele sale” (studii despre Memorandum și ideea de națiune); „Memorialistica Primului Război Mondial în Banat” (Marele Război în memoria bănățeană, vol. I–III, 2012–2015); „Ideea de națiune la românii din Transilvania și Banat (secolul al XIX-lea)”, (1997); „Istoria regională între anii 1970–1995. Cazul Transilvaniei și al Banatului”, în „Transilvanica, 1”, nr. 1 (1999) (în colaborare cu Stelian Mândruț); „The ‘Babeș-Bolyai’ University (1959–1999)”, în „University and Society. A History of Cluj Higher Education in the 20-th Century”, editor Vasile Pușcaș (1999); „From the ‘King Ferdinand I’ University to the ‘Babeș’ University (1945–1959)”, în aceeași colecție (1999); „Cuvânt de închidere a lucrărilor colocviului”, în „300 de ani de la Unirea Bisericii românești din Transilvania cu Biserica Romei”, coordonatori Gheorghe Gorun, Ovidiu Horea Pop (2000); „Revoluția de la 1848–1849 în Europa Centrală. Perspectivă istorică și istoriografică”, coordonatori Nicolae Bocșan, Camil Mureșanu, Ioan Bolovan (2000); „Prelați români la Conciliul Ecumenic Vatican I (1869–1870)”, în „Istoria ca experiență intelectuală”, editori Corneliu Crăciun, Antonio Faur (2001) — carte scrisă în colaborare cu Ion Cârja; „Contribuții la istoria ecleziastică a Banatului”, coord. Nicolae Bocșan, Crișu Dascălu (2011). Nicolae Bocșan a avut mai degrabă un rol pedagogic și formator de școală istoriografică printre studenți decât să se afirme ca istoric de sinteză. A redactat cursuri și manuale pentru studenți (Manual multifuncțional de istorie modernă a României) și a format doctoranzi și colaboratori, încurajându-i să continue direcțiile de cercetare dezvoltate de el. A organizat conferințe și manifestări internaționale și a participat la numeroase congrese. A primit premii academice și onoruri naționale și internaționale și a fost membru în academii și societăți științifice; a fost cetățean de onoare al Bocșei și al județului Caraș-Severin, Doctor Honoris Causa la Oradea, laureat al medaliei „Pro meritis” (Universitatea din Graz) și a primit distincții bisericești pentru meritele sale în istoria bisericii. Ca moștenire istoriografică, Nicolae Bocșan rămâne în memoria comunității academice printr-o operă voluminoasă și variată, prin contribuții esențiale la studiul Banatului și Transilvaniei și prin modelul său de dascăl exigent și altruist. În memoriile colaboratorilor este amintit ca un om modest și un istoric de prestigiu, a cărui operă continuă să influențeze cercetarea regională și națională. Bocșan este ca viziune tot un etnocentrist transilvănean, un istoric al locului.
Nicolae Bocșan a lăsat moștenire un institut care îi poartă numele, coordonat de ucenicul său Ion Cârja. Institutul de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocșan”, înființat în 2005 și aflat în subordinea Rectoratului Universității Babeș-Bolyai, este o structură de cercetare dedicată studiului istoriei ecleziastice a tuturor confesiunilor istorice din România și din Europa Central‑Orientală. Activitatea sa vizează aspecte multiple — organizare, viață religioasă, învățământ confesional, personalități, relații stat–biserică și raporturi interconfesionale — și reunește specialiști, cadre didactice, doctoranzi și masteranzi din facultăți de istorie, filosofie și teologie (ortodoxă, greco‑catolică, romano‑catolică, reformată), precum și cercetători din alte instituții. Institutul dezvoltă parteneriate internaționale cu institute și universități din Italia, Austria, Olanda și altele, integrând cercetarea românească în circuitul științific european. Principalele obiective operaționale includ: inițierea și administrarea de proiecte de cercetare pentru publicări și baze de date comparative; editarea colecției „Documenta Ecclesiastica” la Presa Universitară Clujeană, cu serii tematice și cronologice de documente istorice; și organizarea regulată de colocvii, simpozioane și conferințe naționale și internaționale pentru diseminarea rezultatelor științifice. Nicolae Bocșan a rămas în conștiința publică ca un istoric de anvergură al istoriografiei ardelene, dar fără a excela în sinteză, fiind specializat pe istorii locale și regionale, precum și pe trecutul bisericilor naționale printr-o viziune ecumenistă. Este și azi o voce istoriografică recunoscută în mediul academic, concentrată pe istoria modernă românească din Ardeal, cu un stil bogat informațional și o metodologie clasică de tip pozitivist. Deși pomova concepția europeană asupra scrisului istoric, stilistic istoricul era un clasic. Moștenirea sa este dusă mai departe de istoricul Ion Cârja și, parțial, de Mircea-Gheorghe Abrudan pe partea ecleziastică.
Ionuț Țene