Pentru a-ți înțelege vecinii, este bine să le studiezi cultura. Așa că am ales să urmăresc de pe „Caravana rusească” un film rusesc de aventuri realizat în manieră sovietică. Pelicula este slabă și face parte din seria filmelor rusești de la începutul regimului Putin, care încearcă să renască și să revigoreze nostalgia sovietică după fostul URSS. Filmul, deși realizat în anul 2007, pare un film sovietic de aventrui produs în anii ’70 și ’80, nu unul adaptat epocii post-moderne. Filmul satisface nostalgiile rușilor după epoca în care Rusia era un imperiu sovietic, iar subiectul nu amintește nimic de Ucraina sau ucraineni, deși Odesa anului 2007 era parte a Ucrainei independente. Trama acțiunii este dinamică și hollywoodiană, în corelație, însă, cu melancolia comunistă marca Mosfilm. Filmul este slab și „prăfuit”; îl vezi o dată și a doua oară și nu mai vrei să-l revezi. „Trei zile în Odesa” se încadrează la capitolul melodramă istorică rusească, cu tematică polițistă și de thriller și crime, regizată și scrisă de Alexei Pimanov, lansată pe 15 martie 2007, ca o continuare a serialului „Grădina lui Alexandru”. Regizorul rus Alexei Pimanov, în 2007, era relativ tânăr și s-a specializat pe filme istorice despre Crimeea și viața lui Jukov. De altfel, eroul principal al filmului era un ofițer tânăr de la cabinetul militar al mareșalului Jukov, erou de război.
Acțiunea filmului are loc în 1947, la doi ani după Marele Război Patriotic. Povestea se desfășoară în 1947, după Al Doilea Război Mondial, într-o Odesa postbelică copleșită de banditism. Haosul social din primii ani de după război nu putea fi oprit de miliția sovietică locală, compromisă prin colaboraționismul cu bandele de gangsteri. Parcă are ceva din filmele lui Sergiu Nicolaescu legate de „Revanșa”. Un ofițer de poliție din Moscova, Vlad Koltsov, ginerele unui general sovietic care lucra la Kremlin, este trimis la Odesa pentru a lua fișele poliției de ocupație române din regiunea Odesa de la șeful mafiei locale, Misha Virtuoz. Obsesia întregului film este despre arhiva poliției române din timpul când armata română a ocupat Odesa timp de trei ani, fiind laitmotivul peliculei cinematografice. Agentul NKVD Vlad Koltsov este trimis să recupereze o cartotecă secretă a poliției române, despre care se presupune că ar fi deținută de zona mafiotă, conducătorul local fiind poreclit „Contabilul”. Astfel, tinerii soți Alexei și Tatiana Kazarin, aflați în vacanță pe litoral, sunt prinși, împreună cu Vlad, într-o încrengătură de crimă, spionaj și dragoste neașteptată. La Odesa, își întâlnește vechiul prieten Alexei Kazarin și soția acestuia, și o întâlnește întâmplător pe frumoasa Maya, nepoata lui Misha Virtuoz. Vlad se îndrăgostește de Maia, nepoata gangsterului local Misha, o legătură care complică rezolvarea misiunii.
Mai târziu, eroul află cine este Maya. Cu ajutorul amantei lui Misha Virtuoz, Lida, Vlad intenționează să pună mâna pe fișele poliției române din vremea războiului, dar Virtuoz o demască pe Lida. Apoi, Vlad decide să efectueze o operațiune în moșia lui Misha Virtuoz. Kazarin și Maya îl ajută în acest sens. Acțiunea este clasică, dar plictisitoare. Desigur, șeful mafiei locale era un ofițer sovietic superior, membru NKVD, care în timpul războiului fusese agent al poliției române și nu dorea descoperirea arhivei administrației române, pentru că, altfel, ar fi fost deconspirat. Singurul lucru valoros din film este acest laitmotiv al controlului cu o mână de fier al poliției române în timpul războiului de către armata română. Desigur, interesant este faptul că regizorul rus, prin filmul „Trei zile în Odesa”, produs în 2007, percepe Odesa postbelică, la doi ani de după marele Război de Apărare a Patriei, ca un oraș încă nostalgic după ocupația românească, în care fenomenul banditismului local era încă controlat de foști agenți ai poliției române și ai Siguranței de la București. Inclusiv miliția locală din Odesa era compromisă de colaborarea cu gangsterii care erau foști agenți ai poliției și ai Siguranței române. Stalin și URSS, în 1947, nu reușiseră să introducă controlul administrației sovietice, datorită fenomenului infracțional legat de celebrii bandiți, care erau foști agenți ai statului român. În 1947, la ordinul lui Stalin, armata sovietică, prin mareșalul Jukov, preia „manu militari” misiunea de a zdrobi Odesa „românească”, controlată de bandele de răufăcători, foști agenți conspirați români. De aceea sunt trimiși de la Kremlin ofițeri ruși militari să rezolve cazul acolo unde Misha Virtuoz controla miliția locală, pentru că avea cartoteca poliției române și a siguranței, a tuturor milițienilor care au colaborat cu armata română în vremea ocupației.
Căutarea cartotecii devenise o obsesie pentru Kremlin, în vederea deconspirării autorităților locale care erau în cârdășie cu elementele banditești, de fapt, agenți ai poliției române. Deconspirarea lor putea duce la destructurarea acestor bande înarmate care făceau încă jocurile României, încă regale, în 1947. Interesantă și originală abordarea prin film a istoriei Odesei, care, pe vremea fostului primar Gherman Pântea, devenise o autentică stațiune de vilegiatură pentru protipendada din întreaga Europă „germană” și un model de eficiență administrativă pentru România antonesciană. Complicitățile locale din Odesa cu agenții poliției și ai siguranței române vin din vremea administrației primarului general Gherman Pântea, între anii 1941-1944. Este interesant că în 2007 se produceau filme despre o Odesă aflată încă sub umbra „ocupației” românești la 1947. Doar intervenția militară a Moscovei a reușit să spargă complicitatea locală din Odesa cu rămășițele regimului militar românesc. Analizând situația, se putea discuta de o nostalgie românească în Odesa anului 1947, oraș distrus de război și greu controlat de autoritățile sovietice moscovite? Putem vorbi și în 1947, cel puțin în underground-ul interlop și subteran de existența unui control românesc prin agenții siguranței în Odesa. Istoricii au de lucru în acest sens de cercetare? O Odesă încă „românească” la 1947 este un incitant studiu pentru istorici sau doar o fantezie artistico-ideologică?
Ionuț Țene