Vicepreşedintele Comisiei Europene, Dubravka Suica, şi comisarul european Mariya Gabriel s-au aflat sâmbătă în vizită la Universitatea Babeş-Bolya

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Dubravka Suica, şi comisarul european Mariya Gabriel s-au aflat sâmbătă în vizită la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat al UBB, vizita a avut loc în contextul onorării istoriei, profilului multicultural şi leadershipului academic al Universităţii.

”Dacă în anul 2019 UBB a sărbătorit 100 de ani de universitate românească, în 2021 a sărbătorit 440 de ani de tradiţie academică (incluzând tradiţia germană), în octombrie 2022 sărbătorim 150 de ani de universitate maghiară, prin profilul multicultural cu trei limbi academice oficiale (română/maghiară/germană) UBB onorându-şi astfel trecutul şi proiectându-se ca una dintre cele mai complexe universităţi europene sub acest aspect, în concordanţă cu politicile lingvistice europene promovate prin alianţele universităţilor europene”, se arată în comunicat.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a prezentat istoria instituţiei, profilul multicultural şi proiecte strategice deschise spre alianţa europeană Eutopia din care universitatea clujeană face parte.

Comisarii europeni prezenţi la UBB au sintetizat, la rândul lor, principale direcţii de acţiune ale Comisiei Europene şi portofoliilor proprii, care au fost apoi discutate cu participanţii la întâlnire.

„Mă bucură atenţia arătată de Comisia Europeană pentru istoria, profilul multicultural şi leadershipul academic al UBB. Acest lucru oarecum vine în mod natural, ţinând cont de profilul academic al UBB şi de faptul că Universitatea noastră este unul dintre actorii sociali dedicaţi României europene şi Uniunii Europene. În esenţă, mesajul cheie al vicepreşedintelui Comisiei Europene pe partea de democraţie a fost că universităţile trebuie să pregătească buni specialişti şi buni cetăţeni europeni, lucru pe care UBB îl are în misiunea sa şi îl face bine, iar pe partea de demografie că trebuie să avem grijă la circulaţia talentelor, UBB prin structura multicampus (extensii) înscriindu-se clar în această tendinţă prin care evităm concentrări în unele zone, în dauna altora. Mesajul esenţial al comisarului Mariya Gabriel (…) a fost că prin diversele iniţiative şi strategii, extrem de complexe şi dinamice, Comisia Europeană doreşte să întărească cercetarea ştiinţifică pentru a deveni un motor al educaţiei active şi inovării, într-un context academic în care se nasc treptat instituţii europene noi (ex. alianţele europene) şi ecosisteme inovative organizate în reţele la niveluri diferite (local/regional/european)”, declară rectorul UBB, citat în comunicat.

ClusiumNews

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Newsletter

Citește și

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.