Pe versanții vestici ai nord-vestului Munților Pirin, la aproximativ zece kilometri nord-est de orașul Kresna, se află satul Vlahi — una dintre cele mai vechi și mai importante așezări istorice din sud-vestul Bulgariei. Accesul în Vlahi se face din orașul Kresna, pe un drum de aproximativ zece kilometri. Primii cinci-șase kilometri sunt asfaltați, iar restul traseului continuă pe un drum îngust și pietruit, practicabil cu autoturismele, dar numai cu atenție. Românii care se reîntorc din vacanța din nordul Greciei și trec de pe autostradă pe un drum european la Kresna pot vedea o placă rutieră albastră cu înscrisul localității Vlahi și dedesubt cifra 10 Km. Astăzi, din păcate, satul este aproape depopulat, însă trecutul său bogat, bisericile vechi, legăturile cu mișcările de eliberarea națională a valahilor și bulgarilor de sub turci și inițiativele ecologice moderne îi mai păstrează o semnificație aparte. Așezat la 771 de metri altitudine, într-un peisaj montan accidentat, satul Vlahi se întinde pe o suprafață de aproximativ 125 de kilometri pătrați. O mare parte a teritoriului său se află în limitele Parcului Național Pirin. Râurile Vlahi și Kosovska străbat zona, iar văile și culmile împădurite cu foioase și pini au adăpostit, de-a lungul timpului, numeroase cătune și așezări pastorale – ale ”păstorilor călători” cum ar scrie cronicile bizantine. Printre acestea s-au numărat Shemeto – cătunul ce ținea de satul Vlahi, locul de naștere al revoluționarului bulgaro-macedonian cu origini vlahe Yane Sandanski – astăzi dispărut, Kosovska Mahala, aflată în apropierea pieței centrale, precum și micile aglomerări de colibe Drakolovo, Polena și Vartapa. (https://struma.bg)
Vlahi a fost fondat, probabil, la sfârșitul secolului al XIII de păstorii valahi din Pind și Epir. Potrivit tradiției, primele zone locuite au fost cele mai înalte, unde s-au așezat păstori vlahi — populație vorbitoare de limbă romanică sau limba proto-română. De la aceștia provine și numele satului. Toponimia locală este legată de vlahi. În secolele următoare, aici s-au refugiat bulgari din diferite regiuni ale Imperiului Otoman, inclusiv din Macedonia dinspre Marea Egee și Macedonia zonei Vardar. Vlahii i-au primit în mijlocul lor pe refugiați. Primele colibe de lemn au fost înlocuite treptat de locuințe mai trainice, ridicate din piatră, lemn și cărămidă nearsă. Așezarea s-a extins, iar comunitatea a devenit una dintre cele mai prospere din regiune. În perioada Renașterii Naționale Bulgare și macedoniene, satul Vlahi a funcționat ca un important centru economic și cultural al regiunii Melnik. Locuitorii valahi și bulgari se ocupau cu păstoritul, creșterea vitelor, cultivarea tutunului, viticultura și comerțul. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, satul avea între 2.000 și 2.500 de locuitori — un număr considerabil, care îl făcea mai populat decât Sveti Vrach, orașul cunoscut astăzi sub numele de Sandanski. Moștenirea religioasă a satului este reprezentată de două biserici ortodoxe importante construite de localnicii valahi. Biserica Nașterea Maicii Domnului a fost ridicată în anul 1757 și este considerată cea mai veche biserică ortodoxă din regiunea Kresna. Construcția sa este un exemplu original al arhitecturii religioase din perioada timpurie a Renașterii Bulgare-macedoniene și este inclusă în patrimoniul cultural local. În centrul satului se află Biserica Sfântul Proroc Ilie, construită în 1844. Lăcașul a fost incendiat de două ori, în timpul conflictelor cu trupele otomane, în 1878 și 1912, dar a fost ulterior restaurat. (https://apollon.blog.bg/regionalni/2014/01/12/mahalite-na-selo-vlahi-razkaz-za-istoriiata-na-selishteto-i-.1227599?reply=4534464). În fața bisericii se află astăzi un monument dedicat lui Yane Sandanski, una dintre cele mai importante figuri istorice legate de vlaho-bulgarii iubitori de libertate. Istoria satului este strâns legată de mișcările de eliberare națională ale bulgarilor și macedonenilor, deși epicentrul luptei era un centru rural mixt vlaho-bulgaro-macedoniană. În timpul Revoltei Kresna-Razloj din 1878, Vlahi a devenit cartierul general și unul dintre principalele centre strategice ale forțelor rebele conduse de Dimitar Popgeorgiev și Stoyan Karastoilov. În munții din jurul satului s-au purtat lupte grele cu armata otomană, tocmai în perioada războiului ruso-româno-turc. După înfrângerea revoltei, satul a fost incendiat. Din cele peste 300 de case existente la acea vreme, doar aproximativ 80 au mai supraviețuit. Distrugerea nu a reușit însă să elimine rolul comunității în mișcarea de rezistență, dar a slăbit considerabil elementul etnic valah (românesc).
Istoriografia bulgară consideră localitatea Vlahi ca locul de naștere al lui Yane Sandanski, celebrul voievod al Organizației Revoluționare Interne Macedonene-Odrinene, cunoscut drept „Țarul Pirinului”. El s-a născut la 18 mai 1872, în cătunul Shemeto, cartier al localității Vlahi. Tatăl său, Ivan Sandanski, participase la Revolta Kresna și fusese purtătorul de stindard al unui detașament rebel vlaho-bulgaro-macedonian. De-a lungul timpului, satul a mai dat numeroși luptători și revoluționari implicați în cauza eliberării Macedoniei. Un alt episod celebru al istoriei satului este legat de răpirea misionarei americane Ellen Stone și a însoțitoarei sale, Katerina Tsilka, în anul 1901. Ostaticile au fost capturate de grupări conduse de Yane Sandanski și Hristo Chernopeev și transportate în secret prin Munții Pirin. Potrivit relatărilor istorice, ele au fost ascunse timp de mai multe luni într-un adăpost din Kosovska Mahala, în timp ce răpitorii negociau plata răscumpărării. Evenimentul a atras atenția opiniei publice internaționale și a rămas cunoscut drept „afacerea domnișoarei Stone”. Doreau banii americani petnru lupta antiotomană. (https://myroads.mobi/1676/selo-vlahi-rodnoto-myasto-na-yane-sandanski/)
Satul Vlahi a fost eliberat târziu de sub dominația otomană în timpul Primului Război Balcanic, în octombrie 1912. Declinul satului a început după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist. În regiunea Pirin s-a dezvoltat o rezistență armată împotriva noului regim totalitar, cunoscută sub numele de ”mișcarea goriană”. În iarna și primăvara anilor 1947–1948, pădurile din jurul satului au fost traversate de detașamentul Svetivrachka, cunoscut și ca al Șaselea Detașament Pirin, condus de partizanul anticomunist Gerasim Todorov – un fel de Gavrilă Ogoranu al Făgărașilor. Numeroși locuitori din Vlahi s-au alăturat luptătorilor sau i-au sprijinit în calitate de colaboratori și adăpostitori. După lichidarea detașamentului de către forțele Securității Statului comunist, în aprilie 1948, satul a fost supus unor represalii severe. Colectivizarea, confiscarea animalelor, presiunile administrative și evacuările au afectat profund economia tradițională a comunității. În deceniile următoare, locuitorii au început să se mute în orașul Kresna, cunoscut atunci drept Gara Pirin. Astfel au dispărut și ultimii vlahi din satul fondat de acești păstori romanici în evul mediu timpuriu. Depopularea a continuat până în prezent. În vara lui 2026, în sat mai erau înregistrați oficial doar patru locuitori permanenți cu origini vlaho-bulgare. Restul locuitorilor sunt rezidenși bulgari ocazionali pe timpul verii.În ultimele două decenii, localitatea Vlahi a început să-și construiască o nouă identitate. Dacă odinioară era cunoscut pentru păstorit, comerț și rolul său revoluționar antiotoman și anticomunist, astăzi satul este asociat tot mai mult cu ecoturismul, conservarea biodiversității și agricultura durabilă. În apropiere de sat funcționează un centru pentru carnivore mari, administrat de ”Asociația Balcanică pentru Faună Sălbatică”. Aici sunt îngrijiți lupi și urși care nu mai pot fi eliberați în natură. Centrul organizează, de asemenea, activități educaționale și prelegeri despre fauna și ecosistemele din Pirin. (https://bnt.bg/news/yane-sandanski-pirinskiyat-car-350419news.html)
Un alt proiect important este dedicat conservării raselor autohtone Karakachan. Societatea Semperviva întreține în Vlahi o fermă unde sunt crescute oi, câini și cai Karakachan — rase tradiționale amenințate de dispariție, adaptate de-a lungul secolelor condițiilor dure din munții Bulgariei. Expresia „raselor autohtone Karakachan” (sau sărăcăciane, în limba română) se referă la un grup de trei rase de animale domestice extrem de vechi și primitive, formate în Peninsula Balcanică (în special pe teritoriul Bulgariei): câinele, oaia și calul Karakachan. Numele lor provine de la sărăcăciani (Karakachani sau Sarakatsani), o populație de păstori nomazi de origine vlaho-greci, posibil din perimetrul satului Siracu din Pindul Greciei. Datorită tradițiilor lor extrem de conservatoare de creștere a animalelor, aceștia au reușit să conserve linii genetice pure, neschimbate încă de pe vremea tracilor.(https://bulgarianhistory.org/gorqnskoto-dvijenie/)
Vechea școală a satului este renovată astăzi folosind materiale naturale, precum lutul, paiele și lemnul. În prezent funcționează ca „Școala Naturii”, un centru de formare și educație pentru un stil de viață sustenabil. Clădirea este alimentată integral din surse regenerabile și găzduiește activități dedicate agriculturii ecologice, construcțiilor tradiționale și protecției mediului. satul Vlahi oferă și numeroase atracții naturale. Cascada Vlahinska (adică cascada valahilor) se află la aproximativ zece până la cincisprezece minute de mers pe jos de piața satului, pe o potecă accidentată. Cu o înălțime estimată între 20 și 25 de metri, cascada se prăvălește printre stânci și formațiuni geologice spectaculoase. În zonă sunt organizate și activități de canyoning. De altfel râul curgător poartă numele Vlahinska, adică râul valahilor.
În centrul satului poate fi admirat acum un platan secular, despre care se spune că are peste 500 de ani și este plantat desigur de autohtoni valahi. Arborele este protejat ca monument natural și reprezintă una dintre cele mai vizibile legături dintre comunitatea de astăzi și istoria îndelungată a așezării. Din Vlahi pornesc trasee către masivul Pirin, inclusiv spre zona stațiunii montane și cabana Sinanitsa. În partea inferioară a râului Vlahinska, înainte de confluența cu râul Struma, se practică rafting, mai ales în perioada apelor mari de primăvară.(https://drumivdumi.com) Astăzi, satul Vlahi este un loc al contrastelor. Casele părăsite, bisericile vechi și ruinele cătunelor amintesc de o comunitate numeroasă și de un trecut marcat de lupte, sacrificii și schimbări dramatice. În același timp, fermele tradiționale, centrul pentru carnivore mari și proiectele de educație ecologică indică o posibilă renaștere viitoare. Departe de aglomerația urbană, Vlahi își păstrează identitatea ca spațiu al memoriei și al naturii unui arhetip și geotip valah. Deși este un sat aproape gol, nu lipsit de viață — un loc în care istoria, patrimoniul spiritual și protecția mediului se întâlnesc într-un peisaj spectaculos despre un trecut uitat al valahilor uitați din Munților Pirin.
Ionuț Țene