Adrian Ivan mi-a fost coleg de facultate cu un an mai mare. A fost generația care a studiat patru ani de Istorie. Unele cursuri și seminarii le-am făcut împreună. Era un coleg ”mai mare” retras, introvertit, tocmai petnru a-și face timp să studieze cu hărnicie. Frecventa cu asiduitate biblotecile, în special BCU și biblioteca institutului de istorie. Îl vedeai și pe la biblioteca Academiei locale. Nu prea participa la chefuri în cămine și nici pe la cafenelele ”Croco” și ”Arizona” nu-l vedeai. Era discret și muncitor, dar prietenos dacă intrai în vorbă cu el. Avea pe atunci o viziune asupra lumii între liberalism și social-democrație. Era un democrat, dar nu ajuns la faza ”radicală” de opoziționism cu orice preț. Avea un patriotism furtiv, care nu ieșea în evidență. De la început a fost un apropiat al profesorului Vasile Vese, care era un factotum hotărâtor în universitate și un producător de cariere pentru tinerii săi ucenici. Poate nu întâmplător și acum la peste 80 de ani fostul meu profesor Vese are îndemnizație de merit de la UBB. Adrian Ivan a absolvit cu un an înaintea mea facultatea și a intrat preparator la anul nostru susținând un seminar de istorie contemporană la care participam cu plăcere ”ca între colegi”, datorită faptului că era de-o vârstă și participasem la cursuri împreună. La seminarul lui am fost notat cu nota zece. Între timp Adrian Ivan s-a căsătorit cu colega noastră Paula originară din Sălaj, județul de unde se trage și soția mea. Mai târziu am aflat că au fost colege la același liceu din Șimleu. Colega mea Paula a devenit între timp un istoric reputat și director de arhivă la Cluj-Napoca. Adrian Ivan din primi ani de învățământ superior a început să aibă o carieră fulminantă. A devenit un istoric de sistem, cu succesele aferente. Și-a construit structura sa istoriografică pe ideile și conceptele realizării Uniunii Europene. A devenit un specialist pe conceptul și construcția europeană de-a lungul timpului și, mai ales, după 1945. Era și la modă în acei ani de tranziție să scrii despre rădăcinile unității europene. Asta ajuta desigur și în cariera universitară. Erau vremurile când magnatul George Soros venea la sediul UBB însoțit de Sandra Pralong să discute în cabinetul rectorului Haiduc noile directive ideologic-culturale la zi ale învățământului superior românesc și clujean.
Adrian Liviu Ivan a devenit relativ devreme profesor universitar și operativ manager academic, cu o carieră dedicată studiilor europene, relațiilor internaționale, securității și problematicii minorităților. Ivan și-a consolidat o formare academică temeinică în istorie și relații internaționale: licență în Istorie (UBB, 1990–1994, ca șef de promoție) și studii aprofundate în Istorie contemporană și Relații internaționale (UBB, 1994–1995). Și-a completat pregătirea la Institutul European din Geneva (Diplôme d’Études Supérieures în Studii Europene) și a obținut titlul de doctor în Relații internaționale la UBB, cu teza: „Stat, majoritate și minoritate națională în România 1919–1930. Cazul maghiarilor și germanilor din Transilvania”, (2003). La UBB a parcurs destul de repede toate treptele academice — preparator, asistent, lector, conferențiar și profesor universitar — dezvoltând cursuri în domenii precum guvernanța Uniunii Europene, politici de securitate, istoria integrării europene și studii de securitate. Parcursul său universitar reflectă o ascensiune mereu constantă: preparator (1994–1997), asistent (1997–2000), lector (2000–2004), conferențiar (2004–2008) și profesor universitar (2008–prezent) la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul U.B.B. Ivan predă cursuri axate pe securitate și integrare europeană (politici și strategii de securitate, fundamentele securității naționale, guvernanța UE, istoria integrării europene, politica de securitate energetică etc.) și a fondat și conduce Școala Doctorală de Relații Internaționale și Studii de Securitate, coordonând doctoranzi din 2009. La nivel administrativ, deține sau a deținut funcții de conducere relevante pentru sistemul academic românesc: rector/comandant al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (din 2017) și numeroase roluri la UBB (director de departament, director executiv al Institutului de Studii Internaționale, coordonator de programe masterale). A fost președinte al Comisiei de Științe Sociale, Politice și ale Comunicării din ARACIS (2008–2017) și s‑a implicat activ în organisme naționale de evaluare și acreditare, contribuind la definirea standardelor academice și la dezvoltarea programelor de studii.
Pe lângă activitatea didactică, a ocupat și alte numeroase funcții de conducere: director executiv al Institutului de Studii Internaționale al U.B.B., director al Centrului „Altiero Spinelli”, director al Departamentului de Studii Internaționale și Istorie contemporană, coordonator de programe masterale și, din 2017, rector/comandant al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” din București. A fost membru în CNATDCU și s‑a implicat activ în definirea standardelor de calitate în învățământul superior. Activitatea de cercetare a fost susținută prin numeroase proiecte finanțate național și european: Jean Monnet Chair – Governance and Community Policies; Jean Monnet Module – History of European Integration; proiecte CEEX și CNCSIS; granturi privind guvernanța multinivel, regiuni și regionalizare, precum și inițiative educaționale (EU‑RoCitizen, Learning EU’s ABC@School, Together4Europe). A coordonat proiecte de parteneriat internațional în Trieste, Geneva sau Paris și a fost implicat în programe de mobilitate și schimb academic. De asemenea, Ivan are o bogată producție editorială, ce cuprind monografii, volume colective, capitole și articole în reviste internaționale. Dintre titlurile publicate merită să amintesc câteva mai relevante: ”Stat, majoritate și minoritate națională în România 1919–1930. Cazul maghiarilor și germanilor din Transilvania” (2011); ”Statele Unite ale Europei. Uniunea Europeană între interguvernamentalism și supranaționalism” (2007; ed. a II‑a, 2014); ”Teorii ale integrării europene” (2015); ”State, National Majority and Minority in Romania” (University of Debrecen, 2016). Dintre articolele notabile amintesc: „Migrants and their families in the home country: a bi‑directional influence on voting behaviour” (Southeast European and Black Sea Studies, 2020) și „Identity – (In)Security Nexus in the EU” (Procedia Social and Behavioral Sciences, 2014), precum și studii despre minorități, studii de securitate, inteligență socială și impactul social media.
Ivan s-a implicat și în presa istoriografică fiind redactor‑șef al ”Romanian Review of European Governance Studies” și director adjunct al ”Review of International Studies”, membru în comitete științifice ale unor reviste naționale și internaționale și recenzor pentru volume științifice. Tototdată a organizat și coorganizat conferințe internaționale pe teme de guvernanță, securitate, geopolitică și migrație, facilitând schimbul academic și dialogul multidisciplinar. În semn de apreciere pentru contribuțiile sale a primit distincții precum: DHC Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” — Arad (2019); Premiul de Excelență al Școlii de Poliție „Septimiu Mureșan” (2014); Premiul „Dimitrie Gusti” al Academiei Române (2013); Premiul „Cercetării Științifice” al Universității Babeș‑Bolyai (2011); Premiul pentru „Cel mai performant masterat” la UBB (2011), alături de alte distincții naționale pentru excelență didactică și reprezentativitate instituțională. Prin activitatea sa științifică și didactică, Ivan a contribuit la consolidarea studiilor europene și a cercetării în securitate din România, promovând o abordare care leagă analiza teoretică de studii de caz și aplicații practice. Implicarea în proiecte Jean Monnet, în formarea doctorală și în managementul academic reflectă preocuparea sa constantă pentru integrarea cunoașterii în politici educaționale și pentru pregătirea specialiștilor capabili să răspundă provocărilor actuale: migrație, securitate societală, protecția drepturilor minorităților și guvernanța multinivel.
Amintesc că Adrian Liviu Ivan – împreună cu prof. Vasile Vese – oferea în cartea ”Istoria integrării europene” (Cluj‑Napoca, 2001) o sinteză clară, bine structurată și documentată a procesului de construcție a Europei postbelice. Este cartea de căpătîi a autorul pe care și-a construit eșafodajul științific legat de construcția europeană postbelică. Volumul combină repere cronologice cu o echipare teoretică solidă (federalism, funcționalism, neofuncționalism, interguvernamentalism), explicând atât evoluțiile instituționale, cât și tensiunile dintre logica națională și cea supranațională. Structura tematică și cronologică și bogata documentare fac cartea un manual de referință pentru cursuri universitare și pentru profesioniști, deși unele capitole rămân sintetice pentru cititorii care caută studii de caz sau analize sectoriale aprofundate, iar dimensiunile cultural‑sociale primesc mai puțin spațiu. În ansamblu, lucrarea reprezintă un punct de plecare solid pentru înțelegerea complexității proiectului european, recomandându‑se completarea cu studii specializate pentru aprofundare. Este o carte care ne facem să înțelegem construcția unitară europeană, cu origini încă din antichitate și zorii evului mediu trecând prin renaștere.
Adrian Liviu Ivan este un exemplu de istoric care a îmbinat producția științifică cu responsabilități instituționale relevante, având un impact semnificativ asupra formării academice, politicilor universitare și dialogului european. Lista extinsă de publicații, proiecte și premii atestă contribuția sa continuă la dezvoltarea gândirii critice în domeniul relațiilor internaționale și al studiilor europene. Ivan este un istoric premiat exhaustiv, eea ce arată că a fost integrat bine sistemului istoriografic românesc. Prețul succesului academic fulminant i-a atras și critici din partea presei de scandal și acuzații de auto-plagiat neconfirmate. În prezent, combinația dintre activitatea științifică solidă, coordonarea doctorală și multiplele responsabilități administrative îl plasează pe Adrian Ivan printre figurile relevante ale mediului academic românesc implicat în reflecția asupra viitorului european și a provocărilor contemporane de securitate. Adrian Ivan este un istoric de sinteză, dar hiper-specializat pe o monotematică. Limbajul istoricului este manierat. Pe alocuri prea conform cu actualitatea metodologică. E paradoxul scrisului istoric al lui Adrian Ivan, ca diversitatea să devină o sinergie unitară. Subiectul inițial – uneori inițiatic – atrage toate resursele documentare și izvoarele istorice pe făgajul propus al temei studiului sau cărții publicate. E stilul istoriografic a lui Adrian Ivan, de altfel azi la modă în istoriografia occidentală.
Ionuț Țene