Cenzurarea obiceiurilor religioase de Crăciun reprezintă o formă de schizofrenie socială și o restaurare a cenzurii comuniste, evocând o reîntoarcere dureroasă la perioada bolșevică din anii ’50. Interzicerea frumoaselor colinde ale lui Radu Gyr de către autoritățile din Timișoara, orașul simbol al libertății revoluției din 1989, este cu atât mai paradoxală și antidemocratică, cu cât Gyr, poet cunoscut pentru colindele sale, a compus versuri în închisoare, reflectând atât bucuria Nașterii Domnului, cât și suferința celor privați de libertate din cauza convingerilor lor religioase. Actualmente, Filarmonica Banatului nu are voie să-i interpreteze lucrările din motive ideologice, teziste, care derivă din confuzia dintre opera literară și biografia poetului. În anii ’70, aceste colinde au avut un ecou neașteptat în cadrul unor serbări de Crăciun organizate la Facultatea de Teologie din București. Fiica lui Radu Gyr, Monica, și ginerele ei, Demostene Popa, au fost prezenți, împreună cu băiețelul lor, Radu Popa. Acesta din urmă a recitat cu curaj un colind al bunicului său, generând un moment de surprindere în rândul audienței, inclusiv al patriarhului Justinian Marina, având în vedere interdicția care îi viza numele și opera. În ciuda riscurilor, recitarea a fost bine primită în secret, transformându-l pe Radu Popa într-un purtător de mesaj al lui Gyr și aducând bucurie familiei poetului. Activiștii comuniști au fost siderați, la fel ca și criticii de astăzi fără cultură lirică, care confundă opera literară cu biografia.
Un poem interzis astăzi în cadrele de prezentare oficiale din partea autorităților și instituțiilor, cu încălcarea Constituției, este remarcabilul „Colind” al poetului închisorilor comuniste. Poemul „Colind” de Radu Gyr este o creație profundă, originală și emoționantă, care reflectă tema Crăciunului într-o lumină specific românească, împletind suferința umană cu dorința de mântuire și ajutor divin a celui care-l cântă, aflat în chingile gulagului. Poemul abordează teme profunde, cum ar fi absența mângâierii în suferință și căutarea luminii spirituale, când subiectul este prizonier în universul concentraționar și își caută izbăvirea în Dumnezeu. Prezența Crăciunului devine un simbol al speranței, iluminării, dar și al dorințelor neîmplinite ale celor care suferă, în special ale celor aflați în închisorile comuniste. Ninsoarea este comparată cu curăția sufletească, dar și cu bătrânețea. La autohtonii precreștini, albul era funerar; poetul vedea albul ca pe un lințoliu în versurile sale.
„A venit și-aici Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viața mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viața mea
Care-aici se stinge.”
Structura poetică a poemului, compusă din șase strofe cu rimă împerecheată, contribuie la un ritm melodios, facilitând astfel accesibilitatea și memorabilitatea mesajului, cu un puternic sens de metanoia și teologal. Poetul folosește imagini puternice și simbolice, cu caracter creștin. Printre imaginile centrale se numără „albă nea”, „stele” și „lumina lui Iisus”, care creează o atmosferă de tristețe, dar și de speranță. Suferința este hieratică și mântuitoare. Aceste imagini sugerează puritate, mângâiere și lumină divină, oferind alinare celor în suferință. Albul e sinonim cu Lumina și șterge întunericul. Poemul emite o atmosferă de melancolie profundă, evidențiind căutarea mângâierii și a justiției divine. Contrastul între fericirea sărbătorii și suferința celor privați de libertate este extrem de pregnant, îndemnând cititorul la reflecție și nerepetare în istorie. Luminile și stelele devin simboluri ale speranței și dorinței de mântuire, în timp ce temnițele simbolizează suferința și nedreptatea. Steaua care luminează căile este un simbol tradițional al nașterii lui Hristos și al revelației divine. Suferința în Hristos este răscumpărătoare și mântuitoare. Cei închiși se identifică cu suferințele hristice, identificându-se cu El.
„O Iisuse împărate,
Iartă greșeli și păcate.
Vin de-nchizi ușor
Rănile ce dor,
Visul ni-l descuie.
Noi Te-om aștepta,
Căci pe crucea Ta
Stam bătuți în cuie.”
Metaforele sunt sugestive și sinergice. „Cade albă nea peste viața mea” sugerează atât puritate, cât și tristețe. Personificarea transformă cerul în pământ simbolic, creând un refugiu interior plin de tristețe nostalgică, unde poate fi trăită adevărata libertate în Hristos. „Îngerii de sus nu aduc colinde” sugerează dezamăgirea și calamitățile trăite de cei închiși. Aliterația și armonia versurilor contribuie la muzicalitatea textului, întărind impresia de colind. Tonul poemului variază, oscilând între melancolie și așteptare, sugerând o viziune complexă asupra sufletului uman în fața suferinței jertfelnice. Ritmul este fluid, cu o alternare a versurilor, ce conferă un aer sacru textului, adecvat pentru atmosfera colindelor tradiționale de Crăciun, într-un stil popular. poetul include un portret iconic al Maicii Domnului în ”Colind”, respectând tradiția populară românească.
„Zâmbetul Tău drag
Ca o zi cu soare.
Zâmbetul Tău drag
L-așteptăm în prag,
Noi, din închisoare.”
„Colind” de Radu Gyr este, prin urmare, o meditație profundă asupra suferinței umane, credinței și speranței de mântuire. Eliberarea sufletului vine doar prin credință jertfelnică. Stilul său poetic îmbină elemente lirice cu o profunzime tematică, ce provoacă și inspiră reflecție, oferind o viziune unică asupra Crăciunului ca simbol al renovării spirituale. Poemul nu doar că evocă imagini frumoase și emoționante, ci și rezonează cu experiența colectivă a românilor, în special a celor care au fost privați de libertate din diverse motive, fie religioase, fie politice. Prin explorarea acestor teme profunde, Gyr ne amintește de importanța compasiunii și solidarității într-o lume adesea marcată de injustiție și suferință. Nu doar că celebrează Nașterea Domnului, ci și promovează valorile umanității, demnității și ale nevoii de speranță care transcende perioada festivă. Poemul devine astfel un apel la reflecție și un imbold de a căuta lumina în cele mai întunecate momente ale existenței noastre, chiar și în condiții de concentraționare.
„Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori,
Pieptul lor suspină.
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori
Să le-aduci lumina.”
Poetul invocă „mila Dumnezeiască” ca singura cale eliberatoare și mântuitoare din temnița comunistă. Aceasta este o cale de suferință spre mântuire. Pentru poet și frații săi închiși în temnițele comuniste, singura salvare este prin paradigma hristică, adică suferință, moarte, înviere și mântuire. Pe plan terestru, prizonierii închisorilor comuniștilor în viziunea poetului nu mai au nicio scăpare din punct de vedere teluric, ci doar prin credință, prin mântuire spre Împărăția cerească, de dincolo, la „Judecata de Apoi”. „Colindul” lui Gyr surprinde esența spirituală a Sfinților Închisorilor, care, din prizonieri politici, renasc prin jertfă în temnițe, prin credință, devenind adevărați sfinți ai Închisorilor. Astfel, „Colind” este mai mult decât un simplu poem; este o mărturie a puterii cuvântului și credinței de a transforma durerea în frumusețe divină și de a aduce un strop de speranță în viețile celor care suferă. Speranța martirilor și mucenicilor din gulagul comunist este doar pentru ”Împărăția cerurilor”, ca mijlocitoare între cei din tărâmul de azi și tărâmul de dincolo, în brațele lui Hristos. Prin stilul său poetic ultra-rafinat și prin teme universale, Radu Gyr reușește să transmită o viziune durabilă asupra Crăciunului înveșnicit, o sărbătoare a celor suferinzi din închisori, invitând cititorii să reflecteze asupra valorilor profunde ce definesc umanitatea dincolo de regimurile totalitare trecătoare. Mesajul poetului este relevant și emoționant până la lacrimi, având capacitatea de a inspira generații întregi în căutarea adevărului și a luminii în fața întunericului, a alegerii libertății pentru ieșirea din dictatură. Eliberarea vine din jertfă spre mântuire. Regenerarea spirituală propusă liric de poet în „Colind” este răscumpărătoare și mântuitoare pentru cel prins în lanțurile fizice. Colindul din închisori este calea, adevărul și viața prin Cruce. Lirica concentraționară a poetului Radu Gyr nu poate fi exclusă din istoria literaturii române.
Ionuț Țene