Filmul „Curajul Alb” este o dramă istorică poloneză din 2024, regizată de reputatul regizor Marcin Koszałka, care povestește un episod dificil din istoria Podhale, areal din Tatra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, moment legat de operațiunea Goralenvolk. Ideea separatismului a fost inoculată de germani, pe fondul originii diferite a valahilor gorali față de polonezi în timpul războiului, între anii 1939 – 1945. Premiera filmului a avut loc în cinematografele poloneze în primăvara lui 2024 și a produs un scandal național, datorită empatiei arătată față de valahii gorali, dar și a rostirii unui adevăr inomod prin mijloace artistice: colaboraționismul unei minorități. Filmările pentru „Curajul Alb” ale lui Marcin Koszałka, a cărui premieră a fost anunțată de regizor pentru martie 2024, au stârnit de la început controverse. Filmul pune întrebări profunde despre identitate și loialitate, într-un moment de ocupație străină. Alegerile făcute de personaje reflectă dilemele mai ample ale comunității poloneze, care s-a confruntat cu ocupația străină și cu provocările de a-și păstra identitatea culturală în fața unei amenințări externe. Acțiunea filmului se desfășoară în regiunea Podhale – un spațiu al alterității și transhumanței de origine pastorală românească din zorii evului mediu – la sfârșitul anilor 1930, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul urmărește soarta a doi frați aflați în tabere opuse ale acestui conflict. În centrul poveștii se află conflictul dintre doi frați, Maciej și Jędrek, care, confruntați cu ideea de ”Goralenvolk” (colaborarea locuitorilor din munți cu naziștii), au fost nevoiți să ia decizii extreme și în situații complicate. Personajele sunt fructuos puse în relief de regizor într-un peisaj sălbatic și iernatic, sugerând răceala ideologică a vremurilor totalitare.
Filmul abordează un subiect delicat pentru trecutul polonez, în mare parte trecut sub tăcere de comuniști și apoi de democrați, referitor la colaborarea dintre locuitorii din munți, valahii gorali și germani, punând la încercare loialitatea și identitatea locuitorilor din ținutul Podhale. Distribuția filmului fost bine aleasă de regizor, având roluri principale interpretate de actori de excepție ca Filip Pławiak, Julian Świeżewski, Sandra Drzymalska, Jakub Gierszał și Adam Woronowicz. Povestea se concentrează pe două familii din Podhale, o regine covârșitoare locuită de valahi gorali din sudul extrem al Poloniei, care se confruntă cu cele mai dificile încercări din timpul ocupației germane. Povestea este desfășurată pe o perioadă îndelungată. Din film răzbate întrebarea socaratică pentru spectator: ce ai face tu într-un caz similar?
La sfârșitul anilor 1930, un alpinist talentat, Jędrek Zawrat, descendent al unei familii distinse de munteni, își trăiește viața la limită. Acesta alege cele mai dificile rute de escaladă și, atunci când se îndrăgostește, este dispus să sacrifice totul pentru iubita sa, Bronka. Totuși, din cauza unei decizii familiale, mâna fetei este dată fratelui mai mare, Zawrat, calmul și seriosul Maciek. Astfel, mândrul alpinist Jędrek își părăsește orașul natal pentru a căuta uitarea în sânul boemei din Cracovia. Pe parcurs, îl întâlnește pe Wolfram, un om de știință și alpinist german, care promovează teoria conform căreia muntenii sunt descendenți ai unui vechi trib germanic. Interesant că regizorul ocultează istoriografia poloneză din noul val care susține originea românească a goralilor. Când războiul izbucnește, germanii oferă locuitorilor din Podhale oportunitatea de a coopera cu ocupantul. Maciej Zawrat, susținut de numeroase familii proeminente, refuză ferm această propunere. Însă, convins de Wolfram și dorind să-și recâștige iubita și să salveze comunitatea de distrugere, Jędrek acceptă oferta. Astfel, Jędrek și Maciej, prinși în tumultul istoriei și îndrăgostiți de aceeași femeie, se află pe tabere opuse, care se urăsc, iar disputele lor vor determina nu doar soarta personală, ci și viitorul întregii regiuni gorale. În timpul războiului, operațiunea Goralenvolk pusă la cale de germani a fost o inițiativă nazistă eronată istoric și degradantă moral menită să organizeze și să controleze comunitățile de munteni din Polonia, promovând ideea că aceștia reprezintă o „rasă ariană” superioară. Germanii falsificau astfel originea latinofonă și românească a valahilor gorali. În realitate, conform cercetărilor științifice, goralii sunt urmașii păstorilor români din Carpați veniți pe filiera transhumanței istorice din secole îndepărtate sau prin colonizări organizate ale regilor maghiari sau pur și simplu refugiați români din Țările Române. Ideea principală a germanilor a fost să convingă locuitorii din Munții Tatra să-și declare apartenența la poporul german, în scopul de a stabiliza controlul german asupra Poloniei ocupate. Ciudată încercare germană era contra adevăratei istorii a goralilor de sorgintă latină, românească, chiar autohtonă pe filiera triburilor carpice, și o absurditate lingvistică, pentru că locuitorii din Podhale vorbeau un mixt semantic dintre proto-română și poloneză.
Ideea Goralenvolk-ului, sau a ”poporului muntean”, (goral este sinonim cu muntean, nota red., deși inițial au fost numiți valahi) a fost concepută de germani și implementată de munteanul Wacław Krzeptowski, precum și de figura emblematică a lui Henryk Szatkowski, pasionat de Tatra și Podhale. Deși a beneficiat de favoruri din partea guvernatorului general Hans Frank, planurile de a crea un stat muntean în Tatra sub egida naziștilor nu au avut succes. Ceva similar s-a întâmplat în Munții Pindului în acei ani unde aromânii cu sprijinul Italiei mussoliniene au înființat un principat. Dacă în chestiunea Principatului Pindului statul român s-a implicat subsidiar, în crearea unui stat al goralilor din Polonia, țara noastră nu a avut nicio implicație. Din 1940, Wacław Krzeptowski a fost desemnat președintele Goralenverein-ului (Asociația Munților sau a muntenilor), o organizație dependentă de germani și un fel de guvern autonom. După arestarea lui Tadeusz Paudyn, un lider al rezistenței, a preluat magazinul de tutun al acestuia, pe care l-a condus împreună cu Józef Cukier. În 1942, Krzeptowski a devenit șeful Goralisches Komitee – Comitetul Munților – o instituție care funcționa ca un substitut pentru o autoguvernare autonomă, responsabilă de politica socială, educație și aprovizionare. A făcut lobby pentru guvernatorul Hans Frank în vederea creării unui ”stat independent al munților”. Spre sfârșitul războiului, el a fugit de teamă și s-a ascuns în Munții Tatra, într-o colibă de pe Poiana Stoły, dar ulterior a coborât în vale, unde s-a refugiat la casa fratelui său Julian, în Kościelisko. A fost capturat de o unitate a Armatei de Interne Kurniawa și spânzurat pentru trădare. (Józef Pitoń: Proiectul Pilecki. Conturi auschwitzmemento.pl., Jarosław Gdański, În pragul colaborării, Pomocnik Historyczny, 25.08.2007, p. 7.) „De 20 de ani gemem sub stăpânirea poloneză, iar acum ne întoarcem sub aripile marii națiuni germane” – astfel l-a întâmpinat liderul Goralenvolk-ului, Wacław Krzeptowski, pe guvernatorul Hans Frank la Zakopane. Lucru care i-a atras ulterior moartea (ibidem). Pe de altă parte, un lider controversat al valahilor gorali a fost Henryk Szatkowski, născut pe 27 noiembrie 1900, care s-a implicat începând cu 1939 în acțiunea Goralenvolk din Podhale, colaborând cu germanii. Autoproclamat Volksdeutscher, el a fost activist sportiv și informator pentru naziști, promovând o legiune SS care a eșuat. Deși unele relatări sugerează că a fost șantajat, un istoric polonez îl suspectează de spionaj. A fugit împreună cu naziștii la sfârșitul războiului, dispărând ulterior, lăsându-și soția și copiii în urmă. Nu s-a mai aflat mai apoi nimic despre el, unde a dispărut sau murit. (Kuczyńska, Teresa (2006).„Goralenvolk”.Lud Góralski, publicat pe 17 august 2011 ).
Filmul „Curajul Alb” explorează cu dramatism tocmai acest conflict intern polonez și dintre frați, simbolizând diviziunile nu doar familiale, ci și naționale, dar și dilema morală a colaboraționismului. Interesant că regizorul îi numește pe gorali ca munteni, adică dintr-o perspectivă geografică montană, deși etnonimul corect al locuitorilor Tatrei este exonimul de valah. Polonia a ocultat în istorie originea românească a acestei minorități numite după o denumire geografică: goral, ceea ce înseamnă în limba slavă: ”vale”, care apoi a devenit sinonim cu denumirea de muntean. Deci nu este un film de ficțiune, ci o autentică ecranizare după un adevăr istoric cu instrumentele artei din timpul ultimului război. Protagonistul Jędrek Zawrat, care se alătură cauzei naziste, este în contrast cu fratele său Maciej, care refuză această colaborare. E un conflict fratricid familial dar și național. Această dilemă morală reflectă confuzia și presiunea cu care s-au confruntat multe persoane în acea perioadă istorică. Doi jurnaliști de la „Gazeta Wyborcza” au scris recent despre această inițiativă mai puțin glorioasă într-o carte recent publicată – Paweł Smoleński, care a abordat problema Goralenvolk cu mulți ani în urmă, și Bartłomiej Kuraś, un locuitor al munților din preajma stațiunii Zakopane. (https://wyborcza.pl/7,101707,30740227,goralu-czy-ci-nie-zal-zdrady-jak-wypadl-film-ktorego-tak.html) Ei consideră că un colaboraționist cum a fost Władysław Studnicki trebuie tratat totuși cu respect. El ar fi nutrit încă vechi iluzii, care vor fi complet risipite în anii războiului. Îl descriu din punct de vedere istoric ca un „cadavru vivant”. Totuși, interesele statului au fost mai importante decât sentimentele, în opinia lideilor germani. „Îl voi interna ușor într-un sanatoriu”, scria Joseph Goebbels în jurnalul său pe 23 februarie 1940, referindu-se la Władysław Studnicki, la acea vreme un publicist respectat în vârstă de 73 de ani, care promova ideea unei cooperări strânse între polonezi și germani. În scurt timp, după înfrângerea din septembrie, Studnicki a redactat un memorandum prin care solicita reînființarea unei armate poloneze care să lupte alături de germani. Władysław Studnicki-Gizber, care a trăit între anii 1867-1953, a fost un politician și publicist polonez renumit și colaboraționist voluntar. Inițial implicat în mișcări socialiste, s-a orientat treptat către vederi mai naționaliste, devenind activ în politica poloneză înainte de Primul Război Mondial. A pledat pentru independența Poloniei cu sprijinul Puterilor Centrale și a fost membru al unor organizații politice importante, inclusiv a Trezoreria Militare Poloneză. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Studnicki a menținut o poziție pro-germană și a interacționat cu autoritățile naziste, protestând totodată împotriva politicilor opresive ale acestora. După război, s-a stabilit la Londra, unde s-a confruntat cu izolarea din cauza vederilor sale controversate. A publicat memoriile sale reflectând asupra războiului și pozițiilor sale anterioare pro-germane. Studnicki a fost înmormântat în Kensal Green, Londra, în 1953. (Władysław Studnicki, În fața iminentei celui de-al Doilea Război Mondial, p. 189, 1939; J. Weinstein, Studnicki în lumina documentelor naziste din al Doilea Război Mondial, Zeszyty Historyczne, 1967). Politicianul s-a apropiat astfel de noua autonomie statală a goralilor ”germanizați” prin propunerile sale colaboraționiste din anii războiului.
Prima declarație a Institutului Memoriei Naționale (IPN) cu privire la filmul „Curajul Alb” părea să fie redactată fără a fi vizionată producția, consideră jurnaliștii polonezi de la publicația sus-menționată. Cu toate acestea, după ce istoricii IPN au vizionat filmul, a fost emisă o declarație ulterioară în care filmul este acceptat, ca un act artistic interesant și necesat aflării adevărului istoric privind pe gorali. Consider că filmul nu este doar o poveste despre conflictul dintre frați, ci și o reflecție profundă asupra dilemelor morale și identității în fața istoriei tumultuoase a Poloniei. Filmul îndeamnă la o analiză a alegerilor făcute sub presiunea vremurilor dificile, explorând efectele acestora asupra comunităților și relațiilor inter-umane, dar și rolul unei minorități folosite ca instrument anti-statal. Prin intermediul acestei drame, regizorul Marcin Koszałka provoacă spectatorii să se gândească la complexitatea loialității și la impactul alegerilor individuale asupra unui destin colectiv. Marcin Koszałka, cunoscut pentru stilul său cinematografic profund și reflexiv, își propune cu încăpățânare să provoace spectatorii să gândească critic la alegerile morale. Stilul său cinematografic, cu accent pe emoții și complexități psihologice, îmbogățește narațiunea și o face mai accesibilă pentru audiență, dar ocultează, din păcate, originea românească a goralilor. Imaginea filmului este deliberat sumbră ca și vremurile.
Realitatea Goralenvolk-ului a fost complexă, iar reacțiile din partea comunităților locale au variat. Unele familii și indivizi au acceptat oferta germanilor din dorința de protecție sau beneficii, în timp ce altele au rămas fidele naționalismului polonez, deși făceau parte dintr-o minoritate cu tradiții pastorale românești. Această diversitate de reacții reflectă tensiunile interne și confruntările ideologice care au marcat perioada respectivă. Pelicula cinematografică oferă o privire detaliată asupra modului în care istoria influențează viețile personale, subliniind în același timp importanța memoriei și a înțelegerii trecutului pentru construirea unui viitor mai bun și pentru o societate în coeziune. Asistăm la veșnica poveste despre sacrificiu, iubire și confruntarea cu alegerile dificile ce modelează nu doar destine individuale, ci și traiectoria unei întregi națiuni. Marcin Koszałka invită spectatorii să reflecteze asupra consecințelor pe termen lung ale acestor alegeri și să considere impactul distinctiv pe care îl au asupra identității culturale și morale a comunităților, oferind o analiză complexă, dar crucială, a trecutului polonez, care ignoră totuși identitatea goralilor ca urmașii românilor. Relația fraților Zawrat devine un simbol al diviziunilor care pot apărea nu doar la nivel național, ci și în sânul familiilor, în contexte de criză. Confruntarea lor nu este doar una legată de ideologii, dar și de emoții, loialități și dorințe personale, aducând în lumină complexitatea legăturilor umane, dar și ocultarea originii. Regizorul nu oferă speranță. Eliberarea sovietică este pentru gorali tot o formă de ocupație, iar muntenilor nu li se permite să-și regăsească originile și rădăcinile.
Un alt aspect important al filmului este modul în care reprezintă comunitatea din Podhale, explorând nu doar impactul ocupației germane, dar și reacțiile divergente ale diferitelor familii și indivizi față de propunerile de colaborare cu regimul nazist. Dramaturgia filmului este întărită de interpretările puternice ale actorilor, care reușesc să aducă la viață conflictele interioare și lupta pentru supraviețuire, dragoste și principii. Este un film care nu se sfiește să abordeze teme delicate și controversate, invitând publicul să examineze propriile sale prejudecăți și înțelegeri ale istoriei Filmul se dovedește o meditație profundă asupra alegerilor umane, sacrificiilor și identității colective, o afirmare a unei minorități istorice folosită de inamicii Poloniei. Prin intermediul acestei drame, regizorul Marcin Koszałka face un apel către adâncirea înțelegerii trecutului, vitală pentru construirea unui viitor în care erorile istoriei să nu fie repetate, oferindu-le spectatorilor o oportunitate de reflecție asupra valorilor esențiale care ne definesc ca indivizi și ca societate. Dar pentru respectarea adevărului istoricul și pentru armonizarea relațiilor intra-comunitare, regizorul polonez trebuia să surprindă originea pastrorală românească a goralilor provenită din transhumanța milenară pe Carpați. Goralii au rădăcini românești, nu germane. E un adevăr confirmat istoriografic, dar ocultat și astăzi, încă, de cinematografia poloneză.
Ionuț Țene