Trăim vremuri sumbre în care dreptul forței a înlocuit dreptul internațional, iar organismele internaționale, precum istorica Liga Națiunilor din interbelic sau ONU de azi, în era lui Trump, pare să nu mai aibă nicio valoare în fața unui președinte care acționează pe principiul dreptului forței: „peștele mare îl înghite pe cel mic”. Nu mai există niciun principiu al egalității statelor în fața ordinii internaționale. Dacă un stat puternic, precum SUA, vrea să cucerească o țară, o poate face, la fel cum Germania nazistă, în anii ’30, a cucerit țări din Europa. Apărarea dreptului internațional și a organismelor internaționale care mențin pacea pe baza legii și a drepturilor, nu a forței, este o obligație democratică ce aparține lumii moderne. Nu ne putem întoarce în epoca medievală, dinainte de Pacea de la Westfalia din 1648, care a instituit bazele dreptului și echilibrului internațional modern. Cu toate acestea, cel mai puternic om al planetei vrea ca lumea să fie după principiul forței, fără reguli internaționale. Președintele american Donald Trump a declarat de la bordul avionului prezidențial că Statele Unite vor acționa în Groenlanda, indiferent dacă groenlandezilor și danezilor le place sau nu, conform presei internaționale, adăugând: „Preluăm Groenlanda fie pe calea ușoară, fie pe calea grea.”
Majoritatea groenlandezilor, circa 60 de mii, sunt inuiți, o populație locală de vânători originari din Siberia și pescari care a supraviețuit adaptându-se la unele dintre cele mai extreme condiții de viață de pe glob. Acest lucru face ca economia și societatea Groenlandei să fie aparte, cu nevoi speciale. În primul rând, trebuie spus că în Groenlanda nu există McDonald’s, unul dintre simbolurile consumerismului modern și ale exportului american de democrație și capitalism. În Danemarca, în schimb, sunt peste 100 de restaurante McDonald’s. Colonie daneză până în 1953, Groenlanda, bogată în resurse minerale și devenită o rută maritimă strategică odată cu topirea ghețarilor din Arctica, și-a câștigat autonomia în 1979. Populația și clasa politică resping ideea de a deveni americani și insistă că viitorul Groenlandei trebuie decis de ei. Trump, care a invocat anterior interesul de securitate națională al Statelor Unite pentru a justifica preluarea insulei semi-autonome de la Danemarca, a mai spus că „dacă SUA nu fac ceva, Groenlanda va fi preluată de Rusia sau China”. Temerile lui Trump nu sunt credibile, deoarece există o chartă albă prin care Danemarca din 1953 a permis folosirea teritoriului groenlandez ca bază militară americană, cu acordul autorităților locale. De aceea, premierul guvernului autonom al Groenlandei, Kim Kielsen, a făcut apel luni la calm în ceea ce privește interesul reiterat al președintelui american Donald Trump de a obține acest teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei și și-a exprimat deschiderea pentru consolidarea relațiilor cu Washingtonul. Partidele din Groenlanda au emis vineri o declarație comună în care afirmă că locuitorii celei mai mari insule din lume nu vor să fie „nici americani, nici danezi”, după ce liderul de la Casa Albă a spus că are două „căi” pentru a rezolva chestiunea anexării. „Nu vrem să fim americani, nu vrem să fim danezi, vrem să fim groenlandezi”, au scris liderii celor cinci partide reprezentate în Parlamentul Groenlandei, dintre care patru se află la guvernare, iar unul, care pledează pentru o independență rapidă față de Danemarca, este în opoziție.
Este interesant că liderii europeni, nu numai cei ai regatului danez, au reacționat dur la pretențiile teritoriale ale lui Trump. Oficialii britanici s-au întâlnit în ultimele zile cu omologii lor din țări precum Germania și Franța pentru a începe pregătirile. Planurile, încă într-un stadiu incipient, ar putea implica desfășurarea de soldați, nave de război și avioane britanice pentru a proteja Groenlanda de Rusia și China, dar și de…SUA. „Suedia, țările nordice, statele baltice și mai multe țări europene importante sunt solidare cu prietenii noștri danezi”, a reamintit el, denunțând „retorica amenințătoare a administrației americane față de Danemarca și Groenlanda”. În plus, o eventuală capturare de către americani „constituie (…) o încălcare a dreptului internațional și riscă să încurajeze alte țări să acționeze exact în același mod”, a insistat el. „Este o cale periculoasă pe care să te angajezi”. Statele Unite ”ar trebui, dimpotrivă, să mulțumească Danemarcei, care de-a lungul anilor a fost un aliat foarte loial”, a declarat Kristersson în cadrul unei conferințe privind apărarea suedeză. Mai mult, ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Noël Barrot, a fost mult mai dur și a îndemnat recent ca Statele Unite să „înceteze șantajul” pentru a obține controlul direct asupra teritoriului Groenlandei. Jean-Noël Barrot afirmă că „nu crede” într-o intervenție militară americană pentru a cuceri Groenlanda, așa cum a sugerat președintele Donald Trump, și a adăugat că „nimic nu ar putea justifica acest lucru”. „Groenlanda este un teritoriu european, aflat sub protecția NATO (…) Aș adăuga că europenii dispun de mijloace foarte puternice pentru a-și apăra interesele. Acest șantaj trebuie să înceteze”, continuă Jean-Noël Barrot, într-un interviu publicat de Ouest-France, Funke în Germania și Gazeta Wyborcza din Polonia.
Totodată, ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat că Groenlanda aparține Danemarcei și că NATO ar putea discuta despre consolidarea protecției sale, dacă va fi nevoie. În ceea ce privește Groenlanda, Wadephul a subliniat că aceasta face parte din Danemarca. „Și, din moment ce Danemarca este membră a NATO, Groenlanda va fi, în principiu, și ea subiect al apărării NATO”, a spus el. „Iar dacă există cerințe suplimentare pentru consolidarea eforturilor de apărare privind Groenlanda, atunci va trebui să discutăm acest lucru în cadrul alianței”, a insistat șeful diplomației germane, fără să detalieze natura acestor discuții. Și guvernul german a apărat luni statutul Groenlandei de teritoriu autonom al Danemarcei și a reiterat că frontierele nu pot fi modificate sau anexate prin forță. „Este perfect clar: Groenlanda este un teritoriu autonom care aparține Danemarcei. Frontierele nu pot fi modificate prin forță, teritoriile nu pot fi anexate prin forță”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct Sebastian Hille la conferința de presă regulată a guvernului. „Pentru noi, se aplică principiile dreptului internațional, așa cum sunt consacrate în Carta ONU, iar cancelarul federal a precizat acest lucru în repetate rânduri în trecut”, a adăugat el.
Reiese evident că țările Uniunii Europene sunt gata de o confruntare militară deschisă cu America lui Trump, dacă acesta va aplica principiul forței, cu încălcarea dreptului internațional, în cazul ocupării Groenlandei, considerată granița de vest a continentului european, descoperită de vikingii conduși de Eric cel Roșu la începutul secolului X. Europa apără nu numai egalitatea internațională și dreptul internațional, dar și propriul teritoriu național, moștenit de la vikingi, care îl considerau granița de vest a Regatului Daniei, numită de cronicile vremii și Papa de la Roma, ca Dacia Nordului. Se au zurgălăii războiului de la atelajele de câini husky ai armatei daneze contra avioanelor americane F35. Să devină câinele Husky simbolul libertății astăzi contra forței! Cine credeți că va câștiga confruntarea? Eu zic că, paradoxal, principiul dreptului și egalități international, adică europenii!
Ionuț Țene
