David Prodan s-a născut la 13 martie 1902, în Cioara (astăzi Săliștea, județul Alba), și a trăit și murit la 11 iunie 1992, în orașul Cluj-Napoca pe care l-a iubit cu ardoare. A fost un istoric dedicat, arhivist pasionat, profesor universitar recunoscut și membru al Academiei Române, una dintre cele mai importante personalități ale istoriografiei românești din secolul al XX-lea. Poate chiar cel mai mare istoric român din Ardeal din secolul XX. David Prodan provenea dintr-o familie modestă de țărani. Tatăl său, Ilie Prodan, era plugar și zidar, iar mama, Ana Moțu, provenea dintr-o familie de moți. Moartea timpurie a mamei (când David avea 7–8 ani) i-a marcat profund copilăria. Poate de aici i-a provenit caracterul său taciturn. De copil, viitorul istoric a fost influențat de tradiția locală legată de mișcarea religioasă, de resurecție a ortodoxiei, condusă de Sofronie din Cioara, fapt care i-a trezit interesul pentru istoria luptei românilor transilvăneni pentru drepturi sociale, confesionale și naționale. A învățat să scrie și să citească acasă, cu ajutorul tatălui său. Pentru a urma gimnaziul, a fost nevoit să învețe limba maghiară, repetând clasa a IV-a la Sebeș. A studiat la gimnaziul din Sebeș și la liceul maghiar „Kocsárd Kún” din Orăștie. După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, și-a continuat studiile la liceul „Aurel Vlaicu”. În 1921 tânărul țăran și-a obținut bacalaureatul.
În același an s-a înscris la Facultatea de Litere din Cluj (specializările limba română și istorie), unde a avut profesori de prestigiu și istorici remarcabili, precum Sextil Pușcariu, Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaș și Silviu Dragomir. A obținut licența magna cum laude în 1924, în istorie și arheologie. În timpul studenției a lucrat ca redactor și corector la publicații precum „Societatea de Mâine” și „Ardealul Tânăr”. Pentru a se întreține, a oferit meditații și a dus o viață marcată de lipsuri materiale severe, îmbolnăvindu-se de plămâni din cauza condițiilor precare de trai. În memoriile sale publicate post-mortem arată că a avut o copilărie de o sărăcie cruntă. În toată copilăria a mâncat doar o portocală la care se uita cu jind în vitrina unui magazin, iar bomboanele erau un lux pentru familia lui. Teza sa de doctorat din 1938 a avut ca temă răscoala lui Horea din 1784 — subiect care avea să devină central în opera sa și personaj cu care a identificat aspirațiile românilor ardeleni (Răscoala lui Horea în comitatul Cluj și Turda). După absolvire a devenit arhivist la Arhivele Statului din Cluj până în 1938. Ulterior a lucrat zece ani la Biblioteca Universității din Cluj, în cadrul arhivei istorice, devenind bibliotecar. David Prodan a avut o carieră fără funcții și poziții sociale marcante și fără recunoașteri pecuniare deosebite. În 1930 a realizat, pe cheltuială proprie, o călătorie de studii în Europa, vizitând arhive din Budapesta, Viena, Italia, Elveția și Paris — experiență care i-a consolidat rigoarea metodologică și perspectiva comparativă pentru susținerea tezei de doctorat și crearea stilului său istoriografic pozitivist.
După Dictatul de la Viena (1940) s-a refugiat la Sibiu împreună cu personalul Bibliotecii Universitare din Cluj. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost concentrat în armată, activând în structuri administrative militare. În tinerețe ca fiu de țărani a avut simpatii de stânga, inspirate de țărănism și socialism, însă experiențele din timpul războiului și contactul cu armata sovietică l-au determinat să se distanțeze de aceste convingeri. În 1943 a fost arestat de Siguranță pentru o lună, datorită simpatiilor de stânga. În 1945 a revenit la Cluj, fiind printre primii universitari reîntorși în orașul eliberat și brutal controlat de comuniști. A devenit activ în viața universitară și politică, însă în 1947 a refuzat să-și ridice carnetul de membru de partid și și-a dat demisia din organizație în 1948, gest care i-a atras sancțiuni și marginalizare în anii 1950. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și a primit postul de profesor la Catedra de Istorie Modernă a României. Din cauza poziției sale politice independente, a fost mutat ulterior la Catedra de Istorie Medie, unde a activat până aproape de pensionare.
În 1955 a devenit membru titular al Academiei Române și a participat la Congresul Istoricilor de la Roma. S-a pensionat la 60 de ani, la o vârstă în care azi profesorii sunt în plină ascensiune ai carierei didactice, continuând însă activitatea științifică prodigioasă. Fluent cunoscător al limbilor maghiară și latină, limbi în care documentele despre istoria medievală și modernă a Transilvaniei erau redactate, Prodan a devenit repede o autoritate în aria sa de cercetare. Din 1968 a rupt și legăturile formale cu partidul comunist și ierarhia sa. De atunci politica nu l-a mai interesat, conform istoricului academician Ioan Aurel Pop, într-o conferință aniversară. Dar asta nu a însemnat că David Prodan nu a fost la curent cu ceea ce se întâmplă în țară, dar mai ales din punct de vedere cultural. Citea cu asiduitate revistele literare ”Steaua”, ”Tribuna”, ”Ramuri”, ”Astra” sau ”Transilvania” și le avea la zi pe biroul său de lucru așa cum își amintește și istoricul Ioan Drăgan, fostul său discipol. Istoricul Ioan Aurel Pop într-o rememorare afirmă că David Prodan participa săptămânal la concertele de la filarmonica clujeană, făcând comentarii pe seama interpretărilor orchestrei. Istoricul David Prodan a fost, de asemenea, și membru al Asociației Istoricilor Americani și, în 1991–1992, precum președinte de onoare al Centrului de Studii Transilvane. Gloria recunoașterii i-a revenit târziu în anii fatidici `80, dar mai ales după revoluția din 1989, când a fost perceput oficial ca un spirit tutelar al istoriografiei române.
Opera lui David Prodan este vastă, complexă și fundamentală pentru înțelegerea istoriei Transilvaniei, a problemei iobăgiei și a mișcărilor sociale românești din epoca pre-modernă și modernă. Fără David Prodan nu se mai poate scrie istoria românilor din Ardeal. A fost un istoric „materialist, nu marxist”, cum a susținut istoricul academican Ioan-Aurel Pop într-o conferință aniversară la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, cu prilejul lansării ediției reeditate a lucrării „Răscoala lui Horea”, la 28 februarie 2026, carte apărută la Editura Școala Ardeleană. Cuvântul introductiv și îngrijirea acestei ediții aniversare a realizat-o istoricul academician Ioan Aurel Pop. Istoricul David Prodan a urmat metodologic școala pozitivismului german a lui Ranke și Mommsen, fiind un istoric comprehensiv preocupat de latura socială a cercetării istorice. Direcțiile majore de cercetare ale istoricului David Prodan au fost centrate pe istoria țărănimii românești din Ardeal. Dintre lucrările fundamentale publicate pe această temă amintim: „Răscoala lui Horea în comitatul Cluj și Turda” (1938), ”Teoria imigrației românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea” (1944). David Prodan a publicat, de asemenea, lucrări fundamentale privind exploatarea țărănimii românești, precum: „Iobăgia pe domeniul Băii de Arieș” (1948), „Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea” (1967), „Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea” (1986), „Problema iobăgiei în Transilvania 1700–1848” (1989). A realizat o analiză sistematică a raporturilor sociale, juridice și economice dintre țărani și nobilime. Cartea monumentală „Răscoala lui Horea” (în două volume, 1979, apărută la Editura Științifică și enciclopedică din București) a fost corolarul operei și recunoașterii sale academice. În această carte a analizat cu o râvnă țărănească de plugar care-și ară ogorul, cu multă acribie tot ce s-a publicat și a cercetat toate documentele de arhivă descoperite până la acea dată, percepând răscoala ca expresie a tensiunilor sociale și naționale din Transilvania habsburgică. Cu „Răscoala lui Horea” putem spune că David Prodan este autorul unei singulare lucrări monumentale, deoarece aceasta a intrat în conștiința publicului larg și în asumarea lumii academice românești.
Istoricul s-a axat pe lângă problematica socială și pe lupta națională a românilor asupriți de habsburgi și grofii maghiari. Poporul român a fsot oarecum comprimat social-cultural de istoric la un popor de țărani. Pentru David Prodan, elitele nobiliare și intelectuale românești erau, în cea mai mare parte, de origine țărănească. Despre această elită a publicat lucrări fundamentale pentru istoriografia românească, precum: „Supplex Libellus Valachorum” (1948), „Încă un Supplex Libellus Valachorum – 1804” (1970), „Teoria imigrației românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea” (1944). A combătut cu fermitate teoriile imigraționiste și a demonstrat continuitatea și legitimitatea istorică a românilor în Transilvania în lucrarea „Transilvania și iar Transilvania” (1992). Această carte a ajuns un bestseller și un îndrumar moral-istoric pentru intelectualii români din Transilvania post-decembristă. Istoricul a fost autor de lucrări colective și sinteze, colaborator la „Documente privind istoria României”, responsabil pentru volumul III al „Tratatului de Istoria României” și coautor la „Urbariile Țării Făgărașului” (1970). Trebuie să amintim și o ediție apărută sub îngrijirea sa, ”Gheorghe Șincai, Învățătură firească spre surparea superstiției norodului”, cu o prefață scrisă desigur de David Prodan (București, Ed. Științifică, 1964). A primit din partea regimului comunist și două medalii de merit științific pentru activitatea academică – ordinul muncii și meritul științific – în anii 1957 și 1966. Din punct de vedere metodologic al scrisului istoric, David Prodan s-a remarcat prin rigoare arhivistică, utilizarea extensivă a documentelor originale și o interpretare atent fundamentată. A promovat o istorie socială solid documentată, centrată pe realitățile țărănimii și pe structurile feudale. După decesul său i-a fost publicată cartea de ”Memorii”, București, Editura Enciclopedică, 1993. Din memorii descoperim lupta pentru putere în centrul universitar clujean și idiosincraziile politice dintre Ștefan Pascu, Constantin Daicoviciu și David Prodan. Este de subliniat conflictul academic dintre Ștefan Pascu și David Prodan percepuți de studenți ca doi rivali. Ștefan Pascu era criticat adesea pentru subjugarea sa academică intereselor partidului comunist, iar David Prodan era lăudat de confrați pentru ”rezistența” la ceaușism și refuzul compromisului politic. Prodan era privit ca un ascet al arhivelor și documentelor, ce refuză ideologicul, deși istoricul era prin scrierie sale un reprezentant al materialismului. În memoriile publicate după moarte, istoricul reușește într-o frază mai lungă întreaga sa sinteză a vieții academice: ”N-am fost scutit nici de duşmănii, de invidii în viaţa ştiinţifică, dar poate ele au fost şi omagiul calităţii. Privind de pe această treaptă înapoi, văd că am străbătut un urcuş remarcabil de la punctul de pornire, mă găsesc pe o treaptă pe care n-aş fi îndrăznit să o visez, nici măcar târziu. Am urcat încet, fără să văd ţinta finală”. A avut o tenacitate și longevitate ce l-au ajutat în obținerea cununii recunoașterii publice și academice. În scrierile sale a recunoscut cu modestie subiectivitatea istoricului în a afla adevărul faptelor istorice cercetate.
Pe plan personal, David Prodan s-a căsătorit în 1940 cu Floarea (Florica) Vlădescu, alături de care a trăit 60 de ani. Nu a avut copii. A murit la 11 iunie 1992, la 90 de ani, la Cluj-Napoca, fiind înmormântat cu onoruri în Cimitirul Central. În martie 1992, cu câteva luni înainte de deces, fusese vizitat de președintele Ion Iliescu cu ocazia aniversării sale. David Prodan rămâne una dintre figurile majore ale istoriografiei românești moderne. A reușit să fundamenteze științific studiul iobăgiei în Transilvania și să ofere cea mai amplă analiză a răscoalei lui Horea. A combătut cu argumente științifice incontestabile teoriile imigraționiste privind originea românilor transilvăneni și a îmbinat rigoarea arhivistică cu interpretarea socială amplă. Supranumit adesea „istoricul țăran”, David Prodan a rămas fidel originilor sale și a consacrat întreaga sa operă cercetării destinului istoric al țărănimii române din Transilvania. Tot istoricul amintit mai sus, academician Ioan Aurel Pop a reamintit că lui David Prodan îi plăcea ca la întrunirile cu studenții din anii `70 să sublinieze originea sa țărănească, dar, și că elitele noastre intelectuale sau nobiliare erau tot ”niște țărani” dacă l-am parafraza pe Dinu Săraru. Retras în turnul de fildeș pentru a se proteja de imixtiunile politicului, David Prodan în ultima parte a vieții a refuzat contactele politice care-l puteau compromite și refuza întrunirile istoriografice oficializante organizate de partid.
Opera lui David Prodan sublinază caracterul său integru și referința la originea socială țărănească a poporului român din Ardeal, fiind o viziune materialistă, care totuși neglija partea religioasă pe care istoricul a ignorat-o din motive de orientare istoriografică: materialistă și pozitivistă. Îl includ pe David Prodan în rândul marilor istorici români de factură pozitivistă și materialistă, în care religia și spiritualitatea nu erau subliniate, fiind astfel în spiritul epocii, acel ”zeitgeist” al secolului XX, în partea est-europeană controlată de regimul comunist. Moare la o vârstă memorabilă, dovedind stirpea sa de țăran sănătos român și este înmormântat la Cluj-Napoca, iar casa în care a locuit este astăzi ”casă memorială” și muzeu, unde au loc sesiuni istoriografice sub egida Universității Babeș-Bolyai. De asemenea, strada pe care a locuit, dinspre gara orașului, îi poartă numele. O statuie de bronz a istoricului s-a dezvelit în curtea școlii de atunci ”David Prodan” din Cluj-Napoca, în anul 2003 la inițiativa primarului Funar (eveniment la care am participat din punct de vedere organizatoric), astăzi fiind reamplasată în fața Colegiului Ortodox din localitate, în urma modernizării școlii și schimbării denumirii. Metanoic consider că David Prodan este un ”Horea” al istoriografiei românești.
Ionuț Țene