Este un moment aniversar azi, 21 iunie 2024, de bucurie și reflecție, acum când editura clujeană ”Ecou Transilvan” împlinește 12 ani de activitate. E o vârstă frumoasă, care la nivelul duratei vieții umane se intră în preadolescență, când copiii prind curaj să-și afirme propria identitate și personalitate. Este prima ieșire în lume în care copilul devine tânăr și-și afirmă propria originalitate. La 12 ani de activitate Editura ”Ecou Transilvan” își manifestă puternica personalitate și vocea editorială distinctă, fiind o casă editorială de referință în România și Diaspora. Numeroasele titluri editoriale publicate -din cele mai diverse tematici abordate – a făcut din Editura ”Ecou Transilvan” un nume de referință pentru cultura românească. Pe bună dreptate își merită titulatura de ”Ecou”. În DEX cuvântul ”ecou” are mai multe sensuri: 1. Ecoul este un fenomen acustic ce constă în repetarea prin reflexie a sunetului emis de o sursă și perceperea lui ca un sunet distinct în raport cu sunetul primar și 2. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă, sinonim cu răsunet vâlvă – persoană care repetă mereu ceea ce zice altcineva. În ambele sensuri Editura ”Ecou Transilvan” își merită titulatura pe deplin. De ce? Pentru că Editura ”Ecou Transilvan” este printre puținele din Cluj sau din țară, care reușește să facă din editarea unei cărți de autor un eveniment cu reverberații, cu ”vâlvă”, pe durata lungă a timpului care contează. Lansările de carte de autor sunt adevărate evenimente livrești, dar și mondene pentru comunitate, ale căror ecouri merg foarte adânc în spațiul cultural românesc și sunt preluate secvențial ca ecouri referențiale pentru cititori și iubitorii de carte. Conducerea editurii nu lasă autorul singur în fața cititorilor, ci îl însoțește cu dragoste și acribie pe tot parcursul promovării cărții publicate, pentru ca opera publicată să ajungă la toți cititorii interesați de subiect. Deci succesul principal al acestei edituri este că nu-și lasă autorul singur în fața provocărilor cititorului. Între editură și autorul publicat se creează o colaborare, o ”complicitate” în sensul bun, care devine o comuniune sinergică, o unicitate, doar pentru ca mesajul celui care a scris cartea să ajungă la cititorii interesați.
Starea de comuniune editorială este cheia succesului acestei edituri care își justifică titulatura de ”ecou”, dar nu numai transilvan. Desigur sediul social al editurii este în Cluj-Napoca, adevărata capitală a Transilvaniei, dar conducerea acestei întreprinderi editoriale publică autori din tot spațiul românesc și din Diaspora, bineînțeles prin filtru seriozității ardelene. Și acum vreau să subliniez faptul că o altă cheie a succesului editorii este o prezență feminină puternică și frumoasă, d-na director Nadia Fărcaș. care a știut cu dragoste față de carte și autori să impună și să se impună, cu inteligență, dar și cu o mână fermă, de profesionistă, în domeniul acesta competitiv al editării de carte în țara noastră. Astfel, Nadia Fărcaș a făcut din numele ”Ecou Transilvan” un renume. Am colaborat cu Nadia Fărcaș prin editarea unor cărți de versuri la editură – ”Solitudini” și urmează un volum de haiku. Pot spune că este o femeie care îmbină armonios căldura sufletească cu profesionalismul. Are acest dar al colaborării, fiind și o poetă sensibilă. Nadia Fărcaș a reușit, cu deschidere sufletească și excelență, să facă din autorii publicați o mare familie a Editurii ”Ecou Transilvan”. Autorii se simt bine în preajma ei, Nadia Fărcaș contribuind astfel la o stare de comuniune a scriitorilor Editurii ”Ecou Transilvan” care se cunosc și recunosc între ei. Este un fel de a fi, o stare de grație prin comuniune între editură și autorii publicați, fapt ce duce la o originalitate în spațiul editorial românesc și la o identitate propice actului creator. Și pentru că Editura ”Ecou Transilvan” este condusă de o femeie, nu întâmplător, Nadia Fărcaș este coordonator la o carte aniversară lansată acum și intitulată ”Ecouri feminine”. Antologia de texte bine alese este un omagiu adus scriitoarelor, o formulă de promovare a scrisului feminin – nu feminist – din literatura română recentă. Românii se pot lăuda cu nume mari de autoare în literatura universală. Volumul cuprinde contribuții din partea a 51 de autoare. Este o contribuție originală și originară a unor autoare de referință, unele dintre acestea intrate deja în istoria literaturii române și le felicit. Antologia are, pe lângă un caracter aniversar și unul memorialistic, în care scriitoarele prezintă prin arta cuvântului frânturi de viața, de transcendență lucidă și experiența literară proprie. Antologia este despre frumos și viață, despre experiență și trăire literară, despre proză și poezie, despre imanent și transcendent. Fata venită din localitatea sălăjeană Zimbor, dintr-o familie modestă, dar ”bogată sufletește”, Nadia Fărcaș a reușit după 12 ani să facă din Editura ”Ecou Transilvan”, nu numai o afacere editorială, ci cu mult mai mult: o editură de suflet și cu suflet care promovează cultura autentică, excelența, din care ne împărtășim cu toții. Nadia Fărcaș a realizat prin acest ”Ecou Transilvan” o adevărată școală editorială, iar din scriitorii publicați o mare familie. În această familie ”Ecou Transilvan” mă număr și eu și sunt recunoscător. Vreau să trăiesc mulți ani de acum înainte, ca să văd cum acest ”adolescent” crește în continuare frumos, cu un ”ecou” puternic în istoria literaturii române. Mi-aș dori ca Editura ”Ecou Transilvan” să o sărbătorim și la jubileu, ca un ecou de referință a bătăii unei inimi culturale ardelene. Toți am devenit ”ecouri” a unui ”Ecou Transilvan”.
Ionuț Țene