Istoria celui de-al treilea stat românesc din secolul XX – Principatul Pindului este și astăzi într-un puternic con de umbră. Unul dintre sprijinitorii sau fondatorii ”din spate” a acestui stat vlah a fost Pepo Modiano, dintr-o familie veche italo-evreiască. Pepo Modiano provenea dintr-o familie evreiască europeană cu rădăcini vechi în Italia, Franța, Portugalia și Grecia. Printre strămoșii săi s-au numărat rabini, iar o ramură a familiei s-a stabilit și a prosperat în comerțul din Salonic încă din Evul Mediu. O altă parte a familiei Modiano, ramura grecească, s-a stabilit în Livorno, Italia, unde a colaborat cu succes în diverse domenii de afaceri. Inclusiv pictorul Amedeo Modigliani se trage din această familie italo-grecească cu origini evreiești. Familia Modiano a devenit o puternică familie de bancheri în Imperiul Otoman, încă din secolul al XVII-lea. Între membrii aceleiași familii Modiani/Modiano din Salonic și din Livorno a existat o bună colaborare în secolele XIX și XX (https://www.themodianos.gr/The_Story.pdf).
Mario Modiano, un jurnalist de succes în epoca postbelică, a scris o istorie a familiei Modiano, cu origini italo-evreiești. Istoria este subiectivă, fiind auto-biografică dar interesantă din punct de vedere geopolitic. Numele familiei, amintit din 1500, era dat după satul Modigliani din Italia, ne spune biograful familiei. O parte a familiei s-a mutat la Salonic la 1570. Despre Pepo Modiano, unul dintre inițiatorii din umbră ai înființării Principatului Pindului, tânărul Mario își amintea târziu, prin anul 2005, că ”Unchiul Pepo, fratele mamei, era înalt, purta ochelari și îi plăceau glumele bune. Erau prieteni buni cu tatăl meu – de fapt, așa a cunoscut-o tata pe mama – și le plăceau ieșirile în oraș. Adesea, se puneau de acord dinainte asupra unei farse pe care să i-o facă chelnerului neașteptat al restaurantului la care mergeau.” (Mario Modiano – https://www.centropa.org/en/biography/mario-modiano).
Pepo Modiano a intrat repede în diplomație și a fost folosit de guvernul de la Roma în primul război mondial ca un fel de „cal troian” în Grecia, pentru a apăra interesele Italiei. Deci, după izbucnirea războiului, guvernul italian l-a trimis rapid pe Pepo Modiano din Salonic, unde fusese ofițer consular, la Samarina și Ioannina, ca ghid politic, sub titlul de „reprezentant diplomatic”. În realitate, el era singurul „acreditat” în acest stat efemer, iar statutul său diplomatic servea drept acoperire pentru a dirija conducerea „Principatului Pindului”, care adoptase ca simbol Lupul romanic. Această inițiativă a unui stat al vlahilor în Pind și Epir a fost însă de scurtă durată. Italia nu a avut forța militară și financiară de a susține un stat al aromânilor în Pind. Potrivit unei telegrame din 9 septembrie 1917, Stergiadis raporta guvernului de la Atena că „italienii au predat orașul Samarina unui detașament militar grec”, adăugând: „Locuitorii săi sărbătoresc”. În esență, chiar cuțovlahii au fost cei care l-ar fi alungat pe Diamandi și susținătorii săi, care au înființat statul românesc din inima Pindului în vara lui 1917, conform istoriografiei grecești.
Diamandi i-a urmat pe italieni în Italia și apoi în România, incapabil să-și realizeze propriul vis de a deveni „prinț” și, în același timp, de a deservi interesele Romei și Bucureștiului. Odată cu Diamandi, viceconsulul italian Pepo Modiano a părăsit și el capitala „principatului”, dar s-a reîntors după 24 de ani, ca apropiat al lui Alcibiade Diamandi, sprijinit atât de guvernul italian, dar și de către Siguranța de la București. În august 1941, căpitanul Vito Modiano, rudă al lui Pepo Modiano, s-a deplasat din Grevena în fruntea oamenilor săi pentru a oferi asistență și protecție lui Alcibiade Diamandi, care se afla în Samarina și organiza mișcarea separatistă. Misiunea căpitanului era să salveze viața „prințului” cuțo-vlahilor din mâinile membrilor primei organizații de rezistență, conduse de maiorul englez Preston, care plănuise arestarea și răpirea lui Diamandi. Planul a fost trădat, iar Vito Modiano și-a asumat rolul de „protector” al lui Diamandi, similar cu cel jucat de diplomatul cu același nume cu 24 de ani mai devreme. Se pare că o întreagă ramură a familiei Modiani s-a implicat în nebuloasa încrengătură geopolitică a întemeierii principatului pindului în 1941.
Este important de menționat că dezvăluirea primei organizații de rezistență anglo-grecești a lui Preston a panicat nu doar separatiștii „principatului”, ci și autoritățile italiene de ocupație, care au efectuat interogatorii și investigații pentru a identifica membrii și colaboratorii acesteia. Torturi inumane au fost aplicate suspecților, iar după interogatorii prelungite, procesul lor a avut loc la 11 aprilie 1942, la tribunalul militar italian din Agrinio. Primul martor al acuzării a fost căpitanul Vito Montiano, ceea ce a dus la condamnarea lui Zisis Nikzas, Anast. Georgitsis, Ioan. Tzinas, Leon. Tsiomis, Athan. Tsoupinakis, Sultana Tsoupinaki, Kon. Bairaktaris și Eleni Papazisi, care au fost transferați ulterior în lagăre de concentrare din Italia. Maiorul englez Jack Preston, care a scăpat de arestare, a fugit prin Katerini la Atena, unde a fost rănit mortal în octombrie 1941, încercând să scape de carabinierii italieni.
Jurnalistul Mario Modiano, nepotul lui Pepo Modiano, corespondent pentru Reuters și Times din Londra la Atena timp de mulți ani, s-a dedicat studiului familiei sale, elaborând o monografie electronică intitulată „Modianologie”. Fie din ignoranță, fie din lipsă de informații, omite să menționeze rolul căpitanului italo-evreu Vito Modiano, care ar fi desfășurat o activitate anti-greacă intensă în timpul ocupației din Grevena, deși afirmă că toți Modiano din Italia, originari din Livorno, aparțin aceleiași familii cu evreii Modiano din Salonic.Legăturile de rudenie directă nu au fost încă bine documentate. Mario are cuvinte nostime despre Pepo, dar nu suflă un cuvânt că a fost unul dintre fondatorii din umbră ai Principatului Pindului din 1941 sub patronajul lui Mussolini și al generalului român Ion Antonescu. Interesant că istoricul familiei Modiano consideră că jurnalistul Mario, care a fost implicat în istoria Principatului Pindului a fost persecutat de germani, fiind nevoit să se ascundă în Atena controlată de Wehrmacht pînă în 1944.
În ciuda protecției oferite de căpitanul italo-evreu, Alcibiade Diamandi a abandonat definitiv eforturile separatiste în iunie 1942. În 1943, se afla în România, cu ambițiile spulberate și după 1944 a fost arestat și ucis de Securitate. În timpul unei călătorii în Italia sau Croația, Diamandi ar cedat titlul de „principat” unui evreu maghiar, baronul Gyula Milvani Cseznegi, cu origini aromâne după mamă, care a luat numele de „Iulius I” și era un fascist convins. Cesnegi a fost colaborator apropiat al regelui titular al Croației sub numele de Tomislav al II-lea, adică al ducelui de Spoleto Aimon. Acest separatist convins a fost forțat să se autoexileze în Argentina după război, spre deosebire de soția sa, Prințesa Irene a Greciei, care a rămas în Italia, unde fusese închisă în timpul guvernului Badoglio. Aimone a fost urmat în Argentina de Cesnegi, care i-a lăsat moștenire titlul nepotului său, care a extins titulatura „de Pind” la „Pind și Macedonia” și a apărut în cercurile europene ca pretendent la „țara” sa răpită de greci. A încercat să-și consolideze cererea la Bruxelles, fapt care a determinat reacții negative. Un nepot al lui Diamandi, tânărul Nicolae, a făcut o mișcare similară, locuind între Italia și America! Autoritățile de la Atena au respins cu fermitate astfel de cereri (Demosthenes Koukounas, Chestiunea Koutso-Vlahilor https://aera2012.blogspot.com/2012/05/2_11.html).
De remarcat și de reținut pentru a înțelege meandrele istoriei, că Piața Modiano este azi o piaţă acoperită, proiectată de Eli Modiano în anul 1925, pentru a găzdui Piața Centrală de Alimente din Salonic. Ministerul Culturii în anul 1995 a declarat piața monument istoric, fiind „un exemplu tipic de piață cu galerie“.(https://nikana.gr/ro/blog/5880/pie-ele-din-salonic) Familia Modiano este încă emblematică pentru Salonic și în prezent, dar câți mai știu că unii membri ai familiei ar fi fost sprijinitori ai Principatului Pindului? Unii dintre ei au murit în Holocaust. Implicarea puternicii familii italo-evreiești în întemeierea Principatului Pindului a rămas, din păcate, o pagină albă, nescrisă, în istoria acestui stat aromân din secolul XX.
Ionuț Țene