Am avut bucuria și privilegiul de a participa la marea sărbătoare dedicată victoriei moților asupra armatei maghiare, condusă de maiorul Imre Hatvany, pe 19 mai 1849. În fiecare an, pe locul numit Cheia – După-Piatră, se desfășoară un impresionant ceremonial politico-militar, religios și cultural, pe locul unde moții, conduși de Avram Iancu, au obținut o răsunătoare victorie împotriva Revoluției maghiare, pentru libertatea și identitatea națională a românilor. În perioada interbelică, aici a fost ridicată o troiță de lemn, iar în 1994, Uniunea Vatra Românească a înălțat o cruce de marmură. În prima duminică a lunii iulie, are loc această manifestare omagială, la re-inițiativa lui Ioan Teodor Stan, fostul președinte al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu, la care participă moții din Buceș, Mihăileni și Brad, precum și români din Zlatna, Abrud, Câmpeni, Cluj, Aiud și Deva. Pe 6 iulie, defileul de la Cheia-După-Piatră, în comuna Buceș, a fost scena evenimentului omagial „Întâlnirea moților cu istoria”, ediția a 53-a. La acest eveniment au participat oficialități județene și locale, deputați, senatori și lideri ai unor partide din București. Cea mai mare bucurie pentru mine a fost participarea conducerii Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” și a reprezentanților filialelor din Ardeal și București. Peste 70 de membri ai asociației au depus o imensă jerbă de flori la crucea eroilor, în frunte cu secretarul-general Fănică Moldovan.
În cadrul ceremonialului oficial, am avut onoarea să prezint un mesaj și o evocare în numele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”. Am subliniat importanța istorică a acestei bătălii, care a salvat identitatea națională a românilor din Ardeal și a prefigurat unitatea românească din 1918. Avram Iancu era izolat în Munții Apuseni de revoluția maghiară biruitoare. În această „țară de piatră”, cum o numea Geo Bogza, Iancu a înființat prima țară românească din Transilvania, liberă, după o mie de ani de ocupație maghiară, având ca centrul în orașul Câmpeni. Iancu nu s-a lăsat păcălit de Lajos Kossuth, care, sub pretextul negocierilor de pace cu deputatul Ioan Dragoș de la Budapesta, a pus la cale prinderea „Crăișorului Munților” la Abrud. Informat de iubita sa maghiară, Iancu a fugit, iar tribunii Ioan Buteanu și Petre Dobra, rămași în oraș, au fost uciși de honvezi. Răzbunarea moților nu s-a lăsat așteptată. Bătălia de la După-Piatră a avut loc pe 19 mai 1849, în defileul de la Cheia, în timpul revoluției române din Transilvania, din 1848–1849, condusă de Avram Iancu. Locuitorii comunei Buceș, conduși de acesta, au luptat împotriva trupelor maghiare. Satul Buceș fusese incendiat de trupele maghiare în martie 1849, ca represalii pentru rezistența localnicilor.
În primăvara aceluiași an, în defileul de la Cheia-După-Piatră, s-au dat lupte grele între localnici și trupele maghiare în retragere dinspre Abrud spre Brad. Trupele maghiare, însoțite de refugiați civili care mergeau în căruțe, au fost urmărite și atacate la Corna. Aici, au fost atacați din două părți: din stânga, de buciumanii conduși de prefectul Vlăduțiu, care trăgeau focuri de pușcă ucigătoare asupra lor, iar din cealaltă parte, lăncierii lui Groza au pornit la luptă corp la corp. Panicați, honvezii au încercat să fugă cu ajutorul căruțelor refugiaților civili, pe care i-au abandonat în voia sorții. Cei mai mulți civili au pierit în învălmășeala creată de panică sau în timpul atacului lăncierilor. Mărturii oculare relatează cazuri în care lăncierii români au încercat, din motive umanitare, să protejeze copiii refugiaților maghiari care le ieșeau în cale în timpul atacului.
Compania a șasea din legiunea germană a format un careu în jurul celor patru tunuri, formând o linie până la punctul „Cerbu”. Aici a fost din nou atacată de o ceată din legiunea comandată de prefectul Simion Groza. Moții au pornit o luptă corp la corp și, în ciuda rezistenței deznădăjduite a companiei germane, au reușit să captureze toate cele patru tunuri, iar victoria zdrobitoare a moților, obținută în fața trupelor maghiare mai bine instruite și înarmate, a rămas înscrisă cu litere de aur în istoria națională a românilor. Așa cum spun mărturiile vremii, bunicii, femeile și copiii prăvăleau pietre, stânci și lemne peste honvezi, iar lăncierii, popii Simion Groza, au zdrobit armata lui Hatvany. Dispunând de o forță de circa 600 de oameni, în ambele bătălii de la Abrud, cea din 8–10 mai 1849, respectiv cea din 18–19 mai, au fost postate pe dealul Știurț (în partea de sud-vest a Abrudului). În a doua bătălie, maiorul Imre Hatvani a încercat să spargă încercuirea, atacând chiar spre Știurț, astfel că Simeon Groza a ajuns să lupte corp la corp cu atacatorii. Moții erau conduși de un preot, la fel ca în imnul național: „Preoți cu crucea în frunte”.
Această bătălie a moților pentru libertate se aseamănă în istorie cu bătălia de la Posada, când românii lui Basarab I au înfrânt armatele ungare la 1359. Ambele lupte s-au desfășurat într-o vale îngustă, iar tehnica de luptă a fost aceeași, de zdrobire a inamicului, conform mărturiilor, de către țărani, femei și copii. Strănepoții acestor luptători din 1849 au venit pe 6 iulie 2025 să-și comemoreze și celebreze eroii pe acest loc sfințit de sângele eroilor din revoluția pașoptistă. După acest eveniment emoționant, am mers la o masă alăturată scenei de spectacole, la care se strângeau semnături pentru inițiativa legislativă în vederea instituirii zilei de 10 septembrie ca Ziua Moților. Am semnat în timp ce fanfara cânta Imnul lui Iancu și strigam tare, ca să mă audă toți vecinii: „Trăiască Duhul lui Iancu”.
Ionuț Țene