Am venit al optulea an la Iași la pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva din fața Catedralei Mitropolitane din Iași cu ocazia hramului celei mai iubite sfinte născute la Epivata și adusă cu fast de domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, la mijlocul secolului al XVII-lea. Numai cine merge anual la acest pelerinaj, în care Iașul adună circa 500 de mii de pelerini, întrecând ca participare orice „Untold” lumesc și de divertisment din România și Europa Centrală și de Est. Moaștele Sfintei Parascheva adună mai mulți oameni decât orice festival de divertisment în care autoritățile și firmele investesc milioane de euro. De ce? Pentru că Sfânta Parascheva este despre suflet, mântuire și despre credința noastră ortodoxă și despre puterea de a crede în viața care calcă moartea asemenea Domnului Nostru Iisus Hristos. Pelerinajul nu poate fi înțeles de cineva care își dedică viața doar plăcerilor trupului și divertismentului lumesc, ci de aceia care cred cu adevărat și sincer și care-și pun speranța în trupul sfințit care învinge moartea. Păcat că din Ardeal nu vin foarte mulți pelerini, mai ales din Cluj-Napoca, pentru că doar stând la rând zeci de ore în rugăciune și așteptarea înfrigurată a ajungerii la moaștele Sfintei Parascheva, care este protectoarea Moldovei, vor înțelege ce înseamnă metanoia sufletului în fața miracolului trupului sfințit, care învie speranța și înfăptuiește minunea unei vieți dedicate binelui, dragostei și luptei împotriva păcatului pentru mântuirea individuală și colectivă. Pelerinajul de la Sfânta Parascheva este o manifestare de credință a sufletului românesc și este reprezentarea numinosului românesc, un manifest de credință revelator pentru mântuirea neamului nostru și a neamului omenesc. Pentru atei și progresiști, pelerinajul de la Sfânta Parascheva este de neînțeles, pentru că nu este un numen.
Românii vin înflăcărați de speranță la Sfânta, ca să le dăruiască hrana sufletului pe singura cale care contează în viață, cea spre mântuire. Românii nu mai cred în politicienii corupți care i-au mințit și furat, nu mai cred în instituții care le-au trădat interesele și valorile și ne-au vândut intereselor pecuniare personale, de grup și transnaționale, nu mai cred în cei care îi mint de zeci de ani că-i vindecă de boli, dar le vând sănătatea pe comisioanele și profiturile industriei Pharma. Românii vin la Sfânta Parascheva pentru că ei cred că doar credința și minunile Sfintei de la racla frumos așezată pe baldachinul înflorat deoarece cred că este izvorul vieții adevărate și speranța unei lumi mai bune și frumoase trăite în Adevărul care duce la mântuire. Racla este izvorul care astâmpără setea de adevăr a românilor. Pelerinajul de la Sfânta Parascheva este hrana sufletească a românilor care înlocuiește „iarba” divertismentului materialist care corupe, propus de un sistem care nu înțelege că poporul român este creștin-ortodox de 2000 de ani și nu-și trădează valorile pentru un pumn de arginți. Pelerinajul a devenit un manifest al românismului! Ca să înțelegeți ce se întâmplă la Iași de hramul Sfintei Parascheva, vă îndemn să veniți să vedeți cu proprii ochi acest fenomen al numinosului, așa cum l-a invitat Filip pe Natanael după ce l-a văzut pe Mesia. Bucuria l-a făcut pe Filip, ca și pe acești oameni, să spună cunoscuților lor: „Vino și vezi!”
După ce Filip îi răspunde lui Natanael cu o invitație în loc de o apologie, se întâmplă un lucru uimitor: restul îl face Iisus. Numai dacă vii și vezi ce se întâmplă la hramul Sfintei Parascheva la Iași poți înțelege ce vor sau ce-și doresc românii. Asta le spun și clujenilor mei: – Veniți și vedeți! Numai așa veți înțelege. În opt ani de zile am stat la rândul spre racla sfântă de la patru ore până la 19 ore, iar anul acesta am răbdat nevoindu-mă doar opt ore la rândul spre a „pupa moaștele” – cum le place progresiștilor să spună. La pelerinaj trăiești o emoție pe care numai cei care se nevoiesc în ploaie, vânt, frig sau soare ore și ore întregi o pot înțelege. Nu are explicație rațională. E o bucurie mântuitoare de neînțeles pentru cine nu merge și vede. Fără nevoință de ziua Sfintei nu ți se împlinesc rugămințile pentru mântuire. De opt ani de zile, în discuțiile cu oamenii cu care am stat și interacționat la coadă, pot spune că este în sine un fenomen religios fervent, în care înțelegi că oamenii cu necazurile lor multe nu vin să se nevoiască la rândul zeci de ore pentru beneficii și interese material, să ceară bunuri material la Sfânta, ci vin pentru rugăciune, sănătate și mântuirea personală și a celor dragi. Hramul de la Sfânta Parascheva este pâinea vie a sufletului românesc.
Anul acesta a fost mai bună organizarea din partea Mitropoliei Moldovei. Rândul la coadă a fost subțiat de gardurile jandarmeriei pentru a încăpea doi oameni unul lângă altul, pentru a nu se crea îmbulzeală și a fluidiza mersul spre raclă pe străzile întortocheate. Poate de aceea am stat la coadă doar opt ore. Tocmai statul la coadă citind acatistul Sfintei Parascheva, viața Sfintei din Epivata și rugăciunile canonice reprezintă cheia spirituală pentru a primi, datorită nevoinței, hrana mântuitoare și minunea izbăvitoare de păcat când ajungi să atingi și să săruți moaștele sfințite doar câteva clipe pe la racla de pe baldachinul înflorat. Atunci simți cu adevărat că Sfânta Parascheva își deschide porțile mântuitoare spre raiul ceresc, spălându-te de păcate. De aceea nu înțeleg jocul politic al unor politicieni care se declară suveraniști – cei progresiști nici măcar nu joacă teatrul venirii la pelerinaj – care vin la raclă și sunt introduși de preoți pe ușa din dos, să-și facă poze electorale cu Sfânta și apoi, după cinci minute, pleacă la o masă electorală, cu televiziunile după ei. Pelerinii români așteaptă răbdători să plece agentul electoral de la raclă și merg mai departe în rugăciune spre Sfânta Parascheva, să le deschidă calea prin nevoință și rugăciune spre mântuire. Azi, Sfânta Parascheva, datorită faptului că a ajuns cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală și de Est, a ajuns hrana spirituală a întregului neam românesc, iar din ocrotitoarea Moldovei a devenit cu adevărat Sfânta Ocrotitoare a României, de aici și de dincolo de granițe. Sfânta Parascheva este vindecătoare și mântuitoare pentru poporul român, iar Iașiul în aceste zile este capitala ortodoxiei românești și europene. „Vino și vezi!” Amin
Ionuț Țene