Pe Lavinia Betea e greu s‑o încadrezi în rândul istoricilor tradiționali sau clasici. La ea, jurnalismul, psihologia elitelor și informațiile subsidiare din universul monden comunist o transformă mai degrabă într‑un istoric al stilului de viață al vechiului regim totalitar. Însă și aici Lavinia Betea rămâne subiectivă. În general, a abordat teme legate de epoca ceaușistă a comunismului și mai puțin despre era fetidă a sovietismului venit în țară pe tancurile sovietice, împreună cu consilierii aferenți. Stilul ei jurnalistic, legat de mass‑media, i‑a transformat opera într‑o ecuație vandabilă și bine indexată financiar. Interviurile sale orale cu foști corifei ai regimului comunist sunt mai degrabă interviuri de revistă mondenă decât interviuri realizate pe baza unei metodologii clasice, cu categorii clare și un nomenclator științific al școlii de istorie orală de la Cluj, condusă de Doru Radosav. Interviurile curg conform intereselor de accesare, cititori și manipulare subtilă a subiecților, fără să conțină o metodologie clară, conform normelor anchetelor orale istoriografice americane. Poate de aceea cărțile sale sunt fermecătoare și seduc publicul larg, dar mai puțin istoricii profesioniști. Lavinia Betea este un istoric sedus de psihologie și de clevetirile castei conducătoare a comunismului, mai degrabă decât unul care să descompună științific cauzele care au dus la instaurarea regimului comunist și rădăcinile acestui sistem încremenit care a distrus generații de români. Paradoxal, citindu‑i lucrările, simți la autoare o nostalgie provenită și indusă de subiecții intervievați, aflați în viață din perioada regimului ceaușist. Știu că primele interviuri cu ”mahări” ai regimului comunist din înalta nomenclatură realizate de Lavinia Betea păreau pro domo, un fel de interpelări de avocat, favorabile elitei privilegiate. Poate și de aceea a intrat ușor în contact și simbioză culturală cu acești torționari ai vieții românilor din anii ’60–’70. Între timp, autoarea s‑a distanțat de subiecți, iar ultimele cărți au căpătat o oarecare obiectivitate, dar fără să piardă din stilul de istorie populară, scris la marginea istoriografiei clasice.
Până la urmă, autoarea și‑a vândut bine cărțile, care se citesc ușor datorită stilului fluent și neîncărcat cu note științifice. Nu este un istoric tradițional, ci unul la modă, vandabil, care nu‑și propune, pe termen lung, să înțeleagă mecanismele infernale ale comunismului, ci să ofere, brut și în stil ”romance”, viața elitei și a românului în comunism. Opera sa e vândabilă, populară, dar subțire metodologic, deoarece nu pătrunde în mecanismele și cauzele profunde ale sistemului comunist, preferând o istorie‑bestseller, tratată ca un roman monden sau polițist. Asta nu înseamnă că opera sa nu poate fi citată și integrată în universul istoriografic românesc, dar nu are totuși acele fundamente metodologice care să‑i dea consistență în reperarea și înțelegerea profundă a epocii totalitare. Cărțile sunt fermecătoare, ușor de citit, ca o carte pentru plajă, și după ce le‑ai citit rămâi cu imaginea unui comunism monden, nu neapărat criminal. Lavinia Betea e un istoric al imaginarului și al mondenului politic, dar și al dezvoltării în stilul narativ ”polițist” a comunismului românesc, mai ales cel ceaușist, unde torționarii sunt „umanizați” la un pahar de whisky și o partidă de volei. Cărțile ei sunt de citit și citat, nu de analiză sau sinteză, de developare a totalitarismului, cum sunt lucrările lui Virgil Țîrău, Marius Oprea, Cornel jurju sau Răzvan Gheorghe. Autoarea Lavina Betea nu și-a propus o disecare profundă sau o radiografie sistematică a comunismului.
Lavinia Betea a pornit de jos. Născută în 1956, absolventă a Facultății de Istorie‑Filozofie a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj, Lavinia Betea este profesor la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și doctor în psihologie socială al Universității „Babeș‑Bolyai”. A debutat în 1972, cu poezie, în revista ”Orizont” din Timișoara. A colaborat la revistele ”Luceafărul” și ”Amfiteatru” din București, ”Echinox” și ”Tribuna” din Cluj‑Napoca. Deși a terminat facultatea de istorie cu nota zece, Lavinia Betea a fost repartizată profesor la țară, specific epocii ceaușiste. A fost profesor de istorie la Pecica și Reghin și secretar la Păuliș. După 1990 cariera istoricului a explodat. Lavinia Betea este în prezent o cercetătoare, profesoară universitară și jurnalistă română renumită în țară, cu o activitate îndelungată în domeniile istoriei recente, psihologiei politice și comunicării. După 1990, a publicat materiale de istorie și psihologie socială în revistele ”Magazin Istoric”, ”Dosarele Istoriei”, ”Adevărul literar și artistic”, ”Sfera Politicii”, ”22”, precum și în cotidianul ”Adevărul din Arad”. Este afiliată Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și activează din 2008 ca profesor universitar, având anterior numeroase poziții didactice și editoriale la universități și instituții media din România și din străinătate.
Betea deține doctoratul în psihologie, obținut la Universitatea „Babeș‑Bolyai” Cluj‑Napoca în 2002, cu teza „Reprezentări și tipuri umane promovate de comunism; remanențe în perioada de tranziție”. Are abilitări de coordonare a doctoratelor în științele comunicării (2017) și abilitare HDR în științe umaniste (2017), precum și pregătire postuniversitară în jurnalism. Cariera ei include roluri variate: profesor invitat la universități din Franța și Mexic, precum și la multiple instituții românești; conferențiar și decan; coordonator de secții de istorie recentă în cotidiene majore (Jurnalul Național, Adevărul, 2004–2013) și colaborator TVR. A inițiat și condus proiecte de cercetare și granturi relevante pentru memoria istorică și studiile politice. Este autoare și coautoare a peste 20 de volume publicate, dintre care cel puțin unul a fost premiat de Academia Română. A fondat ”Revista Internațională de Psihologie Politică Societală” și a coordonat colecția „Istoria” a Editurii Corint (2015–2019). A semnat scenarii și a oferit consultanță pentru serialul documentar ”Adevăruri despre trecut”, difuzat pe TVR1.
În calitate de coordonator sau director de proiect, a derulat inițiative legate de memoria muncii forțate, monografii regionale și programe culturale. A primit premii precum „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (2003) pentru lucrarea despre Lucrețiu Pătrășcanu și placheta Centenar oferită de instituții arădene. Este membră a unor organizații profesionale (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Psihologilor din România etc.) și fondatoare/președintă a Asociației Române de Ecologie Politică. Dintre aparițiile editoriale merită amintite selectiv: ”Sfârșitul libertății” (1993); ”Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României” (1995); ”Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu” (1997); ”Prințesele roșii. Femei și bărbați, părinți și copii în ideologia și cotidianul comunist” (2024); ”Partea lor de adevăr, ediția a II‑a revizuită și adăugită” (2024); ”I se spunea Machiavelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea”, ediția a II‑a revizuită și adăugită (2023); ”Ce s‑a întâmplat de fapt. Un dialog despre perioada postdecembristă”. Interviu cu Virgil Măgureanu (2022); ”Ceaușescu and His Time: The Rise and Fall” (2022); ”Ceaușescu și epoca sa” (2021); ”Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu” (2021); ”Lucrețiu Pătrășcanu – moartea unui lider comunist. Studiu de caz” (edițiile revizuite, 2001); ”Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989” (2018); ”Gladiatorii lui Stalin. Începuturile comunismului în România” (2018); ”Povești din Cartierul Primăverii” (ediția I: 2010); ”Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Ioana Berindei” (2006, 2016). Activitatea sa se caracterizează prin abordări interdisciplinare, care combină psihosociologia cu istoria recentă și comunicarea publică, precum și prin capacitatea de a transforma cercetarea în produse media accesibile publicului larg.
Lavinia Betea este azi o o voce atipică (în sens original) a istoriografiei ardelene și o personalitate academică și publică importantă în studiile asupra regimului comunist, psihologiei politice și comunicării istorice din România. Opera sa coerentă este mai degrabă o expresie a receptării trecutului prin prisma prezentului. Portofoliul ei profesional reflectă atât rigurozitate științifică, cât și implicare în mediatizarea și conservarea memoriei istorice, având o propensiune de psiholog și, uneori, gusturi mondene — o sinergie care face opera sa căutată de marele public interesat nu doar să înțeleagă mecanismele sistemului totalitar, ci și modul în care trăiau cei aflați la putere față de poporul oprimat. Lavinia Betea este un isotric conturat și paradigmatic, care empatizează cu subiectul cercetat, dar fără să facă exces de subiectivism. E reprezentantul unei generații de istorici post-decembriști de succes, care a găsit cheia unei istorii populare și ușor accesibilă marelui public. E un merit al ei, aș putea spune original, dar mei degrabă originar pe model occidental.
Ionuț Țene