Marin Pop, cercetător științific la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii locale și regionale de istoriografie din Ardeal. Prin activitatea sa de cercetare, de organizare memorială și de promovare a unor personalități ale Sălajului, Pop contribuie substanțial la reconstituirea și reabilitarea memoriei colective a regiunii. Este un cercetător harnic și îndrăgostit de oamenii locului și de pământurile natale. Trei dintre preocupările sale majore — studiul vieții și activității lui Corneliu Coposu, viața lui Iuliu Maniu și monografia dedicată lui Emil Lobonțiu (1893–1970) — ilustrează atât metoda, cât și miza istoriografică a demersului său: scoaterea în evidență a figurilor care au modelul de identitate culturală și politică a Sălajului, cu reverberații naționale. Rădăcinile locale și întâlnirea cu memoria vie a lui Corneliu Coposu din Sălaj sunt elemente memoriale care l-au marcat. Deși născut la Tășnad (unde a locuit doar un an), Marin Pop se recunoaște „bobotan get‑beget”, având rădăcini profunde în comuna Bobota, localitatea natală a familiei Coposu. Primele referiri la Corneliu Coposu i-au fost transmise de bunica din Bobota, într-un context de tăcere și teamă caracteristici perioadei comuniste: ”numele Seniorului era rostit abia în șoaptă, iar prezența lui în sat, la sfârșitul anilor ’80, stârnea curiozitate și reținere” își amintea acum câțiva ani istoricul în presa națională (Adevărul). Acea impresie despre Seniorul Coposu la convins să facă alegerea tematică a tânărului istoric: preocuparea pentru viața, personalitatea și demnitatea celui care a devenit simbol al rezistenței anticomuniste. După facultate, în 1998, Marin Pop a organizat un fel de casă memorială „Corneliu Coposu” din Bobota, prilej cu care a intrat în contact direct cu surorile Rodica și Flavia ale fostului lider politic și cu martori ai istoriei familiale. Centrul memorial Corneliu Coposu s-a realizat în vremea guvernărții țărăniste din 1998, după develirea bustului Seniorului din inima comunei, vizavi de biserica din sat în prezența premierului de atunci Radu Vasile. Documentarea tragediei prin care a trecut familia Coposu — ani de detenție, umilințe și private înainte de 1989 — l‑a determinat pe Pop să-și concentreze eforturile științifice spre reabilitarea reputației „Seniorului”, subliniind luciditatea sa politică și integritatea morală. Pentru istoricul sălăjean, exemplul lui Coposu rămâne actual: ”un reper etic și politic capabil să ofere încredere și stabilitate într-o perioadă tulbure” (ibidem).
Marin Pop, absolvent al liceului de filologie-istorie ”Simiona Bărnuțiu” din Șimleu-Silvaniei s-a specializat cu o încăpățânare prolifică pe istoria personalităților sălăjene. Pe această linie a redescoperirii istoriei locale a publicat volumul ”Emil Lobonțiu (1893–1970). Viața, opera scrisă și activitate politică”, a acestui fiu al Sălajului readus în prim-plan ca o figură importantă a culturii locale. Doctor în geologie, profesor la Liceul „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei și la Institutul Politehnic din Timișoara, Lobonțiu a combinat activitatea academică cu implicarea politică și jurnalistică. În 1922, împreună cu generalul Traian Moșoiu, a înființat organizația PNL Sălaj și a fost ales deputat, reprezentând circumscripția Tășnad. De‑a lungul carierei a deținut funcții importante — chestor al Adunării Deputate, vicepreședinte al Parlamentului (1936), prefect al județelor Bihor și Sălaj, primar al Șimleului Silvaniei — și a fondat publicații sălăjene „Plugarul” și „Plugul”. Prin articolele sale, Lobonțiu a consemnat cu sensibilitate frumusețile naturale și tradițiile etno-folclorice și istorice ale Sălajului, formulând o imagine identitară sprcifică a regiunii. Cele două portrete construite de Marin Pop — cel al lui Corneliu Coposu și cel al lui Emil Lobonțiu — reflectă preocuparea sa constantă și râvna pentru memorie, identitate și restaurare istoriografică locală. Metoda sa științifică îmbină documentarea de arhivă, mărturia directă a contemporanilor, organizarea expozițiilor memoriale și abordarea biografică, ceea ce nu permite doar reconstituirea faptelor, ci și restituirea sensului public al acestor vieți în spațiul comunității sălăjene. Este un istoric al comunității locale, ce face din istorie o mărturie vie și implicată în social-cultural. Cartea „Corneliu Coposu sub lupa Securității” (2020) scrisă de Marin Pop este o oglindă documentară a unei rezistențe anticomuniste ocultate de istoriografia comunistă și chiar de cea post-decembristă. Cartea nu este o biografie „clasică”, ci o colecție documentară atent întocmită: declarații, note informative, corespondență și fragmente de arhivă ale fostei Securități, alături de materiale referitoare la activitate și urmările politice asupra lui Corneliu Coposu. Punctele forte ale volumului sunt abordate punctual. Istoricul a pus accentele pe sursa primară și transparența arhivistică. „Corneliu Coposu sub lupa Securității” este o lucrare utilă și necesară pentru oricine studiază rezistența anticomunistă din România și modul în care regimul a monitorizat elitele politice cae au supraviețuit gulagului. Cartea face parte din acea istorie nișată a dezvăluirilor istorice.
O excelentă carte monografică, pe al treilea palier de cercetare este „Iuliu Maniu – Sfinxul de la Bădăcin”, scrisă cu acribie și pasiune de istoricul Marin Pop. Aș putea spune că e scrisă cu o dragoste ardentă pentru subiect. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura „Școala Ardeleană” în condiții grafice foarte bune. Am citit, la începutul anilor 2000, cele două monografii dedicate lui Iuliu Maniu scrise de istoricii Ioan Scurtu și Apostol Stan, dar trebuie să recunosc că lucrarea tânărului confrate Marin Pop, șef de secție de muzeu din Zalău, m-a fascinat și a reușit să mă introducă în universul intim al laboratorului politic și ideologic al Sfinxului. Studiul monografic face parte din proiectul editorial dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea în eternitate. Volumul a apărut sub egida Academiei Române, Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj‑Napoca, Fundației Transilvania Leaders, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin. De asemenea, cartea are un ”cuvânt înainte” temeinic scris de Vasile Pușcaș, care remarcă că studiul „este constituit tematic din studii și articole publicate de Marin Pop în reviste de cultură și socio‑politice, între care amintim valoroasa publicație Caiete Silvane” (Zalău). Autorul a realizat o bogată documentare arhivistică, a investigat presă vremii, memorialistica și a intervievat câteva persoane care l-au cunoscut pe Iuliu Maniu, aducând interpretări. istoriografice noi. În același timp, prin tematica propusă și stilul exprimării, istoricul sălăjeanului Marin Pop se adresează tuturor cititorilor interesați și fascinați de personalitate extraordinară a celui care, după Marea Unire, i se spunea „Sfinxul de la Bădăcin””.
Ceea ce fascinează această carte este, paradoxal, empatia autorului față de subiectul abordat cu acuratețe științifică. Marin Pop reușește, printr‑o rețea de relații și rudenii din marea familie a lui Iuliu Maniu (vezi surorile Coposu sau Valerica Ciocian), să reconstruiască un portret veridic și fascinant al Sfinxului de la Bădădăcin, cu locurile sale — ca o lume politică puternică a sănătății morale din lumea rurală. Din Sălajul istoric și‑a tras Iuliu Maniu seva puterii de a lupta pe plan național și politic în lunga sa carieră politică și de apărător al democrației. Originile familiale erau legate de Simion Bărnuțiu din Bocșa, ideologul patriotismului român modern de la 1848. Simion Bărnuțiu i‑a fost unchi lui Iuliu Maniu, fapt ce l‑a marcat toată viața (ideologul naționalismului modern a murit în brațele lui Ioan Maniu, tatăl viitorului politician, lângă fântâna de la Sânmihau). Istoricul Marin Pop reconstruiește un impresionant narativ monografic al lui Iuliu Maniu pe documente orale, arhivistice, din presă, mărturii scrise și din notele informative ale Siguranței. Încă din timpul vieții, Iuliu Maniu a fost un personaj de legendă, care de fiecare dată s‑a reîntors la originea sale ancestrale, la localitățile Bădăcin și Bobota. Această axă geografică arhetipală a stat la baza echilibrului mental și moral al marelui om politic Iuliu Maniu, care a devenit un adevărat ”pater familias” al comunității lărgite a Sălajului, cu conexiuni de rudenie puternice care au asigurat structura majore ce au rezistat asaltului provocărilor politice. Iuliu Maniu a fost omul providențial pentru PNR, care a salvat Viena de bolșevici în 1918 și a fost pionul politic principal în demersurile de înfăptuire a unirii Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. Maniu, sperând să moară în luptă pentru Austro‑Ungaria, deși, ca avocat consistorial, legea nu‑l obliga să se înroleze și-a arătat fermitatea caracterului. Deși sfătuit de prieteni să ceară guvernului maghiar să respecte legea printr‑o cerere pentru a fi demobilizat, Maniu refuză demn și preferă să meargă pe front decât să solicite o favoare Budapestei. Aceasta arată forța morală a Sfinxului de la Bădăcin, care nu a făcut niciun compromis când a fost vorba de destinele națiunii, principii și de democrație.
Istoricul Marin Pop aduce la lumină documente inedite despre fratele lui Iuliu Maniu, impetuosul jurnalist Cassiu Maniu, care, după 1919, a fost profesor de drept la universitatea clujeană. Fratele lui Iuliu Maniu a fost pe baricadele presei românești din Ardeal pentru drepturile românilor și unirea Transilvaniei cu România înainte de 1918. Guvernul de la Budapesta i‑a înscenat două procese de calomnie, executând patru ani de pușcărie în Ungaria. Monografia lui Marin Pop abundă de informații absolut inedit despre viața lui Iuliu Maniu și a familiei sale. Sunt descrise cu acribie serbările politice și culturale de pe axa Bădăcin–Bobota, la care Iuliu Maniu a participat chiar și atunci când era premier. În toate bătăliile politice, Sălajul i‑a fost sprijin electoral, obținând victorii frumoase aici. Sfințirea din 1929 a bisericii din Bobota, unde era paroh protopopul Valentin Coposu, l‑a adus aproape de Maniu pe tânărul Corneliu Coposu, care a devenit inițial bibliotecarul și apoi secretarul omului politic. Maniu avea încredere în Coposu și pentru că acesta era nepot; relațiile de familie fiind o paradigmă a Sălajului țărănist de atunci. Iuliu Maniu a și condus, prin Consiliul Dirigent, provincia Transilvania aproape doi ani de zile până la integrarea administrativă. Faptul că a perceput încoronarea din octombrie 1922 a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria de la Alba Iulia ca o afacere liberală a lui Ionel Brătianu, l‑a determinat pe Sfinx să refuze să participe la festivități, dar nu l‑a oprit ca, în 1929, când a devenit premier, să organizeze ample manifestări omagiale de recunoștință familiei regale unificatoare. Omul politic Iuliu Maniu a fost un politician de oțel, care refuza compromisurile morale. În 1934 a rupt definitiv cu Carol al II‑lea, care nu a respectat înțelegerea revenirii pe tron. A fost urmărit pas cu pas de Siguranță și hăituit de camarila regală. Maniu s‑a retras pe aceeași axă simbolică Bădăcin–Bobota pentru a medita și a‑și reîncărca bateriile în vederea pornirii luptelor pentru democrație și libertate. Trădat de Vaida‑Voevod, care a preferat să fie slugă lui Carol al II‑lea și, înscenând‑se afacerea Skoda pentru compromitere morală de către camarila regală condusă de Elena Lupescu, Sfinxul de la Bădăcin nu a cedat și și‑a dus până la capăt țelul detronării lui Carol al II-lea.
Monografia lui Marin Pop abundă de subiecte cu adevărat originale și antrenante, fiind scrisă într-un stil alert. Mai aflăm că Iuliu Maniu a avut o soră călugăriță franciscană, pe care comuniștii au încercat să o ruineze cu amenzi și cote. Totuși, în 1951, locuitorii orașului Șimleu, în plin stalinism, au făcut chetă să-i plătească sorei lui Maniu amenzile și să o salveze de închisoare, dovedindu-se prin această forță și filiera puternicei grupări clandestine PNȚ din acel areal. În general, istoriografia vorbește de Gărzile Iuliu Maniu, din după 1934, dar Marin Pop ne aduce documentate informații că acestea s‑au înființat în 1934 pentru a apăra viața lui Iuliu Maniu, pusă în pericol de cameră regală, dar și de acoperiți agenți ai Budapestei. La Bădăcin era în acțiune o Gardă Iuliu Maniu zi și noapte. Sfinxul de la Bădăcin însă a refuzat să fie păzit, spunând că nu se teme de moarte și are conștiința curată. Tot Ardealul se împânzise de Gărzile Iuliu Maniu, spre spaima Siguranței carliste. La cererea premierului Vaida‑Voevod, care l-a trădat pe Maniu pentru Carol al II‑lea, Gărzile Iuliu Maniu au fost desființate în toamna anului 1934. Lucrarea monografică a lui Marin Pop reprezintă o contribuție substanțială și originală la cunoașterea importantă a vieții lui Iuliu Maniu. A fost un model de demnitate și credință care trebuie urmat și azi. Istoricul Marin Pop este și un bun exemplu și pentru istoricii de provincie de astăzi, care au reușit cu acribie și pasiune din cercetarea istoriei locale să realizeze un punct de vedere național. Scrie într-un stil clasic, dar cu o metodă înnoită pe baza anchetelor și mărturiilor orale. Marin Pop – un cercetător de provincie a scris mai mult și mai bine decât unii reputați profesori universitari de la Cluj-Napoca sau Oradea. Din seva locului Marin Pop și-a tras rădăcinile unui stejar istoriografic, bogat în semnificații regionale și naționale. E o lecție de istoriografie care trebuie reținută de tinerii istorici. Și în provincie se nasc și pot scrie foarte bine istoricii.
Ionuț Țene