De câteva zile urmăresc, împreună cu fiul meu, Ștefan, serialul „Paisie Aghioritul”. Este o capodoperă cinematografică ce înalță sufletele, având calități metanoice, educând și îndreptând moralul publicului. De fapt, filmul poartă un mesaj religios profund, de răscumpărare și mântuire. Este un exemplu de ortodoxie misionară. Actorii joacă impecabil, iar cel care îl interpretează pe Sfântul Paisie Aghioritul are un rol emblematic, părând a fi un pustnic real din pustia Sinaiului sau un fost călugăr din Athos. Filmul merită să fie văzut de toți românii pentru a înțelege valorile creștine autentice și importanța Ortodoxiei pentru societate și mântuire. Grecii au reușit să realizeze un film vizionat de întreaga lume ortodoxă. Serialul despre Sfântul Paisie Aghioritul este apreciat pentru impactul său spiritual, fiind descris drept o poveste impresionantă a vieții sale de monah, care a adus alinare spirituală și a întărit credința. Serialul a fost deja difuzat și pe TVR FILM (cunoscut oficial sub numele de „Sfântul Paisie – din Farasa spre cer”), bucurându-se de recenzii pozitive din partea înalților ierarhi, printre care arhimandritul Efrem de la Vatoped, care a declarat de la bun început că „va cutremura sufletele oamenilor”. Filmul, care a emoționat milioane de telespectatori din Grecia și Cipru, este regizat de Stamos Tsamis, iar scenariul este semnat de George Tsakkas. Distribuția este formată din actori greci, în frunte cu Dimitris Xanthopoulos, Hristina Pavlidou și Drosos Skotis. Pelicula relatează viața sfântului din copilărie și până la decizia de a deveni monah. Succesul filmului, pe lângă mesajul evanghelic transmis, surprinde și istoria unei familii grecești care a plecat cu întreg satul și cu Sfântul Părinte Hagi Efendi după Primul Război Mondial, odată cu schimbul de populații dintre Grecia și Turcia. Satul Farasa a rămas în teritoriul turcesc; astfel, părinții lui Paisie, care era bebeluș, trec printr-un fel de refugiu inițiatic, pentru a-și regăsi originile în Grecia continentală, așezându-se în Konița, un sat vlah din Epir, unde exista și o mănăstire în care, mai târziu, tânărul Paisie avea să intre în monahism.
Filmările s-au făcut în Corfu, Konița și în Sfântul Munte Athos. „În Grecia au fost momente când au urmărit chiar și trei milioane de telespectatori simultan”, a povestit Starețul Efrem de la Vatoped, într-un scurt interviu de promovare realizat de TVR Iași. Ratingul serialului, pe platforma IMDb, este de 7,2. Filmul a fost produs de Institutul „Sfântul Maxim Grecul” al Mănăstirii Vatoped, care are, printre alte obiective, producția de filme ortodoxe. De ce românii, prin Ministerul Culturii și, mai ales, prin Patriarhia Română, nu realizează un serial similar despre viața sfinților noștri contemporani? Paisie Aghioritul este înmormântat la mănăstirea Suroti, lângă peninsula turistică Halkidiki, unde românii merg în pelerinaj la mormântul sfântului. Un sfânt similar cu Paisie Aghioritul, fiu de țărani simpli, a fost Părintele Ilie Cleopa de la Sihăstria, de origine modestă, cioban la oi, care, fără studii teologice, la fel ca sfântul grec, a devenit încă din timpul vieții un sfânt recunoscut și iubit de credincioșii români. Studiourile Buftea, cu finanțarea BOR, ar trebui să realizeze un film despre Părintele Ilie Cleopa, pentru educația creștină a tinerei generații de români influențate de ideile ateiste și neomarxiste. Viața călugărului Ilie Cleopa era împărțită între rugăciune și slujirea aproapelui. Cu înțelepciunea și dulceața cuvântului său, izvorâte din rugăciunea neîncetată, adăpa sufletele însetate de Dumnezeu pe românii persecutați de regimul totalitar comunist. Ar fi un film metanoic și teandric pentru toți românii deznădăjduiți de astăzi.
Cuviosul Părinte Cleopa de la Sihăstria, considerat un mare duhovnic al Moldovei, s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani. Provine dintr-o familie de țărani profund religioși, având zece copii, dintre care cinci au îmbrățișat viața monahală. La naștere, a fost dedicat Maicii Domnului, fapt care a condus la o vindecare miraculoasă după o boală gravă. Cleopa a crescut participând activ la viața spirituală, având o puternică chemare spre cele sfinte. La 17 ani, a intrat în Schitul Sihăstria, unde a fost păstor timp de 12 ani, considerând această experiență o „școală de călugărie și teologie”. În această perioadă, a studiat cărți duhovnicești și a aprofundat practici de rugăciune, dezvoltând o profundă evlavie și smerenie. În 1937, a fost tuns călugăr, iar în 1942, a devenit stareț al Schitului Sihăstria. Sub conducerea sa, mănăstirea a crescut semnificativ, fiind ulterior ridicată la rang de mănăstire în 1947. De asemenea, a fost hirotesit arhimandrit și a transformat Mănăstirea Slatina într-un centru spiritual recunoscut, în ciuda persecuțiilor comuniste. Părintele Cleopa a fost constant urmărit de autoritățile comuniste și s-a retras adesea în păduri ca pustnic pentru a scăpa de prigoană în anii ’50, ducând o viață austeră de rugăciune și dedicându-se scrierii de lucrări teologice importante. După ce regimul comunist a eliberat deținuții politici în 1964, Ilie Cleopa s-a întors la mănăstirea Sihăstria ca stareț, continuându-și misiunea de propovăduire și scriere, exercitând o influență semnificativă asupra credincioșilor persecutați de regimul totalitar ateu. A fost un izvor de „apă vie” pentru pelerinii români izgoniți de regimul totalitar comunist.
Călugărul Ilie Cleopa a lăsat în urmă o vastă operă scrisă, dar și orală, inclusiv lucrări despre credința ortodoxă traduse în mai multe limbi. La 2 decembrie 1998, s-a mutat la cele veșnice, rămânând iubit și respectat în întreaga Ortodoxie pentru moștenirea sa spirituală și impactul său asupra generațiilor viitoare. Prin scrierile sale a urmărit să întărească dreapta credință în inimile cititorilor și să aducă în sânul Bisericii pe cei rătăciți sau izgoniți de comuniști. Aceste cărți s-au răspândit în număr foarte mare, de la credincios la credincios, ajutând la păstrarea dreptei credințe și a bunelor rânduieli atât în timpuri de pace, cât și în vremea prigoanei comuniste. Ulterior, acestea au fost tipărite de ucenicul său, Părintele Ioanichie Bălan, ajungând și peste hotare, unde au fost, de asemenea, foarte căutate. O însemnată virtute care a împodobit sufletul Cuviosului Cleopa a fost râvna pentru apărarea cu devotament a dreptei credințe. După o viață sfântă de nevoință și slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, Cuviosul Cleopa, cunoscându-și mai dinainte vremea adormirii sale, s-a mutat la veșnicele locașuri ale lui Dumnezeu. În urma Părintelui Arhimandrit Ilie Cleopa au rămas numeroși ucenici care îi poartă amintirea vie, scrieri duhovnicești pline de înțelepciune și modelul unui mare duhovnic în a cărui inimă a ars focul lăuntric al credinței. Părintele Cleopa este iubit în toată Ortodoxia. De asemenea, Cleopa a fost nașul de călugărie a părintelui patriarh Daniel. Părintele Cleopa a uimit mereu românii prin simplitate și profunzime într-o perioadă când ortodoxia era prigonită de regimul ateu. Printre cele mai cunoscute remarci ale cuviosului se numără „Mânca-v-ar Raiul” sau „Răbdare, răbdare, răbdare”, pe care le repeta insistent ca ingredient esențial pentru mântuire, alături de milostenie și rugăciune. Ilustrativ pentru smerenia părintelui este modul în care se referea la sine: „De ce ați venit la un putregai de moșneag?” și adăuga adesea: „moșul putregai, moșul putregai…”.
Un film despre acest sfânt ar schimba la față România de astăzi în sens creștin. Dobândind mare har de la Dumnezeu, Cuviosul Părinte Cleopa ajută neîncetat nenumărați oameni din toată lumea și astăzi. Mormântul și chilia sa au devenit loc de pelerinaj neîntrerupt, unde numeroși credincioși, cerându-i mijlocirea prin rugăciune cu credință și smerenie, află vindecare de boli sufletești și trupești. Patriarhia Română trebuie, prin mănăstirile sale, să instituie un studio de filme creștin-ortodoxe, după modelul Mănăstirii Vatoped din Grecia, pentru a realiza pelicule artistice creștine despre sfinții noștri contemporani, de la Paisie Olaru, Ilie Cleopa, Gherasim Iscu la Sfinții închisorilor. Românii au nevoie de astfel de filme artistice creștin-educative ca să-i inspire într-o lume tot mai edulcorată și căzută în concupiscență sau consumerism. Un film artistic despre un sfânt român contemporan este ziditor pentru sufletul românilor ca să treacă peste provocările progresismului dizolvant și să renunțe la păcatele lumești. Avem actori și regizori de valoare care pot face această misiune cinematografică de educație colectivă. Și noi avem sfinții contemporani care au făcut și fac minuni. Să-i cinstim cu filme despre viața lor. Așa vom renaște ca popor.
Ionuț Țene