L-am cunoscut mulţi ani pe nonagenarul Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota, fervent şi prezent frecvent la evenimentele culturale din inima Ardealului. Încă de la începutul anilor `90, s-a afirmat ca promotor activ al revenirii greco-catolicismului în Transilvania religioasă. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota a suferit din cauza credinţei sale greco-catolice în perioada comunistă. A fost marginalizat de regimul comunist, a făcut și un an pușcărie politică şi nu a reuşit să-şi depăşească condiţia de profesor de istorie la o şcoală generală din Cara apoi din Floreşti, deşi avea absolvite două facultăţi: una de teologie şi alta de istorie, precum şi un doctorat strălucit obținut în anii ’70, cu perioade de cercetare la Cracovia și Kiev. După 1990, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota a recuperat decalajul profesional, devenind profesor universitar la noua facultate de teologie greco-catolică de la Cluj-Napoca. A trăit peste o sută de ani, iar eu am fost prezent la aniversarea centenarului său care s-a desfăşurat la catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca – capela „Sf. Iosif”, dedicată Sfinților Mărturisitori Anticomuniști. Aniversarea a avut loc în prezenţa unor distinşi invitaţi, a regretatului Episcop Florentin Crihălmeanu şi a numeroşi preoţi care l-au avut pe părintele Ioan M. Bota ca profesor şi îndrumător. Acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a subliniat atunci dârzenia şi voinţa istoricului în promovarea ideilor sale istoriografice, iar eu i-am acordat o diplomă aniversară din partea primăriei clujene. Ca semn de recunoștință, în comuna Floreşti, unde a locuit, o falnică poartă maramureșeană a fost inaugurată în 2021 în faţa casei sale, opera sculptorului Petru Codrea din Valea Stejarului. A decedat în luna noiembrie 2021, la 101 ani, lăsând în urmă o operă istoriografică interesantă.
Istoricul Ioan M. Bota s-a născut la 16 ianuarie 1920, în comuna Rona de Jos, într-o familie numeroasă, învăţând grija şi iubirea faţă de neam şi patrie încă din cuibul părintesc. În martie 1944, a plecat pe frontul din Moldova, începând o perioadă a vieţii care l-a marcat fizic şi psihic, mai întâi în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial, iar ulterior în pribegia prizonieratului tocmai la Oranski. După război a devenit profesor la Cara și apoi la Florești lângă Cluj-Napoca, azi cea mai mare comună din țară. Astfel, Ioan M. Bota s-a remarcat ca o personalitate distinsă a urbei floreștene, printr-o prodigioasă activitate publicistică, cu peste 700 de lucrări. Pentru frumoasa sa activitate, a primit numeroase distincții militare şi civile, printre care amintim „Virtutea Militară de Război” clasa a II-a şi „Veteran de Război” 1944, fiind cetăţean de onoare al comunelor Rona de Jos (Maramureș) şi Florești. Începând cu anul 2019, i-a fost acordat gradul de general de brigadă în retragere prin decretul preşedintelui României nr. 412 din 25 aprilie 2019. Ioan M. Bota a scris o istorie a Bisericii greco-catolice din Ardeal şi una a poporului român din perspectivă religioasă greco-catolică.
E de apreciat că la peste 90 de ani, teologul şi istoricul Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan M. Bota a scris o carte interesantă, aș putea spune de referință: „Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, adevăruri nespuse până astăzi” (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2014). Cartea se înscrie în seria lucrărilor sinteză de istoria românilor, de la compendiu Academiei Române la „O istorie sinceră a poporului român” scrisă de regretatul Florin Constantiniu. Lucrarea, de aproape 800 de pagini, intră în categoria marilor sinteze naţionale, dar se distinge printr‑un filtru interpretativ clar: sensibilitatea şi practica greco‑catolică a autorului, care structurează alegerea temelor, tonul şi concluziile. Această perspectivă nu diminuează valoarea cărţii; dimpotrivă, îi dă originalitate şi provoacă reevaluări utile în istoriografia românească. Bota propune o naraţiune cronologică în care coexistă şi se confruntă influenţele bizantine, latine, catolice şi ortodoxe, iar intervenţiile marilor puteri (Ungaria, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, URSS) sunt evaluate în raport cu aceste filiere religioase şi culturale. Autorul nu ascunde simpatia pentru tradiţia latină şi catolică: aceasta devine un principiu hermeneutic, o lentilă prin care sunt citite şi interpretate faptele. Din această perspectivă rezultă o carte care scoate în evidenţă elemente şi momente istorice mai puţin valorificate de sintezele dominante, dar care, uneori, alunecă spre confesional. Bota recunoaşte clar influenţa bizantină — de pildă, atribuirea ctitoriei bisericii Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş lui Basarab I este acceptată ca expresie a modelului bizantin în Țările Române. În acelaşi timp, autorul evidenţiază coexistenţa puternică a elementelor latine şi catolice: prezenţa bisericilor catolice în târgurile multietnice (Câmpulung, Baia, Siret), influenţa boierilor catolici la curţile domneşti, şi rolul curţilor transilvănene în menţinerea unei ambianţe culturale şi juridice distincte. În opinia sa, la curţile primilor Basarabi, Dragoşeşti şi Muşatini, boierii şi dregătorii catolici au avut o influenţă notabilă, iar aceste elemente merită atenţie pentru înţelegerea complexităţii formării statale. Un capitol important al cărţii este dedicat epocii moderne timpurii: ”Unirea religioasă din 1700” şi ”Şcoala Ardeleană” (figuri precum I. M. Klein) sunt prezentate ca puncte de revalorizare a conştiinţei latine a românilor sub stăpânirea habsburgică. Bota susţine că aceste procese au generat o dinamică culturală și identitară care a contribuit la cristalizarea unei idei naţionale cu rădăcini latine. Secolul XX este tratat cu scrupul documentar dar şi cu o clară încărcătură critică: autorul denunţă ferm „unirea religioasă” forţată din 1948, organizată sub auspiciile regimului comunist şi sprijinită de anumite segmente ale ierarhiei ortodoxe, şi laudă rezistenţa greco‑catolicilor faţă de comunizare. Sunt aduse în discuţie cazuri controversate — de pildă poziţia mitropolitului Vasile Mangra în 1918 — şi sunt reproduse documente şi stenograme mai puţin cunoscute (inclusiv dialogul dintre Papa Pius al VI‑lea şi Nicolae Ceauşescu din 1973), care ilustrează felul în care chestiunea confesională a fost negociată politic în vremuri dificile.
Lucrarea poartă amprenta partizanatului confesional. Accentul pus pe fibra greco‑catolică determină uneori interpretări tendenţioase sau generalizări prin prisma apartenenţei religioase, ceea ce poate reduce capacitatea explicaţiilor de a integra pe deplin factorii socio‑economici, geopolitici sau culturali multipli. Pentru cititorul în căutare de o perspectivă neutru‑academic, subiectivitatea autorului poate părea o vulnerabilitate, dar pentru istoriografia publică reprezentă şi o provocare interpretativă. „Istoria Românilor…” a lui Ioan M. Bota este o lucrare valoroasă prin contribuţia sa la decuparea şi reînserarea în discurs a dimensiunii latine şi catolice a trecutului românesc. Deşi marcată de o perspectivă confesională clară, cartea îmbogăţeşte câmpul istoriografic prin documentarea atentă şi prin provocările pe care le pune naraţiunilor dominante.Cartea lui Ioan M. Bota se distinge printr-o originalitate interpretativă clară: readuce în prim‑plan dimensiunea catolică a spaţiului românesc ca componentă legitimă şi semnificativă a identităţii naţionale. Argumentarea se sprijină pe o bogăţie documentară consistentă — citate, transcrieri şi referinţe ce pot constitui materiile prime pentru cercetări ulterioare. În paralel, vocea autorului — întărită de mărturia personală, inclusiv experienţa prizonieratului în Siberia după 23 august 1944 — imprimă lucrării un ton uman şi martorial, conferindu‑i greutate morală şi empatică care complimentează demersul academic.
Ionuţ Ţene