Virgil Țârău a intrat la facultate în 1990, odată cu generația mea. A mai dat cum se vorbea între colegi examenul la Facultatea de Istorie înainte, în comunistul an 1989. De aceea, Virgil era mai mare cu doi ani decât cei din generația mea. Ca și coleg, era ambivalent. Știa să fie prietenos, dar și distant, volubil, dar și introvertit. Nu era prieten cu toți colegii din an, dar era mai ales apropiat de studenții populari, cum se spune în jargonul tinerilor. Era inteligent și bun la învățătură, dar nu era tocilar. Nu strălucea întotdeauna, dar asta nu-i știrbea din prestigiu, fiind printre „premianții clasei”. Era corect, dar avea și un anumit subterfugiu înnăscut. Îl întâlneai la bibliotecă sau la arhive, student asiduu, dar și la chefurile din cămine sau la cafenele cu colegii. Virgil Țârău a fost un coleg care și-a trăit studenția, învățând și distrându-se. Faptul că fratele lui mai mare ne-a fost profesor a avut o anumită „intrare” la profesorii din facultate. Era altfel privit și invitat la întrunirile cu cadrele didactice din universitate. Acest lucru l-a ajutat mai târziu în carieră. La început a fost în „umbra” fratelui ca tânăr istoric, dar în timp, cu multă muncă în cadrul științific al istoriei, a ieșit din penumbra lui, devenind un istoric cu o formare solidă, dar desigur conformă cu normele pentru a face o carieră universitară prestigioasă. Spre sfârșitul facultății am abordat același subiect istoriografic: manifestațiile anticomuniste de la Cluj din 1946, așa că ne-am întâlnit în cercetările noastre la arhive și bibliotecă, căutând aceleași documente. Discutam la o cafea pe tema de cercetare comună. Fascinat de Anania, fostul lider al studenților din 1946, Țârău s-a impus repede în fruntea reînființatei Societăți „Petru Maior”, moștenitoarea celei anticomuniste din 1946. Studiile despre anticomunism l-au ajutat în cariera academică ulterioară. Era unul dintre studenții protestatari fruntași la prima grevă studențească din 1991. Era temut de studenții social-democrați din universitate și perceput ca „țărănist” radical ”de dreapta” de unii studenți. De la început, noi colegii am știut că Virgil Țârău, având frate la facultate, era altfel văzut de profesori și că va face carieră în cercetare și universitate. Nu ne-am înșelat. Ca peste tot, culoarele carierei au o anumită tipologie comună de la care nu se abate. În timpul anilor, m-am mai întâlnit cu Virgil Țârău la lansări de carte sau la manifestări publice comemorative, prin natura meseriei mele administrative culturale. A păstrat aceeași ambivalență specifică din facultate, dar și prietenia atunci când a organizat întâlnirile și petrecerile la întâlnirile decenale, unde era factotum. Între timp a ajuns profesor universitar recunoscut și președinte CNSAS, cu relații în lumea mai marilor politici și a sistemului istoriografic, cum era de așteptat. Recunosc că, prin 2014, m-a ajutat când am scris o carte despre „Sfântul Închisorilor” să-mi facă intrarea la dosarele CNSAS pentru a putea studia subiectul mai repede. Știu că am fost primit foarte bine de funcționarii și cercetătorii de la CNSAS, care mi-au livrat rapid dosarele necesare în sala de lectură și prompt mi-au făcut copiile necesare la xerox. Toți erau foarte amabili. Îi auzeam vorbind: „A venit colegul de facultate al șefului de la Cluj!” În sala de lectură m-am salutat cu Bichir și alți istorici importanți ai vremii. După terminarea ciclului de cercetare prin arhivele securității, am fost condus cu amabilitate până afară din clădirea instituției. Colegul șefului era foarte important pentru angajații acestui templu al gardienilor memoriei atrocităților comunismului. Anii au trecut, iar eu am rămas în relații amicale cu Virgil Țârău, azi un istoric reputat și recunoscut pe plan academic și chiar politic. Petrecerile de aniversare ale facultății sunt prilej pentru Virgil Țârău să bea cu noi colegii un pahar sau două de vin sau o sticlă de bere, dar important e „paharul de vorbă”. Noi, colegii, i-am spus toată viața Virgil, deși numele său academic de buletin este Virgiliu Leon. Anul și locul nașterii nu și le-a scris în CV-urile publice, deși se vorbea între colegi că este originar din zona Aiudului, născut în 1970—date pe care le-am descoperit la o căutare mai amănunțită în vastul internet.
Prof. dr. Virgiliu Leon Țârău se impune în peisajul istoriografiei românești contemporane printr-o combinație rară de rigoare a cercetării de arhivă, prolificitate editorială și angajament civic în gestionarea memoriei instituționale. Activitatea sa, desfășurată cu acribie și cumul în principal la Universitatea Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca, abordează teme centrale pentru înțelegerea tranziției României către regimul comunist și a mecanismelor de supraveghere, represiune și transformare socială din perioada 1944–1990: restructurarea elitelor, sistemul penitenciar, colectivizarea, minoritățile și arhivele Securității. După licența la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș‑Bolyai (1990–1995) și studii aprofundate în istoria Europei Centrale și de Est (1995–1996), Virgiliu Țârău a obținut titlul de doctor în istorie în 2004. A parcurs toate treptele universitare — asistent, lector, conferențiar și profesor universitar doctor — asumând roluri de coordonare didactică și administrativă, printre care director al masterului „Istorie, Memorie, Oralitate în secolul XX” (Universitatea Babeș‑Bolyai). Implicarea sa în educație include manuale școlare și tratate universitare dedicate predării istoriei moderne și contemporane (manuale pentru clasele a XI‑a și a XII‑a; tratat universitar de istorie contemporană a României). La manualul de clasa a XII – a fost aspru criticat de presă și unii istorci (inclusiv de mine) pentru confuzia făcută între ”durata scurtă” și ”durata lungă” a perceperii și promovării ierarhiilor istorice. Totodată, Țârău a jucat un rol public semnificativ cu funcții importante percepute în opinia publică ca sinecuri politice: membru al Colegiului CNSAS (2006–2018), inclusiv vicepreședinte al acestuia, expert în comisii prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste și membru al Consiliului Științific al IICCMER. În paralel, a coordonat proiecte de cercetare naționale și internaționale: proiectul CNCSIS privind „Restructurarea elitelor în România comunistă”, axat pe rolul sistemului penitenciar (cazul închisorilor din Transilvania: Sighet, Aiud, Gherla, Făgăraș) și proiectul „Learning History through Past Experiences: Romanian citizens under the Surveillance of Securitate during 1970s–1980s” (programul Europe for Citizens), dedicat studierii supravegherii cotidiene. A fost implicat și în proiecte finanțate de organisme internaționale (Volkswagen Foundation; NSF/NEH; Horizon) și a contribuit la inițierea unor programe de formare, precum „Școala de toamnă — Politici sociale în comunismul românesc” (Cluj–Sighet).
Opera lui Virgiliu Țârău reflectă în oglinda personalizată preocuparea pentru societatea românească sub presiunea regimului comunist și pentru memoria colectivă. Ca autor sau coautor, lucrările sale cele mai reprezentative include titluri considerate redutabile de critica istorică: ”Alegeri fără opțiune. Primele alegeri parlamentare din centrul și estul Europei după încheierea celui de‑al doilea război Mondial” (Cluj, 2005); ”Liberalii clujeni. Destine în marea istorie” (vol. 1–2, coautor Ioan Ciupea, 2008–2009); ”Sistemul penitenciar în România comunistă. Cazul închisorilor din Transilvania” (2009); ”Transilvania în modernitatea românească. De la mișcarea națională la autodeterminare și integrare” (co‑editori Angela Rus, Ottmar Traşcă, 2015); ”Ipostaze ale tinereții în România comunistă” (2020). Ca editor și coordonator, Țârău a semnat volume și numere tematice ce reunesc contribuții relevante pentru studiul comunismului românesc și al memoriei recente: ”Strategii și politici electorale în alegerile din 19 noiembrie 1946” (1999), ”Colectivizarea agriculturii în România. Aspecte legislative. 1945–1962” (2000), precum și volume rezultate din proiecte de cercetare (de ex. Learning History through Past Experiences, CNSAS, 2009 — coeditor Cristina Anișescu). De asemenea, a coordonat mai multe numere tematice din ”Studia Universitatis Babeș‑Bolyai — Series Historia”, mărindu-și astfel influența științifică în universitate.
Țârău publică, de asemenea, constant în reviste și volume internaționale, abordând subiecte precum supravegherea minorităților germane, transformările urbane în perioada comunistă și politicile de colectivizare. Exemple relevante: capitolul „Collectivization Policies in the Cluj Region: The Aiud and Turda Districts” (în Transforming Peasants, Property and Power, CEU Press, 2009), „Remembering the Old City, Building a New One” (în Remembering Communism, CEU Press, 2014, cu Tamás Lónhart) și contribuții recente legate de arhivele Securității și memoria germană în spațiul românesc (volume colective, 2022–2023). Două trăsături funciare și originare definesc demersul Țârău: focalizarea pe arhive și o abordare interdisciplinară a memoriei istorice. Lucrările sale se bazează pe investigații documentare detaliate în arhivele Securității și cele penitenciare, combinând analiza instituțională cu microstudii sociale — de la experiența cotidiană a supravegherii la biografiile elitelor politice și culturale eliminate sau integrate forțat în sistem. Această muncă de teren îi permite să lege mecanismele instituționale de efectele lor sociale și culturale, oferind interpretări solide atât pentru comunitatea academică, cât și pentru publicul larg interesat de memoria comunismului. S-a axat mai puțin pe developarea mecanismului de tortură instituțională a regimului comunist de ștergere a memoriei naționale colectivă asupra deținuților politici creștini, care mai târziu au fost desemnați ca Sfinții Închisorilor. La acest subiect poate recupera, fiind încă în putere creatoare, tocmai pentru a nu fi perceput de o parte a lectorilor de istorie, ca istoric ce abordează subiecte oarecum doar comode ideologic.
Pe lângă activitatea publicistică consistentă, Țârău a contribuit la formarea studenților și cercetătorilor tineri: a făcut coordonare de master, doctorat, școli de vară/toamnă și conferințe naționale dedicate istoriei comunismului. A fost profesor invitat la Facultatea de Istorie a Universității din București (Masteratul Istoria Comunismului) și membru activ al unor rețele academice (Society for Romanian Studies, International Commission for the History of Representative and Parliamentary Institutions). Prof. dr. Virgiliu Leon Țârău rămâne azi unul dintre cercetătorii-cheie ai istoriei contemporane a României, a cărui operă — ca autor, coautor și editor — oferă instrumente metodologice și empirice esențiale pentru înțelegerea mecanismelor totalitare, a memoriei colective și a transformărilor sociale din secolul XX românesc. Prin combinarea muncii de arhivă, a proiectelor de cercetare aplicată și a angajamentului educațional, Țârău contribuie la consolidarea unei istorii publice informate și critice, indispensabilă procesului de reconciliere cu trecutul recent. Sper să nu fie o reconciliere care șterge diferențele. Țârău este un istoric coerent și solid din punct de vedere științific, care nu a făcut excese de conformism și compromis în carieră — fapt ce i‑a favorizat traiectoria universitară și istoriografică. Cu cărțile publicate și-a depășit ca producție istoriografică fratele, pe Liviu Țârău. Ineditul și curajul abordării unor subiecte delicate devin mai rare la istoric – subiecte și teme totuși, mai puțin frecvente în istoriografia românească contemporană. În România excesele noutății pot perturba ierarhiile stabilite ale câmpului istoriografic. Cărțile sale, scrise cu metodă, cu o anumită liniaritate și pe bază de izvoare și surse documentare, sunt jaloane științifice în cercetarea perioadei comuniste. Stilul lui Țârău este fluent, dar nu spectaculos, pentru că autorul nu le-a scris cu „nerv”, ci doar cu referire la documentul frust. Țârău este un istoric al epocii noastre care a pus preț metodologic pe ”durata scurtă”, care ocultează ”durata lungă”, fapt ce l-a făcut un istoric de succes și la modă în prezent.
Ionuț Țene