În 1990, când am intrat în anul I la Facultatea de Istorie, am avut un curs inedit și absolut necunoscut nouă, tinerilor ieșiți proaspăt din comunism, cu un orizont de cunoaștere redus. Cursul se intitula „Numismatică” și făcea referire la perioada antică. De la primul curs a venit un profesor de înălțime medie, mai degrabă scund, cu față rotundă și ochelari cu rame subțiri. Era profesorul Radu Ardevan. Rar am văzut un om mai pasionat de subiectul pe care îl preda la facultate. Vorbea apăsat și repede, câteodată sacadat, cu gesticulații din mâini și din buze. Era atât de pasionat de materia pe care o preda, încât o prezenta ca pe un film polițist. El era detectivul care urmărea de unde s-a bătut moneda, circulația ei prin comerț prin tot imperiul sau plata soldei legiunilor și unde s-a îngropat, într-un mormânt sau tezaur, în urma venirii popoarelor migratoare. Pur și simplu, Ardevan, de pe urma încrustată a unei monede descoperite pe teritoriul Daciei romane, ne spunea unde a fost bătută moneda — de aramă, argint sau aur — la ce monetărie din Roma, de exemplu, la Templul lui Iunona – la Serdica (în Bulgaria de azi) sau la Sisak (în Croația). Făcea parcursul plății comercianților sau soldtaților și ne dezvăluia destinatarul daco-roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Dacă era o monedă bătută la Lugdunum sau Londinium și ajungea în Dacia, aceasta arăta că aici au fost relocate legiuni din vestul Europei. Dacă moneda romană era bătută la Alexandria, înseamnă că fermierii din vila rustica de la Potaissa făceau comerț cu orientalii și africanii. Nu de puține ori Radu Ardevan ne aducea câte o monedă romană ciobită și ne spunea întreaga ei poveste: de la monetăria unde a fost bătută, unde a circulat, de ce a fost încrustată și în ce mormânt sau tezaur îngropat a dispărut, apoi a fost redescoperită de arheologii contemporani. Explica atât de pasionat, în sala „Vasile Bogrea” a clădirii centrale a Universității „Babeș-Bolyai”, pentru noi, studenții absolut ignoranți în problematică, încât ne uitam la domnul profesor ca la televizor.
Radu Ardevan s-a născut pe 17 decembrie 1951, la Cluj-Napoca, și este recunoscut ca un istoric și arheolog român cu o carieră dedicată cercetării istoriei antice, epigrafiei latine și numismaticii. Poate cel mai bun pe care îi avem azi. Se trăgea dintr-o familie de medici, având acces la bună educație chiar și în comunsim. Formarea sa academică s-a realizat la Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca (absolvit în 1970) și la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția istorie, specializarea istoria antică și arheologie (1974). Stăpânește mai multe limbi străine — franceza și germana foarte bine, engleza și latina bine, italiana la nivel suficient — ceea ce i-a facilitat schimburile științifice internaționale și recunoașterea academică. După primii ani ca arhivist (Arhivele Statului, Brașov și apoi Cluj, 1974–1979), în care a lucrat și ca paleograf pentru latină și germană, Ardevan și-a continuat activitatea la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca (1979–1992) în calitate de muzeograf arheolog, ocupându-se de cercetări de suprafață, săpături de salvare, protecția siturilor arheologice și administrarea Cabinetului numismatic. A colaborat activ la redacția unor periodice de specialitate și, din 1990, a susținut cursuri ca lector suplinitor la Universitatea „Babeș-Bolyai” (numismatică antică, instituții romane, epigrafie și științe auxiliare ale filologiei clasice). În 1992 a trecut la Institutul de Arheologie și Istoria Artei (Cluj), în cadrul Academiei Române, unde a continuat cercetările în epigrafie și numismatică antică, participând la comitete de redacție și la formarea de doctoranzi. Din 2002 a revenit la Universitatea „Babeș-Bolyai” ca conferențiar, apoi profesor (2013–2017), conducând teze de doctorat din 2015 și devenind profesor emerit din 2018, cu colaborări ulterioare în regim de cadru asociat până în 2022. Este implicat în Școala Doctorală „Istorie, Civilizație, Cultură” și în „Centrul de Studii Romane”.
Istoricul a efectuat numeroase stagii de perfecționare și colaborări internaționale: participări la situri și institute din Elveția (Martigny, 1980), Germania (Passau, Frankfurt, 1992; Frankfurt‑am‑Main, 2005), Finlanda (Helsinki, 1994) și Austria (Viena, 1996 și 2002). Doctoratul l-a susținut în 1994 la UBB cu teza „Viața municipală în Dacia romană” (coord. prof. dr. I. Piso). Pentru activitatea sa științifică, cartea de doctorat i-a adus premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române în 2000. Centrul preocupărilor lui Ardevan îl constituie Dacia romană — viața municipală, epigrafia latină, istoria socială și militară a provinciei, precum și numismatică antică. A preferat studiile de nișă în abordarea istoriografică. Cercetările sale îmbină studiul izvoarelor epigrafice și monetare cu date arheologice, contribuind la înțelegerea organizării urbane, a administrației municipale și a prezenței militare în spațiul provinciei. Dacia Romană are numeroase tezaure numismatice și epigrafice, astfel colonia fiind bine populată de coloniști și autohtoni romanziați. Printre lucrările sale de referință și scrise foarte tehnic se numără: ”Viața municipală în Dacia romană” (Timișoara, Mirton, 1998) — sinteză majoră asupra vieții urbane în Dacia romană, premiată și recenzată pe plan internațional; ”Tezaurul monetar roman Apulum VII” (Alba Iulia, Altip, 2003) — studiu numismatic în colaborare; ”La Dacia romana” (Soveria Mannelli, Rubbettino, 2007) — colaborare internațională; ”Din istoria militară a Daciei romane. Castrul roman de interior de la Gherla” (Timișoara, Mirton, 2008) — studiu arheologic și militar, în colaborare; ”Odkrywanie rzymskiej Dacji. Przygoda intelektualna” (Poznan, 2010) — text destinat unui public larg; ”Storia romana. Dal 753 a.C. al 565 d.C.” (Milano–Torino, Bruno Mondadori, 2011) — contribuție în limba italiană; ”Lexicon epigraphicum Daciae” (Cluj-Napoca, Mega, 2016) — amplu lexicon epigrafic, rezultat al unei echipe de cercetare. Munca sa științifică a inclus numeroase articole, recenzii și participări la proiecte și comisii de evaluare și examinare doctorală. Lucrările sunt accesibile și online (pagina personală UBB, Academia.edu, Google Scholar, BrainMap, ORCID), facilitând consultarea cercetărilor sale de către comunitatea academică internațională. Radu Ardevan s-a impus ca un specialist consacrat al Daciei romane, printr-o combinație de rigoare arheologică, erudiție epigrafică și expertiză numismatică. Contribuțiile sale — monografii, lucrări colaborative și instrumente de cercetare — au lărgit semnificativ înțelegerea instituțiilor municipale, a vieții sociale și a prezenței militare în provincia romană Dacia, consolidând poziția Clujului ca centru de studii clasice și arheologice în România. A făcut parte ca membru în diverse societăţi ştiinţifice: în 1977 la Societatea de Studii Clasice din România (din 1981 – secretar al Filialei Cluj-Napoca; 1998-2018 preşedinte al Filialei); în 1979 ales Societatea Numismatică Română. Din 1982 membru al Asociaţiei Internaţionale de Epigrafie Greacă şi Latină (AIEGL). A fost ales reprezentant al României în Comitetul acesteia, pe perioada 2017-2022. Sunt doar câteva menționări din zecile de comitete de specialitate din care a făcut sau face parte.
Istoricul clujean poate fi încadrat în tipologia clasică de muzeograf și cercetător pasionat, de om de știință focusat pe teme de strictă specialitate. Nu se mai pot scrie studii de numismatică și epigrafie de acum înainte fără opera științifică a lui Radu Ardevan. Urmașul lui pe această linie de cercetare ar putea fi muzeograful Cristian Găzdac, care și-a publicat la începutul anilor 2000 lucrarea de doctorat din Anglia pe o temă legată de monedele romane din Dacia romană, dar nu știu dacă are încă suflu și pasiune pentru a-l depăși pe maestrul Ardevan. Contribuția lui Radu Ardevan la această specialitate nu cred că poate fi depășită în curând. Nu mai avem istorici tineri pasionați de subiect. Ardevan rămâne istoricul strictei specializări și pasionat de tema sa comprimată. Nu este un istoric de sinteză, ci de nișă istoriografică, pe care a abordat-o cu ardoare și acribie, ca un îndrăgostit de numismatică și epigrafie. Metodologia sa de predare era cea clasică, influențată de pozitivismul german, dar care a prins viață prin pasiunea depusă de istoricul clujean. Îl consider pe Radu Ardevan mai mult numismat decât epigraf, un profesionist care a contribuit la specializarea științelor auxiliare. M-am reîntâlnit cu domnul profesor Radu Ardevan anul trecut, în 2025, la petrecerea organizată cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la terminarea facultății. Am regăsit, la un pahar de vorbă, același profesor pasionat, neschimbat la glas, atitudine și fizic. Parcă nu au trecut anii peste spiritul tânăr al domnului profesor. Școala istoriografică a științelor auxiliare de la Cluj-Napoca s-a remarcat datorită lui Radu Ardevan. E un adevăr ce nu poate fi contestat. A arătat că arheologia poate fi o poveste științifică pasionată, nu aridă. Dar a lăsat oare urmași pe această specializare științifică?
Ionuț Țene