30 august 1940 – Diktatul de la Viena: Politicienii ne-au trădat, la cererea ambasadelor și guvernelor străine

30 august 1940 este o dată neagră a istoriei Românie, când guvernul român la cererea ambasadelor și guvernelor străine a cedat suveranitatea unui teritoriu românesc. Așa se întâmplă, când politicienii de atunci ca și cei de azi, ascultă mai mult de ambasade le străine decât de interesul național. Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”. Presa și ulterior istoriografia română din vremea lui Ceauşescu a numit această procedură „dictat” (termen preluat din limba germană, Diktat). În realitate termenul de Arbitraj este corect folosit corect de istoricii străini privind cedarea Transilvaniei de Nord către Ungaria la presiunea Germaniei şi italia dar cu acceptul conducerii politice a României şi a Regelui Carol al II-lea.La 30 august 1940 a existat şi varianta respingerii arbitajului negociat de Mussolini şi Hitler la presiunea amiralului Horthy şi intrarea în război a României cu Ungaria. În perioada începerii războiului au existat ţări ca şi Serbia, Polonia sau Grecia care au refuzat orice cedare teritorială şi au luptat cu arma în mână să-şi apere pământul şi demnitatea naţională. La noi, clasa politică şi regele curvar au preferat să cedeze ruşinos, fără un glonte tras de armă, teritorul Transilvaniei de Nord spre ruşinea Europei şi ca un exemplu prost de laşitate pentru generaţiile de români. Rezistenţa militară ar fi spălat onoarea României în faţa Istoriei. Cedarea fără luptă induce marilor puteri ideea că România mai poate fi sacrificată pentru că poporul şi politicienii cedează uşor la prima ameninţare.

Politicienii români au negociat teritoriul naţional şi populaţia română rămasă în zona de ocupaţie maghiară ca pe nişte vite duse la abator. Şi de aceea armata maghiară a comis atrocităţile din Ardeal, deoarece Bucureştiului nu i-a păsat de soarta românilor ardeleni. Clasei politice dâmboviţene decadente și corupte i-a fost mai dragă stabilitatea privilegiilor decât sacrificiul apărării interesului naţional. Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondițion ată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. Consiliul de Coroană, convocat de regele Carol al II-lea în dimineața zilei de 30 august, a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe. Politicienii de la Bucureşti, care au acceptat raptul teritorial pentru păstrarea propriilor interese de clasă şi pecuniare sunt un contramodel imoral pentru politicienii de azi. Ca doctorand la Istorie am audiat zeci de bătrâni din Huedin şi Cluj care atunci, ca tineri, au fost martori cu ochii în lacrimi cum trupele române se retrăgeau pe 3 septembrie 1940 cu tancuri, mitraliere şi moto-blindate, iar bravii ostaşi ai lui Horthy ne invadau pe biciclete ca nişte postaşi având pe umeri puşti vechi din primul război mondial. Atunci mulţi români şi-au dat seama de ticăloşia clasei politice de la Bucureşti, care minţea poporul cu linia invicibilă de apărare Oradea – Carei – Timişoara. De subliniat că Iuliu Maniu și Nicolae Iorga nu au participat la Consiliul de Coroană din noaptea de 29 spre 30 august 1940, iar Ion Mihalache sau opus vehement dictatului impus de ambasadele și guvernele străine ale Axei, cu celebra remarcă: „Pământul țării nu se poate discuta și nici ceda”. Mihail Manoilescu, în memoriile scrise imediat după război ”Dictatul de la Viena. Memorii Iulie – August 1940” încearcă jalnic și penibil să se disculpe de lașitatea din 30 august 1940. Doar Iuliu Maniu a avut curajul să meargă în acea zi fatidică la Regele Carol al II-lea și să-i spună verde în față: Asupra teritoriului românesc al Transilvaniei nimeni nu are căderea de a decide, în afară de poporul român din Transilvania. Poporul român s-a pronunţat odată şi pentru totdeauna, în Adunarea Naţională plebiscitară de la 1 decembrie 1918, ţinută la Alba Iulia. Forul care a decis ca integritatea noastră naţională să fie supusă unei hotărâri arbitrate a unor factori ostili intereselor româneşti nu a avut nici jurisdicţia, nici competenţa de a o face şi, în consecinţă, decizia lor este nulă şi neavenită.” Apoi Iuliu Maniu cere abdicarea Regelui Carol al II-lea.

Trasarea noii frontiere prin arbitraj a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câțiva zeci de km de ea. Miniștrii de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, și cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia sa delegațiilor română și maghiară, la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Viena. Ministrul nostru, Mihail Manoilescu a leşinat ca o fată mare când a trebuit să semneze textul Arbitrajului. Ciano a trebuit să-i dea un pahar cu apă să-şi revină iar reprezentanţii Ungariei râdeau şi-şi dădeau coate privind laşitatea românului şi a politicienilor de la Bucureşti care le ofereau Ardealul pe tavă. Scena este filmată şi fotografiată de cameramanii vremii. Există o poză istorică cu Manoilescu alb ca varul în faţa porţii principale a Palatului Belvedere din Viena. În 1947 fostul ministru de externe a scris o carte încercând să justifice actul de laşitate al Regelui Carol al II-lea şi a clasei politice bucureştene din 30 august 1940.Credeţi că politicienii români au învăţat din istoria tragică de la Viena ceva? Vă înşelaţi amarnic. În sud-estul Transilvaniei au loc periodic ”diktate de la Viena”, limba română fiind tot mai prigonită în școli sau instituții publice, conform rezoluțiilor publice oficiale ale FCRCHM. În Ardeal umbra sumbră a Diktatului de la Viena se pare că nu a murit și din vina politicienilor noștri, că nu știu să zică ca Avram Iancu: ”No` Hai!”

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.