Emil Cioran a murit cetățean român!

Mi-a căzut în mână cartea ”Cioran și Securitatea” scrisă și îngrijită de Stelian Tănase, carte apărută la Editura Cuantic (2023). Studiu introductiv este realizat cu acribie și înțelegere istoriografică așa cum ne-a obișnuit scriitorul Stelian Tănase, când purcede la o intreprindere legată de istoria recentă. Stelian Tănase este obiectiv și încearcă să-l înțeleagă pe filosoful exilat la Paris, care trăia într-o sărăcie și modestie autoimpusă. După cărțile publicate și premiile oferite, Cioran putea trăi mult mai bine, dar pe filosof nu l-a preocupat partea materială a existenței. A rămas toată viața un filosof existențialist și idealist care a ales să trăiască, să scrie și să citească într-o mansardă romantică din cartierul latin (Rue de l’Odéon, 21-23). Cioran a trăit în concubinaj cu o franțuzoaică de origine evreiască, care îi făcea și menajul. A lucrat la o editură pariziană pe un salariu modest. ”Cioran și Securitatea” este o carte de documente, care se citește cu creionul în mână ca să-ți faci o imagine despre acest exilat român, ce a ales să se auto-izoleze de exilul românesc și în special de viața socială și mondenă. A trăit retras ca un însingurat. Avea doar trei sau patru prieteni, printre ei Mircea Eliade, Paul Celan și Eugen Ionescu. Refuza să intre în activitățile exilului, pe care îl considera o strânsură de frustrați și veleitari și nu a mers niciodată la evenimentele lor, dar nici la ambasada României de la Paris sau la alte instituții consulare ale RPR și apoi ale RSR. Autorul și-a construit cartea științific, de fapt fiind o culegere de documente reproduse ”ce provin din arhivele CNSAS și SRI. Aceste pagini îi dezvăluie cititorului aspecte ignorate din profilul «personajului» contradictoriu care a fost Emil Cioran și fundalul istoric pe care el a evoluat. Dosarul său a fost deschis în 1954, la 14 ianuarie. E greu de imaginat însă că zece ani, după 1944, cînd Armata Roșie ocupa România, a fost uitat de autoritățile comuniste. În 1948, fratele lui, Aurel Cioran, a fost arestat, judecat și condamnat la șapte ani de detenție «pentru activități legionare». Și sora sa a fost arestată și deportată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Există în dosar, începînd cu 1951, mai multe rapoarte referitoare la «fugarul de la Paris» și, de asemenea, copii ale scrisorilor trimise părinților săi. Scrisori banale, de altfel, unde anunța trimiterea unor colete cu haine și medicamente, în plus dădea vești despre el. În 1954, Securitatea din Sibiu a deschis pentru Emil Cioran un dosar de «urmărire locală» (U.L.). Un an mai tîrziu, la 16 august 1955, din «urmărit local» devine «urmărit pe țară» (U.T.): «Republica Populară Romînă, Ministerul Afacerilor Interne. Strict secret. Direcția Regiunii Brașov, Serviciul Raionului Sibiu. Nr. 2808, Dosar de urmărire pe țară privind pe ’Ciobanu’ [nume codificat pentru scriitor]». Data este foarte apropiată de momentul eliberării din închisoare a lui Aurel Cioran. De acum, agenții care lucrau în Occident încep să fie dirijați spre Paris, avîndu-l pe Cioran printre țintele prioritare. În țară, familia sa este strict supravegheată, la fel și prietenii. La 1 martie 1960, a fost judecat la Tribunalul Militar din București cel mai mare proces politic intentat unor intelectuali. Printre cei 23 de acuzați se aflau cîțiva prieteni ai lui Emil Cioran: Constantin Noica, Arșavir Acterian, Marietta Sadova, ex-legionari. Și alți acuzați erau foști legionari, fără să fi fost în contact cu Cioran. Dar, în boxă, compar și persoane cu vederi opuse (Alexandru Paleologu, N. Steinhardt, Dinu Pillat, Vladimir Streinu, Theodor Enescu etc.). Toți au fost condamnați la termene grele de închisoare, între 6 și 25 de ani. Vinovăția lor era cu totul imaginară. Unul dintre principalele capete de acuzare a fost corespondența purtată de Cioran cu persoane din țară.” Prin studiul introductiv, Stelian Tănase ne oferă cu acribie un cap de pod lizibil în bucătăria documentară a Securității.

Ceea ce este de reținut din studierea dosarului de securitate a lui Emil Cioran este faptul că filosoful nu a renunțat niciodată la cetățenia română. Avea un pașaport de apatrid, încă din 1940, când a sosit la Paris ca și atașat consular și student ”întârziat”. Din cauza aceasta Cioran nu a putut călători în afara Franței, datorită faptului că trebuia să renunțe la cetățenia română și să ceară pașaport franțuzesc. Francezii i-au propus de mai multe ori cetățenia, dar i-a refuzat. Din cauza că era apatrid a avut de multe ori probleme cu poliția și ministerul de interne francez. Deși scria mai bine franțuzește decât un intelectual francez, Cioran nu a uitat limba română, ci cu emisarii veniți din țară vorbea românește, ca și cu Eliade sau Ionescu. A refuzat legăturile cu exilații români și datorită faptului că îi era teamă să nu-i creeze fratelui Aurel Cioran probleme ca fost legionar, care a fost închis șapte ani de regimul comunist, dar și surorii sale care a fost deținută la canalul Dunăre-Marea Neagră. Tatăl lui Cioran a fost protopop ortodox, rudă cu familia Goga, și a murit fără să-și mai vadă fiul. Trecutul său apropiat extremei drepte din anii 30, când a scris ”Schimbarea la Față a României” l-a făcut circumspect și a refuzat orice legătură cu exilul legionar. În anii 50 îi era teamă lui Cioran că regimul comunist din RPR îi va scoate dosarele de fost membru al extremei drepte ca la Vintilă Horea, care i s-a retras premiul Goncourt. Emil Cioran a refuzat să aibă o relație apropiată cu Virgil Ierunca și Monica Lovinescu și, de asemenea, a refuzat să vorbească la Europa Liberă împotriva regimului, tocmai din aceleași angoase existențiale: posibila re-arestarea fratelui și dosarul de membru al extremei drepte. În 1959 când au fost arestați C. Noica, Marieta Sadova și Dinu Pilat, filosoful s-a simțit vinovat pentru că publicase în presa franceză un răspuns la o scrisoare a filosofului român, care a devenit probă la dosarul Securității în Tribunal.(“Răspuns al unui prieten îndepărtat”). Emil Cioran a dorit cu ardoare să devină scriitor francez și să uite trecutul românesc atât cât se putea. Nu a mai scris în limba română, dar era absolut la curent cu tot ce apărea și se scria în țară, precum și cu situația politică. După liberalizarea regimului din 1964 emisarii securității, dar și scriitorii trimiși din țară la Paris au încercat să-l convingă să se reîntoarcă în România sau să viziteze țara, așa cum au făcut Henri Coandă sau George Emil Palade. De fiecare dată Cioran i-a dus cu vorba pe emisarii Bucureștiului, dar a refuzat să revină în țară, nici măcar doar la Sibiu și la locul de naștere Rășinari, de care îi era atât de dor conform corespondenței cu fratele său. Securitatea prin 1975 a încercat să-l racoleze și pe Aurel Cioran, acesta părea că acceptă după ani mulți de tatonări, dar inteligent fratele lui Cioran a deconspirat încercările securiștilor la un prieten din Timișoara și racolarea s-a compromis. Aurel Cioran era în legătură cu foști colegi din perioada interbelică, pe care Securitatea i-a lichidat (vezi sinuciderea lui Nicolae Petrașcu în 1968 cu un cuțit în piept și spânzurat cu sfoara de la bazinul de la toaletă, în urma procesului deschis prof. Spiridon Cândea de către regim, arestat politic între 1967-1968). În 1968, Securitatea, care își trimitea aproape lunar la Paris emisarii ce semnau ca scriitori valoroși în revistele literare din RSR, să-l convingă să vină în țară ca turist. Dar poetul Al. Căprariu din Cluj, care a asistat în mansarda lui Cioran, la o discuție telefonică a filosofului cu Eugen Ionescu, care era la un sanatoriu de dezalcoolizare în Elveția, acesta reîntros în țară a publicat în revista clujeană ”Tribuna” un articol în care spunea că Eugen Ionescu are probleme cu alcoolul și a răspândit veste în mediile literare clujene. Emil Cioran s-a supărat și le-a transmis atașaților culturali români de la Paris că cea ce a făcut poetul Al. Căprariu a fost ceva rușinos: să facă publică o convorbire privată, abuzând de încrederea lui. Cioran le-a transmis securiștilor și ambasadei României de la Paris că vizita sa în țară se anulează. De fapt, Cioran nu cred că a dorit cu adevărat niciodată să se reîntoarcă în țară, așa cum nu a făcut-o nici după 1990. Teama de deconspirare a trecutului său legat de extrema dreaptă îl apăsa și îi era frică să nu apară în presa occidentală articole plătite de regim.

Cioran era cunoscut ca scriitor francez, nu activist politic. De asemenea, Emil Cioran a refuzat premiile în banii, multe consistente și prestigioase, inclusiv premiul Academiei franceze, pe motiv că banii să fie oferiți tinerilor. Și aici putem crede că Cioran dorea să trăiască într-o recluziune aproape ascetică. În discuțiile private la Paris se manifesta ca Eugen Ionescu: Dacă era prea mult lăudată România venea cu o critică, dacă țara sa era criticată sărea la bătaie să o apere și să o laude cu înverșunare. Până la sfârșitul vieții Emil Cioran a fost un român și a murit în 1995 cu pașaportul românesc, ca cetățean român. De aceea toate enciclopediile spun că Emil Cioran este scriitor român. A fost forma lui originală de a-și exprima dragostea față de țara sa, chiar dacă nu a mai revăzut-o niciodată. Un lucru mai transpare interesant din documentele Securității comuniste. Emil Cioran a fost singurul exilat român care nu a lăudat fronda lui Ceaușescu față de URSS din vara lui 1968, odată cu invazia Cehoslovaciei. El spunea că rușii nu-l vor ierta pe Ceaușescu pentru acestă provocare care nu ajută poporul român și România. Rusia fiind un imperiu se va răzbuna la momentul oportun. În decembrie 1989, Ceaușescu a fost executat la ordinele Moscovei. Această viziune este total singulară a lui Cioran față de pleiada tuturor scriitorilor din țară și exil care l-au susținut total pe Ceaușescu în august 1968, când a cuvânta despre independența României de la balconul CC al PCR. Cioran spunea prietenilor că țările mici nu pot fi independente și că este o utopie să crezi asta. Deși lupta cu iridenta maghiară din exil, Cioran lăuda politica de deschidere economică a lui Janos Kadar, chiar cu rușii în țară. Dosarul lui Emil Cioran a fost închis de Securitate în lunile mai – iunie 1990, așa-zisa revoluție din decembrie 1989, pentru temuta instituție se pare că nu a avut loc și nu a afectat-o structural de oferea informări despre ”obiectiv”. Emil Cioran a murit cetățean român în 1995, care a uitat limba franceză, spre stupoarea asistentelor din spitalul parizian care nu înțelegeau pre ce limbă le vorbește autorul cărții ”La Tentation d’exister”.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Despre iertarea mântuitoare la Bartolomeu Anania în temnița comunistă

Iertarea este evanghelică și înseamnă un prim pas spre...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea în aer. După dezbaterea recentă a candidaților republican și democrat de la CNN, a reieșit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.