Iohannis a vorbit degeaba cu Zelenski! Drepturile românilor din Ucraina ignorate

După ce Austria și Olanda ne-au dat cu flit pe tema Schengen, iată, că și Ucraina ne umilește privind drepturile românilor din această țară. După 12 ani de slugărnicie la poarta marilor puteri europene din partea guvernelor din România și a clasei politice am primit doar refuz, umilință și ignoranță la dreptul nostru firesc de intra în Schengen, pentru că am îndeplinit absolut toate criteriile legale, tehnice și logistice de integrare. Toate acele „mângâieri pe cap” ale comisiei europene și liderilor parlamentului european sunt doar de fațadă. În realitate, din punct de vedere tehnic, România va mai putea intra în Schengen, în cel mai optimist cadru legal european, decât în anul 2025, iar în varianta pesimistă, în 2026, sau niciodată, pentru că nu știm ce se va întâmpla pe viitor, cu criza imigrației sau cu războiul. Politica guvernului de slugărnicie la porțile instituțiilor de la Bruxelles s-a dovedit falimentară. Austria și Olanda, deși profită economic total de pe noi, ne-au întors spatele și ne-au umilit ca pe niște „slugi”. Vorba cântecului lui Horia Stoicanu: ”Popoarele de servitori/N-au arme şi n-au luptători.” Jumătate din palatele și opera din Viena, pe care le admirăm ca turiști, sunt făcute cu aurul de la Roșia Montana și cu munca iobagilor moți din Ardeal. Austria ne percepe ca fiii foștilor iobagi, iar guvernul nostru le răspunde slugarnic, cerând românilor ”opriți boicotul pentru firmele austriece”. De slugărnicia clasei noastre politice s-a prins și ”eroul planetei”, președintele ucrainean Zelenski, care a promulgat noua lege a minorităților în care școlile și bisericile în limba română sunt închise sau chiar interzise. Deși vrea să intre în UE, Ucraina se poartă ca un stat sovietic. În urma protestelor românilor din Ucraina, dar și a societății civile, cu greu Klaus Iohannis s-a hotărât să intervină. Preşedintele a avut curajul, miercuri, 4 ianuarie 2023, să aibă o o convorbire telefonică cu omologul său, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că noua lege a minorităţior din această ţară a generat preocupare şi nemulţumire autorităţilor române. I-a cerut acest lucru la finalul discuției, după ce i-a promis sprijin tehnic, militar, logistic, medical pentru susținerea Ucrainei în războiul de apărare împotriva Rusiei și după ce le-am promis că cei peste 100000 sută de mii de refugiați ucraineni vor fi bine găzduiți în țara noastră, precum și soldații ucraineni îngrijiți în spitale românești. După această declarație de sprijin total, Iohannis i-a cerut lui Zelenski să găsească soluţii care să remedieze situaţia.

În urma acestei discuții, iată ce a înțeles Zelenski? Le luăm românilor tot spirjinul logistic, tehnic, militar și medical, precum și canalul Bâstroe pentru traficul de grâne ucrainean, dar cu drepturile românilor persecutați le spunem să mai aștepte. După discuția telefonică cu Iohannis, președintele Zelenski a răspuns sec pe facebook: ”Pun pe primul loc în industria de apărare. Mulțumesc pentru solidaritatea și sprijinul României în lupta contra agresiunii Rusiei.” Punct. Pentru Zelenski, drepturile minorității române din Ucraina nu există. România poate fi călcată în picioare și umilită în continuare, desigur după ce o stoarcem de resurse economice, industriale, medicale și militare. De ce gândește așa Zelenski sau cancelarul austriac? Pentru că ne percep ca niște slugi fără demnitate în Europa? Consider că a sosit timpul ca guvernul României și clasa politică să schimbe paradigma de abordare a politicii externe: boicot pentru firmele austriece și olandeze până ne primesc în Schengen, iar pentru Ucraina doar sprijin umanitar pentru refugiați și răniții de război, până când Zelenski va schimba legea minorităților naționale și românii vor avea dreptul la școală, administrație și biserică în limba română. România va dărui din energia și resursele sale doar dacă este tratată cu demnitate de Bruxelles, marile puteri și Ucraina. SUA ne înarmează, dar de vize nu ne scapă, așa cum a făcut cu Ungaria lui Orban, prietenul lui Putin. Ce partener strategic e acela care îți vinde avioane scumpe, dar îl răsplătește pe Viktor Orban cu respect și scoaterea vizelor pentru Ungaria? Marile puteri reacționează doar în fața demnității, iar politica de slugărnicie e ignorată și răsplătită doar cu umilință. Basmele austriece și olandeze despre Schengen sunt pură demgogie. Umilința Schengen și ignorarea lui Zelenski a drepturilor românilor arată că țara noaastră nu are prieteni adevărați în Europa, ci doar stăpâni. Singurul prieten al românilor este doar Dumnezeu. Să ne încredem în El și în forța noastră de sta drepți și demni, fără capul plecat, în fața istoriei.

Ionuț Țene

Ultimele articole

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Newsletter

Citește și

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a...

”Câinii războiului” global au tras în reprezentantul păcii și democrației: Donald Trump

Tentativa de asasinat asupra candidatului republican Donald Trump plutea...

Părintele Dumitru Bălașa – neînfrântul anticomunist, care nu s-a lepădat de Hristos

Părintele Dumitru Bălașa a fost un preot jertfelnic și...

Vladimir Creţulescu, reconstruiește o etnogeneză în ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction d’une identité nationale”

Recent am citit o carte cu adevărat excepțională, scrisă de Vladimir Crețulescu și intitulată sugestiv ”Les origines du discours identitaire Aroumian-Roumain (1770-1878): la construction...

Alexandru Petria – spărgătorul de tipare lirice

Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de...

Clujeanul Nicolae Trifoiu – martorul lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, din temnița comunistă

Pe luptătorul anticomunist Nicolae Trifoiu l-am cunoscut personal l-a începutul anilor `90. El a fost prieten cu un alt mărturisitor din temnițele comuniste –...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.