Aventura literară iberică m-a inspirat ca un amurg de toamnă carpatină. Că am fost în aeroportul din Madrid, la o coadă de la controlul pașapoartelor, fie mergând la întruniri și serate literare, Spania lui Cervantes m-a înaripat. O creastă de ferestrău din Sierra, un Alcazar din Toledo sau un cartier muncitoresc din Alcala de Henares m-au inundat cu o emoție neobișnuită și telurică. Pământul aspru al conchistatorilor, între ocru și culoarea argilei, mustea de mirosuri de migdali, măslini și rodii. Înconjurat de zeci de români și spanioli îndrăgostiți de cultura română la conferințe sau la ”grătare lirice” am compus șase poezii scrise direct cu sângele izvorât din inimă, împrospătat de vinul de rioja. A fost recunoștința mea pentru acest pământ sfințit cândva de sânge românesc, pe care limba română este a doua care se vorbește în Spania. În această țară se naște o nouă literatură, a diasporei române, îmbibată de mituri iberice într-u nou spațiu mioritic transfigurat, care ar trebui redenumit carpato-sierra-danubiano-pontic-castilian. Trebuie să mulțumesc pentru aceste șase poezii compuse în dueluri lirice și muzicale, poetului Marin Dumitrescu și scriitorului Mircea G. Florescu, care este un fel de Jianu ce cântă la cobză baladele lui Tudor. Muzele Spaniei, la Guadalajara sau Cluj-Napoca vorbesc, compun și cântă pre limba lui Eminescu în țara lui Cervantes. Este o sete de cultură, trăire românească în Spania, de neînțeles pentru un simplu turist. Setea românilor de izvoare, arhetip și ancestral este de nepotolit și ”românizează” Hispania lui Traian. Apa vie a poeziei românești se citește și scrie cu lacrimi din ochiii copiilor români ai peninsulei iberice. Spania literară a devenit un fecund pământ european românesc, în care se nasc poeți români de o valoare certă, care nu au fost preluați, încă, de critica literară din țară în indexul istoriei literare oficioase. O viitoare istorie literară românească se va scrie cu scriitori români născuți în țara lui Garcia Lorca, pe care l-am simțit mereu aproape, deasupra peregrinărilor mele de poet ignorat de critici dar poate iubit de stele: compañero poeta.
Ionuț Țene
Sierra Maliciosa
La o aruncătură de piatră de Madrid
Pământul miroase a sânge
Și are gust de sare
La o aruncător de stea
Aerul dansează hora pe note moarte
Sufletele lor vântură florile
îngălbenite de Sânziene
La o aruncătură de clipă
Miroase cum transpiră Munții Carpați
(Sierra Maliciosa – la poale)
Portal
În acel loc
Păsările vorbesc
În acel timp
Și iarba
Vorbește
Casele se aliniază
Vorbind
Câinele care latră
Vorbește
Acolo ochii pisicii
Vorbesc
Privirea copiilor
Care merg cu spatele
spre nori
În pădurea aceea
și copacii
Vorbesc
Cu dinții lor de frunze
Care mușcâ liniștea
Cu sete
De țiuie urechile
Tăcerii
(Madrid)
Limita legală a poetului
Poetul a depășit limita legala de viteza
Poetul întotdeauna depășește limita cuvintelor
Pe procesul verbal al unui polițist
care nu a știut niciodată ce înseamnă iubirea
Pe poșetă de lux a unei femei
care a citit toată viata emblemele unor firme de marca
Viteza legala a poetului e dragostea cerului
Pentru frunza căzută din paradis
(Alcala, 23 octombrie)
Iordanes
Voi vorbi despre dragoste
Și frunze căzute
Voi vorbi despre cuvinte
Și rădăcini de piatră
Voi vorbi despre cerul vizigot
Și săbii trădate
Despre această dragoste
Îmbibata de sângele depărtării
Despre copiii amintirilor ce curg
Emoție spre muntele Om
ce-și cheamă viitorul acasă pe
Limba castiliana
(Arganda, 22 octombrie)
Paradisul pierdut
Acest steag al tristeții solare
Această întrebare a bucuriei tăcute
Această liniște zgomotoasă de vorbe
Acest cânt care a luat foc în apa rece de munte
Acest Această clipa sedusă de stele
S-a îndrăgostit de mirarea pieptului tău
De mușcătura unei vorbe sărate
Ce-a îndulcit întâlnirea acestor buze de copaci din paradis
(Madrid)
Unde
Eu nu mă mai duc nicăieri
Eu nu mă mai întorc
Acolo oriunde
Unde copacul cunoașteri crește
În acest măr
din care mușcă tristețea
Cu neînsetată sete luciditatea
Ionuț Țene