Liturghia pocăinței din Miercurea cea Mare reprezintă o confirmare a lucrării de pocăință a Postului Mare, arătându-ne astfel ce minuni poate săvârși aceasta când se lucrează și câtă suferință aduce când lipsește. Pocăința este mântuitoare. Miercurea Mare este și ziua în care creștinii ortodocși marchează momentul în care Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginți. Prețul trădării este lipsa iubirii. În această zi din Săptămâna Patimilor se citește în biserici pilda femeii păcătoase care i-a spălat picioarele Mântuitorului. Slujba Utreniei ne pune în față cele două stări: ale ucenicului și a păcătoasei; schimbarea cea bună adusă de pocăință și căderea pricinuită de iubirea banilor. Este vorba de femeia păcătoasă care a adus un vas de alabastru cu mir (nard) de mare preț, i-a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimile ei și le-a șters cu părul său. Ea a spart vasul, fără să păstreze nimic pentru ea, și a vărsat mirul ca jertfă. Mirul costa 300 de dinari, echivalentul a 300 de zile muncă, deci foarte mult în epoca antică. Dar să citim cu atenție textul evanghelic: Pe când se afla în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de Iisus o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump, pe care l-a turnat pe capul şi pe picioarele Lui, când şedea la masă: ”Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo, I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei şi s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Ioan 12:1-3). Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. (Ioan 12:4-6). Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.” (Matei 26:8, 9)
Apostolii au certat-o pe femeie pentru această risipă, susţinând că mirul trebuia vândut, iar banii, împărţiţi săracilor. Însă Iisus a zis: „Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare”. Era un semnal transmis privind crucificarea și îngroparea Sa peste câteva zile. La eveniment a fost martor şi Apostolul Iuda, cel care îndeplinea funcţia importantă și mercantilă de casier al ucenicilor. Şocat de gestul femeii păcătoase, Iuda a certat-o pentru că a risipit banii cumpărând mir foarte scump. El susținea ca fiecare ban să fie dat ajutor săracilor, deşi el însuşi sustrăgea pe ascuns din sumele adunate. Această ”risipă” l-a înfuriat pe ucenicul Iuda, care era la loc de cinste lângă Mântuitor și care se îngrijea de bani comuni. Tot în această zi, Iuda l-a vândut pe Mântuitor fariseilor pentru 30 de arginți. Iuda Iscarioteanul L-a părăsit pe Iisus şi a mers, pe ascuns, la casa lui Caiafa. În seara zilei de miercuri, Iuda s-a întâlnit cu membrii Sinedriului şi le-a făcut o propunere directă, fără ocolişuri: „Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El Vouă?”. Bucuroși de așa ofertă, fariseii i-au oferit 30 de arginţi, preţul trădării. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Astfel ”…i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).
Ce concluzii putem trage din pildele evanghelice din Miercurea Mare? În primul rând că iubirea nu are preț. Femeia păcătoasă, la fel ca și vameșul, este mai tare în credință și în dragoste pentru Hristos decât ucenicul Iuda sau fariseul care stă drept și gol sufletește în fața altarului din sinagogă. Creștinismul înseamnă doar iubire și nu formalism religios. Iubirea întru Hristos este mântuitoare și nu are prețul de 300 de dinari, așa cum a calculat comercial Iuda prețul mirului pentru a-l vinde și a fi oferit ca o formă de propagandă religioasă săracilor pentru interesul de grup, dar și pentru ca el să-și poată băga banii în propriu buzunar. Ungerea cu mir scump care prefigurează înmormântarea lui Iisus după calvarul de pe Golgota reprezintă și o formă de manifestare a credinței curate și ”gratuite”, pentru că doar în dragoste prețul material nu mai contează. Iubirea nu are preț este adevărul a ceea ce a înțeles femeia păcătoasă, fapt ce a dus la gelozia lui Iuda, care s-a văzut deposedat de materia primă a calculelor materiale prin pierderea banilor care se puteau obține de pe mirul scump. Gelozia l-a orbit pe Iuda și atunci a intrat sămânța trădări în el, care a fugit la farisei, arhierei și cărturari ca să-L vândă pe Iisus pe bani – echivalentul financiar al mirului ”risipit” de femeia păcătoasă. El nu a înțeles că Iius înseamnă iubire, nu calcule materiale și iubirea prin credință nu are un preț material, ci doar unul dumnezeiesc și mântuitor. Pilda este și o modalitate prin care Iisus ne-a arătat nouă că în drumul mântuirii noastre doar iubirea contează, nu calculele materiale stricăcioase care duc la trădare și cădere așa cum l-au dus pe Iuda. Se consfințește faptul că ”banii sunt ochiul dracului”. Doar iubirea este revelatoare, răscumpărătoare și mânuitoare. Prin iubire și credința exprimată de femeia păcătoasă ajungem la Hristos, nu prin cei 300 de dinari sau 30 de arginți calculați matematic și formal de Iuda. Formalismul lui Iuda este contrariul învățăturii hristice despre iubire și trăirea vie în credință. Creștinismul se trăiește astfel prin iubire. Este viu, nu este formal și refuză ritualismul. Absența iubirii a dus la trădarea lui Iuda. Să reținem că iubirea prin pocăință este mântuitoare. Există o vorbă în monahismul românesc care se potrivește acestei pilde din Mirecurea Mare: ”dar din dar se face rai”.
Ionuț Țene