Odată cu integrarea Poloniei în Uniunea Europeană începând cu anul 2004, valahii gorali au intrat în atenția istoriografiei poloneze, dar și a celei americane preocupate mai ales să abordeze subiectul din punct de vedere etnografic. Valahii gorali din Polonia reprezintă și azi o comunitate etnică minoritară cu o origine complexă, care păstrează tradiții unice ce coboară în etnogeneza românească din secolele V-IX. Valahii gorali (goral înseamnă în poloneză ad litteram – ”gură” și se traduce mocan sau muntean) sunt recunoscuți pentru specificul cultural, lingvistic și istoric, fiind o punte între civilizațiile românească și poloneză. Se consideră de către istoricii români și de o parte dintre cei polonezi că valahii gorali din Polonia își au rădăcinile în populațiile romanizate din Dacia, care după retragerea romanilor în secolele III-IV au migrat și s-au stabilit în diverse regiuni ale Europei centrale și de est. Caracteristicile lingvistice, obiceiurile și tradițiile lor reflectă influențe latine, precum și elemente păstrate din vechea cultură dacică. Unii istoricii consideră că valahii gorali din Polonia s-au format în urma migrațiilor din teritoriile istorice ale Valahiei (Moldova și Țara Românească), precum și din zonele învecinate ale Imperiului Otoman. Aceștia au migrat, pe motive economice sau politice, către Polonia, în special în timpul conflictelor și tumultului din Europa de Est, odată cu secolele XII-XIII și apoi în sec. XV la initiative regelui ungar Matei Corvin. Migrațiile au fost favorizate de relațiile diplomatice și comerciale dintre Țărine Române și regatele sau ducatele din Polonia, precum și de vorbirea unei limbi sau dialecte române vorbite în anumite zone. Comunitățile valahilor gorali s-au format în zonele muntoase ale munților Tatra și au păstrat o anumită autonomie culturală, păstrând limba română și tradițiile ancestrale, în ciuda apartenenței față de regatele polonez, maghiar și mai târziu de imperiul habsburgic. Istoriografia americană după anul 2000 devine interesată de trecutul și tradițiile valahilor gorali din Carpații Păduroși. Studiul lui Deborah Cahalen Schneider, „Being Goral: Identity Politics and Globalization in Postsocialist Poland”, publicat în 2006 la o editură din New York, este relevant în acest sens și explorează modul în care comunitatea gorală din Polonia își negociază identitatea în contextul tranziției post-socialiste și a globalizării. Autorul analizează cu acribie cum folclorul și tradiționalismul sunt utilizate de diferite grupuri minoritare pentru a avansa agende politice și economice, oferind o perspectivă asupra complexității identității etnice și a dinamicii puterii în regiunea Żywiec. (Deborah Cahalen Schneider, Being Goral: Identity Politics and Globalization in Postsocialist Poland (Seria SUNY în Identități Naționale). Albany, NY: State University of New York Press, 2006, pp. 211)
Schneider susține că, în Żywiec, zonă spre Moravia cehă, naționalismul nu este un factor la fel de important cum s-a crezut inițial. Locuitorii se identifică mai degrabă ca gorali decât ca polonezi, în parte datorită circumstanțelor istorice specifice regiunii, care a fost dominată de-a lungul timpului de diverse puteri. Deci istoricul american a identificat cu realism un subiect delicat. Goralii nu sunt polonezi, cel puțin de la origini, ci valahi. Căderea guvernului centralizat comunist din epoca sovietică a contribuit la această perspectivă originară iar criza economică a dus la pierderea locurilor de muncă garantate și a beneficiilor sociale, fapt ce a produs un fenomen de migrație a goralilor din arhetipul geo-istoric. Pentru a suplini aceste lipsuri, locuitorii din Żywiec s-au orientat fie spre rețele locale comerciale și turistice, fie spre globalizare, căutând să atragă capitalul extern și integrându-și afacerile în corporații internaționale. Conflictul dintre tradiție și inovație pe plan economic a dereglat pacea socială în arealul locuit de valahii gorali din 1990 încoace. Conflictul dintre aceste două abordări este interpretat de autoare ca un conflict de clasă. Elita locală, cu specificități și tradiții de conduită din perioada interbelică și de dinainte de communism și-a menținut statutul în perioada sovietică, nu prin putere financiară, ci ca arbitri ai culturii și ca forță de opoziție față de socialism. Cu privatizarea, aceștia și-au redobândit proprietățile și au dobândit influență economică, favorizând soluții locale pentru nevoile din Żywiec, care le aduc cele mai mari beneficii. După anii 2000 fermele și pensiuniile gorale devin factori de identitate etnofolclorică și etnică. Opoziția la fermierii gorali și la economia locală prosperă este reprezentată de neo-capitaliștii polonezi și internaționali, care favorizează o abordare globală, atrăgând investiții externe care ar integra afacerile din Żywiec în corporații mari, creând locuri de muncă și aducând capital nou. Toate acestea – investițiile – pot duce la diluarea originarității pastorale și specificității românești a goralilor. Żywiec este un oraș în regiunea gorală a Poloniei spre granite cu Cehia, unde se desfășoară un cunoscut festival folcloric annual, care prezintă muzică și dans goral, precum și artizanat goral. Atrage turiști și interpreți folclorici din Europa și chiar din România. Dar folclorul acestei regiuni nu este ceea ce o interesează pe Schneider și nu citează de loc lucrarea lui Cooley despre muzica populară gorală (Making Music in the Polish Tatras: Tourists, Ethnographers, and Mountain Musicians. Indiana University Press, 2005). Mai degrabă, autoarea se concentrează pe politică și economie. Autoarea încearcă să arate cum principalii actori din Żywiec-ul post-socialist folosesc folclorul, pe care îl subsumează sub categoria „tradiționalism”, pentru a-și avansa agendele politice și economice, dar și o identitate românească în subsidiatr aș adăuga eu la această interpretare.
Autorul face o serie de observații convingătoare. Naționalismul nu este un factor la fel de important cum se credea odată. Cu siguranță, în Żywiec, guvernul polonez a devenit un actor minor, iar locuitorii orașului se văd astfel mai degrabă ca gorali decât ca polonezi. Acest lucru se datorează parțial circumstanțelor istorice: regiunea gorală a fost dominată de o succesiune de puteri, iar conceptul de stat-națiune nu este central pentru identitatea locuitorilor săi. De altfel, prăbușirea guvernului centralizat din epoca sovietică a contribuit la această perspectivă. A însemnat de fapt pierderea locurilor de muncă garantate și a multor avantaje sociale, cum ar fi creșe gratuite, clinici medicale și facilități sportive și sociale. Pentru a umple acest gol, locuitorii din Żywiec s-au orientat fie spre interior și s-au bazat pe rețelele locale pentru a furniza serviciile necesare, fie au devenit globali, căutând să atragă capital străin și să își facă afacerile parte din corporații internaționale. Conflictul dintre cele două abordări ale dilemei post-socialismului este, de asemenea, un conflict de clasă, susține autorul. Regula sovietică nu a eliminat clasele. Trebuie să subliniez că elita pre-belică și-a menținut statutul în epoca sovietică, nu pe baza puterii financiare, ci ca arbitri ai culturii și, într-o anumită măsură, ca o forță în opoziție cu socialismul. Odată cu privatizarea, elita ante-belică și-a redobândit proprietatea, de obicei mici afaceri locale, și, astfel, a câștigat influență economică. Ei sunt lideri comunitari care favorizează o soluție locală pentru nevoile din Żywiec, deoarece aceasta este cea din care ar profita cel mai mult. Opoziția lor față de puerea centrală este ceea ce autorul numește neo-capitaliști, oameni care favorizează o abordare internațională: atragerea de investiții externe care ar face ca afacerile din Żywiec să facă parte din corporații mari, creând locuri de muncă și aducând capital nou. Integrarea capitalului international duce și la diluarea identității locale a goralilor, ca păstori născuți din transhumanța valahă de-a lungul Carpaților.
Elita locală utilizează costumele gorale tradiționale, cântecele, dansurile și meșteșugurile pentru a arăta că Żywiec face parte dintr-o cultură regională unică și că regiunea ar trebui să rămână izolată, rezolvându-și problemele intern prin afirmarea specificității pastoral-valahe. Însă, pentru neo-capitaliștii moderni, folclorul este o marfă, ceva care poate fi vândut pentru a atrage turiști sau ca logo corporativ, fiind o modalitate de a comercializa Żywiec. Autoarea americană recunoaște că studiul prezintă și unele neajunsuri. Printre acestea se numără repetiția excesivă și lipsa de atenție acordată dimensiunii estetice și spirituale a folclorului. Schneider se concentrează prea mult pe aspectele politice și economice, neglijând adevăratele motivații inclusive ale oamenilor care cântă, dansează sau creează artă din plăcere. Autoarea ignoră însă recuperarea identității românești a goralilor, care după 2007 devine o constantă în istoriografia nouă poloneză. În ciuda acestor limitări, studiul lui Schneider contribuie semnificativ la înțelegerea tranziției post-sovietice și a proceselor de schimbare socială. Autoarea arată cum identitatea etnică și cultura sunt negociate și instrumentalizate în contextul puterii și al economiei. Studiul evidențiază, de asemenea, importanța de a nu reduce comportamentul uman la considerente pur materiale, recunoscând rolul dimensiunilor estetice și spirituale în viața oamenilor, implicit a valahilor gorali. Studiul are o valoare considerabilă pentru cercetarea etnologică și folclorică, deoarece oferă o perspectivă detaliată asupra dinamicii identității etnice și a utilizării folclorului în contextul schimbărilor sociale și economice contemporane surprinse într-un stil descriptiv specific american. Istoricul american demonstrează cum folclorul poate fi instrumentalizat pentru a servi interese politice și economice, dar subliniază, de asemenea, importanța de a nu pierde din vedere valoarea intrinsecă și dimensiunile estetice și spirituale ale creațiilor culturale. Identitatea este o frână pentru globalizare.
Articolul aduce o contribuție importantă la înțelegerea regiunilor rurale din Europa de Est, care sunt adesea neglijate în favoarea centrelor urbane. Schneider arată cum șocul terapiei de tranziție la economia de piață nu funcționează la fel de bine în zonele rurale și cum comunitățile locale trebuie să găsească propriile soluții pentru a face față provocărilor. Studiul lui Schneider a deschis noi perspective pentru cercetările viitoare. Ar fi util să se efectueze studii suplimentare de caz pentru aprofunda înțelegerea dinamicii puterii și a negocierilor identitare în comunitățile gorale din Polonia. De asemenea, ar fi important să se acorde o atenție mai mare dimensiunilor estetice și spirituale ale folclorului și a modului în care acestea influențează viața și bunăstarea oamenilor, dar și pentru renașterea limbii române în arealul montan din Tatra.
În plus, ar fi interesant să se compare experiențele comunităților gorale din Polonia cu cele din alte regiuni ale Europei, pentru a identifica similitudini și diferențe în modul în care acestea își gestionează identitatea și tradițiile în contextul globalizării și al schimbărilor sociale și economice. Conexiunea etnico-culturală și folclorică cu Maramureșul și Moldova este relevantă. Folclorul pentru valahii gorali este un spațiu de refugiu și de afirmare a valorilor și a modurilor de viață tradiționale, care sunt amenințate de globalizare și de presiunile economice. Chiar și atunci când este comercializat, folclorul poate păstra un nucleu de autenticitate și poate oferi o alternativă la cultura omogenizată a globalizării. Schneider interpretează însă conflictul dintre elitele cu origini culturale din perioada interbelică și neo-capitaliști ca pe un conflict de clasă. Cu toate acestea, putem argumenta că relația dintre clasa socială și identitatea gorală este mai complexă decât pare la prima vedere. În timp ce apartenența de clasă influențează modul în care indivizii se raportează la folclor și tradiții, identitatea gorală poate transcende barierele de clasă și poate oferi un sentiment de solidaritate și apartenență comună, o minoritate – națiune. În plus, folclorul poate fi folosit pentru a negocia și a redefini relațiile de clasă, oferind oportunități de mobilitate socială și de afirmare a statutului local.
Schneider prezintă, de asemenea, globalizarea ca pe o forță ambivalentă, care poate oferi oportunități economice, dar și poate amenința identitatea culturală. Cu toate acestea, putem argumenta că globalizarea poate avea și efecte pozitive asupra comunităților locale. Prin contactul cu alte culturi și prin accesul la informații și resurse globale, comunitățile locale pot deveni mai conștiente de propria identitate și pot dezvolta strategii mai eficiente pentru a-și proteja și promova cultura. În plus, globalizarea poate oferi oportunități de a valorifica folclorul și tradițiile locale pe piețele internaționale, generând venituri și susținând dezvoltarea economică. Articolul lui Schneider se concentrează pe analiza de binaritate (local vs. global, tradiționalism vs. modernitate, elite vs. neo-capitaliști). Cu toate acestea, putem argumenta că o perspectivă holistică, care transcende aceste binarități, poate oferi o înțelegere mai profundă a dinamicii identității etnice și a schimbărilor sociale. O astfel de perspectivă ar trebui să ia în considerare complexitatea relațiilor sociale, culturale și economice, precum și rolul agenției individuale și al creativității în procesul de adaptare și transformare. În plus, ar trebui să se acorde o atenție mai mare dimensiunilor emoționale și spirituale ale identității, care sunt adesea neglijate în analizele pur raționale. De asemenea, ar trebui să se acorde o atenție specială nevoilor și aspirațiilor comunităților locale și să se încurajeze participarea acestora la procesele decizionale. (vezi Natalie Kononenko Universitatea din Alberta, FOLKLORICA 2007, Vol. XII). Politicile culturale ar trebui să promoveze un dialog constructiv între tradiție și modernitate, recunoscând valoarea patrimoniului cultural, dar și importanța adaptării și inovării. Primul pas ar fi recunoașterea publică a originii românești a goralilor pentru a se putea afirma complet această comunitate demografică montană născută din transhumanță. Autoarea americană crede, în acest sens, că este esențial să se susțină creativitatea și inițiativele locale și să se ofere resurse pentru a se dezvolta strategii de valorificare a folclorului și a tradițiilor gorale pe piețele globale. Deci, prin cultivarea tradițiilor, folclorului, identității și spiritualității locale, goralii pot renaște ca o comunitate cu o economie puternică integrată unei viziuni globale și turismului internațional. Istoriografia americană aduce o contribuție substanțială la redefinirea etnico-folclorică a identității gorale în ecuația europeană și poloneză.
Ionuț Țene