Din liceu am frecventat acest locaș de referință al artei transilvane și europene, fiind pasionat de tablourile pictorilor impresioniști pe plan universal, dar și de pictorii clujeni, unii dintre aceștia care ne frecventau casa, cum a fost Florin Țonea spre exemplu. Și nu numai. Îmi plăceau și mă emoționau, în general, picturile care surprindeau peisaje sau ”natura moartă”, ca mai târziu, când am devenit student și apropiat de cercurile literare și poetice avangardiste, să devin pasionat al artei abstracte. Atunci am înțeles că arta nu este doar o reprezentare reușită sau subtilă a realului, dar mai ales arta este un mesaj al sufletului și spiritului liber. Dincolo de cuvinte și culoare este redescoperit mesajul creatorului. Arta este expresia setei de libertate a artistului, care o transpune în pictură prin culorile sufletului. Este o eliberare din imanent. Deși azi interferențele de culori pot inventa non-culoarea, adică să avem o perspectivă de demantelare a definiției. Desigur e o provocare pentru o renaștere a curentelor neo-avangarde din artă, la care artiștii pot răspunde mai pentru ziua de mâine, care așteaptă noi provocări artistice.
Scriitorul Andrei Pleșu spunea că ”în pictură vezi sufletul artistilor”. Joi, 20 iunie, de la ora 18.00, a avut loc vernisajul artistei în prezența unui public ales. La tablourile expuse la Muzeul de Artă, în cadrul expoziției ”Lumea dintre granițe” asistăm la un peisaj simbolic al sufletului artistului Anca Ciubăncan și a invitațiilor săi. Un suflet exprimat într-o manieră crudă și sinceră, așa cum este: candid sau tumultos, stelar sau nebulos. Scriitorul antic grec Plutarh afirma că ”Pictura este poezie tacută”. În cadrul acestei expoziții putem spune că imaginile sunt cuvintele artiștilor. Corifeii artei moderni pictează această tăcere, acel nevăzut care ne vorbește prin culori și mesaje incifrate. Se poate remarca la pictura Ancăi Ciubăncan o reală revoluție a culorilor și a interferențelor. Este vorba despre o ”lume dintre granițe„ – acea perspectivă a eului asupra supra-eului și invers. Se observă și o influență subtilă din pictorul expresionist austriac Egon Schiele, acea formatare a liniilor, ce îmbracă și dezbracă culoarea în același timp. Pictura Ancăi Ciubăncan este un act de curaj de a evada din arhetip, din conformismul și formalismul unei lumi moderne încifrată și care a ajuns să controleze și să obosească gândirea, deci să sufoce spiritul liber. Da, pictura Ancăi Ciubăncan este un țipăt a la Eduard Munch pentru eliberarea artei în fața normativului și categoriilor. Este propria formă de resurecție a sufletului prin culoare, care devine mesaj și tendință generală și eliberatoare. Avem de a face cu o autentică muzică a ochiului privind la intensitatea tablourilor, dar și cu o poezie de culori ce ne transpune într-o metaforă a transcendentului revelator și izbăvitor. Culorile și formele sunt percepute ca entități în sine, nu ca un vehicul al realității. Suntem făcuți părtași cu ”fauvismul”, care propune culori violente. Asistăm la o arta informală în care se reinventează formele. Este vorba de ”tașism”, o renunțare la reprezentare în favoarea senzațiilor cromatice. Este o pictură care propune o împrospătare a viziunii și sufletului privitorului, a iubitorului de artă. Esențializarea în artă a atins apogeul prin Brâncuși, iar pictura abstractă este o formă de sublimare a realului dusă la monadă, așa cum observăm în tablourile expuse. Vorbim la pictura Ancăi Ciubănca de o artă non-figurativă, de o explozie de culori, în care roșu,negru, verde și mov predomină.
Anca Ciubăncan s-a născut la Cluj-Napoca. A urmat cursuri de inițiere în artă din copilărie, în cadrul Școlii de Artă, continuând apoi studiile la Liceul de Artă Cluj-Napoca, absolvit în anul 1985. A urmat studiile superioare în domeniul tehnic, dar interesul pentru artă și pasiunea pentru pictură au rămas ca prezențe constante în preocupările sale, cu numeroase participări în expoziții. Artista a început să fie respectată în mediile academice și de artă pentru spiritul înnoitor al mesajului plastic. Nu a absolvit o academie de artă, dar câți din marii pictori ai țării și ai lumii au urmat o universitate care ar produce artiști. Talentul, îndrăzneala, munca și viziunea sunt elementele care definesc un artist autentic, nu studiile universitare specifice (tematice). Arta e dincolo de teme și canon. Este concluzia acestei expoziții clujene.
„Armoniile cromatice gândite de artista din Cluj sunt consecința unor fruste emoții sufletești, așa cum dovedesc titlurile multora dintre lucrări (Lirism grotesc, În noapte – Eu, Mațe, Vertij etc). Totodată, asocierile cromatice nu sunt deloc apăsătoare în compunerea lor, reflectând cu obiectivitate confruntări care au generat atitudini cu caracter negativ sau pozitiv. Pensulația este una liberă în derularea ei, traseele tușelor relevând întotdeauna o eleganță acaparatoare prin organizare compozițională. La rândul ei paleta de culori – uneori dominant caldă alteori dominant rece – regăsibilă în punerile în pagină semnate de Anca Ciubăncan ne transmit forța simțămintelor proprii unei conștiințe ce este încrezătoare în rolul misiunii sale în societate”, subliniază dr. Aurel Chiriac, critic de artă orădean.
Arta modernă trece în prezent printr-o perioadă de puternică esențializare și de abstractizare în care formele și culorile redevin actorii principali ai operei, lunecând către arta abstractă și ulterior către curentele conceptuale. Arta contemporană reprezintă un amalgam de reacții și curente care se reinventează sau refolosesc moștenirea bogată a acestei ”măiastre” în culori. Tablourile sunt ”păsări măiastre” de culori, ca să ducem mai departe paradigma brâncușiană. Se pictează pop, impresionist, expresionist, se realizează lucrări de artă abstractă, performance sau orice alt gen propus. Și totuși, originalitatea unui pictor de azi se recomandă prin refuzarea temelor conceptuale, prin refuzul conceptualismului. Ieșirea din canon, trăirea în granițele dintre concepte, ne propune în artă Anca Ciubăncan și invitații săi: Darie Dup și Reka Csapo Dup prin expoziția ”De dincolo de granițe”. Suntem martori uimiți la o formă artistică de eliberare a spiritului creator. Tablourile sunt o eliberare a sufletului.
„Trăim în succesiune, în diviziune, în părți, în particule. În același timp, în om este sufletul întregului; tăcerea înteleaptă; frumusețea universală, cu care fiecare parte si fiecare particulă este relaționată, eternul UNU”, scria pictorul american Ralph Waldo Emerson la începutul secolului XX, în studiul “The Over-soul” (Supra-sufletul). Acest UNU se recompune în compoziția tabloului, ca o sinergie suflet și culoare. Pictorul caută autenticitatea și unicitatea ca să fie original. Anca Ciubăncan și invitații ei se cadrează acestei viziuni programatice. În aceeeași paradigmă a unicității regăsite, pictorul afro-american Jean-Michel Basquiat, decedat în 1988, reprezintă pentru arta contemporană ceea ce este Picasso pentru arta modernă. Asistăm acum la o influență consistenta picturii americane contemporane asupra pictorilor din România, care anihilează liniile realului pentru o recreere a unei noi realități incifrate. Refuzul academismului și clasicismului, ca o canonizare a comunului, este expresia picturi contemporane, care dorește reconstrucția unei noi realități care tușează cu alte repere culorile. Suntem în fața unui post-modernism paradoxal care irumpe detaliile formei într-o manieră translucidă. Artiștii ne propun de fapt o renunțare a criteriilor artei, ne îndeamnă la o formă contrafactuală a artei, la un post-modernism ce reecreează simbolic arta inițială și inițiatică. Artișii menționați sunt influențați de această tipologie cromatică a artei americane.
Suntem chemați de artiști la o experiență a unui post-modernism, care respinge meta-narațiunile direcției artistice ale modernismului, anihilind de fapt granițele dintre formele de artă înaltă și cele de artă de masă și distrugând convențiile genului prin introducerea unor tehnici, precum coliziunea, colajul și fragmentarea. Paradoxul este că asistăm la un nihilism constructiv, care nu dărâmă liniile artei, ci le reconstruiește conform sufletului mereu inițiat și originar al artistului. Suntem invitați să fim co-părtași la un salt în arhetip, nu unul clasic, ci într-unul originar și, mai ales, original, care prin transformare semantică devine expresie de avangardă. Anca Ciubăncan și invitaţii ei Darie Dup și Reka Csapo Dup din Bucureşti ne propun cu un curaj de tip avangardist o grupare artistică înnoitoare a formelor artei, o reinventare a liniilor și culorilor o contra-artă provocatoare la canonizare și static. Ceea ce a făcut Brâncuși în sculptură încearcă acum să facă Anca Ciubăncan în pictură. Pictura artistei/artiștilor expozanți este un paradox care incită și în același timp o reveerie de culori care te obligă să visezi noua realitate a artei. Esențializarea culorii este o provocare a imaginației artistului și privitorului. Expoziţia personală de pictură „Lumea dintre graniţe” a Ancăi Ciubăncan și invitațiilor ei reprezintă un nou strigăt al lui Munch, o chemare nouă la o originală formă de artă care răzbate și învinge inhibițiile. Asistăm la o restaurare a avangardismului în pictura românească. Este o comunicare de culori prin comuniune cu privitorul, care se co-împărtășește cu artistul. De fapt este o ființare a expresiei artistice, un spațiu recognoscibil a dasein-ului reinventat prin culoare și forme, ce devin ”a-forme” – ca o replică personală a sufletului universal. La Anca Ciubăncan și invitații săi asistăm la provocarea tentației omului spre un frumos dezbrăcat de canon, ideologie și teză. Suntem prezenți și provocați la un manifest artistic specific unui neo-expresionism expandat prin forța mesajului subliminal și subsidiar. Tablurile sunt formele absconse ale unui nou gen artistic, o pictură neo-post-modernă aș putea spune. Acest izvor cromatic este un timp al unui sfârșit și început de lume – împreună – paradigmatic în arta contemporană. Din nou…în acest Cluj ce devine de data asta în artă un nou ”cabaret Voltaire”. Felicitări.
Ionuț Țene